În anul 2004, mormântul doljeanului Petre Toma a fost deschis de mai mulți localnici, după ce unul dintre ei, Gheorghe Marinescu, a apelat la câțiva săteni pentru a-l ajuta să îi smulgă defunctului inima din piept. Bărbatul, unul dintre cumnații mortului, susținea că fiica sa este bântuită de spiritul lui Petre Toma, strigoiul apărându-i în vis sub diverse forme, ba de găină, ba de animal, și trăgea de ea ca să o ia în mormânt.
Într-o noapte, câțiva localnici l-au deshumat și i-au tăiat inima mortului, iar povestea a făcut înconjurul lumii, după ce una dintre rudele fetiței bântuite a povestit la un bar din localitate întreaga tărășenie. Deși nu era pentru prima dată când aveau loc astfel de ritualuri, zvonul a ajuns la urechile oamenilor legii care au declanșat o anchetă pentru profanare de morminte.
Tanti Vasilica, una dintre doljencele care locuiește în satul Marotinu de Sus, confirmă existența unor astfel de practici înainte de scandalul din 2004, susținând că ele au încetat după ce profanatorii au fost judecați. În ochii localnicilor însă, vinovat de întregul scandal este cel care a vorbit despre incursiunea din cimitir, și nu cei care au săvârșit fapta.
“Adevărurile or fi că s-a mai întâmplat de mulți ani la noi, dar ca să facă chestiile astea, să îl dea de gol pe ăla de a … când te gândești un copil să moară! Eu am avut un frate mic și a venit o nașă și ni l-a deocheat, pe Gigel, nașa noastră de ni l-a botezat, și la câteva ore i-a venit rău pe vatră, acolo unde era bucătăria – noi suntem de la țară și ne știm – și ce are, ce are, moare copilul. Și ne-a zis mama să căutăm acolo în vatră și am găsit cărbunele … e norul de la Dumnezeu. Și ne-am dus la cineva ce făcea din astea (n.red. – descântece) și ni l-a vindecat pe copil …a murit persoana aia de făcea așa ceva, acum nu mai are cine…am făcut cum să făcea și l-a vindecat. Acum are frate-miu 61 de ani”, povestește tanti Vasilica.
Blestemele și “vrăjile nu țin”, dar le practică
Tanti Gheorghița este vecina bătrânei Vasilica și amândouă vorbesc cu ușurință despre practicile oculte ca și când acestea ar fi ceva normal pentru comunitatea în care trăiesc. Pe când tanti Vasilica crede în astfel de puteri, Gheorghița este mai sceptică, ea urmărind emisiuni TV dedicate unor astfel de subiecte, din dorința de a cunoaște mai mult despre vrăji și blesteme, dar și metode de a trata bolile cu ajutorul rugăciunilor.
“Vrăjile nu țin. Să știți de la noi că suntem amândouă aici, mai avem un an și facem 70 de ani, alea nu țin. (…) Mă uitam ieri seară pe Antena Stars și a venit un preot. Ce am putut să aud…m-am închinat. Spunea preotul «vrăjile sunt dușmănii». Și spunea să citim Acatistul Sfântului Ciprian pentru blesteme și vrăji”, susține Gheorghița.
În schimb, pentru bolile localnicilor, tanti Vasilica crede că este mai benefică slujba de Sf. Maslu.
“Sf. Maslu e pentru boli, dar aici la noi nu prea se face. Suntem departe de Celaru. O dată m-am dus și eu să fac și eu cum mi-a zis, cu cutare, cu făină, dar nu vin. A venit o dată, ne-a păcălit, ne-am dus și n-a mai venit la Celaru și noi avem cinci kilometri până acolo”, povestește femeia care este întreruptă din povestea sa de vecină: “Și ne spunea că șapte săptămâni să faci Maslu ăsta”. “La Craiova se face că e multă lume necăjită și noi am face, dar dacă nu ai unde…”, își continuă discursul Tanti Vasilica.
Nu se poate adapta la postul bisericesc
“Cu ce nu mă pot împăca eu … cu postu. Nu pot. Nu mănânc mult, dar nu pot. Și spune preotul că nu e chiar o tragedie dacă nu se poate. E mai rău ce iese din gură, decât ce bagi în gură”, susține Tanti Gheorghția.
Nici vecina ei nu prea ține post pentru că are un tratament medicamentos care nu îi permite.
::placeholdeR–>
Dușmanii din familie
Cele două vecine susțin că după ce ritualul tăierii inimii lui Petre Toma a fost săvârșit, fata care susținea că este bântuită “s-a făcut bine”. Însă femeile nu trec cu vederea faptul că unul dintre săteni a fost cel care a făcut publică întreaga faptă.