6 comentarii- Republica Moldova a pierdut în 30 de ani aproximativ 40% din populație, mare parte prin emigrare. În țară sunt astăzi, conform estimărilor, puțin peste 2,6 milioane de oameni.
- Viața lui Ion Berzoi, primarul comunei Bulboaca, unde are loc summitul, este ea însăși o oglindire a vieții continentului nostru: mama primarului lucrează de 20 de ani în Italia, iar fiul lui cel mare, de 13 ani, deja l-a anunțat că își dorește să plece peste hotare.
- ”Noi am intrat deja în Europa, cu prețurile”, glumește, amar, primarul satului unde se ține summitul.
- Oamenii de aici sunt îngrijorați de pensii, prețuri și au un of, pe care îl resimt ancestral: vor să scape ”de ruși”, numind astfel nu pe rușii din Republica Moldova, ci comunismul remanent al fostei Uniuni Sovietice.
În Chişinău, uniformele sunt aproape mai multe ca oamenii. Sediile oficiale sunt legate cu banda galbenă a poliţiei, „pentru securitatea din adiacentul instituţiilor importante”. Plecăm spre Bulboaca.
Sunt 40 de kilometri de la Chişinău până la Castelul Mimi din satul Bulboaca, care va primi astăzi, joi, 1 iunie, crema Uniunii Europene.
Drumul de mătase – pentru oficiali
Sunt două şosele naţionale care duc la Bulboaca. Una dintre ele, cea pe care liderii europeni vor circula către castel, în maşinile lor de protocol, este nou-nouţă. Asfalt, foaie de hârtie.
Cealaltă şosea, aflată pe ruta Budeşti-Bălţata-Bălăbăneşti, încă păstrează plăcile de asfalt din vremea sovieticilor, peste care s-au aplicat plasturii anti-gropi.
Ajungem în salba satelor ascunse între podgorii terasate şi dealuri împădurite. Se vorbeşte română și rusă. Doamna Olga, femeie de 67 de ani, aşteaptă apatică „rutiera” (autobuzul, n.r.), care trebuie s-o ducă la Mălăieşti, alt sat din salbă.
Are o pensie de 160 de euro
Cine vine azi, aici? Macron? Poate chiar Zelenski? „Mne vse ravno” rostește femeia, „nu mă interesează”.
Pensia, da, aceasta o interesează. 2.400 de lei moldoveneşti are acum, aproximativ 800 de lei româneşti, 160 de euro. „Dânsa când o să crească?”, ne întreabă. ”Dânsa” e pensia.
Cei care o duc mai bine
Are noroc că o mai ajută cei trei copii ai săi: unul în Montreal, unul în Moscova şi altul în Tel Aviv. „Îmi trimit, au grijă. I-am şi vizitat; şi în Canada, şi în Rusia. Ce să zic, o duc cu mult mai bine decât aici, la noi.” Povestea celor plecați e povestea acestor locuri. Cu oricine discutăm, oamenii ne amintesc, cu mândrie și durere deopotrivă, despre copiii, frații, părinții și prietenii lor plecați în Vest, ”care muncesc mult, dar o duc mai bine”.
De ce se-adună liderii europeni în Moldova?
Summitul Comunității Politice Europene (EPC Summit) a fost unul dintre răspunsurile Europei la agresiunea Rusiei față de Ucraina. Este o platformă pentru discuții strategice privind viitorul continentului, care adună laolaltă atât statele membre UE, cât și pe celelalte, după modelul G7 sau G20.
Presa internațională vede formatul drept o manifestare de soft power a Uniunii Europene. Inițiativa care a grupat voințele i-a aparținut președintelui francez Emmanuel Macron.
Momentul astral al Chișinăului
În 2022, a avut loc prima întrunire, la Praga. Conform regulilor stabilite, de a alterna țările gazdă între cele UE și non-UE, anul acesta a fost aleasă Republica Moldova. Al treilea forum va fi la Granada, în Spania.
Ministrul de Externe al Moldovei, Nicu Popescu, a descris summitul acesta ca fiind „cel mai important eveniment de la declararea independenței”. Politicienii şi diverşi invitaţi îşi afirmă, în emisiunile TV de la Chișinău, previziunile că, de acum, Republica Moldova va fi pusă pe hartă și i se vor deschide ușile pentru investiții străine și turism.
E iluzia, pe care și noi, românii din România am trăit-o, iluzia unui moment decisiv, astral. Între timp, după 16 ani de la aderarea UE, am învățat, așa cum scria revista Time că ”furia și răbdarea cetățenilor sunt virtuți complementare în democrație”. Republica Moldova va învăța și ea.
Analiștii internaționali evaluează situația într-o altă manieră. Summitul are trei mari obiective, arată Centrul pentru Studii de Strategie și Internaționale (CSIS):
- Să ofere încă un mesaj puternic de solidaritate cu Ucraina.
- Să încerce să facă un pas înainte în rezolvarea conflictului înghețat dintre Armenia și Azerbaidjan.
- Într-adevăr, să dea un semnal de integrare mai mare a Republicii Moldova. Un exemplu ar fi oferirea de roaming gratuit moldovenilor – în limbajul de la Bruxelles, consolidarea telecomunicațiilor cu UE, scriu experții CSIS.
Preşedinta Maia Sandu şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, liberalizarea tarifelor la roaming dintre UE şi Republica Moldova începând din 1 ianuarie 2024.
Evenimentul vine după alte două mâini întinse: un ajutor UE de 8 milioane de euro, pentru stimularea afacerilor, şi 200 de milioane de euro, pentru gaze mai ieftine, din partea Norvegiei şi a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. În plus, Ursula von der Leyen a anunţat creşterea finanţării proiectelor din Moldova de la 600 de milioane la 1,6 miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi pentru eficienţa energetică, rezistenţa în faţa presiunilor externe şi reabilitarea căilor ferate.
„Scăpăm de ruși!”
Chiar la intrarea în Bulboaca, toate aceste calcule geostrategice iau o formă concretă: apa. Înainte ca drumul să se bifurce – o parte către centrul satului, cealaltă, la dreapta, către Castelul Mimi – se află stația de epurare a apei. Pe tură sunt Valeriu, 63 de ani, și Iurie, 61 de ani.
„Noi rămânem cu drumul ăsta pe care l-au reparat. Și cu stațiile astea de rutieră noi”, spune Valeriu. „Să-i chemăm mai des, anual, că mai e ceva de reparat în capătul celălalt de sat”, glumește Iurie.
Pentru cei doi bărbați, summitul are o singură miză: „Scăpăm de ruși!”. Știu că în țară sunt și nemulțumiri față de Maia Sandu, dar ei sunt mulțumiți de actuala administrație. Dacă Republica Moldova va fi primită în UE, poate că și-ar putea vedea mai ușor copiii. Cei trei ai lui Iurie, sunt în Oradea, Anglia și Germania; iar fiul lui Valeriu, la Paris.
Tinerii n-au avut ce să mai facă la Bulboaca. Satul nu mai e decât o umbră a trecutului glorios pe care l-a avut în epoca sovietică. „Se încolonau aici – și arată către calea ferată de alături – zeci de vagoane cu vin sau cu legume și fructe și plecau în Rusia, la export. Acum, nimic”, spune Valeriu.
Meseria nu-i poate lăsa să ignore un alt produs „de export”, trimis de tot Capitală către satul lor. E vorba de apele uzate din Capitală, cărora staţia de epurare, care n-a mai văzut reparaţie de zeci de ani, nu poate să le facă faţă.
Pe micul râu Bîc, care traversează şi mica lor localitate, ajung, în drumul către Nistru, toate resturile netratate ale celor de la Capitală. Pentru cei doi, aceasta e ca o metaforă pentru viaţa de zi cu zi.
La castel, în poartă, oare cine bate?
Pe aici, doar Castelul Mimi și-a păstrat grandoarea de altădată, spun bărbații. Podgoria atrage anual câteva mii de turiști, vinurile se vând peste hotare, lucrurile merg bine. „Singura privatizare de succes din Bulboaca”, povestesc cei doi muncitori.
Istoria vinăriei e veche, din secolul XIX. Castelul – unicul chateau autentic din Moldova – a fost ridicat de boierul Constantin Mimi. Școlit prin Occident, a avut contribuții importante la salvarea și apoi dezvoltarea vinificației în Moldova. Castelul a primit și el o reputație bună în elita vremii. La un moment dat, i-a găzduit pe Țarul Nicolae al II-lea, dar și pe moștenitorul tronului românesc, Carol al II-lea.
Boierul Mimi, care a fost și unul dintre directorii Băncii Naționale a României, s-a stins în 1935. Cinci ani mai târziu, proprietatea lui a fost naționalizată de comuniști.
În perioada sovietică a Moldovei, aici s-a construit o fabrică de vin care a rămas una dintre cele mai mari din URSS. Producea portvein, vin dulce, care ajungea tot la Moscova, își amintește Valeriu. „Aveam noi și Azerbaidjanul portvein. Dar rușii îi ziceau «moldovan cu șleapă» (n.r. moldovean cu șapcă)”, râde de jargonul enologilor ruşi, inspirat de eticheta de pe sticla de vin.
”Am intrat în Europa, cu prețurile”
„Noi am intrat deja în UE”, ne întâmpină primarul satului, Ion Berzoi, neafiliat politic. „Cu preţurile”, râde și se grăbeşte să ne lămurească. Se află la primul mandat și gospodărește o localitate de 5.600 de oameni. Puțin față de cât avea în anii 1960, când era raion, dar mult față de alte sate din Moldova, adaugă el.
Ion Berzoi se prezintă ca un orice alt cetățean al Bulboacăi: mama lui lucrează de 20 de ani în Italia, de când el avea 18 ani, iar fiul lui cel mare, de 13 ani, deja l-a anunțat că își dorește să plece peste hotare. El, oricât de mâhnit ar fi, spune că-l va susține.
Vede în UE și, mai ales, în România o gură de aer proaspăt pentru Republica Moldova. Acum vreo doi ani, chiar s-a înfrățit cu comuna Ivănești din Vaslui, iar primarul de acolo îl ajută să scrie proiecte și să obțină finanțări pentru Bulboaca. Un tractor modern, o mașină de colectat gunoaie, un Duster al primăriei, dar şi fonduri din proiecte transfrontaliere, cel mai greu de accesat, ne explică.
Cum e viaţa în Bulboaca în celelalte 364 de zile, în care nu sunt organizate summituri? „Nu avem pensii cât de cât decente, salariile noastre au rămas în urmă, iar la noi prețurile sunt europene”, insistă Ion Berzoi. „E dureros, e foarte greu de lucrat și de supraviețuit.”
Dar primarul zice că nu descurajează. Pe un perete din biroul prea mic pentru entuziasmul lui de primar, veghează un covor cu portretul lui Ștefan cel Mare. „Este cadou de la cel mai bun prieten al meu din școală, din clasa întâi până la universitate. El a plecat din țară. Dar mi l-a dat pentru că spunea că am un temperament ca al lui Ștefan cel Mare: eu mereu voiam să aplanez conflictele în școală. Câteodată, când trebuie să semnez ceva mai complicat, mă uit la tablou și mă gândesc ce să fac”.
Tricolorul de 30 de metri
Ion Berzoi este bucuros că summitul are loc la el în localitate, dar spune că a dus o muncă grea în ultimele luni.
După așa un eveniment, rămânem în istorie! Eu gândesc că toate țările și-ar dori să vină atâția președinți la ele. Dar noi suntem foarte bucuroși că ajung în satul nostru.
Ion Berzoi, primar în Bulboaca:
„De trei luni, n-am avut nicio sâmbătă, nicio duminică, nicio vacanță! Nimic! E obositor, dar vreau să vă spun că am reușit totul. Mi-a rămas doar de cosit centrala (n.r., șoseaua principală), în două ore e gata”, spune primarul.
Ce a picat în sarcina administrației locale? Să instaleze stații noi, să ilumineze străzile, să paveze trotuarele și să răsfire prin sat câteva bănci și decorațiuni sub forma unor amfore imense, realizate de artişti. Din dorința și viziunea lui, gardul Poliției, care se află vizavi de primărie, a fost transformat într-un tricolor lung de 30 de metri și înalt de trei.
Ce s-a ales de „БУЛБОАКА”
Gara din sat a fost şi ea renovată, chiar dacă trenurile arareori aduc aici străini. Dar astăzi sunt aşteptaţi în localitate peste 600 de jurnalişti din toată lumea – care vor vorbi despre Republica Moldova în ţările lor, după cum remarca o crainică a televiziunii naţionale Moldova 1.
Pe lângă curăţenia de primăvară târzie, vopsit, tuns iarba, aspirat mucurile de ţigară dintre şine, udat brăduţii abia plantaţi, în gara din Bulboaca au fost sădite şi seminţele unei revoluţii lingvistice: numele localităţii, până mai ieri redat în alfabet chirilic, străluceşte acum în alfabetul latin, albastru şi îngroşat. Vechea inscripţie, „БУЛБОАКА”, e acum ascunsă într-un colţ prăfuit dintr-o anexă a gării. Nu se mai vede.
Drumul național care trece prin sat a fost reparat de Administrația de Stat a Drumurilor și a costat 225,7 milioane de lei moldovenești (aproape 12 milioane de euro).
„Multe din amenajări le aveam deja planificate în bugetul de anul ăsta. Dar pentru altele a trebuit să discutăm cu firmele ca să ne păsuiască cu plata vreo jumătate de an”, adaugă primarul. Și cum avea nevoie de forță de muncă sporită pentru a duce la bun sfârșit lucrări care erau planificate pentru toamnă, a cerut ajutorul voluntarilor.
„Eu, dacă am fost șeful echipei de fotbal, am adunat toți sportivii activi să ne ajute. Dar sigur, chiar și oamenii mai în vârstă au vrut să pună umărul”, mai spune primarul.
Părintele Vitalie: ”La noi preoții nu au salarii, ca la voi, în România”
Vitalie Vîlcu este preot paroh în Bulboca. Aparţine de Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM, o biserică ortodoxă autonomă, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei). Pune umărul la imaginea comunei și atunci când îmbracă haine civile, munceşte cu spatele în Casa Domnului. Dar pentru că nu e îmbrăcat în straie preoţeşti, nu vrea să nu-i facem poze, ne roagă frumos.
„Preoţii din Republica Moldova ştiu să muncească. Aici, ei nu au salariu de la stat ca la voi, în România. Fiecare are al doilea serviciu.”
Părintele Vitalie, de exemplu, creşte găini de carne franţuzeşti. 200 de găini, 600 de kilograme de carne, ne spune. Tăiate, nu în viu! Nu fac ouă, dar se îngraşă repede, în maximum patru luni.
Ai lui, în străinătate
Părintele Vitalie spune aceeași poveste exilului: rudele lui sunt plecate şi ele în străinătate. Fratele şi sora – la Manchester, în Marea Britanie, mătuşi la Roma, verişori la Constanţa. Numai mama sa locuieşte la vreo 200 de kilometri distanţă, lângă Soroca, într-un sat pustiit şi el de migraţie.
Din 2013, când a venit să slujească aici, spune că numărul credincioşilor a crescut semnificativ. De la patru persoane la 50-60, numai duminica. La zilele de mare sărbătoare, se adună însă până la 600 de enoriaşi. Mai cred aceştia în politicieni, în Europa?
„N-are nimeni speranţă”, ne spune părintele. Nici în Uniunea Europeană, nici în Rusia, nici în ei înşişi. „Nu văd un viitor la şters podele în Europa, nici în Rusia, hamali”, ne explică.
Ei ce putere să aibă? Cu preţul gazului şi al luminei, nu pot decât să-şi facă cruce. De patru ori a crescut preţul gazului de când a venit PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate). „Vara îndată se termină şi nu se vede nimica”, îşi arată şi părintele necredinţa în actuala guvernare din Republica Moldova şi în realizările diplomatice ale acesteia. Pentru părinte, e important să nu fie „nici cu unii, nici cu alţii”, istoria dintotdeauna a acestor locuri încercate, ai căror lideri, și o parte din oameni, au ales însă acum să meargă într-o direcție, urmându-și astfel frații, surorile, copiii și nepoții care au ajuns deja în Vest.