ComenteazăSe vorbește despre salariile medicilor, ale profesorilor, despre dările pe care trebuie să le plătească specialiștii din IT, despre riscurile pe care și le asumă polițiștii atunci când ies pe stradă să patruleze, despre lipsa de personal din sistemul penitenciar, despre pensiile speciale, despre tăcerea multora dintre parlamentari… Sunt însă și meserii sau profesii despre care nu se vorbește mai deloc. Una dintre acestea este cea de salvator montan. Și numai cei care au avut nevoie de sprijinul salvatorilor de pe munte știu cu adevărat cât de importantă e meseria asta care până acum câțiva ani nici nu exista în nomenclator.
E o comunitate profesională mică: la nivel național sunt peste 200 de salvatori montani angajați pe astfel de posturi, restul, până la vreo 800, sunt voluntari.
Dintre cei care și-au făcut o profesie din a fi salvator montan, unii sunt plătiți din bugetele Consiliilor Județene care au servicii de specialitate, alții sunt angajați ai primăriilor, fiind plătiți de la bugetele locale.
Cerințe multe, bani puțini
Ca să fii salvator montan trebuie să îndeplinești o grămadă de cerințe. Sau să ai, cum spune românul, o groază de calități: în primul rând, condiție fizică, mai apoi, curaj, orientare în spațiu, cunoștințe medicale, pentru că nu de puține ori salvatorii fac și munca unui paramedic, dar și o tărie de caracter cum nu are toată lumea, pentru că nu e ușor să lucrezi cu oameni sub presiune, în condiții extrem de dificile. Pe scurt: salvatorii ajung la rănit, îi acordă primul ajutor, îl iau și îl coboară până la locul de unde acesta poate fi preluat de un echipaj medical.
”Condițiile în care intervenim, poate de multe ori sunt inimaginabile: frig, noapte, sus pe munte. Pot să spun că am avut norocul, sau mai degrabă cinstea, pentru că face parte din pregătirea formației ăsteia, de a nu fi pierdut niciun accidentat în drumul spre ambulanță”, spune șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc.
O muncă subapreciată, din toate punctele de vedere.
Cât câștigă un salvamontist?
”Un salvator montan are salariul net undeva la 2.000 de lei, până în 2.500 în funcție de vechime, la care se adaugă intervențiile. Cred că le-au reglementat cumva mai bine, dar în niciun caz nu reflectă munca pe care o depune”, spune șeful Salvamont Bușteni.
Ce înseamnă că sumele pentru fiecare intervenție sunt reglementate mai bine: Concret, fiecare salvator primește 75 de lei pentru intervenție. Iar, la intervențiile riscante, care depășesc opt ore, suma pe care o primește se dublează.
Șeful Salvamont Bușteni povestește că în ședința Consiliului Local Bușteni în care s-a votat acordarea acestor bonusuri și s-a stabilit cuantumul lor, un ales local a spus că el nici pentru 10.000 de lei nu s-ar da jos din pat să facă munca asta. Din perspectiva salvatorilor, lucrurile se văd, însă, cu totul altfel și nu atât de poliicianist.
”Sunt sume mici, dar sunt oarecum stimulative. Dar, cu toate acestea, salariul ajunge undeva la 2.700 de lei. Câtă vreme nu reușim la nivel național să se priceapă cât de importantă e activitatea, nu vom face nimic. Ce-ar fi dacă am face și noi grevă, declanșăm o grevă spontană că nu am mai văzut echipament de când eram mici?”, spune Gheorghe Haiduc.
Dotări, din când în când
Dincolo de aceste neajunsuri, altele sunt lucrurile care-i dor cu adevărat pe salvatorii montani. Unul dintre ele e lipsa dotărilor. Echipamentul necesar este asigurat doar din când în când de către autoritățile locale. Iar un echipament pentru munte modern ușor, confortabil și călduros costă sute sau chiar mii de lei.
„O pereche de ciorapi pentru munte costă 50 de lei. Nu poți să te duci să stai trei zile pe munte cu tetra. Ești terminat! O pereche de bocanci cumpărată la cinci ani de la Primărie crezi că ajung? La noi, cel puțin două perechi de bocanci pe an sunt puțin. Am avut buget și am cumpărat schi de tură, dar schi de alpin nu s-au cumpărat de cel puțin 10 ani. Le cumpărăm noi, din banii noștri. O pereche de bocanci care să te ducă o vară, 1.000 de lei. Nu poți să umbli numai în bocanci”, povestește șeful Salvamont Bușteni.
Salarizarea și dotarea serviciului pe care îl conduce se fac la nivel local. Bugetul a fost mic și o să fie și mai mic, spune Haiduc. Asta deși fiecare turist care se cazează în Bușteni plătește o taxă pentru Salvamont. Banii merg însă la bugetul local, iar aleșii decid ce se face cu ei.
Iar intervențiile pentru salvarea oamenilor de pe munte nu sunt singurele acțiuni ale salvamontiștilor.
La întrebarea ”când ați primit ultima oară echipament?”, șeful de la Salvamont Bușteni răspunde cu altă întrebare: ”E obligatoriu să răspund? Nu știu, trebuie să caut în scripte, să mă uit”. Atât de mult a trecut.
Iar întrebat dacă și atunci când vine vorba despre echipamenul pentru salvamontiști se aplică principiul prețului celui mai mic, răspunsul este de-a dreptul dezarmant: ”Nu știu dacă ultimele reglementări se aplicau atunci când am primit noi ultima oară echipament”. Ar mai fi ceva de adăugat?
Pensionarea, altă problemă
Gheorghe Haiduc are în jur de 60 de ani. Este în pragul pensionării, dar nu se gândește la propria persoană, ci la cei care vin din urmă. Se întreabă ce se va întâmpla atunci când tinerii de acum ajung la vârsta lui? Ce se va întâmpla dacă nu mai pot să facă munca asta?
”Avem peste 100 de kilometri de trasee turistice marcate care trebuie re-marcate anual, de plantat indicatoare și stâlpi de marcaj. În timpul în care cineva crede că e liber, noi asta facem. Cărăm stâlpii dintr-un loc în altul cu spinarea, am refăcut vara asta aproape complet traseul de la Omu la Piatra Arsă și au fost zeci de stâlpi de înlocuit. Numai echipamentul pe care-l folosim la traseele astea cât costă! E imposibil să te îmbraci de două ori cu aceeași haină. Și nici nu poți să te îmbraci în tricou și șort ca la mare, că pe munte e frig”, povestește Gheorghe Haiduc.
Are și o explicație pentru nepăsarea autorităților: ”Ce contează 200 de voturi la șapte tigăi pe care le împart ei?”.
Mulțumiri, cât degetele de la o mână
E o meserie în care oamenii salvează viețile altor oameni, cu riscul propriilor vieți. Cum e să mergi la serviciu având conștiința faptului că poate să fie ultima?
Sunt mulți cei care le mulțumesc salvatorilor montani pentru că le-au salvat viața?
”Nu-mi doresc că moară capra vecinului, eu vreau să trăiască oaia tuturor, cum spune domnul ministru. Dar gândiți-vă că sunt profesii în care nu se depune efortul pe care-l depune un salvator montan și din care se iese la pensie la 50-55 de ani. Iar un salvator montan se pensionează la peste 60 de ani. Echipa pe care o am eu aici are media de vârstă undeva la 40 de ani. Când toți vor ajunge la 60 de ani ce fac cu ei? Îi dau pe toți afară? Mai poți depune, la 60 de ani, efortul pe care-l depui la 20 sau la 30 de ani? Nu!”, spune salvatorul.
Ce îi motivează?
Dragostea pentru munte e mai puternică decât neajunsurile materiale, decât nepăsarea autorităților sau nesimțirea unora dintre turiștii care cred că ei pot stăpâni muntele.
Dacă ar fi să aleagă din nou Gheorghe Haiduc spune că tot asta ar face.
”Dar aș fi mult mai exigent cu cei care ne conduc. Aș muri cu ei de gât. E atât de importantă activitatea pe care o facem noi, că nu au cum să-și dea seama. Aici e vorba de viața oamenilor. Ne ducem cu riscul că nu ne mai întoarcem, exact ca și cum ai intra în mină. Dar e atât de nebăgată în seamă…”încheie acesta.
Sursa VIDEO – Facebook Gheorghe Haiduc