ComenteazăDe când ai trecut granița în județul Dâmbovița, oriunde te uiți vezi doar varză. Câmpuri pline cu varză, căruțe, tractoare, remorci și zeci de oameni care muncesc la cultura de octombrie.
„De dimineață până seară stăm pe câmp la cules. În weekend mergem în târg să vindem. Asta-i varză muncită, muncită, muncită. Uite-te, bre, la mâinile mele! De 50 de ani doar asta facem. Vindem varză de Lungulețu. E cea mai bună de murat, ascultă-mă ce-ți zic”. Doamna Ioana are 70 de ani și de cinci decenii e an de an pe câmp alături de rude și de vecini.
Raiul verzei e la 30 de minute de București
Câmpurile se golesc rapid de culturi. E o industrie. Totul se culege manual, nu există vreun utilaj automatizat. Sute de „furnicuțe” de toate vârstele culeg ore bune în fiecare zi recolta de peste an.
Se încarcă în tractoare imense și se pleacă cu ele spre piața din localitate. Ca să ajungi la Lungulețu din București faci mai puțin de jumătate de oră. Dar localnicii îți garantează că varza lor e cea mai bună. „Șefule, doar aici, la Lungulețu, e varză adevărată, cu foaie subțire, perfectă de murat și ieftină rău”, e mesajul de întâmpinare în târgul din oraș.
Chiar dacă s-au plâns de secetă și de problemele legate de irigații, fermierii zonali sunt mulțumi de recolta de anul ăsta. „E bine. Îi mulțumim Domnului. Pe noi ne costă mult îngrășămintele pe care le luăm de afară. Dar e bine, rezistăm. Puteam să pun mai mult, dar mi-a fost frică. Vindem și la bucată, dar în special en-gros. Prețul? 1,5 sau 1,8 lei. Depinde de negustor”, spune unul dintre comercianți.
„Ce cauți doamna mea? De butoi, de putinică?”
Piața de legume de la Lungulețu e plină cu camioane și tractoare. Încărcate ca la un muzeu de artă cu varză de toate mărimile, aranjate la linie, gata să fie vândute: „Ce cauți doamna mea? De butoi, de putinică? Avem de toate. Hai să-ți arăt”.
Târgul e animat, chiar dacă e doar ora 9 dimineața. „Lumea vine mai târziu. Acum e la cafeluță”, glumește un vânzător. „Și-acum e balamuc, nu vezi că se încarcă dubițele la foc automat”. Bărbatul își intră rapid în rolul de comerciant: „Cumpără, bre, de la mine! Nu te-oi duce la București cu mâna în buzunar să te prostească ăia în supermaket cu varză din străinătățuri”.
Au loc și discuții despre calitate. Unul dintre cei care vând varză în târg ne spune secretul unei legume perfecte: „Tată, să fie tare când apeși pe ea și să nu aibă nervurile astea de aici de la cotor prea pronunțate. Oricum, asta-i varză de calitate mare, nu te țepuiește nimeni p-aici”.
Discuții despre calitate și pariuri, în direct
Schimbul de replici e unul aprins la o remorcă plină cu varză. „Asta-i moale, șefule”, e mesajul unui cumpărător pentru negustorul din Lungulețu.
„Păi, dacă îndeși și în scândură, buricul degetului o să fie moale. Băi, frate, îndeasă aici, în frunte”. „Lasă fruntea! Contează ce e aici jos, în remorcă!”. „Băi, frate! Descarcă tot, ocupă-te și nu-mi dai niciun ban”. „Scor?”. „Negociem”. Transportul se vinde cât ai bate din palme și toată lumea e mulțumită. Mașina a luat drumul Bucureștiului.
La câțiva pași se încarcă o dubă cu… varză, evident! Puțini sunt cei care cumpără cartofi, gogonele sau gogoșari. Târgul e special pentru varza albă din județ.
„Prețul? Prețul e după om! Le-o cărăm până în beci”
„El e patronul”. Vine mesajul celor care aruncă verzele de colo-colo. „Ducem varză la bătrânii care n-au posibilitatea să meargă la piață, în târg. Le-o ducem până acasă, la poartă, le-o cărăm și-n curte, în beci! Vrem doar să fie omul mulțumit. Prețul? Prețul e după om! Cu cât mergem mai mult cu mașina crește prețul. Nu vezi cât îi motorina? E scumpă rău, dar să fie cu noroc”, spune comerciantul.
N-apuci să faci doi pași că ești asaltat: „Domne, aici sunt oamenii gospodari. Avem varză bună, la un preț bun. Varză de calitatea întâi. În comune merge mai greu cu vânzarea, dar o vindem în piețe la București”.
Afacerea merge. O cumpără din târgul en-gros din Lungulețu cu un leu și o vinde la preț dublu sau triplu în Capitală. „În funcție de zi, de piață. Nu-i normal așa? Noi din ce să câștigăm?”.
„În doi, trei ani vindem și cu POS. Acum merge doar cash”
„Am o tonă de varză! Un leu kilogramul”. Remorca merge la cântarul din târg, se bate palma și se numără banii pe marginea drumului. Nu există factură sau orice altceva.
„În doi, trei ani vindem și cu cardul. Acum merge doar cash. Mai am o tranșă și plec acasă! O vând pe toată, uite câți bani am făcut deja. Merge treaba tată, la un leu kilu. Nu e bine?! Uite, asta-i varză de Lungulețu, domnule!”.
Pe lângă târgul plin cu varză, pe marginea comunei din Dâmbovița găsești de toate. Gogonele, ardei capia, gogoșari, roșii, castraveți, ceapă, praz, hrean, vinete. Plus o mulțime de fructe: mere, pere, prune, gutui. Toate se vând într-un ritm alert, bucureștenii și nu numai preferând să vină 25 de kilometri din Capitală pentru a lua la un preț mai bun decât în piețe.
Varza în București a fost și 4 lei!
La începutul lunii, în Piața Crângași din București, nea Titi, culmea, chiar din Lungulețu vindea kilogramul de varză cu 3,99 de lei.
„Am venit cu mașina burdușită de varză! Prima recoltă de toamnă. E fragedă, fragedă. Din grădina mea, pe cuvânt de onoare. Vând în piețe de 40 de ani, de când m-a dus tata prima oară la târg la Lungulețu. Acolo, varza și cartoful sunt de bază. Asta-i varză pricopsită, merge de băgat la butoi pentru sarmale. Să vezi ce mulțumită o să fie doamna acasă”, era mesajul cu care-și atrăgea clienții de toate vârstele.