3 comentariiDe trei ani, Edi s-a întors în sat şi locuieşte singur, în casa bunicilor din partea tatălui. Are 21 de ani şi statura unui copil. Obraz oval, păr sârmos, tăiat scurt, haine decolorate, rupte pe alocuri, stropite cu var. A vrut să zugrăvească. Gardul, veranda şi stâlpii casei sunt marcate cu urme albe de bidinea. Varul n-a fost destul, nu pe măsura furiei zugravului.
A crescut la orfelinat
Când avea 2 ani, mama l-a lăsat acasă pe Edi și a plecat în Spania. Băiatul a rămas în grija tatălui, iar tatăl l-a lăsat în grija bunicii. Bunica s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit când Edi avea 6 ani.
La orfelinat, Edi a stat până la vârsta de 16 ani. A stat, o vreme, şi în plasament la un asistent maternal, dar a fost returnat. Undeva, prin adolescenţă, un medic l-a diagnosticat pe Edi cu o boală psihică gravă, netratată.
După ce a ieşit de la casa de copii, băiatul a mers să stea cu mama lui, în Spania, la San Sebastian. Acolo, femeia se recăsătorise şi născuse încă doi copii, pe lângă cei cinci lăsaţi în grija statului român. Opt luni a rezistat Edi în noua familie a mamei sale. Tatăl vitreg a refuzat să îl accepte şi tânărul a fost trimis înapoi, în Şelaru.
Din Spania, înapoi în Dâmbovița
Cât a stat în Spania, Edi a apucat să meargă la cursuri de box, la o sală de sport din cartier. Şi de atunci visează să fie pugilist. Îşi amenajase, povesteşte mătuşa lui, şi un sac de box din cârpe, atârnat de tavan, lângă o oglindă, pentru antrenamente.
Înapoi în Dâmboviţa, băiatul a reuşit să îşi găsească un loc de muncă, la o firmă de curierat. A primit chiar şi un salariu, „mi s-a spus că e necesar să primesc o sumă de bani”. Dar a fost concediat, la scurt timp, după ce „am avut o altercaţie cu o anumită persoană”.
Tatăl lui Edi a locuit la început împreună cu fiul său, dar, după mai multe scandaluri, s-a mutat la un prieten, pe aceeaşi uliţă. Chemat de mătușă, bărbatul a refuzat să vină să vorbească cu reporterii ziarului. Tot mătușa spune că, atunci când are crize, Edi se manifestă violent.
Lui Edi i-a plăcut şcoala, „am fost ataşat de matematică, în cea mai mare parte”, dar a reuşit să termine doar zece clase. Nu are TV, radio, telefon conectat la internet. Are nişte cărticele vechi, rămase de la bunici, pe care le tot răsfoieşte, la lumina unui bec, alături de căţeluşa Bella, singura fiinţă care-i stă aproape. „Sunt preţioase acestea, mă inspiră.”
Oul din ziua de ieri
Uneori, cei doi au ce mânca. De cele mai multe ori, nu. Lângă cărţi, o conservă de boabe de porumb, goală, lângă o furculiţă şi un plic de ness, tot gol. Impresia unui prânz. „Ieri am mâncat un ou. L-am consumat aşa, crud. Îmi trebuie pentru voce”.
Edi n-are unde să-şi gătească. Aragazul, frigiderul, mobila şi alte obiecte cât de cât funcţionale din casă au fost transformate, pe rând, în bani de mâncare. Acum, casa e goală, doar un pat, câteva preşuri, câteva haine şi o plapumă uzată. Becul e şi sursă de lumină, şi sursă de căldură. Un cap de urs panda, de la un costum de mascotă, într-un colt. „L-am păstrat de când am fost cu mătuşa şi soţul ei la un restaurant. Urşii panda sunt mereu fericiţi. Stau în bambus şi sunt fericiţi”.
Pozele cu mama, adaugă băiatul, „le-am şters pe toate”.
Oul în cauză i-a fost adus de mătuşă. „Mi-a adus un carton de ouă, mi-a mai adus mâncare”. Dar mătuşa stă în alt sat, departe, are familia ei şi trebuie să se întoarcă înapoi la lucru, în Spania. Şi disperă: „Îmi dau seama că nu pot să am grijă de el, boala lui mă depăşeşte. Are nevoie de medici, de tratament, de internare”.
Ultima oară când s-a aflat în faţa unui medic, povesteşte Edi, a fost „acum 12 luni. Era un domn doctor. Aveam nevoie să îmi dea adeverinţă medicală că sunt apt de muncă. Şi mi-a dat, bineînţeles”.
Când proviziile de la mătuşa s-au terminat, Edi a pus în aplicare „calităţile pe care le-am adaptat. M-am obişnuit să stau aşa, în frig, fără mâncare, de la casa de copii. În primul rând, îmi reglez programul. Trebuie să mă odihnesc cu stricteţe, citesc, mă antrenez”.
„Sistemul nostru de înţelegere”
La şcoală, în Aninoasa, lângă Târgovişte, Edi spune că a întâlnit o fată şi s-a îndrăgostit de ea. „Nu ne-am mai văzut de o perioadă destul de lungă. Dar avem sistemul nostru de înţelegere. Ne simţim unul pe altul”. Pereţii camerei lui sunt decoraţi cu poze ale rudelor sau decupate din reviste, cu diploma de bacalaureat a mătuşii, o icoană, un ceas de mână fără o toartă, un cuţit, pantalonii din uniforma de livrator de la firma unde a lucrat: „erau oameni buni, idealişti, care ajutau persoane ca mine, ieşite de la casa de copii”.
Cu oamenii din sat, Edi afirmă că se înţelege „de minune”. Un vecin, „domnul Ionuţ”, îi aduce uneori de mâncare.
Asistenta socială din Primăria Şelaru, Ionela Constantinescu, îşi aminteşte că l-a văzut pe Edi de mai multe ori umblând haihui pe şosea, prin sat: „Îl ştiu, are dosar la noi. Am încercat să-l includ într-un program pentru adulţi în dificultate, prin fonduri europene, derulat de DGASPC Târgovişte. N-a stat, a fugit. O dată, a fost luat cu Salvarea, după ce l-a reclamat tatăl lui. Dar a fugit şi din spital, de la secţia de psihiatrie”.
Preţiosul dosar medical
Conform legii, boala de care suferă Edi îi dă dreptul tânărului la o indemnizaţie şi la un însoţitor. Găsirea unui îngrijitor calificat însă, adaugă doamna Constantinescu, e aproape imposibilă. „În Şelaru, nu reuşim să facem rost de însoţitori pentru bătrânii din comună. Practic, nu e nimeni care să facă treaba asta”.
Până la indemnizaţie şi însoţitor, Edi are nevoie de mâncare, căldură şi tratament. „Fie aplică pentru dosar de ajutor social, care a crescut de la 142 de lei la 149 de lei. Fie pentru indemnizaţie, care e în jur de 500 de lei lunar, şi cu însoţitor plătit cu salariul minim. Problema e că nu putem să-l punem pe tatăl lui însoţitor şi nu avem pe cine. Şi în ambele cazuri, că e indemnizaţie, că e ajutor social, ar trebui să aibă dosar medical şi să se ducă la comisia de expertiză”, spune asistenta socială.
Ca să aibă acest dosar medical, Edi ar trebui să fie dus la medic, consultat, să i se facă analize, să fie diagnosticat. Cum el nu e asigurat, precizează doamna Constantinescu, doar dacă e internat la Urgenţe ar putea beneficia de servicii medicale gratuite. „Şi poate aşa, cât e internat, să îi roage el pe doctori să îi facă referat. Şi cu referatul să meargă la comisie. O să încercăm aşa”.
- Pentru a beneficia de ajutor social, nu trebuie însă să prezinți un dosar medical. Lista de documente ce trebuie depuse poate fi consultată pe site-ul Ministerului Muncii. Odată ce beneficiază de ajutor social, persoana devine și asigurată medical.
O altă soluţie pe termen lung e internarea lui Edi într-un spital de psihiatrie pentru bolnavi cronici. Conform unui răspuns al Ministerului Sănătăţii pentru ziar, în reţeaua publică de spitalizare continuă din România sunt 8.182 de paturi de psihiatrie cronică. Asta, în condiţiile în care peste 500.000 de români suferă de tulburări mintale, potrivit unui raport al MS, despre care aţi putut citi în Libertatea.
Primarul şi ajutoarele de deces
Comuna Şelaru are în jur de 3.500 de locuitori şi un singur angajat la departamentul Asistenţă Socială din Primărie. Dar asta e o altă discuţie, despre un sistem supraîncărcat la vârf în birourile din centrele judeţene, şi subnumeric la bază.
În biroul lui, primarul Gheorghiţă Matei se confruntă cu fenomenul părinţilor abandonaţi de copii. „Copiii pleacă în străinătate, nu se uită în urmă. Mor cei bătrâni, luăm legătura cu copiii şi ne răspund că nu-i interesează. Faceţi ce vreţi! Şi trebuie să-i îngropăm pe banii Primăriei. Numai luna asta am înmormântat doi”, oftează edilul, arătând spre certificatele de deces puse teanc pe masă.
Nu e chiar o activitate la care să visezi în campania electorală. „Am fost ales cu sprijinul masiv al tinerilor din comună. Promit că nu vă voi dezamăgi! Voi fi primarul tuturor şi am să lupt pentru comunitatea noastră”, le-a transmis Gheorghiţă Matei consătenilor, pe Facebook, după alegerile locale din septembrie 2020.
Entuziasmul acela e amintire. Edilul se uită în gol, pe jumătate îngropat în hârtii cu litere mari, negre. Cunoaşte şi el cazul lui Edi. Oftează iar. „Dacă n-au mai fost reclamaţii, dacă n-a mai sunat taică-său la poliţie, am crezut că s-a rezolvat. L-am văzut pe băiat când a venit să se uite şi el la serbarea din curtea Primăriei, acuma, de sărbători”.
Lui Edi îi place să fie printre oameni, chiar şi necunoscuţi. „Îmi place să observ. Îmi place să dezvolt o temă a mea, împreună cu un grup de persoane. Adică să am prieteni. Îmi place boxul, foarte, foarte mult. Îmi doresc să practic acest sport, sunt potrivit pentru acesta, sunt făcut pentru el. Îmi doresc să am un venit, să-mi asigur condiţii de viaţă. Să am alimente”.
După discuţia cu echipa Libertatea, primarul Matei şi doamna Constantinescu au mers în vizită la Edi. I-au dus o farfurie cu mâncare caldă. „Într-adevăr, starea lui s-a agravat. E mai rău decât atunci când am vorbit cu el, anul trecut”, ne-a spus asistenta socială. „O să încercăm să-l internăm. L-am întrebat dacă vrea şi a zis da”.