Unii iubiţi şi chiar soţi au statut de proxeneţi

Noaptea a început să coboare peste cartierele mărginaşe ale Capitalei. Circ, ţipete, gălăgie… Prostituate îmbrăcate pestriţ, proxeneţi ale căror priviri îţi îngheaţă respiraţia, clienţi speriaţi, dar nerăbdători să strângă în braţe femeia arvunită. “Hai, fă, dă-te dracu, că au venit ăştia de la ziar să ne filmeze! Ce vreţi să vedeţi? Să vă arăt ce vede şi clientul?”, ne întreabă agresiv o fată foarte tânără, gravidă în luna a şaptea. Atitudinea ostilă a fetelor se schimbă când văd ambulanţa ARAS.
Cunosc echipa de mulţi ani, au încredere în ea, pentru că nu le judecă, nu le discriminează… Ochii vineţi de la bătăile primite de la proxeneţi sau de la clienţi se destind, iar gurile lipsite de dinţi din cauza consumului de stupefiante se schimonosesc într-un râs cavernos. “Ia, bă, fotografiază- mi tatuajele. E numele la iubitul meu, el este peştele meu. L-am scris aici, să vadă că îl iubesc”. Brusc, începe o paradă a tatuajelor, care mai de care îmbulzindu-se să ne arate desenele imprimate pe corpuri. Flori, cruci, animale fantastice… Substitute ieftine pentru bijuteriile pierdute ale curtezanelor căzute în mocirla Văcăreştilor. Un bărbat vine hotărât către noi, destrămând brutal mica paradă improvizată.
“Împrăştiaţi-vă, dracu, de aici că vine «Capitala» şi ne saltă pe toţi.. Hai, toate la salvare, să vedem care ce boli are şi să vă luaţi prezervativele”. Docile, femeile se îndreaptă spre ambulanţă pentru a-şi face testul HIV. Una singură rămâne mai în spate şi se întoarce către noi. I se spune “Intelectuala” şi are puţin peste 25 de ani. “Eu nu sunt ca toate celelalte, sunt o doamnă. Miros frumos, pentru că mă dau cu parfumuri scumpe şi mă spăl… Am făcut Liceul Dinu Lipatti, secţia canto, aş fi putut să cânt pe scenă… Mi-a murit însă un băieţel de un an şi patru luni şi filmul s-a rupt… Acum, am altul, are şase ani, o frumuseţe… Pentru el ies în stradă. Vreau să-i ofer o educaţie, să facă liceul de muzică. Îmi vând trupul pentru ca băieţelul meu să se facă muzician… Dar ce crezi, el visează să se facă poliţist! I-am zis: «Ai înnebunit, mă, vrei să mă bagi la bulău?»… Eu am bărbat, dar nu ne ajungem cu banii şi trebuie să mă vând”, ne-a mărturisit cu amărăciune “Intelectuala”.

Ar trebui legalizată prostituţia?

În spatele ei, colegele de breaslă coboară din salvare şi urlă că sunt sănătoase. Se adună în spatele “Intelectualei” şi o maimuţăresc. “Ai făcut Conservatorul şi acum cânţi la flaut cu gura!”, urlă o prostituată, care are peste dantura lipsă o proteză pentru boxeri. “Tata şi fratele meu sunt la puşcărie, pentru tâlhărie. La mama nu mă mai duc, că se droghează şi eu vreau să mă las. Am o viaţă tare grea… Uneori, clienţii mă bat peste faţă. Noaptea e bine, că suflă vântul peste vânătăi şi nu mă mai ustură… Când eram mică, credeam că ursitoarele au hotărât să mă mărit şi să fac trei copii”, ni se confesează prostituata.
Oare ursitoarele au prevăzut şi clipa în care o să se suie docilă pe bancheta din spate a maşinii prăfuite? Un autoturism se opreşte în dreptul proxenetului. Bărbaţii discută în şoaptă şi “protectorul” femeilor vine în fugă. “Hai, gata, spargeţi gaşca… Şi tu treci în m… mă-tii la maşină, că ai client”. Prostituatele revin brutal la statutul pe care îl au: femei care aparţin altcuiva. Visează cu ochii deschişi la o libertate pe care nu o au. Iluzia lor este ca un spasm de bolnav pe patul de spital. Trezite din comă, ele redevin un produs de consum. Bătute şi abuzate, îşi ascund sechelele în spatele machiajelor stridente. Doare al dracu de tare, dar s-au obişnuit. O să treacă! Au învăţat să aştepte… Suferinţa lor devine extazul altora. Am fost obişnuiţi să vedem prostituţia ca pe o infracţiune, pentru că statul român nu doreşte să-şi asume rolul de “peşte” şi să rotunjească bugetul de pe urma prostituatelor. Şi atunci, ce se întâmplă cu aceste fete? Sunt lăsate la voia întâmplării şi a câtorva infractori care abuzează de ele. În spatele unei legi prost făcute, în spatele ignoranţei noastre… Prostituţia nu va dispărea, probabil, niciodată… Abuzurile, însă, pot fi evitate… Se naşte o întrebare firească: ar trebui să legalizăm prostituţia? N-am fi nici primul şi, probabil, nici ultimul stat care am face acest lucru. De altfel, Germania, Elveţia, Olanda sau Grecia ne-au luat-o înainte şi la acest capitol.

Legalizarea prostituţiei – proiect respins

În urmă cu patru ani, fostul deputat Silviu Prigoană (foto) a propus legalizarea prostituţiei. Proiectul de lege specifica următoarele: prostituatele să aibă cel puţin 20 de ani, clienţii, minimum 16 ani, iar bordelurile să se adreseze doar heterosexualilor. De asemenea, se cereau controale lunare pentru prostituate, precum şi afişarea tarifelor practicate. Proiectul de lege a fost respins cu unanimitate de voturi. Preşedintele comisiei, senatorul PSD Toni Greblă, a spus atunci că România nu este pregătită pentru o astfel de lege, fiind o ţară “cu adânci rădăcini ortodoxe”.

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei: «Am dat 6.000 de amenzi în cinci luni»

Conform cadrului legal în vigoare, poliţiştii nu pot preveni acest fenomen decât prin amendarea prostituatelor. “Femeile care oferă servicii sexuale au primit, în primele cinci luni ale anului, aproape 6.000 de amenzi contravenţionale. Sumele au fost cuprinse între 500 şi 1.500 de lei, iar totalul , şase milioane de lei. Conform noului Cod Penal, nu se mai cere întocmirea unui dosar penal pentru prostituţie, singurul lucru pe care- l putem face fiind aplicarea sancţiunilor contravenţionale”, ne-a declarat Bogdan Ghebaur.

Monica Dan, psiholog ARAS: «Lucrătorii sexuali trebuie consultaţi»

Prin vocea psihologului Monica Dan, reprezentanţii ARAS militează împotriva discriminării: “Ne adresăm persoanelor care practică sexul comercial ca unor persoane care au dreptul la servicii medicale, sociale şi juridice, la sănătate, protecţie şi la propria imagine la fel ca oricare alt cetăţean. Alegerea le aparţine şi atragem atentia asupra faptului că stigmatizarea şi lipsa programelor de asistenţă medico-socială şi juridică constituie o problemă a întregii societăţi. Lucrătorii sexuali trebuie consultaţi în orice iniţiativă legislativă care îi priveşte, iar resursele lor personale, experienţa lor trebuie recunoscute şi încurajate”.

Poliţiştii, acuzaţi de agresiune sexuală

Un studiu realizat de ARAS în urmă cu doi ani arată că agresiunea fizică asupra lucrătorilor sexuali e o practică generalizată, aproape jumătate (48%) fiind bătuţi. Autorii agresiunilor provin din toate categoriile: clienţi (22% din totalul eşantionului), reprezentanţi ai forţelor de ordine (20%), parteneri (18%) şi proxeneţi (8%). Agresiunea sexuală e şi ea o practică frecventă: 37% dintre lucrătorii sexuali au fost forţaţi să întreţină raporturi sexuale. Autorii actelor sexuale forţate sunt, în primul rând, clienţii (26%) şi apoi proxeneţii (13%), dar apare şi o proporţie semnificativă a reprezentanţilor forţelor de ordine (6%).
Citiţi mâine un reportaj despre bolnavii de SIDA dependenţi de droguriVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Urmărește-ne pe Google News