REPORTAJ. Cum au transformat „zânele rubarbei” o comună din Transilvania într-un magnet pentru turiști

La mai puțin de cinci minute de la începerea paradei plăcintelor, pe farfuriile plimbate prin mulțime de femeile din Saschiz nu a mai rămas nimic. Câteva zeci de oameni au mâncat prăjituri și rulade cu rubarbă, gătite de doamnele din sat, și alte câteva zeci au oftat dezamăgiți că n-au mai prins nicio bucată. 

Rubarba, ori rabarbărul, cum i se spune în zona Transilvaniei, este o plantă atât de apreciată în comună, încât are propria sa sărbătoare. Anul acesta s-a ținut în curtea Bisericii fortificate, pe 7 mai, într-o sâmbătă, după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19.

„Sunt zâna rabarbărului anul ăsta”, glumește Florentina Călugăr, netezindu-și șorțul alb. A lucrat câțiva ani la un post de radio, se pricepe mai bine la cuvinte, așa că a fost „delegată” de colegele ei din asociația Vecinătatea Femeilor din Saschiz să vorbească cu jurnaliștii și turiștii curioși de eveniment.

„Zânele” care au scos Saschizul în calea turiștilor

Cu părul strâns în coadă la spate, Florentina Călugăr zâmbește larg oricui îi spune „ce bun este!” despre deserturile gătite de ea și celelalte femei din Saschiz. La Sărbătoarea Rabarbărului, turiștii au avut parte de un ospăț cu prăjituri, compot, înghețată, dulcețuri, ciorbă și pizza, toate cu rubarbă.

Recomandări

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Pentru Vecinătatea Femeilor din Saschiz, rubarba a fost stimulentul pentru înființarea asociației, în 2015. 23 de femei din comună s-au întâlnit, s-au sfătuit, s-au gândit și au decis să-și facă propria organizație neguvernamentală. Se vedeau oricum mai mereu și găteau împreună pentru diverse evenimente, așa că s-au întrebat: de ce să nu facă ceva oficial, să atragă și fonduri, și donații?

Denumirea și-au luat-o de la o tradițională formă de organizare a sașilor, în comunitățile cărora existau Vecinătățile Bărbaților.

„Scopul lor era acela de ajutor. Dacă cineva își schimba acoperișul de pe casă, membrii vecinătății participau. În momentul în care am spus că vrem să ne asociem și să ajutăm comunitatea, denumirea a venit firesc”, explică Florentina.

Nu e grădină fără rubarbă

Rubarba e o plantă ierboasă care crește până la unu, doi metri. Doar tulpina verde-roșiatică este comestibilă, frunzele sunt toxice. Englezii o consideră legumă, americanii, fruct. Provine din Asia, iar în Europa a fost adusă prin secolul al XIV-lea, fiind în mod special apreciată de britanici, care o foloseau la prăjituri.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

În România, rubarba a ajuns prin sașii mutați în zona Transilvaniei cu vreo opt secole în urmă. Acum, aproape că nu e grădină în Saschiz fără măcar o mică cultură de rubarbă, spun localnicii.

Moștenirea sașilor

Comuna face parte din patrimoniul UNESCO, fiind localizată pe cea mai mare arie naturală protejată din România. La 20 de kilometri de Sighișoara, Saschiz numără în jur de 2.000 de locuitori, câteva zeci de case mici, tradiționale, vopsite în culori calde, o biserică fortificată și o cetate țărănească, ambele acum în renovare din fonduri europene.

În ultimii ani, multe case vechi au fost cumpărate în Saschiz, în special de către străini, renovate și transformate fie în „acasă”, fie în pensiuni. Mai sunt câteva părăsite, dar nu afectează farmecul local. Sătenii au și apă curentă, și colectare selectivă a gunoiului. Canalizarea însă rămâne o problemă – încă se lucrează la ea.

Până pe la începutul anilor 90, sașii erau majoritari. Acum, mai sunt în Saschiz doar vreo 60 de etnici germani, potrivit ultimului recensământ.

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Sărbătoarea Rabarbărului a pornit cu puțin timp înainte de înființarea asociației, în 2011, din dorința femeilor de a promova gastronomia locală. În primul an, au organizat-o ele, cu o parte din cei 2.000 de dolari pe care i-au câștigat șase dintre femeile din Vecinătate la un concurs național dedicat antreprenoarelor.

Turiștii străini sunt mai atrași de Saschiz

Văzând că a fost de un real succes, dar fără alți bani ca să poată continua singure, au cerut ajutorul altor organizații, precum Fundația ADEPT Transilvania, care a făcut nenumărate proiecte turistice și culturale în comunele transilvănene, și Grupul de Acțiune Locală (GAL) Dealul Târnavelor. Doar ca să nu se piardă și să transforme sărbătoarea într-un obicei anual.

După ce și-au făcut ONG, femeilor din Saschiz le-a fost mult mai ușor să se organizeze. Și-au stabilit o taxă lunară de membru de câteva zeci de lei, ca un fel de autofinanțare, și au început să strângă donații și să aplice pentru fonduri. Au continuat să se ocupe de Sărbătoarea Rabarbărului, care a atras de la un an la altul tot mai mulți turiști.

„Am rămas foarte impresionată de câți oameni au venit aici, mai ales străini”, spune Daniela Dobrescu.

Mică de statură, cu părul scurt și ușor arămiu, femeia în vârstă de 62 de ani n-a stat locului o clipă în timpul festivității. A frământat aluat, a tăiat legume, a servit turiștilor ciorba acrișoară cu rubarbă și afumătură.

Daniela Dobrescu a trăit toată viața în Saschiz și a fost mereu implicată în activitățile comunei. O face și acum, ca pensionară. În asociație e încă de la fondare. Fiica ei, Diana Schuster, e președinta. Nepotul, fiul Dianei, ajută și el de fiecare dată la servire și în bucătărie. Celălalt copil al Dianei, o fată de 22 de ani, studiază în Germania.

Se promovează rubarba, se promovează și comuna

Oamenii din localitate nu mai vin într-un număr atât de mare ca la început, a remarcat Daniela. Unii s-au obișnuit de-atâția ani cu sărbătoare. Iar foarte mulți tineri nu mai locuiesc în sat. 

În schimb, sunt foarte mulți străini. În curtea bisericii se aud mai des cuvinte în engleză, germană și franceză decât în limba română.

Văzându-i potențialul, au venit aici antreprenori, în mare parte tineri străini, localnicii au prins și ei încredere și și-au deschis pensiuni și restaurante, iar micile lor afaceri au înflorit.

S-a deschis inclusiv o ceainărie, se numește Tei, un tip de local ceva mai atipic pentru un sat. Se află într-o fostă bucătărie de vară a unei case săsești, amenajată de un cuplu de tineri care s-a mutat aici în urmă cu câțiva ani împreună cu fiul lor.

Bani reinvestiți

Ajunsă la a noua ediție, Sărbătoarea Rabarbărului a devenit evenimentul principal al comunei, un mic fenomen local. Dar femeile Saschizului nu s-au oprit la el.

În 2019, asociația a obținut fonduri europene de 60.000 de euro pentru proiectul „Bucate din vecinătate” în care au fost incluși mai mulți producători locali din județul Mureș. Aceștia și-au putut vinde produsele tradiționale într-un „coș țărănesc” online, direct la ușa clienților.

Finanțarea pentru acest proiect s-a încheiat, spune Florentina, dar ideea a prins atât de bine, mai ales în pandemie, în timpul stării de urgență, încât antreprenorii au decis să-și facă propria cooperativă și lucrează acum la asta.

Vecinătatea Femeilor din Saschiz mai organizează în fiecare an săptămâna Haferland, eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania, spectacole de teatru pentru copii cu artiști din Sighișoara, picnicuri și brunch-uri. Uneori, finanțează campanii de sterilizare a câinilor și pisicilor și în fiecare toamnă țin târguri de sănătate în care localnicii din toată comuna beneficiază de analize medicale de bază gratuite.

„La Sărbătoarea Rabarbărului nu am pus taxă de intrare, dar încurajăm donațiile pentru că datorită lor putem să organizăm târgul cu analize gratuite”, explică Florentina Călugăr. Din ele și din vânzările porțiilor de mâncare.

Au reinventat rețete: pizza cu rubarbă

Mâncarea de la Sărbătoarea Rabarbărului este făcută numai din ingrediente din județul Mureș și cele vecine.

„Tot ce am preparat pentru Sărbătoarea Rabarbărului este din produse de la noi de-acasă, din ce avem în grădină, ouă, lapte, legume, găini. Dacă nu avem, cumpărăm de la altcineva, dar niciodată de la magazin, ci de la producători locali”, spune Daniela Dobrescu.

Odată cu micul festival local, rubarba a căpătat altă notorietate. Iar femeile au căutat feluri noi de a folosi planta. Așa că au făcut pizza cu rubarbă. 

Rubarba fiartă se amestecă în blender cu ceapă și usturoi, sare, piper și puțin zahăr. Rezultă un sos verde care se pune pe pizza. Acesta a fost, pe lângă înghețată cu rubarbă, unul dintre felurile de mâncare cu cel mai mare succes la fiecare ediție.

Oamenii învață să-și ceară drepturile

„Festivalul ăsta nu e mare, dar în spate sunt ani în care femeile au încercat să se adune. Zona este un exemplu că poți avea încredere în cel de lângă tine”, spune una dintre reprezentantele proiectului PACT 2020, derulat de WWF România, Asociația Mioritics, Mihai Eminescu Trust și Active Citizens Fund.

Proiectul constă în cursuri și mentorate cu localnicii din zona Transilvaniei despre implicarea civică în comunitățile lor, despre cum funcționează autoritățile locale și care sunt pârghiile prin care cetățenii își pot cere drepturile. Oamenii învață, de asemenea, care le sunt obligațiile și cum să scrie o petiție. Mentoratele sunt ținute de cele patru ONG-uri implicate și se derulează până în aprilie 2023 în zece sate din județele Brașov, Sibiu și Mureș.

Vecinătatea Femeilor din Saschiz s-a mobilizat singură, dar s-a descurcat atât de bine și pentru că a găsit un partener deschis în primărie, spune asociația.

„Este un primar bun, apleacă urechea la localnici, e foarte deschis și ne ajută”, spune Daniela Dobrescu despre liberalul Ovidiu Șoaită, aflat la al cincilea mandat.

Anul trecut, de exemplu, femeile l-au convins să le permită să monteze pe străzile din localitate plăcuțe de lemn cu denumirile lor vechi săsești, străzi pe care să organizeze tururi de vizitare în care să vorbească despre istoria locurilor.

Americana măritată cu un tâmplar român

Frumusețea Transilvaniei a adus-o în România și pe Katharine Alecse, o artistă americană în vârstă de 38 de ani, adoptată de satul Viscri, județul Brașov, acum vreo patru ani.

A locuit în New York, apoi în Londra, unde avea o trupă de muzică rock. Este și pictoriță și face în special tablouri în ulei. A ajuns în Viscri printr-un proiect de caritate derulat de fundația prințului Charles. „Am luat ceaiul cu el”, își amintește Katharine.

Când am venit aici, am fost impresionată. Este ceva atât de frumos și de natural, neatins, totul este verde aici. Mi-am spus: ăsta este locul perfect ca să faci un copil.

Katharine Alecse, artistă

A divorțat de soțul care o aștepta în Londra, după ce s-a îndrăgostit de Adrian, un tâmplar din Viscri, care a lucrat câțiva ani pentru Muzeul Satului din București, unde a restaurat obiecte din lemn. Au împreună un copil, un băiețel de 3 ani, și și-au transformat casa de la numărul 241 în ateliere personale de lucru.

„Dacă locuiești aici, ești automat implicat în dezvoltarea culturală a locului, nu ai cum să nu faci parte”, spune artista. După ce a născut, s-a reapucat de pictat și de muzică. Și-a refăcut trupa. „I-am forțat pe oamenii din Viscri să mi se alăture”, râde ea. Acum cântă împreună piese compuse de ea pe la evenimentele din județul Mureș și din împrejurimi.

Prințul Charles și-a luat casă la Viscri

Prințul Charles a ajuns prima dată în România înainte de anii 2000. S-a îndrăgostit de satul românesc și chiar și-a cumpărat o casă cu pereți albaștri la Viscri. A lansat, de asemenea, o fundație axată pe conservarea patrimoniului cultural român din rural, susținerea fermierilor și dezvoltarea micilor afaceri.

În 2019, peste 45.000 de oameni au vizitat localitatea, comparativ cu 5.000 în 2005, potrivit BBC.

În timp ce unii cred că prințul Charles a pus locul pe hartă și a adus o plusvaloare, Ursula Radu-Fernolend, de la Fundația Mihai Eminescu Trust, a cărei familie locuiește în Viscri de secole, e de altă părere.

Supraturistizarea

„A venit aici exact pentru toate lucrurile astea ale localnicilor. Oamenii erau deja mobilizați, el doar a punctat”, spune Ursula. Asociația pe care o reprezintă a restaurat zeci de case săsești și i-a ajutat pe oameni să-și dezvolte mici afaceri. În Viscri mai funcționează și alte asociații mai mici, precum „Viscri începe” a femeilor din sat. Fac papuci din pâslă și împletesc ciorapi de lână din vânzarea cărora strâng bani pentru after-school, transportul copiilor la școală și vizite medicale.

Ursula se teme că Saschiz va suferi la fel ca Viscri de o supraturistizare. Un asalt al turiștilor care să sufoce satul.

Ne dorim să vină turiști care să rămână, să stea cazați, să mănânce prăjitură cu rabarbăr. Nu să vină să facă un selfie cu casa prințului Charles, de care de multe ori sunt dezamăgiți pentru că e o casă ca oricare alta.

Ursula Radu-Fernolend, Fundația Mihai Eminescu Trust

Cum arată viitorul în Saschiz

Femeile din Vecinătate știu că au reușit să ridice satul doar pentru că întreaga comunitate a colaborat, iar autoritatea locală a înțeles și ea că trebuie să se implice.

Sunt optimiste în privința viitorului satului lor. Speră ca tinerii să rămână, iar cei care au plecat să se întoarcă și să continue munca pe care au început-o ele în dezvoltarea locului. Își doresc ca exemplul lor să fie urmat în tot spațiul rural, astfel încât satul românesc să redevină atractiv.

„Cred că turismul este principalul sector care se va dezvolta în viitor”, spune Florentina Călugăr.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro