În spitalul militar, amenajat într-o casă de cultură dintr-un sat eliberat din Herson, toți pacienții sunt civili. De când s-au retras de aici, în noiembrie 2022, rușii s-au mutat pe malul drept al Niprului și au început să radă unul după altul satele de dincolo de râu. „În zonă nu mai există niciun fel de asistență medicală în afară de noi”, ne spune Dmitro Samofalov, 42 de ani, în timp ce operează un bărbat pe care o schijă l-a rănit la bărbie.
Pot să îi stau alături în spațiul în care operează, pentru că în camera de urgențe improvizată pur și simplu nu mai sunt în picioare regulile dintr-o sală de operație normală. Medicii au învățat să ofere asistență oriunde și în orice condiții, în acest an de coșmar. Ei sunt, practic, punctul de prim ajutor, cei care oferă asistență de urgență și apoi decid dacă îi trimit pe pacienți la spitale din altă parte a țării.
„Ieri am operat doi copii. Din fericire, au avut răni ușoare. Sunt teferi. A mai fost și un bătrân de vreo 80 de ani. Avea ficatul zdrobit de un șrapnel. A pierit”, adaugă Dmitro, cu răceala unui chirurg de front.
Pe frontul de sud, nimic nou. În trei luni, de când s-au potolit bătăliile, medicul a operat un singur militar rănit. Acum, civilii cad victime. Pe 24 decembrie, în ajun de Crăciun, 10 persoane au fost ucise într-un bombardament în centrul orașului Herson. Printre jertfe se numără și un băiat de 12 ani, care a murit pe masa de operație a doctorului. „O schijă, una singură, i se oprise în piept”, murmură Dmitro cu aceeași monotonie detașată, fără a ridica ochii de la pacient. Mă întreb dacă înstrăinarea lui e o deprindere profesională sau pur și simplu evită să accentueze drama. Totuși, o schijă, o viață, un an de război, ce-ar mai fi de adăugat?
Dmitro e convins că artileria rusească lovește premeditat în infrastructura civilă: „Au ocupat aceste teritorii timp de 10 luni. Au umblat pe aceste străzi, au dat ochii cu acești oameni”.
Pe 5 martie s-a împlinit un an de când chirurgul a lăsat secția de urgență de la spitalul din Odesa și s-a înrolat în armată, voluntar. De atunci, n-a mai trecut pe acasă. Cu soția vorbește la telefon de câte ori prinde un răgaz între operații, iar părinților bătrâni le-a spus doar că e în siguranță. Încă din prima zi, s-a resemnat că e lipit de front și oricum frontul are să-l urmeze indiferent încotro o apucă.
200 de răniți pe zi și șase doctori
L-am cunoscut pe Dmitro la final de octombrie 2022, când rușii încă încercau să se mențină din răsputeri în Herson, iar luptele din sud aduceau cu un măcel. Se lucra pe bandă în zilele acelea de toamnă târzie, cu doar șase chirurgi la 200 de răniți zilnic, horcăind și scuipând sânge, cu cioturi și răni sângerânde, de la zecile de așchii înfipte peste tot pe trup. Au avut acest ritm în jur de două săptămâni lungi cât o viață.
Secția de triaj era o mare permanentă de sânge, în care nimeni nu stătea locului: se fixau oase, se îndepărtau șrapnelele cu bisturiul și penseta, se dezinfectau rănile, se retezau membre… Pe Dmitro îl treceau toate apele până se hotărau cu cine și de unde să înceapă.
„Ne frământam mintea ca aluatul. Imaginați-vă că fiecare soldat avea câte 10-15 răni. E dificil să alegi: abdomen, mână sau cap?”.
De la cinci la zece minute la dispoziție pentru fiecare pacient. După câteva ore, halatul medicului căpăta o nuanță trandafirie și miros de sânge cangrenat.
Apucam să dormim 10-15 minute, pe orice suport, canapea, care ni se întâlnea în cale. Se aduna așa vreo oră de somn pe zi.
Dmitro Samofalov, chirurg:
Pe frontul ucrainean „e ceva ce nu a existat nici în Irak și nici în Afganistan”
După ce s-a retras linia frontului, și el s-a mutat cu echipa într-un alt sat părăsit, mai la nord, spre orașul Dnipro, unde și astăzi oferă asistență medicală tot într-un spațiu improvizat.
De la începutul războiului, peste 4.000 de soldați au primit primul ajutor medical de la Dmitro și colegii lui de la spitalul de front. Aproape toți au fost aduși din malaxorul de artilerie al rușilor. În tot acest timp, Dmitro zice că a văzut doar vreo cinci răni de la gloanțe. Cele mai multe erau de la obuze sau mine, dar și de la bombe interzise.
„În acest război vedem lucruri despre care am citit cândva în literatura de specialitate. Standardele NATO pentru medicina de război nu pot fi aplicate în Ucraina, întrucât rușii luptă fără reguli. Am văzut sute de soldați zdreliți de șrapnele împrăștiate de bombe cu dispersie, și am văzut un număr enorm de arsuri, care pot fi provocate doar de bombele cu fosfor. E ceva ce nu a existat nici în Irak și nici în Afganistan”, susține medicul.
După numărul de artilerie, războiul din Ucraina se apropie mai tare de cel de-Al Doilea Război Mondial. Și în același timp, vorbim despre arme moderne, care împușcă la câteva zeci de kilometri distanță. Un război ca ăsta n-a mai fost
Dmitro Samofalov, chirurg:
În acest mediu de coșmar, cum reușesc soldații să-și păstreze moralul, îl întreb pe doctor. Brusc, în vocea atât de sigură de până acum i-a apărut un tremur, iar pe față a schițat un zâmbet. „Majoritatea dintre ei râvnesc mort-copt să revină înapoi pe front. Îmi zic: «Ok, doctore, ai cinci minute la dispoziție ca să mă repari! Mă așteaptă băieții!». Și se enervează rău când îi trimit la spitalul din oraș, care e la 100-150 km de aici”.
Anghel2023 • 12.03.2023, 21:43
Un reportaj cu un doctor din regiunea Donbas pe cand....sau nu aveti voie sa faceti ca spune adevarul despre cum timp de aproape 9 ani armata Ukraineana a bombardat toata regiunea ucigand peste 17k de civili dintre care sute de copii.