Oleg Fulga este un tehnician dentar pasionat de salsa şi de chitară, însă cel mai mult îi place să creeze, printr-o tehnică inedită, pandantive care sunt considerate de toţi cei care le-au văzut adevărate opere de artă în miniatură. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, s-a născut în Republica Moldova şi a urmat cursurile Colegiului de Medicină din oraşul Bălţi, devenind astfel tehnician dentar, pentru ca apoi să lucreze o perioadă la o clinică stomatologică din Transnistria.
Numai că, la un moment dat, a aflat că acea clinică urma să fie mutată la Chişinău, iar împreună cu mai mulţi colegi s-a gândit să vină mai bine în România să lucreze, totul din dorinţa de a avea un trai mai bun. Şi ar fi putut merge la Bucureşti, povesteşte el, dar a preferat să se stabilească într-un final la Galaţi pentru a fi mai aproape de graniţa României cu Republica Moldova, așa încât să-şi poată vizita mult mai uşor părinţii. Iar la Galaţi a cunoscut-o şi pe cea care avea să-i devină ulterior soţie, pe Maria, care i-a dăruit şi un copil, acum în vârstă de 18 ani.
„Nu am avut probleme acolo, în Transnistria; noi eram oameni simpli, muncitori, la clinică, dar ne-am gândit că vom duce o viaţă mai bună aici în România. Am ales Galaţiul, fiind mai aproape de graniţă ca să pot ajunge mai repede la părinţi. Am ajuns în Galaţi prin noiembrie 1998, iar în 1999 am depus dosarul pentru cetăţenia română şi am reuşit să o obţin”, spune fericit, la gândul acelor vremuri, Oleg Fulga.
Îşi aminteşte însă cu nostalgie că încă din copilărie i-a plăcut foarte mult să deseneze, iar ulterior să realizeze caricaturi, pentru ca după un timp să descopere că, având la îndemână aparatura necesară tehnicii dentare, ar putea crea mici obiecte de artă.
„Când eram mic desenam foarte mult, făceam caricatură, dar m-am apucat de aceste lucrări; aş putea să lucrez în lemn, piatră, în bronz, dar fiind în laborator şi având aparatele mele la dispoziţie, materialele, am încercat să lucrez strict cu acestea. Eu folosesc ca materiale metal, crom-nichel şi ceramica dentară de producţie germană. Pe piaţă apar mereu materiale noi şi le faci probă în laborator, să vezi cum se comportă şi aşa am desăvârşit această tehnică”, spune, sigur pe el, Oleg Fulga.
Pandantive cu teme religioase sau antice, flori, animale sau insecte
Vorbeşte cu multă pasiune despre modul în care reuşeşte să realizeze acum pandantivele sale care abordează diferite teme, simboluri religioase sau antice, flori, animale sau insecte. Şi nu este uşor deloc pentru că fiecare piesă necesită migală, atenţie, dar şi foarte mult timp.
„Eu abordam la început arta pe dinţi. Am realizat un crin, un fluture pe dinţi. I-am prezentat artistului Andreescu Gheorghe creaţiile de pe dinţi, dar mi-a dat un sfat să mă desprind de arta pe dinţi şi să fac altceva, ce îmi permite mie aparatura. Aşa am ajuns la concluzia să fac pandantive care pot fi şi purtate şi admirate în acelaşi timp. Dumnealui m-a ajutat, sprijinit, mi-a dat sfaturi utile. Aşa că abordez orice, de la natură, la religie, dar merg mult pe partea fantastică, îmi place foarte mult partea abstractă. Întâi modelez manual macheta din ceară, ceara o înlocuiesc apoi cu metal care se prelucrează, se lustruieşte şi apoi se aplică ceramica”, dezvăluie Oleg din arta în miniatură.
El adaugă că apoi ceramica se coace în două cuptoare pe care le are. Face în jur de 20 de arderi la o temperatură de 930-940 de grade Celsius, o ardere durează în jur de 18-20 de minute, plus manopera.
„Dacă m-aş ocupa strict de o piesă, de un pandantiv de felul celor pe care le expun cred că mi-ar lua vreo trei zile, chiar dacă nu au mai mult de 6-7 centimetri în diametru, dar mai mult nu îmi permite aparatura”, explică el.
„Când lucrez, pierd noțiunea timpului”
Când lucrează, spune că absolut nimic altceva nu îl mai interesează şi preocupat ca totul să iasă bine pierde noţiunea timpului, de parcă ar fi în transă.
„Eu plec de la o idee, dar în final iese cu totul altceva. Am impresia că atunci când creez parcă sunt în transă. Când mă apuc să lucrez stau câteva ore. Cel mai greu e la început, modelatul în ceară, ideea. După care, înlocuirea cerii cu metalul e partea tehnică pe care o cunosc şi pare a fi mai uşoară. Realizez ce pot în timpul liber pe care nu prea îl am, uneori stau după program, chiar şi până la ora 11-12 noaptea. O lună sau două nu am nicio idee în cap, nu ştiu ce să fac, iar la un moment îmi vin deodată sau visez ceva şi mă apuc sau brusc mă opresc din lucru şi mă apuc de modelat. Pot să fac într-o lună două-trei piese, dar când mă apuc de modelat nu mă mai opresc, pot să stau încontinuu”, mai spune Oleg Fulga.
Lucrările sale sunt apreciate de către toţi cei care au ocazia să le vadă, pandantivele sale fiind expuse de-a lungul timpului în mai multe localităţi din ţară – la Tulcea, Bacău, Roman, Galaţi, dar au ajuns să fie cunoscute şi în străinătate. De altfel, în anul 2013, Oleg Fulga a câştigat premiul întâi la un concurs internaţional de creaţii artistice din ceramică, desfăşurat în Germania. Şi asta după ce soţia sa, care îl susţine necondiţionat, a fost cea care le-a trimis organizatorilor din Germania fotografii cu pandantivele.
„Am crezut întodeauna în ceea ce face, ştiam că poate va fi şi criticat; aşa e mereu când cineva face ceva nou, e criticat. Eu am crezut în el dintotdeauna am considerat mereu pandantivele ca şi cum ar fi codouri pentru mine. Le-am purtat pe toate. Sunt lucrări care îmi dau energie atunci când le port. Unele mă agită, au o încărcare energetică; nu sunt toate la fel, în funcţie de starea pe care avut-o atunci când le-a creat şi simt lucrul acesta când le port. Îl voi susţine cât pot pentru că e foarte frumos ce face”, afirmă soţia lui Oleg Fulga.
Mai degrabă interesat să le doneze unui muzeu decât să le vândă!
Pe de altă parte, deşi pandantivele s-ar putea vinde cu preţuri între 300 şi 3.000 de lei, Oleg Fulga nu se gândeşte deocamdată să se despartă de ele, fiind mai degrabă interesat să le doneze unui muzeu.
Până acum, a reuşit să creeze peste 70 de astfel de lucrări miniatuarale, reunite în prezent în cadrul expoziţiei intitulate „Între lumi” deschisă, vineri, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 1 aprilie.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Spărgătorul Whisky Man, replici de top: ”Eu nu număr banii, îi cântăresc!”|”Cât a durat filmarea, spărgeam cinci bănci!”