Început de școală la sat: împărţind covrigii cu câinii şi făcându-și lecțiile la lanternă, o fetiţă dintr-un sat din Vâlcea visează la facultatea de medicină veterinară

Nu tot timpul și-a făcut temele la lanternă. Cu mulţi ani în urmă, casa lor a fost legată la reţeaua de electricitate. Dar facturile neplătite s-au adunat, curentul a fost tăiat şi Nina n-a mai reuşit să pună bani deoparte, să aibă iar lumină în casă. Măcar are pompă în grădină. 

Pe treptele casei, stau înşirate bidoane şi sticle de plastic umplute cu apă, să se încălzească la soare, pentru baie. Şi înăuntru, pe soba de teracotă, sunt sticle cu apă rămase de astă-iarnă. Dintr-una din cămăruţe, se aud nişte mieunături subţiri. “Sunt pisoii, îi ţinem închişi, să nu fugă”, explică mama.

“Mamă, fac şcoala şi o să am grijă de tine”

De pe marginea drumului, Luciana a strâns trei pui de câine, lăsaţi de cineva acolo, lângă pădure, că omul a vrut să scape de ei. Acum, căţeii stau într-un colţ de hambar, legaţi cu sforicele şi zgărzi vechi.

Nina s-a rugat la veterinarul din sat să le dea ceva de purici, că aveau mulţi, “le-a dat cu nişte praf, de milă, că n-aveam bani, opt lei, să iau soluţie”.

Recomandări

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

Când îşi face lecţiile la lumina lanternei cu baterii, Luciana visează să ajungă la facultate, să fie medic veterinar. “Îmi spune: mamă, aşteaptă să fac şcoala şi-o să am grijă de tine, ai să vezi”. 

Fără cărţi, fără filme, fără internet

Femeia cu părul cărunt, din care doar vârfurile mai sunt vopsite roşu, munceşte cu ziua la cules. De afine, de struguri, de mere, de cartofi. O ia şi pe Luciana cu ea, deşi fetiţa e slăbuţă ca un fir. 

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

Dar Nina n-are cu cine s-o lase acasă. Uneori, Luciana mai stă la coana preoteasă. Acolo a văzut prima oară desene animate, la televizor, şi filme, şi emisiuni. 

De pe o poliţă, Nina ia toate cărţile pe care le au: două cărţi ortodoxe de rugăciuni, dăruite de preotul din sat, şi trei cărţi cu coperţi lucioase şi poze, de la Martorii lui Iehova. “Martorii vin pe la livadă sau la câmp, pe unde muncesc eu. Şi mă duc să le cer cărţi, pentru Luciana, că ştiu că le dau gratis. Nu aştept să vină să mă întrebe ei, mă duc eu să cer”, spune femeia. 

“Mănâncă şi ei ce mâncăm şi noi”

De cumpărat cărţi, nici nu poate fi vorba. Nina şi Luciana trăiesc din alocaţie, din suplimentul de alocaţie şi din ce primesc pe norma de cules, când găsesc de muncă. “Unii ne dau 80 de lei pe zi, alţii, 50 de lei. A fost unul care ne-a dat, la sfârşitul zilei, 10 lei pe ce-am muncit amândouă. 10 lei…”. Mama dă din cap, iar copila surâde, s-o îmblânzească. 

Dintr-una din sticlele cu apă, Luciana toarnă şi clăteşte cutiile căţeilor. Apoi le rupe bucăţi mari dintr-o franzelă albă şi câinii se reped la pâine schelălăind de plăcere. În câteva clipe, nu mai vezi o firimitură pe jos. 

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Mănâncă şi ei ce mâncăm şi noi. Azi am avut pâine cu pateu, ieri, nişte covrigi.

Luciana:

Pateul a fost cadou de la Eusebiu Predonescu, un poliţist din Vâlcea care a fondat o asociaţie pentru ajutorarea copiilor sărmani din judeţ. Tot de la domnul Eusebiu, cum îi spune Nina, a venit şi ghiozdănelul cu rechizite. 

Luciana n-a putut face şcoală online, pentru că mama ei n-avea atunci telefon, a făcut rost de unul vechi abia de curând. 

Premiantei îi stă bine cu drumul pe jos

Cinci kilometri face zilnic Luciana până la şcoală, o bucată de drum pe jos, restul cu autobuzul. A încheiat clasa a IV-a ca premiantă.

Îmi place să învăţ, îmi place să fac şi lecţii. Cu colegii mei nu prea mă înţeleg, că mă jignesc. Îmi zic că sunt săracă. Am doar doi prieteni, un băiat şi o fată, cu care vorbesc, în tot satul.

Luciana:

Nina şi-a tot căutat un serviciu, a întrebat la primărie dacă n-au vreun loc de muncă “la dat cu mătura”, a întrebat şi la Arhiepiscopia Râmnicului, i-au răspuns că au luat-o “în considerare”. Câteva luni, Primăria Bărbăteşti i-a tăiat fetiţei alocaţia suplimentară, de 100 de lei. Mama a trebuit să facă iar cerere, iar dosar, să capete dreptul înapoi.

“Mama mea m-a urât de cum m-a născut, îmi şi spunea”

“Am făcut anchetă socială şi nu te-am găsit acasă”, îi explică Ninei o inspectoare din primărie, venită la poartă. “Păi, eram la muncă şi nici n-aveam telefon atunci. I-ai luat copilului pâinea de la gură”, “Erai plecată, nu te-am găsit când am făcut ancheta… Asta-i regula”. Inspectoarea umblă din poartă în poartă, să cheme sătenii defavorizaţi, să-şi ia măştile gratuite de la primărie. 

Mama Lucianei nu mai protestează. Şi-a vărsat oful. O să se ducă mai târziu să semneze de primire şi să ia pachetul cu măşti. Sub bărbie, Nina are o cicatrice de arsură, “a turnat mama mea apă clocotită pe mine, să mă omoare. Şi aici”, arată spre gamba stângă, „a băgat cuţitul în mine. Aşa era ea. Mama mea m-a urât de cum m-a născut, îmi şi spunea. Pe copiii mei nu i-am atins cu o palmă”. 

Iarna, când nu mai e nimic de cules

Un alt reproş pe care Nina îl are faţă de mama ei e că n-a învăţat-o nimic. “Nu mi-a arătat cum să fac mămăligă. Mi-a arătat tanti Florenţa a lui Papaiugă, Dumnezeu s-o ierte. Iar şosete am învăţat să fac de la tanti Vasila, şi ea a murit”. Iarna, când nu mai e nimic de cules, Nina împleteşte ciorapi şi încearcă să-i vândă prin sat. 

“Plâng mult şi mă rog”

Cu bărbatul, Nina n-a trăit uşor, copiii i-a crescut cât a putut, când n-a mai putut, i-a dat la stat, apoi i-a luat înapoi. “Ţin legătura cu ei, dar ne vedem rar, sunt la rostul lor acum”, spune femeia. Copiii ei nu-i spun toţi “mamă”, îi spun Nina. Şi unii o mai şi ceartă, de câte ori se întâlnesc, “că de ce i-am făcut, dacă nu aveam cum să-i cresc, n-aveam condiţii…”. Şi că “de ce am luat şi câinii, câini îmi lipseau…”

Luciana e ultima şansă a Ninei să-şi demonstreze că e o mamă bună. Că a făcut ce trebuie, cum trebuie. Că, din tot chinul şi întunericul, s-a opintit şi şi-a împins măcar un copil spre lumină: “Plâng mult, să nu mă vadă. Plângem şi amândouă. Uneori, mă gândesc că aş avea nevoie de ajutor de la doctori, că îmi pierd minţile. Nu am pus gura pe băutură, nu. Am fumat, da, acum nu mai fumez. Ce mai era dacă beam şi eu, bea şi el? Mă rog, mă rog tot timpul să fim sănătoase”.

Clătite de la coana preoteasă

Nina a avut butelie, nu mai are. În toată gospodăria, nu are nici o vatră unde să gătească. Dacă ar avea, i-ar face Lucianei clătite, că îi plac foarte mult, a mâncat la coana preoteasă. “Îmi plac clătitele să le mănânc goale. Sau pun şi dulceaţă, dacă e. Dar nu sunt pretenţioasă”, spune fetiţa. Şi dacă ar fi pe masă clătite, le-ar duce, goale sau cu dulceaţă, şi la căţei. Le-ar pune porţii pe bucăţi de carton, să nu le înghită, ca disperaţii, cu tot cu pământ. 

Cine doreşte să o ajute pe Luciana să-şi împlinească visul poate lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro, sau cu poliţistul Eusebiu Predonescu, pe pagina de Facebook a acestuia. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro