ComenteazăV. are 62 de ani, dar se mișcă mai greu ca oricând. Boala cu care a fost confirmat pe 27 ianuarie l-a slăbit vizibil, chiar și la luni distanță după ce testul PCR a ieșit negativ.
V. se ridică greu la marginea patului. Soția sa lucrează la un spital din Iași. Într-o zi a luat COVID și l-a adus acasă fără să știe. Riscul a existat însă întotdeauna.
După ce a fost confirmat cu SARS-CoV-2, V. a făcut două zile temperatură, apoi i-a scăzut. Însă i-a scăzut și saturația oxigenului în sânge.
Ambulanța l-a luat de acasă și l-a dus la Spitalul de Urgență, unde un CT a arătat o afectare pulmonară gravă. A fost transferat la Spitalul Militar, dar nu au putut să-l interneze acolo. V. avea nevoie de o mască de oxigen cu debit de 15 litri pe minut și nu era niciun aparat disponibil. A ajuns direct la Terapie Intensivă, la Spitalul de Neurochirurgie.
Șanse de 10% să trăiască
Investigațiile au arătat că plămânii lui V. erau afectați în proporție de peste 90%. Intrat în salonul de ATI, bărbatul l-a întrebat pe medicul curant care sunt șansele să iasă viu de acolo.
„Eu vă dau 10% șanse să trăiți”, își amintește V. cuvintele medicului.
Acesta i-a spus că există două tratamente pe care le mai poate încerca în Terapie Intensivă: masca CPAP – care acoperă toată fața pacienților, ca în cazul unui scafandru, fiind o formă de ventilație non-invazivă – sau intubarea.
„Care e diferența?”, a întrebat V. atunci.
„Diferența? Păi, diferența e că CPAP este o mască strâns aplicată pe față, respirația va fi dificilă și veți avea în continuare dureri. Intubarea nu e dificilă, sunt șanse ca peste câteva zile să vă ia acasă, dar într-un sac negru”, a venit răspunsul medicului.
A ales masca CPAP.
Virusul a dispărut, dar sechelele sunt adesea uriașe
„Am acceptat CPAP 5 zile și 5 nopți, apoi am trecut pe mască cu rezervor de oxigen. Mi-au mai făcut un CT și au constatat că plămânii sunt afectați în continuare, dar curați, fără trombi. Am continuat tratamentul normal, inclusiv medicamentos, cu anticoagulante, dexametazonă, până pe 22 februarie”, își amintește bărbatul.
A început să respire și fără mască, iar medicii de la Neurochirurgie i-au spus că nu mai au ce să-i facă în afara tratamentului de întreținere.
Virusul fusese eliminat din organism, dar a lăsat în urmă stricăciuni ce păreau a fi iremediabile: încă avea nevoie de un concentrator de oxigen.
Astfel că bărbatul de 62 de ani a început procesul de recuperare. Lung și anevoios. Prima internare de la Spitalul Militar l-a ajutat să reducă fluxul de oxigen de la 8 litri la 2, a respirat mai bine de o săptămână fără ajutor.
Apoi, s-a internat la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași cu „o pungă de medicamente după mine”.
Se văd îmbunătățiri
Prof. dr. Florin Mitu, șeful secției de Recuperare cardiovasculară, spune că, cel mai probabil, V. a rămas în viață pentru că, până la 62 de ani, a fost activ fizic și a avut un regim bun. Pe scurt, un stil de viață sănătos.
Bărbatul e internat de trei zile la secția specială de recuperare și deja se văd progresele. Concentratorul de oxigen stă abandonat la marginea patului. L-a folosit doar puțin, în a doua noapte. Capacitatea sa pulmonară de acum e peste 50%. Îmbunătățirea vine, încet-încet, și prin exerciții de kinetoterapie.
Dar boala a lăsat și alte sechele în organism: la mai bine de o lună, bărbatul are afectată funcția hepatică, are multiple deficiențe vitaminice și enzimatice și are markerii inflamatori la valori ridicate – proteina C reactivă sau VSH.
Se internează pacienți tineri cu sechele grave
Cazul lui V. nu e unic la Spitalul de Recuperare din Iași. Jumătate dintre pacienții internați în secția condusă de doctorul Florin Mitu vin din cauza sechelelor cu care rămân după infectărarea cu COVID-19.
Medicul spune însă că sunt foarte multe persoane care rămân acasă și nu își fac o evaluare după trecerea prin boală; acestea riscă să sufere complicații ulterioare.
„Vin pacienți cu dispnee, cu lipsă de aer, cu oboseală, cu o capacitate pulmonară redusă la săptămâni sau luni după vindecare. Unii au făcut și probleme cardiace, cum ar fi miocardita post-COVID-19, o inflamație la nivelul mușchiului cardiac. Practic, inima s-a dilatat și a apărut insuficiența cardiacă. La unii, dacă boala a fost severă, aceste sechele rămân foarte mult timp, la alții, cu forme mai ușoare, modificările dispar mai ușor. Dar majoritatea necesită un sistem de recuperare”, a precizat prof. dr. Florin Mitu.
Sechelele post-COVID se manifestă sub diferite forme
În secția de la Iași, pacienții sunt învățați cum să facă mișcare adecvată stării lor, cum să respire pentru a-și crește capacitate pulmonară cu aparate speciale. Medicii le monitorizează tulburările de ritm și de tensiune arterială 24 de ore din 24.
De altfel, pe holurile etajului al 6-lea de la unitatea medicală, cu 60 de locuri, vezi mereu pacienți mergând dintr-un salon în altul, cu aparate atașate pe piept sau pe brațe.
După trecerea prin boală, mulți oameni rămân inclusiv cu deficiențe nutriționale sau anemii, fiindcă boala atacă toate structurile organismului, inclusiv ficatul și rinichii. „Doar că e ușor să te concentrezi pe manifestările «spectaculoase» care sunt la inimă și plămâni”, explică medicul.
Multe dintre simptomele cu care se prezintă pacienții care fac recuperare post-COVID se regăsesc în multe dintre mărturiile oamenilor care au trecut prin boală, chiar și cu forme ușoare.
Respiră greu, obosesc fără a face mare lucru, încep să aibă palpitații, pulsul mult mai mare față de cel normal sau au variații inexplicabile de tensiune.
Oboseala cronică post-COVID e tratabilă în programe de recuperare
Clinica de recuperare medicală cardiovasculară este singura de profil din Moldova, dar medicul Florin Mitu crede că, deși locurile sunt insuficiente față de nevoile pacienților, nu toți cei care trec prin boală și ar avea nevoie de o evaluare aleg să facă pasul către medic.
Echipa medicală de aici este formată din kinetoterapeuți, fizioterapeuți, nutriționiști, dar și psihologi.
Vă spun că pacienții care intră în programul de recuperare post-COVID au o evoluție foarte bună pentru că, în primul rând, le crește calitatea vieții. Sunt foarte multe aspecte care țin de evaluare completă a pacientului, nu e suficient să-i spui: gata, te-ai vindecat, poți pleca acasă.
Dr. Florin Mitu:
„Dacă pacientul nu intră într-un program de recuperare, ca să-și poate relua treptat activitățile obișnuite, el nu mai este o persoană activă și este o pierdere pentru societate. Cresc și cheltuielile pentru sistemul sanitar, pentru că el se va întoarce cu alte afecțiuni, mai târziu”, a precizat prof. dr. Florin Mitu.
„Recuperarea trebuie privită ca o continuitate a actului medical”
Evaluarea post-COVID presupune un test cardiopulmonar pe un aparat unic în zona Moldovei, un test de stres pe un fel de bicicletă medicinală care preia în timp real parametri de tensiune, saturație, puls, EKG de la toți pacienții pe o unitate centrală.
Astfel, recuperarea e adaptată fiecăruia. Apoi, se fac evaluări pentru a aprecia funcțiile respiratorii, o gamă largă de explorări de tip ecografii, inclusiv ale inimii și sistemului vascular, monitorizări și investigații pentru a se determina capacitatea de efort a fiecăruia.
Pacienții sunt împărțiți în grupuri – în funcție de capacitatea de efort și factori de risc – și primesc un program adaptat. Aceștia sunt evaluați la începutul și finalul programului, cu toată gama de investigații.
O internare durează, în medie, 10-12 zile, putând fi prelungită câteva zile, dacă mai există loc de îmbunătățiri. Ulterior, pacienții sunt rechemați după 2-3 luni, pentru o nouă evaluare și pentru o adaptare a programului pe care aceștia îl continuă, individual, acasă.
„Recuperarea trebuie privită ca o continuitate a actului medical. Nu e suficient să tratezi un bolnav, chiar și cu COVID-19, în faza acută, la infecțioase, pneumoftiziologie și apoi să fie trimis acasă. Trebuie să treacă prin programe de recuperare și monitorizat ulterior”, spune prof. dr. Florin Mitu.
În București nu există clinică de stat pentru recuperare
Profesorul explică faptul că în România nu se pune accent pe o astfel de recuperare: sunt doar o mână de secții, în timp ce în țările europene sunt sute de centre.
„Din păcate, nu au toate centrele universitare astfel de secții, ca să nu mai vorbesc de orașele mici. În România mai există centre la Cluj, Timișoara și Târgu Mureș. În Franța sunt peste 200 de clinici și spitale cu astfel de zone, iar în Germania, peste 300. Sistemul de acolo finanțează automat pacientul care are un eveniment acut pentru a intra și în programul de recuperare. Dacă nu o face, plătește mai mult la asigurări de sănătate și medicul care nu l-a trimis trebuie să explice de ce. Trebuie să ne adaptăm și noi la acest sistem, să avem cât mai multe persoane active în sistem”, a completat prof. dr. Florin Mitu.