Sinaia. 12 mai 2022. Dimineață, ora 9.00. Razele soarelui încep să mângâie clădirile din cartierul Izvor. Muntele de un verde crud dinspre camera lui Alex Hogea începe să se foiască. „Dacă nu s-a anunțat nicio altă amânare până la ora asta e semn bun”, spune Narcis Hogea în pragul ușii apartamentului său. Mama și tatăl lui Alex, victimă în tragedia din 2015, au acceptat să aștepte anunțul sentințelor din procesul Colectiv împreună cu reporterii Libertatea. 

Pentru Narcis și Mihaela, timpul a încremenit pe 22 noiembrie 2015, când băiatul lor s-a stins pe un pat de spital în Austria. Mobila din living e schimbată. Televizorul nou e imens. Ei însă arată la fel ca în urmă cu 6 ani și jumătate. Iar Alex, care a plecat…, e totuși prezent. Prin fotografiile care umplu biblioteca. Prin lucrurile lui așezate la vedere. Prin vorbele tatălui. Prin lacrimile mamei.

„Asta-i sticla de șampanie primită de Alexandru de la colegii lui de liceu la majorat!”  

„Ăsta-i globul făcut de el pe când era elev pentru bradul de Crăciun!”

„Ăsta-i primul lui desen la grădiniță. L-a găsit educatoarea lui și ni l-a dat!”

„Ăsta-i ultimul lui telefon mobil!”

„Asta-i sticla de gin pe care i-am dat-o înainte să plece ultima dată la București, la facultate, dar nu a luat-o pentru că a vrut să o bem împreună”!

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
REPORTAJ. „Piedone mă blestemă pentru că plătește pentru moartea copilului meu?”. Cum au primit sentința din procesul Colectiv părinții unui tânăr din club
Globul făcut de Alex Hogea pentru pomul de Crăciun

Carnetul gol de student

La televizor se anunță faptul că sentința va fi anunțată după ora 12.00.

„În fine, a sosit momentul. Tremur tot de când m-am trezit”, spune Hogea, care aduce o cutie plină cu alte lucruri ce i-au aparținut lui Alex sau care îi aduc aminte de el. Acte, hârtii pe care se află scrisul lui Alex, carnetul de elev, cel de student la Automatică, în București. „Ăsta-i gol. Nu a apucat să i se treacă în el nicio notă”.

REPORTAJ. „Piedone mă blestemă pentru că plătește pentru moartea copilului meu?”. Cum au primit sentința din procesul Colectiv părinții unui tânăr din club
O cutie cu amintiri tăcute

Mihaela Hogea, care-i stă alături, e mai tăcută. Când vrea să participe la poveștile despre Alex, nu reușește să spună tot ce ar vrea. E oprită de fiecare dată de lacrimi. Narcis rememorează momentele frumoase petrecute cu fiul său alternându-le cu cele trăite în București, după ce Alex a ajuns ars la Spitalul Universitar. Nu a uitat absolut nimic. Nu a uitat nicio minciună spusă de cei care trebuiau să-i salveze băiatul care abia împlinise 19 ani.

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
Recomandări
Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
REPORTAJ. „Piedone mă blestemă pentru că plătește pentru moartea copilului meu?”. Cum au primit sentința din procesul Colectiv părinții unui tânăr din club
Mihaela Hogea așteaptă cu privirea în pământ decizia judecătorilor în procesul Colectiv

Este întrerupt doar de telefonul care-i sună mereu. Vorbește cu alți părinți care și-au pierdut copilul în incendiul de la Colectiv. „Unii dintre noi nu au mai apucat ziua asta. S-au prăpădit de durere”, spune Narcis Hogea. 

„Ce mare lucru! Am greșit și noi!”

Se face ora 13.00. 

„Doamne, cât trebuie să mai așteptăm să li se facă dreptate copiilor noștri?”, se întreabă Narcis Hogea, care revine apoi la amintirile cu și despre Alex. Una însă nu-i dă pace deloc. Este despre explicația primită de la un medic de la Spitalul Universitar după scoaterea lui Alex de pe lista pentru transferul la Spitalul Militar din Bruxelles și trimiterea lui cu două zile mai târziu la spitalul AKH din Viena. „Ce mare lucru! Am greșit și noi! Așa mi-a vorbit medicul ăla! Nu voi uita niciodată aceste cuvinte. Greșeala lor l-a costat viața pe băiatul meu”, spune cu lacrimi în ochi Hogea.

Le-au trebuit 6 ani și jumătate ca să-i dea lui Piedone 4 ani de închisoare!

Putin e „ca bunicul meu care se îmbată la o petrecere de familie și îi deranjează pe toți”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (III)

La ora 14.32, televiziunile intră în breaking news și titrează pedepsele primite de inculpații din dosarul Colectiv.

Se lasă tăcerea în casă.

OK

Cei trei proprietari ai clubului primesc 11 ani, 8, ani și, respectiv 6 ani de închisoare cu executare. Niciun cuvânt.

Cei doi pirotehniști, câte 6 ani de închisoare fiecare. 

Cei doi pompieri, câte 8 ani de închisoare fiecare.

Cristian Popescu-Piedone, fostul primar al sectorului 4, actual primar al sectorului 5, e condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

REPORTAJ. „Piedone mă blestemă pentru că plătește pentru moartea copilului meu?”. Cum au primit sentința din procesul Colectiv părinții unui tânăr din club
Narcis și Miheala Hogea, în momentul anunțării condamnărilor

„Incredibil! Am ajuns să mă bucur că nu i-au dat cu suspendare”, este prima reacție a lui Narcis Hogea. Apoi continuă. „Nu învață nimeni nimic din asta. Niciun primar din țara asta nu învață nimic. Patru ani de închisoare pentru moartea a 65 de oameni. Ăsta-i exemplul dat de justiția din România. I-au trebuit 6 ani și jumătate ca să-i dea lui Piedone 4 ani de închisoare!”, spune indignat tatăl lui Alex.

REPORTAJ. „Piedone mă blestemă pentru că plătește pentru moartea copilului meu?”. Cum au primit sentința din procesul Colectiv părinții unui tânăr din club
„Incredibil! Am ajuns să mă bucur că nu i-au dat cu suspendare” – Narcis Hogea

„Incredibil! Piedone ne blestemă!”

Ceilalți 3 angajați ai Primăriei Sectorului 4 sunt achitați.

„Ne-au ținut atât timp cu sufletul la gură cu sentimentul că copiii noștri nu au murit în zadar și se vine cu această decizie finală. Este revoltător ce se întâmplă”, se aude vorbind cu vocea stinsă Mihaela Hogea, care consideră sentința nedreaptă.

Narcis Hogea consideră că statul a fost scos practic nevinovat după această tragedie. „Proprietarii și-au primit pedeapsa. Dar dacă statul, prin angajații Primăriei, și-ar fi făcut treaba și nu ar fi autorizat clubul să funcționeze decât atunci când ar fi îndeplinit toate condițiile impuse de lege, atunci copiii noștri ar fi fost în siguranță”, crede tatăl lui Hogea.

La televizor apare Piedone dând declarații în fața casei sale. „Dacă părinții mă consideră vinovați, așa să le ajute Dumnezeu”, spune printre altele primarul sectorului 5. Lui Hogea nu-i vine să creadă ce aude. 

„Ăsta ne-a blestemat? Incredibil! Ăsta ne-a blestemat!” 

Telefonul începe să-i sune continuu. Sunt televiziunile care-l roagă să intre în direct pentru a comenta sentința sau prietenii ori alți părinți ai tinerilor morți în incendiu.

În casă intră Teodora, sora lui Alex. S-a întors de la școală. Fetița de 10 ani care și-a pierdut fratele în 2015, este acum o domnișoară. Ignoră vocile de la televizor și intră în bucătărie.

Mereu pune un tacâm în plus la masă când mănâncă în familie. 

Viața continuă în cartierul Izvor.

REPORTAJ. „Piedone mă blestemă pentru că plătește pentru moartea copilului meu?”. Cum au primit sentința din procesul Colectiv părinții unui tânăr din club
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

LauraB123   •   09.07.2023, 10:40

6 ani de zile că să primească 4 ani de închisoare și între timp a mai fost și achitat. Halal justitie

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI