21 comentariiNinge în 7 decembrie, ziua primei reprezentații din iarna asta.
Într-o cafenea peste drum de Opera Națională București, Andreea Vălean, care în trei ore o să danseze în producția „Spărgătorul de nuci”, își dă jos căciula și fularul pline de fulgi de zăpadă.
„Este foarte dificil din punct de vedere psihic, având în vedere că eu sunt ansamblu și asta fac tot anul, iar apoi o lună pe an devin solistă”, îmi spune Andreea când ne întâlnim și ne așezăm la masă.
Ansamblul reprezintă grupul de balerini și balerine care formează coregrafiile de grup într-un balet. Soliștii sunt „personajele principale”, în mod tipic un cuplu, care interpretează pas de deux-uri (dansuri în doi) sau solo-uri de mare complexitate tehnică.
„Fiind cea mai mică de înălțime din companie, sunt ultima în linie peste tot și deodată mă trezesc singură pe scenă, nu am pe nimeni în fața mea, și trebuie să îndeplinesc niște elemente de virtuozitate foarte grele. Sunt un dansator cu experiență și cu prezență pe scenă, dar tot nu se compară nivelul de presiune de la ansamblu la solo”, explică tânăra de 25 de ani.
Un spectacol cu soldați de turtă dulce și o armată de șoareci
Andreea face parte de șapte ani din corpul de balet al Operei, timp în care și-a luat și licența, și masteratul în arta coregrafică la UNATC, face parte din compania de dans contemporan Contemporary Creative Dreamers și colaborează cu Platforma 13, colectiv artistic de arte performative. A debutat în „Spărgător” în 2018, sub regia lui Oleg Danovski jr, și a trecut de atunci prin toate rolurile de ansamblu.
Față de alte balete mult mai dramatice, așa cum este „Lacul lebedelor”, compus tot de Ceaikovski, în care tensiunea și conflictul sunt de natură romantică, „Spărgătorul de nuci” e un spectacol mult mai vesel și jucăuș.
Actul întâi are o instrumentație variată și ritmuri energice care stabilesc contextul petrecerii fastuoase cu care începe: în ajunul Crăciunului, musafiri vin cu daruri, iar personajul principal, Clara, primește de la magicianul Drosselmeier, nașul său, un spărgător de nuci de jucărie. În timpul nopții, acesta prinde viață, iar Clara este martora unei lupte dintre soldații de turtă dulce ai spărgătorului și armata regelui șoarecilor. După ce regele șoarecilor e înfrânt, spărgătorul se transformă în prinț, iar el și Clara sunt înconjurați de fulgi de nea.
Ajung apoi într-un tărâm unde sunt întâmpinați de Zâna Dulciurilor, iar personajele acestei lumi interpretează diverse dansuri în cinstea lor. Firul narativ e simplu, dar lasă mult loc de joacă în interpretarea scenografiei și coregrafiei. Pentru că structura muzicală permite, în producțiile diverselor companii din lume apar sau dispar tot felul de personaje care pot acomoda atât elevi ai liceului de coregrafie sau debuturi, cât și dansatori veterani: copii, jucării și fulgii de nea în primul act, acadele, îngeri, păpuși, flori și alte dulciuri personificate în actul al doilea.
„Când ești ansamblu, nu poți să faci un singur rol într-o singură seară. Faci tot, de toate, tot timpul”, spune Andreea, referindu-se la nenumăratele personaje pe care le poate interpreta pe scenă un singur dansator. „Soliștii și prim-balerinii conduc povestea mai departe și interpretează bucățile cele mai dificile din punct de vedere tehnic, dar în același timp, ansamblul e acolo la fiecare spectacol și stă cel mai mult pe scenă”, explică balerina.
Între dansul fulgilor și valsul florilor are cam un sfert de oră până intră iar pe scenă, dar sunt și schimbări mult mai rapide, din șoareci în fulgi, de exemplu, când trebuie să se schimbe în culise. În 30 de secunde își aruncă poantele din picioare, își trage costumul, se încalță la loc, intră iar.
Decorul, făcut impunător prin jocuri de lumini
Andreea Koch, scenografa, s-a ocupat de decoruri, obiecte de recuzită și costume. Spune că spectacolul e un tot și fiecare își pune amprenta pe partea lui, dar munca scenografului este în primul rând rezultatul unor conversații și negocieri cu regizorul. Pentru acest „Spărgător”, adaptarea regizorală și coregrafică au fost făcute de Oleg Danovski jr. Au avut însă un reper important, și anume producția tatălui său, Danovski senior.
„Trebuia să creăm un spectacol care să fie cel puțin pe măsura aceluia, și aveam niște direcții regizorale pe care trebuia neapărat să le respectăm și să le depășim”, spune Andreea Koch. Totul trebuie să contribuie la atmosfera magică a spectacolului. Fiecare decizie – materialele costumelor, cum cade lumina așa încât să scoată în evidență mișcarea dramatică a mantiei lui Drosselmeier – duce mai departe narațiunea.
„De exemplu, noi am făcut un fundal de 20 de metri care tot urca, și odată cu urcatul fundalului, crește și bradul de Crăciun din ce în ce mai mare și mai impunător. Am venit cu niște efecte de lumină și de videoproiecție care să amplifice chestia asta, iar pentru copiii din audiență să fie și mai credibil și magic acest moment”, explică scenografa.
„Când apar schimbări, nu te mai poți lăsa condus de instinct, de memoria corporală”
În sala Studio a Operei, cu ferestre mari și pereții acoperiți de oglinzi, soarele lasă urme pe covorul lucios de dans, zgâriat de generații de repetiții. Sub nivelul scenei sunt împrăștiate covoare de yoga, haine, sticle de apă și genți, role de masaj, o cană în formă de om de zăpadă cu căciulă roșie.
Printre ele, balerinii din ansamblu, cei care nu sunt deja pe covorul de dans, se încălzesc sau își pun poantele. Tutuuri albe sunt lăsate pe podea sub o reproducere masivă a unui tablou de Toulouse-Lautrec, unde o balerină în albastru își întinde picioarele. De pe un balcon din lemn care se întinde pe toată lățimea sălii, Alin Gheorghiu, directorul de sector balet, supraveghează repetiția generală pentru reprezentația de dinainte de Crăciun.
Provocări nu numai fizice, cât mai ales mentale apar în fiecare zi pentru dansatorii corpului de balet și face parte din munca lor să se adapteze cât mai eficient la toate, spun ei.
Oameni vin și pleacă din companie tot timpul, iar cei noi trebuie să învețe și să repete în cadrul ansamblului coregrafia, nu pot sări direct în formație. Deși toate acestea sunt invizibile publicului, uneori se poate simți, pentru cei din interior, de parcă este complet alt balet.
La prima reprezentație de anul acesta, pentru dansul fulgilor, de la 24 de fete s-a modificat la o formație de 17, ca să acomodeze debuturi care încă se obișnuiau cu coregrafia. Multe balerine și-au schimbat, de asemenea, locurile și traseele – pentru că există diferențe de coregrafie în funcție de poziția din formație.
„Dacă ai dansat acel dans într-un anumit mod din 2018 încoace, îți vine să te duci în punctul ăla, să faci pasul pe care-l știi. Și când apar astfel de schimbări nu te mai poți lăsa condus de instinct, de memoria corporală, trebuie să gândești și să fii pe fază”, îmi explică Maria Gogonea, balerină din ansamblu care interpretează și ea „solo rusesc”, alternativ cu Andreea. Modificările de genul acesta sunt normale în balet și apar când repertoriul e variat, iar programul este încărcat.
„A dansa ansamblu este la fel de greu ca și cum ai dansa solist”, continuă Maria. „Trebuie să te aliniezi cu ceilalți dansatori pe scenă – e ceva ce dobândești prin exercițiu, pentru că trebuie să-l simți pe cel din față și pe cel din spate, și nu numai să-ți calculezi distanța la care pășești față de celălalt, dar și să ai grijă ca toate membrele să fie aliniate. Cum stă fata din fața mea cu capul, așa trebuie să stau și eu”, spune dansatoarea în vârstă de 23 de ani.
În balet, regula este că dacă cel din fața ta greșește, tu trebuie să te ții după el. Dacă a greșit mișcarea, dacă a greșit muzical, nu contează, scopul este să se mențină efectul de sincron perfect pentru audiență.
„Sunt foarte mulți factori la care să fii atent deodată: costumul – să-ți dai seama dacă te încurcă sau nu, lumina, fumul sau alte efecte speciale. În același timp, să te uiți pe jos, pentru că sunt momente de ansamblu care necesită figuri geometrice și este nevoie de marcajele de culori diferite de pe scenă, care nu se văd din public, să ne ușureze munca. Așa, ți-e mai ușor să te pui într-o diagonală, să calculezi distanțele, e ca un fel de metraj”, explică tânăra.
O treime dintre balerinii de la Opera Națională sunt străini
Maria Gogonea colaborează cu Opera Națională din clasa a X-a, când era la Liceul de Coregrafie Floria Capsali din București, iar până la finalul clasei a XII-a făcuse deja tot repertoriul de ansamblu. În „Spărgător” a debutat în stagiunea 2019-2020, când s-a alăturat corpului de balet după absolvire. „Era o chestie foarte wow pentru mine să le fac pe toate, se simțea ca o apreciere din partea maeștrilor și a direcției că dau unui debutant posibilitatea să danseze în toate dansurile de ansamblu”, spune ea.
Pe măsură ce se trece prin scene, apar și dispar obiecte de recuzită, recuperate din colțurile sălii: păpuși pentru fete și căluți, trompete și săbii de jucărie pentru băieți în scena petrecerii, evantaie din pene albe pentru dansul fulgilor de nea, spărgătorul însuși, plat ca un biscuit în uniformă roșie și albastră, supradimensionat aproape comic ca să poată fi văzut din mulțime. Dincolo de muzică, se aude sunetul greu, înfundat al poantelor lovind podeaua, clacul subțire al săbiilor lucioase de plastic lovindu-se una de cealaltă.
În corpul de balet al Operei Naționale, 29 din 101 balerini sunt străini. În timp ce în România, odată ce ai absolvit liceul de coregrafie, îți obții atestatul de balerină și poți lucra la Operă, Conservatorul din Paris, de pildă, nu este asociat cu Opera sau alte institute culturale, așa că după absolvire, dansatorii trebuie să dea cât mai multe audiții, peste tot în lume, ca să-și găsească un loc. Așa au ajuns Margaux Chesnais (care interpretează Colombina) și Alexandre Plesis (solo dans pastoral și regele șoarecilor) la ONB, acum șase și, respectiv, șapte ani.
Le-a fost ușor să se adapteze în companie, mărturisesc ei, pentru că toată lumea vorbește engleză, iar termenii mișcărilor din balet sunt oricum în franceză, așa că n-au simțit acut diferența de limbă. Decembrie nu se simte diferit față de restul anului pentru ei. Alexandre spune că, față de România și Europa, în general, e mult mai multă presiune în perioada asta pentru companiile de balet din Statele Unite, care nu sunt finanțate de stat.
În 2021, New York City Ballet, una dintre cele mai cunoscute companii ale lumii, își câștiga aproximativ 45% din vânzările de bilete dintr-un an în cele cinci săptămâni din perioada sărbătorilor în care interpretează „The Nutcracker”.
S-au vândut deja toate biletele
În pauza dintre cele două acte, maestra de ansamblu Raluca Ciocoiu repetă prizele mai grele care urmează la finalul actului al II-lea. Aici, patru-cinci dansatori o ridică în aer pe Zâna Dulciurilor și alți patru pe Prințul Spărgător. Face observații pe momentele care n-au ieșit din actul I. De la jumătatea repetiției, unii dintre interpreți se schimbă în costume: o solistă care debutează în dansul arab și vrea să se obișnuiască cu costumul și Zâna Dulciurilor, pentru că într-un pas de deux clasic, costumul modifică echilibrul balerinei și schimbă felul în care o simte partenerul.
Ce e diferit pentru corpul de balet la perioada asta față de alte spectacole? Faptul că față de repertoriul din restul anului, „Spărgătorul” e singurul balet pe care îl dansează de mai multe ori într-o lună: anul ăsta sunt șapte reprezentații, dintre care trei între Crăciun și Anul Nou.
Spectacolul de pe 27 decembrie vine direct după cele trei zile libere de Crăciun, ceea ce aduce mai multă presiune pentru debutanți și pentru rolurile grele, care trebuie să vină să repete în timpul vacanței. În același timp, pentru că sunt mult mai multe personaje și roluri, e un balet în care este implicată toată compania.
„Spărgătorul de nuci” este sold out la toate reprezentațiile din acest sezon încă din toamnă.
Ilustrație și fotografii de Simina Popescu