Alina Ionela Ciucu avea 25 de ani, de mai mulți ani ea locuind în București, acolo unde a mers la facultate împreună cu fiicele familiei care a adoptat-o de la vârsta de șapte ani.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Vestea morții sale i-a afectat pe toți vecinii, mama tinerei și tatăl adoptiv al acesteia ducându-se la București la scurt timp după incidentul de la stația de metrou Dristor 1.

“Nici nu am auzit bine ce s-a întâmplat. Mă sună frate-miu și îmi spusă că ar fi împins-o cineva, ar fi încercat să mai împingă pe cineva și ar fi prins de veste. A apucat-o pe ea, fata aștepta probabil să se ducă acasă. Nu știu ce s-a întâmplat. A fost o psihopată care a avut o pată pe cine a întâlnit în cale, așa s-a distrat ea, ea a omorât lume. Alina a căzut în plasa ei, a prins de veste că nu a fost atentă”, povestește înlăcrimată Maria Ghigeanu, mătușa Alinei.

Tânăra Alina nu a avut o viață prea ușoară. Mama ei, fiind bolnavă, și-a dat acordul în urmă cu mai bine de 15 ani ca fetița să fie crescută de familia Popescu, doi vecini de peste drum, care mai au două fete.

“Au luat-o copiii mei să crească, nu vedeți în ce situație e și mama ei, că nu are de niciunele”, spune bunica adoptivă a Alinei.

Conform rudelor tinerei, în timpul facultății tânără lucra part-time pentru a reuși să își acopere cheltuielile.

“Făcea cu jumătate de normă și serviciu ca să se întrețină, să plătească acolo chiria, mamă-sa nu a avut să îi dea, trăiește dintr-un ajutor social de 142 lei. Cu totul a fost ajutată de oamenii ăștia. Și-a găsit și ea un suflet pereche, cu care s-a căsătorit, s-au mutat împreună”, a mai spus Mariana Ghigeanu.

Mătușa fetei povestește că Alina era un copil excepțional și frumoasă “ca o actriță”.

“Dacă eu vă spun că am vrut să vizionez din nou filmul ăsta pentru actrița asta. Puteam să bag mâna în foc că seamănă cu actrița asta”, a mai spus mătușa fetei.

Este așteptată acasă la părinții adoptivi

Tatăl adoptiv al tinerei și mama acesteia au plecat miercuri dimineață spre Capitală pentru a aduce acasă trupul neînsuflețit al tinerei.

“Ne-au informat fetele, că avem fetele în București. Una din fete a identificat-o azi-noapte și acum plecară de dimineață să vadă cum să descurcăm situația. Asta e viața, mergem înainte, mergem înainte, vedem ce o fi de capul nostru. Și fetele se duseră, se învoiră ca să meargă la morgă”, a spus bunicul adoptiv al Alinei Ionela Ciucu.

Acesta s-a dus deja la cimitir pentru a pregăti cu groparii mormântul în care va fi înhumat trupul neînsuflețit al acesteia. Sicriul cu corpul acesteia va fi depus în casa părinților adoptivi imediat ce va fi adusă în comuna doljeană Ostroveni. Cheltuielile de înmormântare vor fi suportate tot de părinții adoptivi.

Agresoarea, o necunoscută pentru vecini

În timp ce lumea din satul doljean Lișteava își ștergea lacrimile în urma tragediei care s-a abătut asupra familiilor Ciucu și Popescu, în cartierul craiovean Craiovița Nouă, locatarii blocului 16, sc. 2, acolo unde a locuit până în urmă cu doi ani Magdalena Șerban, cea care a împins-o sub metrou pe Alina Ionela Ciucu, ridică din umeri când sunt întrebați despre fosta lor vecină. Nimeni nu pare să fi purtat vreo discuție cu ea, și nici cu mama acesteia nu au legături foarte strânse. Una dintre vecinele familei Șerban susține că în repetate rânduri polițiștii au bătut la ușa Constantinei, mama Magdalenei.

Citește și: VIDEO|”Români până la moarte”, episodul 2. Grecia, acum 6 ani. Mort și pierdut pe plantație

 
 

Urmărește-ne pe Google News