8 comentarii„Vii la școala de română?”, întreabă o fetiță în fața școlii din Skagen, cel mai nordic oraș din Danemarca, în comuna Frederikshavn, unde trăiește o comunitate de peste 1.000 de români. Orașul în sine are în jur de 7.500 de locuitori.
Mai mulți copii se joacă în fața școlii și așteaptă să se strângă toți elevii care participă pe 25 august la prima oră de limba română din noul an școlar. Copiii au între 6 și 15 ani, iar profesoara Maria Vasile intenționează să-i împartă anul acesta în două grupe, în funcție de vârste.
La școala din Skagen învață 410 copii de 82 de naționalități, iar 46 dintre ei sunt români. Învățarea limbii materne este o materie facultativă, iar copiii nu primesc note – în general, în Danemarca, elevii nu sunt evaluați pe baza notelor, ci a abilităților. Șaisprezece copii participă astăzi la ora de română.
„Să mutăm masele?”, întreabă un băiat. „Mesele!”, îl corectează Maria.
Cele mai frecvente greșeli pe care le fac copiii sunt dezacordurile și pluralurile. O parte dintre elevi știu să scrie în românește, fie pentru că i-au învățat părinții, fie pentru că au făcut câteva clase în România. Alții vorbesc româna cu dificultate, iar alții au 6 ani și încă nu știu să scrie nici în română, nici în daneză. Maria crede că învățarea limbii române îi ajută pe copii să stăpânească mai bine și limba daneză. „E ca o punte”, spune ea.
Ultimul salariu pe care l-a câștigat ca profesoară în România a fost de 1.200 de lei, iar primul salariu ca femeie de serviciu în Danemarca a fost de 2.000 de euro.
Maria Vasile, 40 de ani, s-a stabilit acum 10 ani în Danemarca împreună cu soțul ei, Cornel, 39 de ani, și cu fiul lor, Albert, 11 ani. Cornel lucra în administrație la Primăria din Redea, județul Olt, iar Maria era profesoară de limba engleză la școala din aceeași comună. Amândoi au studiat la Universitatea din Craiova: Cornel a absolvit Facultatea de Drept în 2006, iar Maria, Facultatea de Litere în 2007. Locuiau în Caracal și făceau naveta până în satul Redea, la nouă kilometri distanță.
Fiul lor avea doar un an atunci când s-au hotărât să emigreze ca „să-i ofere un viitor mai bun”. Vecinii lor, care se mutaseră în Danemarca, le spuneau că salariile sunt mari, iar țara e liniștită și frumoasă.
În 2012 s-au stabilit în Hadsund, în partea de est a peninsulei Jutland, iar în primii șase ani, Cornel a lucrat la firme de curățenie industrială – făcea curățenie în diverse locuri, cum ar fi hala unui abator în care se tranșau vacile, și lucra câte 12 ore pe zi. O perioadă a făcut naveta până în Hirtshals și conducea în fiecare zi câte 220 de kilometri dus-întors până la muncă. Maria n-a reușit să-și găsească de lucru în primii ani, deși și-a depus CV-ul în mai multe locuri.
Fiul lor, Albert, a început grădinița la 3 ani. Până la 4 ani n-a vorbit nici în daneză, nici în română, iar familia a primit sprijin și consultații de la specialiști angajați de primărie. „După aceea, când a început să vorbească, nu s-a mai oprit”, glumește Maria. În prezent, Albert, care are 11 ani, se exprimă mai ușor în daneză decât în română, deși Maria se ocupă de el și îl învață să vorbească și să scrie românește.
În 2016, familia s-a mutat la Hjørring, la 18 kilometri distanță de Hirtshals, unde lucra Cornel, iar Maria s-a angajat la curățenie la o cantină.
În 2017, Cornel a obosit să facă o muncă atât de grea și a început să se simtă rău. „Cred că am avut o depresie”, povestește el. „Am avut niște stări pe care nu mi le explicam, mă simțeam tot timpul amețit. Nici doctorii (nu și le explicau), am făcut toate RMN-urile. Probabil că corpul meu nu mai voia să facă (acest tip de muncă).”
Maria și Cornel au discutat despre posibilitatea de a se reîntoarce în România, pentru că nu-și mai doreau să lucreze la curățenie. Cornel a intrat în șomaj, iar în perioada aceea s-a interesat cum ar putea să-și echivaleze studiile din România. A tradus diplomele în daneză și le-a trimis prin poștă la Ministerul Educației din Danemarca, care i le-a echivalat; pentru că a studiat în facultate o materie legată de transporturi, de exemplu, Cornel poate lucra în acest domeniu în Danemarca.
„Plecam moartă de obosită de acasă și, când ajungeam la școală, energia se schimba”
În 2018, Cornel s-a angajat la AktivPersonale, o firmă daneză de recrutare, unde este consilier pentru angajați și angajatori și unde câștigă net în jur de 3.000 de euro pe lună. E mulțumit de locul acesta de muncă, iar problemele sale de sănătate au dispărut.
În același an, Maria s-a angajat într-un birou la fabrica de pește Seawell din Hirtshals, unde s-a ocupat de contabilitate și de vânzări. Și-a echivalat studiile în timp ce urma cursurile de daneză organizate gratuit de primărie, iar profesorii de acolo au ajutat-o să se ocupe de birocrație. Maria și Cornel au absolvit amândoi școala de daneză și sunt fluenți în această limbă.
Anul trecut, Maria a văzut un anunț că școala din Skagen caută profesori de limba și cultura română și a sunat la numărul afișat. Unul din cei doi lideri ai școlii (în Danemarca nu există directori) a invitat-o la un interviu.
La începutul acestui an, a început să predea part-time limba română – cursurile se țineau duminica. „Plecam moartă de obosită de acasă și, când ajungeam la școală, energia se schimba. Chiar mi se potrivește meseria asta, îmi place (să lucrez) cu copiii”, spune Maria.
În iunie, copiii au luat vacanță, iar liderul școlii a anunțat-o că se caută un profesor full-time pentru următorul an școlar. Maria și-a depus încă o dată CV-ul și scrisoarea de intenție, iar în luna august a fost angajată la școala din Skagen ca profesoară de română, daneză și engleză. Maria predă limba română copiilor români, iar limba daneză copiilor care nu sunt vorbitori nativi.
„În fiecare an ziceam că ne mutăm și mereu dădeam înapoi”
Ioana Cristian, 15 ani, este cea mai mare elevă din clasa de română a Mariei Vasile. Locuiește împreună cu părinții ei, Andreea, 42 de ani, și George, 47 de ani, într-un apartament închiriat din Skagen, în care s-au mutat în 2020, în cartierul căruia i se spune „Mica Românie”, pentru că multe familii de imigranți români locuiesc aici.
Tatăl ei lucrează ca electrician în șantierul naval Karstensens din Skagen, unde sunt angajați 80 de electricieni navali din România. George a venit în Danemarca în 2007, când soția lui, Andreea, era însărcinată cu Ioana.
N-ar fi vrut ca familia să stea despărțită, dar pe vremea aceea locuiau în apartamentul părinților lui George în Medgidia și își doreau să-și cumpere o casă. Amândoi lucrau la Centrala nucleară de la Cernavodă – Andreea era angajată la birouri, iar George era electrician. Nu-și mai amintește cifrele cu exactitate, dar diferența dintre salariul lui din România și cel din Danemarca l-a uluit.
A durat 12 ani până când familia s-a mutat împreună în Danemarca. „În fiecare an ziceam că ne mutăm și mereu dădeam înapoi”, povestește Andreea. Ea și fiica ei, Ioana, îl vizitau pe George în vacanțe, iar el se întorcea în țară o dată la două luni – șantierul naval a creat un program special pentru muncitorii români, care timp de două luni fac ore suplimentare, apoi primesc o lună liberă, ca să poată merge în România, la familiile lor.
În timpul pandemiei, Ioanei i-a fost dor de tatăl ei și și-a dorit ca familia să locuiască împreună în Danemarca. În România, școala se făcea online, ceea ce o nemulțumea. „Nu învățam nimic și nu puteam să fiu atentă deloc”, povestește ea. „Nu mai puteam să suport școala din România, gen, deloc. Era prea mult pentru mine. Punea prea multă presiune și, nu știu, vorbeau urât toți (copiii și profesorii). Erau unii mai OK, de exemplu profesoara de română era foarte de treabă, dar nu prea ne învăța română; ne povestea toată viața ei.”
În octombrie 2020, Ioana și mama ei, Andreea, s-au hotărât să se stabilească în Danemarca, alături de George. Adaptarea nu a fost dificilă, pentru că veneau de 12 ani în vacanțe aici. Ioana a urmat timp de cinci luni școala de limbă daneză din Frederikshavn, iar în iunie 2021 a început să meargă la școala din Skagen. Rutina familiei s-a schimbat, iar George lucrează acum după un program obișnuit, de șapte ore și jumătate pe zi.
În Danemarca, adolescenții pot începe să lucreze de la 15 ani
Ioana este în clasa a IX-a, iar la finalul anului va da un examen de admitere la liceu; ea ar vrea să meargă la o școală internațională în limba engleză. Nu este încă fluentă în daneză, dar are profesori care se ocupă de ea și de alți copii care nu sunt vorbitori nativi. „Aici n-am simțit deloc presiunea”, spune ea. „Mi-era (teamă) că n-o să fac nimic, anul trecut abia dacă am primit cinci teme.”
„Îmi spunea: «Mami, dacă vezi că stau, să mă mai împingi tu puțin de la spate, că aici ăștia nu ne obligă, cum era în România»”, povestește Andreea.
Vara asta, după ce a împlinit 15 ani, Ioana a început să lucreze într-un supermarket. În Danemarca, adolescenții fac joburi ușoare, part-time, de la 15 ani, indiferent de statutul social sau veniturile părinților. Am fost surprinși să vedem peste tot adolescenți care lucrează la supermarketuri, în restaurante sau la chioșcuri de înghețată – în general pe perioada vacanțelor, dar nu numai.
„Toți copiii de aici lucrează – la mine în clasă e o singură fată care nu lucrează – și simțeam o presiune că ar trebui și eu să încep, dar mi-era frică cu limba”, spune Ioana. A mers împreună cu un băiat român de vârsta ei și și-au depus amândoi CV-urile la un supermarket din Skagen, iar la scurt timp au fost sunați și angajați.
În timpul vacanței, Ioana a lucrat 103 ore pe lună, mai mult decât lucrează un adolescent în mod obișnuit, pentru că și-a dorit să câștige mai mulți bani. Este plătită cu 71 de coroane pe oră (9,54 euro) în timpul săptămânii și 101 în weekend (13,58 euro), dar plătește taxe mult mai mici decât tatăl ei, pentru că este minoră. A câștigat în jur de 1.000 de euro într-o lună. „Cât trei luni de pensie adunate ale mamei și tatălui meu”, comentează Andreea.
Cu banii pe care i-a câștigat, Ioana a ieșit să mănânce cu prietenii ei în oraș după muncă și și-a cumpărat rujuri scumpe. Se simte independentă că nu mai trebuie să le ceară părinților bani de buzunar.
Andreea și George nu s-au hotărât dacă vor rămâne în Danemarca definitiv, cu toate că George lucrează aici de 14 ani. Acesta e și motivul pentru care nu și-au luat încă o casă în rate, așa cum au făcut alte familii de români stabilite în Skagen. În Medgidia au un apartament pe care și l-au cumpărat în urmă cu cinci ani, planul lor de rezervă. Fiica lor, Ioana, își dorește să fie scriitoare sau jurnalistă și să călătorească prin Europa, fără să aparțină definitiv unei țări.