Comuna Izvoru, județul Argeș, 30 de kilometri de Pitești. Cum treci de panoul de la intrarea în sat, venind dinspre Costești, lași în urmă ruinele primului spital rural întemeiat la începutul secolului al XIX-lea de Elena Davila, fiica medicului și farmacistului Carol Davila, și de Jean Perticari, aghiotantul Regelui Carol I. Urmează câteva case cu turnulețe și ai ajuns deja în inima localității, care numără circa 1.800 de locuitori.
Peste drum de primărie, funcționează încă din 1 martie centrul de vaccinare anti-COVID-19. Punctul sanitar a fost improvizat la Căminul Cultural, chiar lângă școala la care a învățat actualul coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Centrul de aici deservește, în special, localitățile din sudul județului Argeș.
„Fiu al satului, cu care ne mândrim”
„Primele persoane vaccinate au fost părinții lui Valeriu Gheorghiță, fiu al satului, cu care ne mândrim”. Viceprimarului Tică Soare se luminează la față când rostește numele celebrului consătean și explică prioritatea acordată prin faptul că s-a dorit să se dea un exemplu.
Întrebat dacă medicul militar a avut vreo implicare în deschiderea centrului de vaccinare, Tică Soare a precizat că inițiativa i-a aparținut prefectului de Argeș, Emanuel Soare. „Când a aflat, domnul Valeriu Gheorghiță ne-a felicitat. Atât”, a spus vicele.
Demersul nu a fost unul simplu. „Noi am pus la dispoziție locația adecvată, cu toate facilitățile, dar DSP nu ne-a ajutat. Am găsit foarte greu patru medicii de familie, care să lucreze la centrul de vaccinare, altfel nu primeam avizul”, susține viceprimarul comunei Izvoru.
Vecină: „Lui Vali nu-i plăcea sportul. Stătea numai în spatele porții”
O vecină de pe strada unde locuiesc părinții lui Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat cu prima doză și așteaptă rapelul. Îl cunoaște de mic pe doctor.
„Vali, cum i se pune aici, este mândria satului. A fost un copil foarte cuminte și educat. Învăța foarte bine, dar nu-i plăcea sportul. Stătea numai în spatele porții. Soțul meu i-a fost profesor de educație fizică la școala primară și nu i-a dat niciodată note mici, ca să nu-i strice media generală”, a povestit localnica.
Valeriu Gheorghiță, care mai are un frate și o soră, a făcut clasele I-VIII la Școala Gimnazială Elena Davila Perticari din Izvoru. A absolvit Liceul Brătianu din Pitești, apoi a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. „Acolo și-a cunoscut soția”, a mai spus vecina de lângă casa părinților lui Valeriu Gheorghiță.
Au venit și de la București să se vaccineze la Izvoru
De la 1 martie, de când a început campania de vaccinare la Izvoru, au fost imunizate aproximativ 4.000 de persoane, dintre care 2.300 cu ambele doze, susține medicul de familie Cătălin Nuță, din Recea, coordonatorul Centrului de vaccinare. Numărul locuitorilor din Izvoru care s-au vaccinat este încă scăzut, precizează Cătălin Nuță.
„Aici vin să se vaccineze atât localnici, cât și persoane din alte orașe din țară. Vin oameni de la Pitești. Au venit și de la București, Vâlcea, Galați sau Timișoara. Am avut chiar și patru cetățeni turci, cu rezidență în România. Sunt atrași de faptul că la Izvoru se administrează vaccinul Pfizer ”, a explicat medicul.
Același lucru s-a întâmplat și cu alte localități din mediul rural din țară, precum Suraia, Vrancea sau Clubul Pensionarilor din Fetești.
Cu toate astea, campania de vaccinare la Izvoru merge anevoios. „Ca mai peste tot în mediul rural, și la noi oamenii sunt reticenți față de vaccinare. Sunt speriați, intoxicați de ceea ce aud la televizor. Populația este îmbătrânită, media de 70 de ani. Chiar mama s-a răzgândit după ce a auzit că unii oamenii au murit după ce s-au vaccinat”, spune vicele Tică Soare.
Mergem din poartă în poartă cu medicul de familie să-i convingem pe oameni. Dacă sunt de acord să se vaccineze, îi punem pe platforma de vaccinare și ne ocupăm noi de tot până la final.
Tică Soare, viceprimar:
„Seara ne trezim că unele persoane programate nu vin, iar atunci începem să alergăm prin sat după oameni pentru a nu rămâne cu doze de vaccin irosite”, a adăugat medicul Cătălin Nuță.
De miercuri 28 aprilie lucrurile s-au mai simplificat. „Am primit un număr de telefon al centrului, 0790.238.758, la care oamenii pot suna pentru programări. O pot face și direct la noi”, a menționat coordonatorul centrului Izvoru. Vor fi disponibile și echipe mobile pentru vaccinarea persoanelor nedeplasabile.
Vaccinarea merge foarte greu în mediul rural. Până în toamnă ar fi bine să se vaccineze măcar 50 la sută din populația comunei. Asta în cel mai bun caz.
Cătălin Nuță, coordonatrul centrului de vaccinare anti-Covid-19 Izvoru:
E ceea ce remarcase chiar colonelul Valeriu Gheorghiță, într-un interviu la Digi 24: „Va fi muncă dificilă în med rural, va fi om cu om, nu trebuie nimeni să aibă sentimentul că e forțat, omul trebuie convins”,
Localnic: „Mi-am anulat programarea după ce nevastă-mea a făcut febră și frisoane o săptămână”
În timp ce autoritățile caută soluții pentru a accelera vaccinarea și în mediul rural, sătenii analizează problema la cârciuma din sat.
„Nu mă vaccinez. Am fost programat, dar când am văzut ce a pățit nevastă-mea după vaccin, am anulat programarea. O săptămână a făcut febră și frisoane. Apoi, eu nu merg la oraș. De unde să iau virusul dacă merg doar să dau la animale”, explică un bărbat trecut de 60 de ani, rezemat de pervazul barului, cu o sticlă de bere în mână.
La câțiva pași mai încolo, un grup de băieți tineri. „Nici noi nu ne vaccinăm. Poate după Paște. Mai vedem”.
Mai în glumă, mai în serios, medicul Cătălin Nuță are o explicație pentru asta: „Sunt unii care se tem să nu-i doară capul de Paște sau că nu pot bea un pahar de vin”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro