Duminică, la 5.00 dimineața, Ștefan Popa își aranjează părul albastru sub șapca vișinie, își îmbracă haina din raiat cu guler alb și iese pe poarta casei sale din Ferentari. Afară e încă întuneric. Înăuntru, câinele lui doarme liniștit.

Ștefan a avut o noapte lungă: a citit și recitit până târziu ghidul observatorului. „Vreau să fiu sigur că știu bine ce am de făcut”, explică tânărul.

Alexandra și Ștefan au fost observatori la vot
Alexandra și Ștefan au fost observatori la vot

Băiatul cu părul albastru

Are 18 ani și este primul an în care poate vota. A făcut-o la alegerile locale din septembrie, când a vrut să fie și observator, dar multele proiecte în care este implicat nu i-au lăsat timp.

„Cred că mereu am avut un simț civic și am vrut să mă implic în cât mai multe lucruri”, spune el când îl întreb de ce s-a înscris ca observator la vot.

Prezența observatorilor voluntari este foarte importantă pentru desfășurarea votului. Ei sunt independenți – nu fac parte din niciun partid – și supraveghează întregul proces electoral, de la predarea secției către comisia electorală până la numărarea voturilor și încheierea proceselor verbale.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Observatorii sesizează eventuale nereguli și completează, din fiecare secție în care se află, un formular despre situațiile găsite: dacă toți membrii poartă mască de protecție, dacă sunt suficiente buletine de vot, eventuale incidente – dacă li s-a sugerat alegătorilor cu cine să voteze, de exemplu, ori au intrat mai multe persoane într-o singură cabină.

Ștefan Popa votat a doua oară în viața lui, la alegerile parlamentare de duminică
Ștefan Popa votat a doua oară în viața lui, la alegerile parlamentare de duminică

Ștefan este student la ASE, la Facultatea de Management, și a pus bazele Youth Engagement in Society (YES) Camp, un proiect finanțat de Ambasada SUA în România și implementat de alumni ai programului Future Leaders Exchange (FLEX).

Prin programul FLEX, Ștefan a petrecut un an, în clasa a XI-a, în SUA.

Al doilea vot și alegătorul grăbit

Ne întâlnim cu colega lui, Alexandra Măgdăliniș, 19 ani, studentă la Facultatea de Limbi Străine, iar jumătate de oră mai târziu ajungem la prima secție de votare de pe lista de nouă pe care cei doi le-au de verificat pe parcursul zilei. Trebuie să stea cam o oră în fiecare secție de votare, pentru a se asigura că totul este în regulă.

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Singurii prezenți la Școala 134 din Sectorul 5 sunt jandarmii.

Ștefan (centru), alături de părinții lui. „Este altruist”, spune mama lui Ștefan despre fiul său
Ștefan (centru), alături de părinții lui. „Este altruist”, spune mama lui Ștefan despre fiul său

„Chiar se întâmplă”, exclamă Ștefan când intră pe poarta școlii. A trecut acel „prima dată” pentru vot, acum e rândul lui „prima dată” observator. Și parcă nu-i vine să creadă. 

Percepția până acum era că uau!, vin tinerii la vot. Acum e uau, tinerii sunt observatori la vot.

Ștefan Popa:

În jur de 250 de persoane au fost acreditate ca observatori prin platforma FiecareVot, deținută, printre alții, de Expert Forum, Geeks for Democracy și Code for Romania, într-una sau mai multe secții de votare la alegerile parlamentare.

Puțini pentru cele aproape 19.000 de secții din toată țara. Spre comparație, la alegerile locale din 27 septembrie au fost aproape 500, potrivit platformei FiecareVot. Ca să acopere cât mai mult, observatorii au stat în echipe mobile de câte doi și s-au plimbat între mai multe secții.

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală
Recomandări
Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală
REPORTAJ: Lecția de implicare dată de doi observatori la vot la doar 18 și 19 ani. „Ceilalți trebuie să vadă exemple”

Încep să ajungă, pe rând, și membrii comisiilor electorale. Se salută, la început puțin reticenți. Li se văd doar ochii deasupra măștilor de protecție și sub gluga trasă pe cap, peste căciulă, și nu se recunosc imediat între ei.

„Să dea naiba, de când cu pandemia asta, mă salută lumea pe stradă și eu răspund, dar nu știu cui”, spune o femeie.

La 6.00 fix începe predarea secțiilor de votare către președinții de secții, iar Ștefan și Alexandra asistă la secția 848.

În fața școlii, cel mai conștiincios alegător a ajuns cu jumătate de oră înainte de începerea votului: „Am venit de la muncă să votez primul, că pe urmă vreau să mă culc”.

Ștefan este și el printre primii care votează. 

Vrei să fii un om nasol?”

„E treaba ta, ca cetățean, să te implici”, spune el, despre al doilea vot din viață.

REPORTAJ: Lecția de implicare dată de doi observatori la vot la doar 18 și 19 ani. „Ceilalți trebuie să vadă exemple”

Implicat de la vârsta de 12 ani în acțiuni de voluntariat, nu concepe o societate fără acțiuni civice și democrație. Înțelege, pe de-o parte, și refuzul unor români de a nu vota sau de a-și anula votul, pe motiv că „toți sunt la fel, nu avem cu cine vota”, invocând lucrul ăsta ca pe un drept. Nu e însă de acord cu asta.

„A vota deja nu mai e un drept, e o datorie”, punctează Ștefan.

Doar 25% din tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani au votat la aceste alegeri. Cu șase procente mai puțini decât la parlamentarele din 2016.

„Poți refuza și poți spune că e dreptul tău pentru asta, dar ai fi un om… nasol. Vrei să fii un om nasol?”, adaugă el.

O lecție despre pensiile speciale

Urmează altă școală. În sala de sport a Școlii 119 din Sectorul 4 au fost amenajate două secții de vot. Pe urnele din carton delimitate de bănci, câteva scaune și o sfoară, stă scris cu marker negru Senat și Camera Deputaților. Totul se desfășoară rapid și nu este aglomerat. Oamenii nu s-au îngrămădit la vot, iar asta s-a văzut la final, în procentul de prezență de puțin peste 30, cea mai slabă din istoria postdecembristă a alegerilor parlamentare.

„Mă bucur să văd tineri ca voi implicați. Viitorul e al vostru. Sunteți tineri. Sper ca în câțiva ani toți ăștia de peste 60 de ani de aici să dispară, inclusiv eu, și să fiți voi”, le spune un membru al comisiei Alexandrei și lui Ștefan. Privește pe deasupra ochelarilor și începe să le vorbească despre implicare, politică, viitor și pensii speciale.

REPORTAJ: Lecția de implicare dată de doi observatori la vot la doar 18 și 19 ani. „Ceilalți trebuie să vadă exemple”

„Să spuneți și voi mai sus să le lase oamenilor pensiile speciale, că ei au muncit pentru ele. Ce au cu pensiile speciale? I-am văzut și cu pancarte cu «Jos pensiile speciale». De ce?”, îi întreabă pe tineri. Apoi continuă: „Vă dau ăștia bani? Vă dau”. 

Ștefan îi arată ecusonul: „Suntem voluntari. Nu suntem în niciun partid”. 

Omul nu înțelege și își continuă lecția cu banii și pensiile.

Tecuci, orașul prea mic al muștarului

N-au găsit nereguli nici aici, iar Ștefan se bucură. „Sper să fie așa plictisitor toată ziua”, râde el. Adică fără incidente. Alexandra îl aprobă.

Tânăra încă își caută vocația. Pentru că-n liceu nu știa exact ce vrea să facă, a decis să meargă pe ce-i place cel mai mult: limba engleză. Nu este convinsă însă că va dori să fie traducător după absolvirea facultății. Și-a dat seama că îi place designul grafic și a început să învețe singură despre asta. Visează ca în viitor să aibă propria firmă.

Alexandra este studentă la Facultatea de Limbi Străini, dar îi place design-ul grafic
Alexandra este studentă la Facultatea de Limbi Străini, dar îi place designul grafic

Alexandra e din Tecuci, „orașul cu muștarul”, în care tinerii nu prea au acțiuni de voluntariat în care să se implice. Acesta este și unul dintre motivele pentru care s-a înscris la facultate în București. Mai multe opțiuni, spune ea.

Înainte de Facultatea de Limbi Străine, planul era să dea la Academia de Poliție. S-a pregătit din clasa a VI-a pentru asta, dar după ce a ajuns în SUA cu programul FLEX, la fel ca Ștefan, s-a răzgândit.

REPORTAJ: Lecția de implicare dată de doi observatori la vot la doar 18 și 19 ani. „Ceilalți trebuie să vadă exemple”

„Sunt alte mentalități, ei abordează altfel lucrurile. Am făcut, practic, un an de școală acolo. Mi-am dat seama că totuși nu vreau să rămân legată de țară și să-mi limitez așa posibilitățile, așa că am renunțat. Vreau să fac ceva care să-mi ofere mai multe opțiuni”, explică Alexandra.

Accesul tinerilor în instituțiile publice, o problemă de informare

A treia secție de votare ne aduce, la ora 10.00, la Școala George Topârceanu. Printre blocurile gri, ne oprim pentru un sendviș și o apă. De undeva, de pe o altă stradă, un grup de colindători a intrat prea devreme în spiritul sărbătorilor.

Ștefan trebuie să intre într-o întâlnire pe Zoom cu colegii din YES Camp. Își potrivește căștile în urechi și ochelarii mai bine pe nas și începe să vorbească precum un invitat faimos la cursurile studenților. Se scuză după câteva minute pentru că îl cheamă datoria de observator.

Tinerii completează formularele de observator
Tinerii completează formularele de observator

YES Camp invită specialiști în domenii precum administrație, discriminare sau advocacy pentru a le vorbi tinerilor despre tot ce înseamnă societate și implicare civică. Tinerii au nevoie să fie încurajați să se implice în societate, să facă voluntariat și, de ce nu, să-și înceapă propriile proiecte pentru comunitățile în care trăiesc, e de părere Ștefan.

„Unul dintre cursurile pe care le ținem este despre accesul tinerilor în instituțiile publice. Eu, de exemplu, până curând nu știam nimic despre Legea 544/2001 despre accesul la informațiile de interes public, și nu știam că pot participa, ca cetățean, la ședințele de consiliu”, explică el.

Avem nevoie să prezentăm exemple” sau despre lipsuri

Lucrurile astea se învață doar prin campanii de informare, prin genul de webinarii pe care le ținem noi.

Ștefan Popa:

Cine ar trebui să se ocupe de asta? Instituțiile?

„Ei, bine, ONG-urile le fac, dar știi cum e, asociațiile acoperă lipsurile pe care le lasă instituțiile publice”, răspunde Ștefan.

Ștefan, vorbind cu președintele unei secții de votare despre modul în care se desfășoară procesul electoral
Ștefan, vorbind cu președintele unei secții de votare despre modul în care se desfășoară procesul electoral

Vrea să-și schimbe facultatea, să se mute pe Administrație Publică. O găsește mai potrivită pentru ce vrea să facă mai departe. I se pare o bună idee ca în spațiul public, inclusiv în presă, să fie mai des prezentați tineri care s-au mobilizat, au fondat asociații, au creat proiecte pentru comunitate, au făcut campanii de informare și au insistat ca instituțiile publice să devină mai transparente și mai aproape de cetățeni.

„Ceilalți trebuie să vadă exemple, dacă văd că au și ei șansa să facă asta, o vor face. În jurul meu am foarte mulți oameni implicați în proiecte de voluntariat, dar sunt conștient că sunt alți foarte mulți care nu știu că există genul acesta de demersuri pentru tineret”, explică Ștefan Popa.

Tinerii observatori, priviți cu suspiciune de colegii mai în vârstă 

În secțiile de votare, membrii comisiilor se arătau surprinși că există observatori voluntari atât de tineri. I-au privit curioși, unii șușotind între ei, întrebându-se care este rolul lor acolo și de ce au venit tocmai la secția lor.

REPORTAJ: Lecția de implicare dată de doi observatori la vot la doar 18 și 19 ani. „Ceilalți trebuie să vadă exemple”

„Nu știu cât de mult sau cât de bine s-au schimbat lucrurile în ultimii ani și nici nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea despre asta, dar cu siguranță vedem mai multă implicare din partea societății, în primul rând prin faptul că au apărut mai multe asociații care au crescut foarte repede și care au avut foarte multe proiecte. Declic, Asociația Forum Apulum, E-Romnja sunt doar câteva exemple de ONG-uri care fac educație civică pentru tineri”, spune Ștefan.

observatori alegeri parlamentare_dumitru angelescuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI