În primăvara lui 2021, cele două au început să fie deranjate de unele apucături ale sale, cum ar fi aceea că respiră. Așa că au decis să pună capăt deranjului. Soția, Laura, și mama ei, Maria, au tocmit o rudă să-l ducă pe Ghiță în pădure și să-l spânzure.
Ruda respectivă, Costel, un văr al Laurei întors din Spania, unde avusese probleme cu justiția, s-a speriat de plan și s-a dus la poliție. A fost organizat un flagrant delict, iar cele două femei au fost arestate.
Laura și Maria au fost judecate pentru încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni (Dosarul nr. 2249/189/2021, Judecătoria Bârlad) și au fost condamnate, în august 2021, la câte doi ani de închisoare. Au făcut apel contra sentinței, dar au pierdut la Curtea de Apel Iași.
După trei ani
„Aplicarea pedepselor în cauze de acest gen se impune cu necesitate, pentru că nu se poate trece cu îngăduință peste starea de pericol pe care au creat-o în comunitate, dar și pentru că aplicarea unor pedepse cu executare asigură îndepărtarea acesteia față de victimă”, se arată în textul hotărârii judecătorești din primă instanță.
Mama Laurei a executat jumătate din pedeapsă, apoi s-a mutat la o altă fiică a ei, în județul Constanța. A murit la vârsta de 75 de ani, la un an după eliberare. Laura, în vârstă de 32 de ani, încarcerată la Penitenciarul Bacău, a fost eliberată anul trecut, în aprilie.
„Victima”, adică Ghiță, ajuns la 43 de ani, și-a primit soția înapoi acasă, având o părere sensibil diferită de cea a magistraților, care considerau că Laura trebuie îndepărtată de el. De altfel, bărbatul n-a depus plângere nici împotriva soției, nici împotriva soacrei.
„În casa omului, nu poți să știi ce este!”
Laura n-a stat mult în Măscurei, după ieșirea din închisoare. A plecat unde-a văzut cu ochii. Localnicii spun că acum e în Germania, angajată la un abator. Unii sunt gata să parieze că n-a plecat singură, ci împreună cu un bărbat din sat.
„În casa omului, nu poți să știi ce este. Ei știu ce-o fost!”, insistă o femeie în vârstă, ieșită în drum să-și supravegheze nepoții. „Ceva, ceva o fost, că nu s-o înțeles”. Tovarășa de discuție a femeii intervine cu informații despre comportamentul lui Ghiță. „Vorbește urât. Înjură. Și frații lui, la fel! L-am auzit eu cum vorbea cu vânzătoarea de la magazin, urât, urât de tot. Cum îi crești, așa îi ai”, comentează a doua femeie, bătând cu bastonul în cimentul aleii.
Ce nu s-a schimbat în Măscurei, în trei ani de la planul de asasinat, sunt drumurile: aceleași creneluri de noroi uscat, aceleași șanțuri cu urme de roți de tractor și de căruță, nemișcate ca urmele fosilizate de dinozaur. „Noi suntem scoși din garnizoană”, explică un sătean lipsa asfaltului. Adică Măscurei e un sat prea mic, doar vreo 500 de locuitori, prea izolat, pentru proiectele comunei Pogana.
„S-a dezvățat de copii, s-a dezvățat de bărbat!”
La fel, ulița pe care e casa lui Ghiță a rămas de pământ, străbătută de șănțulețe gravate de apa de ploaie.
Cei trei copii ai lui Ghiță și ai Laurei se află acum în grija tatălui. Băiatul cel mare are 14 ani, iar fetițele au 7, respectiv 6 ani. „Sunt toți la școală și grădiniță. Eu îi duc, eu îi aduc”, spune bunica lor, Geta, mama lui Ghiță. Femeia își dedică tot timpul celor trei nepoți și se plânge că la vârsta ei, 78 de ani, face față cu greu muncilor zilnice. „Trebuie îmbrăcați, spălați, îngrijiți, hrăniți. De când mă rog de Ghiță să-și găsească pe cineva. Dar zice că până nu dă divorț, nu vine nici una!”, afirmă Geta.
Faptul că Laura și-a lăsat în urmă copiii și a plecat nu stârnește prea multă mirare în Măscurei. „Ea, cât a stat în pușcărie, a lucrat. S-a dezvățat de copii. S-a dezvățat de bărbat. E greu să se învețe la loc”, susține femeia cu baston.
„Cine să-și mai ia belea acum, să vină să stea cu Ghiță, să-și strice viața? Mai bine singură!”, comentează cealaltă femeie. „Încă el are noroc cu mamă-sa. Că îi lua statul copiii, că el singur nu se descurca. Nu poți să stai acasă tot timpul, mai mergi la muncă. Păi, să crești un copil nu-i așa ușor! Mare noroc o avut cu mamă-sa, care e și ea bolnavă, cât o mai putea să-l ajute”.
Bunica Geta, la datorie
Geta, care a născut și crescut nouă copii, nu se plânge. Își face griji pentru Ghiță, „să fie el sănătos”. Bătrâna e mereu în doliu. A pierdut o fiică, acum doi ani, care „a făcut infarct la cap”, a pierdut și un fiu, acum un an, după o boală la plămâni.
Își ține de mână cele două nepoate, cu cozi lungi, frumos împletite și împodobite cu fundițe. „La trei copii, cine să vină? Că femeile caută bani acum, să ai bani, casă, mașină. De Ghiță e mai greu, că el are căruța”, spune mama Geta.
De când n-a mai putut pleca în străinătate, să lucreze, Ghiță a supraviețuit în căsnicie, dar a rămas fără venit. Își câștigă traiul lui și al copiilor mergând peste tot cu căruța și muncind cu ziua. E plecat în cea mai mare parte a timpului, iar copiii stau cu bunica lor. Vorbesc cu mama lor la telefon. „Ultima dată, a sunat-o băiatul și i-a zis că Ghiță vrea să dea divorț. Și ea a răspuns că nu crede, că să-i arate dosarul cu numărul de înregistrare”, povestește bunica.
Lipsa banilor e unul dintre motivele pentru care Ghiță a amânat deschiderea acțiunii de divorț. „După Paști, am zis că să bage proces, să vorbească la tribunal, să vadă cum să pună un avocat și să deschidă acțiune de divorț! Păi, da, nu se mai poate, ce să facă și el, singurel? Dacă ea nu mai vine?!”, exclamă Geta.
„A spus că nu se mai înțelege cu soțul său!”
Potrivit textului hotărârii judecătorești din primă instanță, Laura, în vârstă de 29 de ani la acea dată, și mama ei, în vârstă de 73 de ani atunci, „au plănuit să-l plătească pe martor (n.red. – Costel, vărul din Spania) cu suma de 5.000 lei pentru a-l ucide pe soțul inculpatei sau pentru a găsi o persoană care să facă acest lucru”.
Pe 29 martie 2021, cele două l-a contactat telefonic pe vărul Costel, care se afla în țară. Laura „i-a spus că nu se mai înțelege cu soțul său, care o agresează fizic, și că acesta deține acte pe numele său la ambele imobile, iar inculpatele ar dori să vândă aceste imobile. (…) Martorul nu a dorit să treacă la executarea acestui plan însă, anunțând organele de poliție, le-a lăsat pe inculpate să creadă că le va duce planul la îndeplinire, spunându-le că nu poate veni la locuința lor, dar să-l aducă inculpatele pe G. (n.red. – Ghiță) cu căruța” pe șoseaua dintre satele Bogești și Măscurei.
8.000 de lei – prețul pentru viața lui Ghiță
În seara de 30 martie 2021, vărul Costel a contactat-o telefonic pe soacra lui Ghiță și a întrebat-o ce au mai stabilit. Aceasta i-a spus că a doua zi vor veni cu Ghiță, cu căruța pe drumul dintre satele Bogești și Măscurei, într-o zonă pustie, că îi vor spune lui Ghiță că vor merge în satul Hălărești la un depozit pentru a cumpăra materiale de construcție, „urmând ca pe drum martorul să-l preia și să-l ucidă. Inculpata i-a mai spus că fiica sa are suma de 3.000 lei și că îi va mai da încă 5.000 lei după ce va vinde una dintre case”.
I-a spus să facă astfel încât să-l ducă pe Ghiță în pădure, „să-l stranguleze cu o funie pentru a părea că s-a spânzurat”.
A doua zi, pe 31 martie 2021, Costel a fost contactat telefonic de soacra lui Ghiță, ocazie cu care a discutat telefonic și cu Laura, „care i-a spus să vină domiciliul ei pe la ora 18, pentru a-l lua pe Ghiță și să-i propună acestuia, pentru a-l convinge să meargă, să-i arate unde locuiește un cumătru de-al său în satul Hreasca, urmând ca pe drum, în pădure, să-l stranguleze, pentru a crede lumea că s-a spânzurat, spunându-i și că după ce va termina treaba, să arunce cartela telefonică, urmând să facă și ea la fel”.
Martorul i-a spus că „va veni la domiciliul ei însoțit de două persoane, care să îl ajute, și să aibă suma de bani pregătită. Inculpata i-a spus că are pregătită suma de 3.000 lei și o funie cumpărată de mama sa de la magazinul din sat să-l spânzure pe Ghiță”.
„Să-l ia din pat după ce va adormi”
În seara aceleiași zilei fatidice, în jurul orei 18.00, vărul a venit la casa lui Ghiță cu o mașină în care se aflau doi agenți de poliție. Laura s-a dus să-și cheme soțul, i-a arătat lui Costel „direcția drumului către satul Hreasca și i-a spus să aibă grijă să nu cumva să eșueze, ca Ghiță să se întoarcă acasă și să le ucidă”.
Laura s-a dus în curtea locuinței sale, învecinată, vorbind cu soțul ei, însă acesta, când a aflat cine îl caută, a plecat de acasă prin spatele locuinței. „I-am zis: băi, du-te şi dă-mi pace! S-o dus la vale şi iar o venit, să mă duc, că aşteaptă Costel. Am azvârlit cu ciocanul în pământ şi i-am zis: Băi, Laură! Termină! Baba, nervoasă. Ştiam când e baba nervoasă. M-am dus la un frate de-al meu, prin grădină, până pleca Costel. Că doar nu era să steie acolo”, a povestit Ghiță pentru Libertatea, la scurt timp după eveniment.
Între timp, mama Laurei l-a invitat în casă pe Costel, iar „dintr-o cameră, de sub o pernă aflată pe un pat, a scos o funie albă, despre care a spus că a cumpărat-o de la magazin și că are vreo 4 metri, pe care i-a dat-o, spunându-i să o ascundă sub geacă, pentru a nu fi văzută de Ghiță. Inculpata Laura s-a reîntors, spunând că soțul său a fugit și întrebând cum să facă”.
Martorul a întrebat-o dacă are suma de bani promisă, aceasta spunând că nu are toată suma de 3.000 lei, dar că îi poate da pe loc suma de 1.500 lei, propunându-i să revină în jurul orei 23, să-l ia pe Ghiță din pat după ce va adormi, iar după realizarea planului îi va da și diferența de 1.500 lei. Inculpata i-a înmânat martorului suma de 1.500 lei, pe care acesta a pus-o într-un buzunar al gecii”.
După acest moment, „au intervenit organele de poliție, care au identificat asupra martorului suma de 1.500 lei și o funie albă cu lungimea de 4 metri, bunuri care au fost ridicate în vederea cercetărilor”.
Din modul cum Laura și mama ei au plănuit asasinarea lui Ghiță, judecătorii au dedus „o hotărâre și o determinare fermă a inculpatelor, comportament care generează o stare de pericol pentru ordinea publică” și pentru „climatul social firesc”. În Măscurei, se mândresc localnicii, nu s-au mai comis crime din 1993, când a avut loc „un omor la o nuntă”.
Foto principală: Vlad Chirea
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.