REPORTAJ. Lanțul binelui în vremuri grele: două parohii dobrogene au adunat donaţii din toată ţara pentru satele sărace de lângă Ismail şi Odesa

La cei 80 de ani ai lui, nea Mihai a venit de dimineaţă la Biserica Sfânta Parascheva din Dăeni, Tulcea, să aştepte duba. Sâmbătă 12 martie, în sala mare a aşezământului social din spatele bisericii, au fost depozitate pachete trimise de la parohii din toată ţara pentru locuitorii din Ucraina. Saci cu ceapă şi cartofi, cutii cu pampers şi creme pentru bebeluşi, pilote şi pături, biscuiţi, baxuri de făină de grâu, mălai şi ulei, apă şi sucuri. 

Nea Mihai primeşte un ceai cald din bucătăria aşezământului şi evaluează, cu alţi câţiva săteni, muntele de daruri. Îşi aminteşte de război, cel de-al doilea, de fiul lui mare, care e la oraş, caută în memorie după vremuri mai grele sau mai bune. Când părintele Alexandru Balaban îl întreabă dacă pune umărul la încărcat pachetele, nea Mihai răspunde, reflex: „Tot înainte!”. 

Pachete din Mediaş, din Covasna, din Constanţa

Cutiile cu produse de igienă, alimente şi lenjerie au sosit în Dăeni din toată ţara. Preotul a lansat un apel pe Facebook şi mesajele au început să curgă. Au răspuns apelului preoţi şi credincioşi din Mediaş, din Covasna, din Constanţa. Cu voluntarii parohiei, oamenii pe care se bazează şi la alte întreprinderi caritabile, părintele Balaban a sortat şi a etichetat pachetele. Un om de afaceri din Tulcea, Nelu Parfene, a trimis în Dăeni o dubă cu şofer, care să ajute la transportul donaţiilor până la Isaccea. 

Recomandări

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu

Cel care a cerut ajutorul de peste Dunăre a fost părintele Mihail Stegărescu, care slujeşte în Hagi-Curda, singura parohie subordonată Patriarhiei Române din Basarabia de Sud. Hagi-Curda e unul dintre multele sate sărace din raionul Ismail, regiunea Odesa. În afară de români, în zonă locuiesc şi bulgari, ucraineni şi ruşi. Preotul Mihail a cerut ajutor pentru toţi. 

„Ne-a dat o listă şi noi am încercat să ne conformăm”, spune părintele Balaban. De la medicamente la pastă de dinţi şi săpun, de la seringi de unică folosinţă la detergent şi dezinfectant, pe lângă alimentele neperisabile, lista a fost lungă şi diversă. Cu pachetele de conserve în braţe, nea Mihai îl întreabă pe preot dacă nu cumva trebuia luată şi pâine. „Pâine? Făină, mălai le dăm, îşi fac ei, îşi fac mămăligă”, răspunde părintele, cu sacul de cartofi în spate. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Caravană prin viscol

Din mână-n mână, pachetele au fost încărcate în jumătate de oră, iar duba s-a pornit la drum, escortată de o maşină mică, în care se aflau preotul şi trei voluntari. Până la Isaccea sunt 84 de kilometri, care se fac în aproape două ore, din pricina stării asfaltului. Unele cratere din şosea inspiră glume despre infrastructura noastră deja bombardată. Umor facil, dar liniştitor. Nu prea e nimic de distrus aici, războiul n-are de ce veni, războiul va rămâne acolo, la alţii. 

Recomandări

Capcanele imobiliare pe care să le eviți la achiziția unei locuințe. Arhitect Radu Negoiță: „Apartamente la 35.000 de euro sunt posibile doar dacă le faci de 10-15 mp bucata” I Interviu

Pe Munţii Măcinului, bunicii tuturor munţilor din România, se vedea zăpadă, iar când duba a ajuns la Isaccea, începuse să ningă viscolit. În vamă, voluntarii, pompierii şi lucrătorii vamali scoteau din când în când capul din corturile încălzite, pândind bacul care urma să plece din Orlivka. 

Vântul care umfla Dunărea făcea frigul şi mai pătrunzător. În loc de regula celor trei straturi, se aplica regula celor cinci-şase straturi de îmbrăcăminte, plus o pătură sau o plapumă. Fiecare centimetru pătrat de piele care se atingea cu aerul devenea dureros. 

După ore de stat în vamă şi 10 minute de traversare, feţele celor care coborau de pe bac pe pământ românesc erau albe-cenuşii de ger. Mamele refugiate îşi înveliseră copiii în nenumărate pleduri, încât aceştia păreau nişte bagaje cu ochi şi un pic de nas. TIR-ul în care se afla părintele Mihail de la Hagi-Curda a trecut de control după o oră de la sosire. Din vamă, mult aşteptatul vehicul s-a îndreptat spre capela Parohiei Sfântul Gheorghe – Isaccea I. 

Oamenii părintelui Igor

Ninsoarea se înteţea când uriaşa remorcă roşie a parcat în dreptul bisericii aflate în renovare. La fel ca părintele Balaban, şi părintele Igor Padnevici din Parohia Sfântul Gheorghe a strâns donaţii din toată ţara, pentru a acoperi lista trimisă din Ucraina. Cei doi preoţi dobrogeni s-au salutat, cele două grupuri de voluntari au făcut cunoştinţă. 

Recomandări

Razii în cluburile de noapte din Ucraina, de unde armata saltă tineri petrecăreți ca să-i trimită pe front | VIDEO

În două săli de la parterul capelei, pachetele stăteau, unele peste altele, până aproape de tavan. Prima a fost descărcată duba venită de la Dăeni, pentru ca şoferul să se poată întoarce, pe lumină, la Tulcea. Apoi părintele Igor şi-a organizat detaşamentul de enoriaşi pe două linii, care să ruleze pachetele „din mână în mână”. Părintele Balaban s-a urcat în remorca TIR-ului, la preluare. Femeile din parohia Sfântul Gheorghe îşi dau coate şi se întreabă: „Îmi pare tare cunoscut, l-am văzut la televizor, cu nişte copii, nu?”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Un motostivuitor ar fi rezolvat treaba în jumătate de oră, dacă ar fi fost vorba de o marfă oarecare. Dar, pentru că erau ambalate diferit şi aveau forme şi greutăţi diferite, donaţiile strânse de cele două parohii nu puteau fi încărcate altfel decât unul câte unul. „Voluntarii mei sunt mai în vârstă, sunt oamenii care vin mai des la biserică”, a explicat părintele Igor, corectat rapid de tanti Lili, septuagenară: „Pe cine faci în vârstă, părinte? Că abia am 20 de ani şi ceva”. 

„Adevărul e că la biserică mă duc şi nu prea”, comentează mai mult pentru gluga cojocului o altă voluntară. „Dar dacă ne cheamă părintele la treburi din astea, să ajutăm, vin de fiecare dată”. 

Veterana parohiei din Isaccea este tanti Larisa, care, la 81 de ani, jonglează cu pachetele cu borcane şi pungi de făină: „Ia uite ce bine legat, frumos, aşa mai zic, aşa vreau şi eu bagaje să am împachetate. Pentru când mă cheamă, să mă duc”. 

În ninsoarea deasă, preoţii şi şoferul TIR-ului au ţinut sfat: să pună întâi conservele, apa, sucurile, „ce e greu”, apoi ce e uşor”, pături, perne, medicamente. Să nu se răstoarne pe drum. 

Frăţia preoţilor

Părintele Mihail Stegărescu a pus şi el umărul la încărcat, interesându-se cum şi unde sunt aşezate produsele, să ştie de unde să le scoată. Viscolul nu făcea marea impresie asupra lui, care a petrecut jumătate de an prin Siberia. Povesteşte că a suferit tot felul de persecuţii şi dinspre autorităţi, şi dinspre capii celorlalte biserici ortodoxe. Parohia lui e singura subordonată direct Patriarhiei Române şi preotul cărunt, cu voce blândă, spune că se străduieşte să rămână aşa. „Pentru că românii au dreptul să audă slujbe în română şi să se închine într-o biserică românească”. 

După ce a început războiul, Preasfinţitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, l-a îndemnat pe părintele Mihail să ceară ajutor de la preoţii de pe celălalt mal al Dunării. „Oamenii sunt speriaţi. În satele de lângă Ismail s-au auzit bubuiturile de pe Insula Şerpilor sau de la Odesa. Dar în zona noastră încă nu suntem atât de afectaţi. Doar că nu se mai găseşte, practic, nimic în marketuri, nici crupe (n.red. – mălai), făină, conserve, nimic. Se găseau încă în primele zile, acum, nu”, afirmă părintele din Hagi-Curda. Nimic, chiar şi spus pe un ton senin, înseamnă nimic. Ajutoarele care au umplut TIR-ul vor ajunge o vreme, apoi preotul va lua iar drumul Dobrogei. 

„N-am uitat de ai noştri”

Părintele Igor, părintele Balaban şi voluntarii au făcut chetă pe loc pentru benzină, să alimenteze TIR-ul cu 120 de litri.

„Sunt sate sărace, în zona noastră. Mulţi oameni amărâţi, mai ales acum. Pachetele le voi împărţi personal, din casă în casă, acolo unde e mai mare nevoie, nu doar la români. Vreau să ştie cei care le primesc că sunt donaţii de la credincioşii din România”, adaugă părintele Mihail. 

După patru ore şi ceva, TIR-ul a fost încărcat cu vârf şi a plecat înapoi, spre benzinărie, apoi spre vamă. „Cât va fi nevoie, îi vom sprijini. Ştiu că mulţi spun acum că ne-am mobilizat toţi pentru ucraineni şi am uitat de ai noştri. N-am uitat de ai noştri. Campaniile noastre continuă. Acum lucrăm la proiectarea unui centru pentru mame singure şi copii abandonaţi. Dăm burse copiilor din parohie. Cine are ochi de văzut vede că îi ajutăm şi pe români”, spune părintele Balaban. 

A doua zi după încărcarea şi expedierea TIR-ului cu ajutoare, profitând de vremea bună, preotul din Dăeni şi meşterii voluntari au executat finisaje la faţada căsuţei Iulicăi, o fetiţă crescută de mama şi de mătuşa ei, ambele bolnave. „Speram să terminăm mai repede, dar, după Crăciun, s-au împuţinat donaţiile”. În vremuri de pace, e un lucru ştiut, bunătatea, ca orice variabilă de sub soare, depinde de sezon.  

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro