Mii de dascăli speriaţi că şi-ar putea pierde locul de muncă

Mii de dascăli din întreaga ţară sunt speriaţi de posibilitatea pierderii locului de muncă din cauza comasării unor clase sau chiar desfiinţării unor şcoli şi grădiniţe. Opoziţia, prin vocea liberalilor, a aruncat public informaţia potrivit căreia peste 1.000 de şcoli şi grădiniţe din întreaga ţară ar putea fi desfiinţate şi mii de norme didactice s-ar reduce ceea ce ar însemna că câteva mii de dascăli ar putea să îşi piardă slujbele.

Deputatul PNL de Alba Florin Roman spune că la nivel naţional, prin inspectoratele şcolare, s-au început o serie de “presiuni” asupra directorilor de şcoli pentru a reduce cheltuielile.

“Ministrul Liviu Pop, zis “Genunche” închide şi comasează circa 1.000 de scoli şi grădiniţe! Vom avea școli închise şi clase cu 40 de copii, iar mii de norme didactice şi personal auxiliar dispar! Adică se pierd slujbe!”, spune Roman.

Roman susţine că de când PNL a ieşit public cu acest subiect a primit numeroase semnale de la profesori şi directori de şcoli din întreaga ţară privind intenţiile de comasare a unor clase sau chiar desfiinţarea unor şcoli şi grădiniţe.

“Situaţia este foarte gravă şi din păcate oamenii se tem să vorbească. Se tem pentru locul lor de muncă”, mai spune parlamentarul.

Salariul încasat prin rotaţie pentru a nu-şi pierde postul

Decizia de desfiinţare a unor şcoli sau grădiniţe va lovi acolo unde este mai mare nevoie de învăţământ: în zonele rurale izolate şi sărace, unde gradul de abandon şi eşec şcolar este ridicat. Din cauză că numărul de elevi este redus, multe şcoli din sate cu populaţie îmbătrânită sunt considerate ca fiind nerentabile financiar.

Este și cazul unor şcoli din Munţii Apuseni, unde directorii vorbesc deja cu cadrele didactice despre planuri de restructurare şi reducere a costurilor.

Un dascăl dintr-o comună din zona Munţilor Apuseni, din judeţul Alba, susţine, sub protecția anonimatului, că printre soluţiile dezbătute la ultima întâlnire cu conducerea şcolii în care lucrează s-a pus chiar problema de a-şi încasa salariul prin rotaţie.

“Am avut o şedinţă şi o discuţie privind reducerea cheltuielilor şcolii şi ni s-a spus că soluţiile ar fi reducerea de personal, reducerea salariului cu 20% sau ca fiecare dintre noi să nu încasăm salariul, prin rotaţie, o lună”, spune dascălul care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului.

Zeci de şcoli şi grădiniţe ar putea fi desfiinţate în judeţul Alba

Deputatul Florin Roman dă ca exemplu judeţul Alba, de unde susţine că are documente privind comasarea unor clase sau închiderea unor şcoli şi grădiniţe.

Roman susţine că numai la nivelul acestui judeţ ar urma să se închidă zeci de şcoli şi grădiniţe în acest an.

“Un material de lucru de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Alba în posesia căruia am intrat confirmă că mai multe unități de învățământ din județ nu au un plan de școlarizare și vor fi închise în 2018. Iată și câteva exemple: trei școli primare din Zlatna (Școala primară Galați, Școala primară Almașu de Mijloc, Școala primară nr. 2 Almaș), Grădinița cu program normal Laz din localitatea Sebeș, Grădinița cu program normal Ocoale din localitatea Câmpeni sau Școala primară Valea Morii din localitatea Câmpeni. Iar acestea reprezintă doar o mică parte!”, spune Roman.

El afirmă că la nivelul ministerului s-a decis să fie închise școlile fără consultarea primarilor şi acest lucru rezultă din decizia Inspectoratelor Școlare Județene de a elibera la sfârșitul anului trecut avizele conforme în vederea organizării unităților de învățământ pentru anul școlar 2018 – 2019, asta deși în consiliile locale s-a discutat această problemă în luna ianuarie.

“Din păcate, aceasta este realitatea, iar ministrul ”genunche” refuză să admită că, prin reducerea de costuri, încearcă să se încadreze în bugetul insuficient pentru a acoperi creșterile salariale promise profesorilor în acest an. Iar incapacitatea sa de a găsi noi resurse a condus la o reducere de costuri prin închideri totale, parțiale sau comasări de școli”, mai spune deputatul PNL.

Părinţii vor să organizeze proteste nemulţumiţi de desfiinţarea unei grădiniţe

Posibila desfiinţare a unor şcoli sau grădiniţe din judeţul Alba nemulţumeşte şi părinţii, iar în unele cazuri aceştia doresc să organizeze proteste.

La Galda de Sus, grădiniţa ar urma să fie desfiinţată din acest an din cauza numărului mic de elevi, iar vestea i-a făcut pe părinţi să se gândească să organizeze un protest la Alba Iulia.

“Situaţia este cât se poate de reală. Am fost chemaţi la şedinţă de către directoarea Şcolii Generale din Galda de Jos, care ne-a adus la cunoştinţă faptul că grădiniţa urmează să fie desfiinţată. Aceasta ne-a comunicat faptul că doamna Dărămuş Marcela (inspectorul şcolar general – n.r.) a pus presiune pe directorii de şcoli că în cazul în care nu vor desfiinţa unităţile vor fi destituiţi (…). Pe această cale vă aduc la cunoştinţă că mă voi ocupa personal de organizarea unui miting cu părinţii din localitatea Galda de Sus”, spune părintele unui copil care frecventează grădiniţa din Garda de Sus.

În replică, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba recunoaşte că se face o analiză la nivelul judeţului privind rentabilitatea unor şcoli, dar susţine că nu se va desfiinţa nicio şcolală care funcţionează legal.

„Nu i s-a cerut niciunui director să închidă şcoli sau să concedieze pe cineva. S-a discutat doar respectarea Legii Educaţiei Naţionale, promovată în anul 2011 de un guvern liberal şi care impune un număr minim de elevi într-o clasă pentru ca aceasta să poată funcţiona şi un cost standard per elev, în care unităţile şcolare trebuie să se încadreze. S-a pus în vedere doar eficientizarea cheltuirii banului public prin stoparea risipei şi a unor cheltuieli care nu se justifică, în primul rând din punct de vedere didactic. Nimeni nu poate desfiinţa o şcoală dacă aceasta se încadrează în cerinţele legii. Doar lipsa elevilor poate atrage după sine închiderea unei unităţi şcolare, nemaiexistând obiectul muncii”, afirmă inspectorul şcolar general al judeţului Alba, Marcela Dărămuş.

PNL cere retragerea ministrului Liviu Pop din viitorul Guvern

Situaţia din educaţie este tot mai tensionată, iar PNL a cerut public, marţi, retragerea ministrului Educaţiei Liviu Pop din Guvern.

„PNL solicită coaliției de guvernare să-l retragă pe Liviu Pop din funcția de ministru al Educației, un ministru care s-a compromis total atât în fața opiniei publice, cât și în fața oamenilor din sistemul educațional”, spune deputatul Florin Roman, care este şi secretar general al PNL.

Liberalul i-a solicitat, totodată, public ministrului Educaţiei să prezinte public studiul de impact privind desfiinţarea unor unităţi de învăţământ la nivel naţional, dar și situația fondurilor destinate acoperirii integrale a salariilor angajaților din învățământ.

“Îi solicit, încă o dată, ministrului ”genunche” să prezinte public studiul de impact care a stat la baza deciziei de a face presiuni politice pentru desființarea a circa 1000 de unități de învățământ la nivel național, precum și situația fondurilor destinate acoperirii integrale a salariilor angajaților din învățământ, pentru anul școlar în curs, cu creșterile promise”, mai spune Roman.

Citește și: GALERIE FOTO | Drumul pe care nu-l deszăpezeşte nimeni, niciodată. Zăpada bătătorită și înghețată dispare doar primăvara

 
 

Urmărește-ne pe Google News