Evenimentele produse în ultima perioadă, când numeroși turiști au rămas blocați pe munte din cauza vremii neprielnice sau a unor avarii pe rețeaua de electricitate, au stârnit nemulțumirea oamenilor muntelui, care reacționează dur. După ce 150 de turiști au rămas vineri la Cota 2000, din Bucegi, din cauza unei pene de curent, iar unii dintre ei au criticat faptul că mijloacele de transport pe cablu se opresc atunci când este vânt puternic, reprezentanții Telegondolei din Sinaia au anunțat că își rezervă „dreptul de a-și selecta clientela”.

Pana de curent care a blocat funcționarea Telegondolei din Sinaia și a telescaunului de pe pârtiile din Valea Dorului și Valea Soarelui a stârnit un val de nemulțumiri în mediul virtual. Unii dintre turiști au povestit, chiar pe pagina de Facebook a telegondolei din Sinaia, experiența neplăcută prin care au trecut.

”Am avut norocul să rămân suspendat în aer, să îngheț și eu și soția mea… Bătaie de joc Sinaia.. mai investiti și voi că nu vin numai turiști români, ci și din afară.. Noi suntem învățați cu greu și bătaia de joc dar turiștii străini nu…” a scris pe Facebook unul dintre turiștii care se aflau pe pârtie în momentul în care instalațiile s-au oprit.

”Mulțumim Gondola Sinaia pentru timp pierdut și pentru condițiile de groază. La cota 2000 nu este nici măcar o toaletă, nici nu avem de unde să cumpărăm ceva cald de băut sau de mâncat. Stăm ca animalele în cușcă să nu degerăm afară. Civilizație la superlativ…..”, a comentat un alt internaut.

”Noi n-am știut, nici sperat, să ne recupereze cineva de acolo, așa că am urcat în boots cu copil cu tot pe pantele alea abrupte ca să nu înghețăm. Mă bucur că nu am așteptat 2-4 ore-n frig, dar n-a fost plăcut să ajungem la 2000 la telecabină transpirați pe vântul ăla rece, iar în clădire să nu găsim nimic de cumpărat cald de băut/ mâncare și nici vreun calorifer cald… Nici pneumonia nu face parte din riscurile pârtiei…”, este experiența altui turist pe care pana de curent l-a prins pe pârtie, în Valea Soarelui.

Iar un al patrulea a conchis: ”Ce să facem? Stăm și admirăm peisajul pe tarife de Austria. Noroc că e superb. Fără să primim nimic în schimb. Decât cozi și nervi”.

Au fost însă și turiști care au apreciat modul în care au intervenit autoritățile după ce instalațiile s-au oprit ca urmare a penei de curent.

”Acum și de bine! Am urcat cu bully (ratrac) super experiență pentru copil și pentru noi. Am ajuns în siguranță. Mulțumim. Și am primit și o stampiluță pentru o altă zi. Felicitări pentru profesionalism. Așteptăm vești când se remediază situația”, a postat una dintre turistele transportate cu mașina de bătut zăpada până la stația telecabinei, de unde a putut coborî de pe munte.

Clarificări de la oamenii muntelui

 Valul de critici nu i-a lăsat indiferenți pe administratorii telegondolei din Sinaia, care au ținut să clarifice unele aspecte legate de practicarea sporturilor de iarnă și mai ales de atitudinea turiștilor care nu înțeleg riscurile la care se expun și pe care ei înșiși și pe asumă.

”Muntele nu este sală de sport. Schiul este un sport extrem, catalogat ca atare în toată lumea. Indiferent că schiați în Sinaia sau în orice altă parte, tineți minte asta: dvs. ați ales să vă expuneți unor riscuri. Pentru că este un sport riscant. De aici începem discuția. Pe munte, pe orice munte, pot apărea situații de urgență, din diferite motive. De cele mai multe ori nici măcar nu este vina oamenilor de acolo. (…) Decât să ne comportăm ca niște precupețe la piață sau la mall, cel mai bine ar fi să ne păstrăm calmul, să nu exagerăm, să nu dramatizăm și să urmăm indicațiile celor care se pricep mai bine. Situația de ieri nu a fost una gravă, pentru că niciun om nu a fost pus nicio clipă in pericol. S-a ajuns totuși la un grad foarte mare de dramatizare și culpabilizare. Nu credem că e cazul să primim înjurături, live sau virtual, pentru că a fost o pană de curent”, au scris reprezentanții celor care administrează instalațiile de transport pe cablu din Sinaia pe pagina de socializare a telegondolei administrate de autoritatea locală.

Aceștia au făcut și un anunț surprinzător, și anume faptul că nu este exclus să-și selecteze clienții de acum înainte.

”Reamintim pe această cale că ne vom folosi dreptul de a ne selecta clientela – atât pe pagină (pagina de pe rețeaua de socializare – n.r.), cât și la casierii”, au adăudat aceștia, referindu-se, cel mai probabil, la „turiștii recalcitranți care aleg să înjure și să se comporte ca precupețele la piață”.

Dezvăluiri surprinzătoare

Tot cei de la telegondolă, care s-au ocupat de transportul turiștilor de pe pârtie până la stația telecabinei din Sinaia, care vineri, în timpul penei de curent, a funcționat, fiind alimentată dintr-o altă sursă, au făcut dezvăluiri care nu fac deloc cinste unora dintre turiști.

”În Valea Soarelui au fost trimise ratracele pentru a urca oamenii. Erau copii și femei la coadă. Mulți. Si totuși bărbați in toată firea s-au băgat în față, cu coatele. Nu unul, nici doi. Mulți”, au povestit oamenii care au luat parte la acțiunea de vineri.

”Avem o problemă?” se mai întreabă retoric, aceștia.

Avertismente ignorate

În ultima perioadă, tot mai mulți turiști ignoră avertismentele specialiștilor și se aventurează pe munte. Cel mai recent astfel de caz a avut loc sâmbătă, în Munții Făgăraș, unde 15 turiști au trecut pe lângă moarte, după ce o  avalanșă s-a declanșat în zona în care se aflau. Două persoane din grup au fost prinse sub zăpadă, dar au scăpat miraculos cu viață.

Sunt și situații de în care tuirștii aflați în dificultate pe munte reclamă lipsa de promptitudine a autorităților. Este și cazul unora dintre cei care au rămas blocați în ajunul Anului Nou pe Platou Bucegi, după ce telecabina a fost oprită din cauza vântului puternic. Câțiva dintre ei s-au plâns că nu le-a spus nimeni nimic. Și totuși, în acea seară zeci de salvamontiști și jandarmi montani au muncit pentru a-i aduce pe toți cei aproape 150 de oameni, teferi, în stațiune, după ce aceștia au ignorat avertismentele de vreme schimbătoare.

Acțiunea s-a încheiat după ora 1:00, în prima zi a noului an și a implicat forțe impresionante, de la salvamontiști, jandarmi montani, pompieri din trei județe – Dâmbovița, Prahova și Argeș – până la șoferii utilajelor tip ratrack care deservesc pârtia din Sinaia, chemați de acasă pentru a-i duce pe turiști jos, în zone unde se putea circula cu autovehicule cu tracțiune integrală.

”Rog să mulțumiți pe această cale primarului Vlad Oprea și lucrătorilor de pe ratracuri pentru sprijin, că altfel ne apuca mâine dimineață”, scria, după miezul nopții, în noaptea dintre ani, șeful Jandarmeriei Prahova, Mihai Coman, care a participat la acțiunea de recuperare a turiștilor rămași pe munte în 31 decembrie.

Oamenii muntelui spun că este nevoie de ”o discuție serioasă” despre ceea ce ei numesc ”cultură montană”.  Și tot ei se întreabă: oare turiștii vor să participe la o astfel de discuție?

În ultima seară a anului trecut, peste 130 de persoane au rămas blocate la Babele, în Bucegi, după ce telecabina de la Bușteni a fost oprită urgent din cauza vântului extrem de puternic.

Citește și: REPORTAJ: De Bobotează, caii din orașul lui Nea Mărin au fost stropiți cu agheasmă ca să nu se prindă blestemele de ei| FOTO

 
 

Urmărește-ne pe Google News