ComenteazăȘi dacă despre ban se spune, în popor, că ”este ochiul dracului”, factura este o filă ruptă din ”Biblia Înșelăciunii statului”, pentru că de câte ori se pomenește acest cuvânt, sar cel puțin trei vânzătoare să scuipe în sân și să-și facă o cruce.
Străduțe speciale, agenți care dirijează traficul ca să nu cauți prea mult parcare și cărucioare ce stau aliniate pentru a fi preluate în cărarea mărfurilor. Pe culoarele înghesuite ale imenselor hale, viermuiala matinală a micilor afaceriști din Capitală și din provincie îți creează o stare de claustrofobie, asta poate și din cauza mirosurilor îndoielnice care te asaltează din toate direcțiile.
În micul Babilon economic, chiloții stau în pungi de plastic, pe diferite mărimi, flancați de șosete și alte obiecte vestimentare, printre care blugi, geci din piele autentică de „scaun de autobuz”, costume de mire sau treninguri. Vin în containere mari din China și sunt vândute apoi în toată România. De aici pleacă spre toată țară, fiind obiecte vestimentare care se găsesc cu precădere în mediul rural, acolo unde puterea de cumpărare nu este prea mare. Aceste haine și alte obiecte sunt ideale pentru buzunarele celor cu bugete mici, pentru că și de aici pleacă spre vânzare cu prețuri mici. Cu atât mai mult dacă nu vrei factură.
Ia factura, neamule!
În anumite zone din Colentina, vezi în dreapta carosabilului câteva doamne îmbrăcate gros și multicolor, care îți fac semne disperate. Nu fac autostopul, ci vor să îți vândă facturi pentru un drum bun și fără bătăi de cap dacă dai nas în nas cu autoritățile curioase.
Cum ai ajuns în afara Bucureștiului după Dragonul Roșu, te lovești, cu preponderență, de două tipuri de mașini: cele care cară și cele care au vândut celor care au cărat. Ambele sunt la extremele transportului, între lux și căruță.
Cum ai intrat în hale, prima imagine, după cea a hainelor, este a „băiețașilor” care supraveghează totul. Se cunosc între ei, sunt prieteni și împart fiecare informație care ajută comunitatea. În afară, mașinile ANAF sunt semnul că oficialii sunt „în control” și au venit pentru a aduna bani la vistieria statului.
Tocmeala, sufletul vânzării
De cum am intrat în hala cu haine de firmă „Kip Jong Bau” și alte mărci „cunoscute” în intreaga lume, negustorii s-au pus pe invitații la a le vizita magazinele de 3 pe 4 metri, în care stau atârnate sute de kilograme de haine. „La noi, prețul îl face clientul”, ne strigă vesel unul dintre vânzători. „Haideți la noi să vedeți marfa”, ne îndeamnă. Cum suntem cumpărători, nu intrăm în primul magazin și nici nu ne lăsăm convinși de zâmbetul „cuceritor” al unui comerciant la 50 de ani cu chef de negoț.
Aproape pe fiecare magazin sau perete de metal și grilaj al acestora se află câte un carton mare pe care scrie „Nu vindem la bucată”. Dacă vii aici, cumperi ori cu sacoșa, ori la duzină, că nimeni nu își pierde timpul prețios pentru a vinde un pantalon chinezesc, ieftin. Programul magazinelor nu depășește orele 12.00 – 13.00. De la 14.00, deja te plimbi ca printr-un oraș-fantomă.
Cu toate acestea, la orele 10.00, când am ajuns noi, mare parte din business deja se terminase. Așa că, acum lucrătorii deja intraseră în perioada de relaxare. Adevăratele afaceri se fac atunci când soarele abia răsare.
Factura face diferența de preț
Am încercat să cumpărăm mai multe tipuri de haine și răspunsul parcă a fost tras la indigo verbal de către toți. În momentul în care am vrut să luăm „câteva ii pentru o serbare”, prețul era de 39 de lei, dacă nu ceream factură. Cu factură, prețul urca la 50 de lei, pentru că trebuia adăugat și TVA de 19%. Casele de marcat sunt un tabu în zona asta și dacă, printr-o minune ar fi, nu ar face decât să colecteze praf, pentru că nu ar avea pentru ce să fie folosite aici.
Am zis, că dacă tot nu am avut succes la ii pentru fete, să încercăm un costum de mire sau de naș pentru o nuntă ce va urma. Un tânăr cu accent oriental ne arată toate costumele pe care le are la vânzare și, când întrebăm de factură, răspunsul vine ușor mirat: „Factură pentru un singur costum? Aici vindem angro”.
Ceasurile doar pe factură
În zona de electronice și alte produse importante din cea mai mare economie a lumii, totul se face cu sfințenie și frică de ANAF. Nu de alta, dar până la șeful ANAF, te mănâncă inspectorii fiscali. Ne-am uitat la ceasuri, iar acestea nu se vând decât la cutii care au în componență câteva zeci de obiecte. Niciun ceas nu se vinde la bucată și nimic nu se vinde fără factură.
Oricum ar fi, din această zonă comercială, caracatița evaziunii fiscale se întinde până în cele mai uitate colțuri ale țării. Furnicarul de la Dragonul Roșu, oricât de dezorganizat ar părea din exterior, are o anumită orânduire pe care numai cei din interior o știu și o păstrează cu sfințenie.