Reportaj Libertatea din Găgăuzia, una dintre cele mai rusofile regiuni din Republica Moldova: „Chișinăul a lăsat aici un vid. Nici România nu a ajutat”

Corespondență de la Alexandra Șerban, Laurențiu Ungureanu (Găgăuzia)

• La alegerile locale de duminică, 5 noiembrie, nu mai puțin de 58 de candidați se întrec pentru Primăria Comrat, capitala regiunii autonome Găgăuzia. Cursa electorală din Republica Moldova este bântuită de „fantomele” partidului prorus Șor, interzis după ce Curtea Constituțională de la Chișinău a decis că „subminează suveranitatea și independența” statului. După decizia din vară, reporterii Libertatea au realizat o radiografie a problemelor și speranțelor pe care le au oamenii din regiunea condusă de o reprezentantă a Partidului Șor.

„Odată, m-am întâlnit cu un grup din Danemarca, l-am ajutat să cunoască orașul. Iar unul dintre turiști m-a întrebat: «De ce zici «Spasibo» și nu «Mulțumesc» – sau măcar în găgăuză? Cum se poate să fim la Comrat, în Republica Moldova, dar să vorbiți rusește?». «Doamne, ce întrebare dificilă!», m-am gândit. «Cum să-i explic eu de ce există paradoxul ăsta?»”, spune profesoara Lidia Ostaș. 

În vârstă de 35 de ani, predă educație moral-spirituală – alternativa moldovenească a orei de religie din România – și lucrează la Direcția Generală de Educație, cu rol de minister în regiunea autonomă Găgăuzia. 

Recomandări

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Are un răspuns scurt la întrebarea danezului: „Sursa răului este că oamenii sunt captivi ai propagandei Rusiei. Iar după 40-50 de ani, nu-i atât de ușor să scoți din ei rusismul”. Dar vine rapid cu o completare mai lungă: nu e doar atât, găgăuzii se învârt într-un cerc vicios care e menținut tocmai de faptul că sunt vorbitori de rusă și nu cunosc bine nici limba statului în care trăiesc, nici pe cea a strămoșilor. 

Cum s-au cultivat sentimentele proruse

Ocupând trei raioane (echivalentul județelor) – Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești –, găgăuzii au o istorie continuă în sudul Basarabiei încă din secolul al XIX-lea. La începutul anilor ‘90, Găgăuzia și-a proclamat independența cu două săptămâni înainte de Transnistria, dar aici s-a reușit o tranziție pașnică: în 1994, Chișinăul a recunoscut autonomia regiunii. 

Recomandări

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

În anii sovietici, Kremlinul a folosit impunerea limbii ruse în toate republicile ca pe un lasou prin care controla populațiile administrativ, cultural și, până la urmă, emoțional. Rusificarea forțată din Găgăuzia nu a rămas însă doar o grea moștenire, ci a devenit parte a identității de azi a regiunii. Aceștia sunt, pe scurt, găgăuzii: un popor cu origini turcice, convertit la ortodoxism și vorbitor de rusă.

Atașamentul găgăuzilor față de Rusia a fost probat de multe ori în ultimele trei decenii. Poate că momentul cel mai grăitor rămâne referendumul din februarie 2014. Deși Chișinăul l-a declarat ilegal, la consultare au participat 70,4% din cei aproape 140.000 de locuitori ai Găgăuziei. Ce au hotărât prin vot:

• 98,9% au spus că aleg independența dacă Moldova își pierde suveranitatea și se unește cu România;
• 98,4% au declarat că preferă să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan;
• 97,2% au fost împotriva aderării Moldovei la Uniunea Europeană. 

Alt discurs, alt lider

Chiar dacă în ultimii zece ani viziunile locuitorilor s-au mai schimbat, ștampila lor de vot s-a îndreptat tot spre partidele rusofile. În 2015, au ales-o bașcană (guvernatoare) pe Irina Vlah, candidata Partidului Socialiștilor, care și-a făcut campanie pozând alături de președintele Dumei de Stat de la Moscova, Serghei Narîșkin. Patru ani mai târziu, Vlah înregistra cea mai mare victorie din istoria modernă a regiunii, după ce ajunsese să se fotografieze și alături de Vladimir Putin. 

Recomandări

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală

Recent, discursul ei a devenit moderat prorus. Vlah a susținut public importanța relațiilor cu Uniunea Europeană și a promovat învățarea limbii române. Ba chiar a întors armele împotriva referendumului din 2014: „Găgăuzii salută statutul Moldovei de candidat la aderarea la UE şi sprijină integrarea europeană a ţării”, spunea în noiembrie 2022.

Noul discurs n-a avut ecou în societate. Anul acesta, în mai, a fost aleasă bașcan reprezentanta Partidului Șor, Evghenia Guțul, care a făcut promisiuni de cooperare cu Rusia în economie, în educație și în energie. Pe 19 iunie, Partidul Șor a fost scos în afara legii, așa că Guțul va conduce fără susținerea vreunui partid.

Recent a fost generată o altă criză politică în Găgăuzia: Adunarea Populară din Comrat a refuzat să voteze componența Comitetului Executiv, propusă de Guțul, motivând că noii miniștri regionali nu ar cunoaște nici limba găgăuză, nici realitățile autonomiei.

„Cu Rusia, numai cu Rusia, mai mult cu nimeni”

La Comrat, cei mai mulți oameni nu pot da nici măcar indicații de drum în română; cele mai multe afaceri locale au afișajele în alfabet chirilic; la fel sunt și plăcuțele stradale. Persoanele în vârstă își afirmă răspicat atașamentul față de Rusia. Pe o alee din parcul central al Comratului, la umbra unor copaci și cu o puzderie de maidanezi roind la picioarele lor, două doamne trecute de 60 de ani stau și discută în română.

„Iaca, eu vreau mai mult la Rusia decât la Europa. Așa să transmiteți: Găgăuzia vrea cu Rusia, numai cu Rusia, mai mult cu nimeni”, spune, ca și când ar certa pe cineva, o femeie în vârstă cu un batic strâns pe cap, de sub care ies câteva fire argintii. 

Între „calul negru” și moștenirea lui Lenin

Privirea temătoare spre Vest a găgăuzilor e de înțeles din moment ce peste Comrat s-a lăsat o ploaie de simboluri și însemne sovietice. Asta le amintește zilnic despre cine au fost și ce au trăit pe aceste meleaguri. Centrul orașului e dominat de cele mai importante instituții ale Găgăuziei: Adunarea Populară și Comitetul Executiv. Nu doar denumirile forurilor – legislativ, respectiv executiv – sunt sovietice, ci și clădirile care le găzduiesc. Sobre, gri, în linii frânte, creionate din realism socialist. 

În piațeta din fața Adunării Populare a rămas încremenită în timp statuia lui Vladimir Ilici Lenin. E una dintre cele peste 80 care au fost răspândite pe teritoriul Moldovei sovietice, din care mai rezistă vreo 15, conform unui „recensământ” din 2017.

Originile turcice sunt reprezentate mult mai subtil. Ascunsă într-o curte – sau poate o parcare – e o statuie a lui Ataturk; într-un parc, o alta, a poetului găgăuz Gavril Gaidarji, căruia i-a fost dedicat și un liceu din Comrat; și numeroase sigle poartă semnul calului negru, simbolul Comratului. În turcă, „comur” înseamnă „cărbune” și „at” se traduce prin „cal”. 

Mirajul cadourilor rusești

Bătrânii din Comrat știu de la părinți ce a însemnat pentru regiune viața sub regatul României. Nu era prea bună, astea au fost concluziile istoriei. Iar acum se tem că drumul european al Moldovei este pavat cu aceleași dezamăgiri. „Noi am deschis braţele la Europa şi cu ce ne-am ales? La noi e pace, e 30 de lei gazul şi toţi îngheţăm. La Ucraina, e război şi e 6 lei gazul”, spune femeia întâlnită în parcul central din Comrat și își trage puțin baticul de pe frunte.

Presa rusă, înainte de a fi cenzurată de Chișinău, le prezenta oamenilor, cu fast, binefacerile Rusiei. Cadourile, oricât de neînsemnate, aveau parte de reportaje colorate, confirmă Lidia Ostaș. Un exemplu: în 2016, Găgăuzia a primit un pachet umanitar în valoare de 1,2 milioane de euro, sub formă de tehnică specializată. „Ne-au trimis cu fanfară niște tractoare – cu multe piese lipsă”, își amintește Lidia Ostaș. 

„Aici tinerii sunt un pic depresivi”

Viața cotidiană a Comratului este mai apropiată de cea a unui sat decât a unei capitale regionale. De la marginea orașului, unde nu e deloc surprinzător să vezi un măgar la păscut, până în centrul vechi, nu găsești niciun loc de distracție. Nu există nici cinematograf, nici cluburi de noapte, nici vreun mall și nici urma lor. Pur și simplu, aici nu e loc pentru tineri. 

„Mi se pare că aici tinerii sunt un pic depresivi”, spune Anastasia Kirillovskaia. Are 20 de ani și cel mai departe a ajuns la București, unde acum doi ani a participat la competiția TV „SuperStar”. Cântă în engleză și rusă. În română n-a interpretat decât „Hora din Moldova”. Alte melodii, nu, i s-a spus că are accent rusesc și nu dă bine. Anastasia a învățat româna încă din clasa I, dar tot are dificultăți. Acasă se vorbește doar în rusă – singura limbă pe care o știu părinții ei. 

Dar situația n-o descurajează. Dimpotrivă. Vrea să fie chiar ea unul din motoarele care aduce schimbarea: „Cine-a spus că noi nu putem să facem, așa, ca în vestul Europei? Putem! Mie-mi place aici și doresc să fac Găgăuzia locul unde tinerii vor avea un viitor”.

Și-a început recent cariera de jurnalist pentru portalul independent Nokta.md. A făcut deja primul pas: în mai, a publicat prima ei anchetă, în garderoba și accesoriile Irinei Vlah. Concluzia a fost simplă – „bașcana Găgăuziei a cheltuit pe haine mai mult decât salariul primit pe un an”. 

Articolul ăsta a avut ecou în rândul tinerilor din jurul ei: „Au început să gândească despre lucrurile acestea și să facă comparație. Deja e un pas înainte”, spune Anastasia.

„Rusia e o țară imperialistă”

Orizonturi la fel de largi are și Ecaterina. Dar în vreme ce Anastasia e încântată să pozeze și să creeze inimioare din degete, Ecaterina e mai precaută. Nu vrea să fie fotografiată și nici nu-și dă numele complet. Are 26 de ani, conduce un ONG local pentru tineret și e profesoară de cultură civică. 

Pentru că a călătorit și în Occident, și în Rusia, nu i-a fost greu să tragă o concluzie încotro ar vrea să se îndrepte țara. „Soțul susține și aderarea la NATO, dar eu nu. Eu vreau ca Republica Moldova să fie o țară neutră, însă parte din Uniunea Europeană”, spune Ecaterina în rusă, pentru că română nu vorbește, doar o înțelege parțial. 

Eu niciodată n-am susținut relațiile dintre Moldova și Rusia. Știu despre perioada stalinismului și despre Uniunea Sovietică, în care a trăit familia mea. Rusia e o țară imperialistă și nu vreau să ne întoarcem acolo. Sunt mai aproape de mine valorile și cultura țărilor europene.

Ecaterina, locuitoare din Comrat:

Un pașaport pentru viitor

Până când Moldova va reuși integrarea europeană, locuitorii regiunii autonome emigrează în flux continuu – și-n vest, și-n est. Statisticile rețin de obicei depopularea generală a Moldovei, arareori se concentrează strict pe regiunea autonomă. Însă, datele din 2015 arată că peste 10% din populația Găgăuziei era reprezentată de emigranți temporari: 9.600 aleseseră Rusia, 5.800 – Turcia, iar restul până la 17.000 erau răspândiți prin alte state UE. 

Asta intenționează să facă și Serghei, un tânăr de 24 de ani, care tocmai și-a încheiat studiile. „Eu acum îmi fac pașaport românesc, ca să pot călători și să am o alternativă. Pentru viitorul meu”, spune după ce traversează prudent strada Lenin – bulevardul central din Comrat, care poartă același nume cu străzile principale din mai toate localitățile găgăuze. 

Pentru Serghei, influența Rusiei în regiune e nefastă: „Moldova nu e o țară stabilă: economia nu e stabilă, politica nu e stabilă, sunt multe provocări. Unele puteri geopolitice vor să destabilizeze situația și vor ca Găgăuzia să fie o zonă care împiedică dezvoltarea țării și aderarea la UE”. 

„Găgăuzia a fost lăsată în mâinile Moscovei”

Radiografia vieții politice a Găgăuziei nu-i dă motive de optimism tânărului cu aspirații proeuropene. N-a avut cu cine vota la bașcanat în primăvară, pentru că au candidat doar reprezentanți rusofili. PAS – partidul de guvernare, al Maiei Sandu – nu a desemnat pe nimeni pentru funcția de lider al Găgăuziei. 

La primul tur, Serghei a făcut un oarecare compromis și a pus ștampila pe Dumitru Croitor – care a fost bașcan între 1999 și 2002 și e actual ambasador al Moldovei în Turcia. Croitor a candidat independent, însă presa locală a scris că a fost susținut din umbră de actuala bașcană, Irina Vlah, și s-a clasat pe locul 4. 

Aș fi vrut să existe și un candidat proeuropean pentru Găgăuzia. Cred că relațiile dintre Comrat și Chișinău nu sunt prea bune. Am gândit că, totuși, Croitor va putea să aibă un contact cu Chișinăul, să amelioreze relațiile.

Serghei, locuitor din Comrat:

A abandonat PAS Găgăuzia, de asta n-a ales un candidat la bașcanat? De fapt, „Chișinăul a lăsat aici un vid” în ultimii 30 de ani, explică activistul Mihail Sirkeli, fondatorul portalului Nokta.md și al ONG-ului civic Piligrim-Demo. „Găgăuzia a fost lăsată în mâinile Moscovei, care a continuat să domine în domeniul educațional, cultural, politic și informațional”. Prin urmare, adaugă Sirkeli, un candidat al PAS n-ar fi avut nicio șansă. Ba chiar ar fi arătat vulnerabilitățile guvernării. 

„Un partid care are la bază identitatea română nu poate face nimic aici; cartea identității poate fi jucată aici doar bazându-te pe cea găgăuză”, spune activistul. „În perioada sovietică, URSS a reușit să îi creeze o imagine proastă României: «jandarmul român, care ne-a bătut în timpul regatului» era baubaul local.”

În ce au investit europenii

Încâlcelile politice se reflectă și în gradul de dezvoltare al Comratului. Orașul păstrează, din orice unghi ai privi, estetica unei urbi între două lumi. Cartierele rezidențiale sunt populate în special de blocuri de două etaje, cu apartamente de maximum 37 de metri pătrați – minimalism sovietic, explică rezidenții. De fapt, așa merg lucrurile: în Comrat, blocurile noi – construite după ’90 – pot fi numărate pe degete. Vreo cinci au 9-11 etaje, iar zece ajung până la 5 etaje. 

Oazele de modernitate sunt semnalate prin panouri mari, cu sursa finanțării. Pe niciuna din plăcuțele acestea nu stă scris „Rusia”.

Drumul – de aproape 100 de kilometri – care leagă Chișinăul de Comrat e aproape complet reabilitat pe teritoriul Găgăuziei, iar cel mai modern segment e centura Comratului. Pentru construcție, guvernul s-a împrumutat 29,5 milioane de euro la Banca Europeană pentru Investiții, într-un efort de a repara ruta strategică ce leagă capitala de vama Giurgiulești-Galați. 

De-o parte și de alta a șoselei, tocmai până la intrarea în Comrat, sunt holde de grâu, de rapiță și de maci, livezi și podgorii. Niciun petic de pământ nu pare să fie lăsat pârloagă. De fapt, peste 66% din suprafața orașului e ocupată de terenuri agricole. 

Oamenii și-au gospodărit pământurile mai bine și datorită unui program UE (SARD), inițiat în 2016, dedicat Găgăuziei și Taracliei, cu scopul de a susține agricultura și dezvoltarea rurală, spune Lidia Ostaș. Găgăuzii au avut la dispoziție 6,5 milioane de euro pentru a-și crește afacerile și pentru a-și moderniza flota de utilaje agricole.

Ce produce și ce exportă Găgăuzia

Din cenușa fostelor uzine sovietice s-au ridicat în ultimii afaceri noi: firme de mobilă, un producător de piese auto, o fabrică de panificație, fabrica de lactate Sana – unul din cele mai mari businessuri din zonă – și renumita fabrică Vinuri de Comrat. Toate au beneficiat de sprijin financiar și asistență din partea unor entități străine. De exemplu: fabrica Sana a primit fonduri europene, iar în Vinuri de Comrat au intrat bani americani, prin USAID. 

Astăzi, cel mai căutat restaurant din Comrat se găsește chiar în curtea fabricii de vinuri, situată la periferia orașului. Vinăria are o tradiție pe acest loc încă de final de secol XIX, dar în perioada sovietică angaja mii de localnici. În anii ‘90, a fost privatizată, iar treptat curtea, vila și grădinile au fost restaurate. Din 2018, cu cei 20.000 de dolari primiți, vinăria s-a lansat și în agroturism. 

Complexul cu terasă și cramă deschisă adună elita din Comrat, Basarabeasca, Cantemir, Cahul sau Taraclia. „Seara e foarte frumos aici, avem lumini, avem muzică”, spune pe un ton îmbietor patronul Anatolie Hmelevski. „Turiști străini nu prea au venit în ultimii ani. Ba din cauza pandemiei, ba a războiului.” 

O economie agricolă

Deși rămân principalul bun de export al Găgăuziei, vinurile din Comrat nu au cunoscut faima altor podgorii din Moldova. „În afară de Purcari, cei mai buni struguri cresc aici, în Valul lui Traian. Și aproape în fiecare sat avem câte o fabrică de vinuri, construită în URSS. Dar, spre deosebire de moldoveni, care au creat branduri cunoscute, Găgăuzia continuă să exporte vinuri vrac, în Rusia. Și-acum o face prin Abhazia, din cauza embargoului”, explică Sirkeli. 

„Agricultura rămâne principala ocupație. Găgăuzia exportă mai ales cereale și produse vegetale – în afară de vinuri”, continuă activistul. Cifrele îl confirmă: în 2019, Găgăuzia a exportat 44,5% băuturi alcoolice, 23% cereale, semințe și produse vegetale și 19,7% îmbrăcăminte tricotată. Peste jumătate din exporturi au mers către state membre UE. 

Turcia se implică în educație

Lidia Ostaș spune că dacă Vestul se preocupă mai ales de afaceri, în domeniul educației cel mai puternic investitor e Turcia. Ankara are o abordare diferită: nu dă bani, ci construiește. „În ultimii șase ani, în Comrat au apărut un stadion modern, o casă de creație pentru tineri, câteva grădinițe moderne și un azil de bătrâni. Modernizarea spitalului din oraș a fost tot investiția Ankarei, precum și renovarea Universității din Comrat”, explică Lidia Ostaș. 

„Pe oameni nu-i interesează cine investește, pentru că televiziunea nu vorbește despre asta”, explică Mihail Sirkeli. Acesta e motivul pentru care investițiile străine nu se reflectă la urne. În regiunea autonomă există peste 20 de instituții media – „că aici fiecare politician are site-ul lui”, adaugă activistul. 

Televiziunea publică regională, TV-Găgăuzia, „e mai mult în rusă; are câteva programe în găgăuză și foarte puține în română”, spune și Lidia Ostaș. De altfel, postul a fost amendat, pe 12 iunie, cu 15.000 de lei moldovenești pentru că nu a difuzat programe în română în proporție de 25% din timpul de emisie, așa cum cere legislația. 

Piedicile în a învăța româna

Linia de legătură între Găgăuzia și Rusia rămâne deci limba rusă. Acesta e canalul care transportă regiunea în russkii mir. „Mama e educatoare și-mi povestea că în timpurile sovietice, copiii veneau la grădiniță și nu știau cum se zice în rusă la mână și picior. Acum e invers: copiii trebuie să învețe cuvintele astea în găgăuză”, povestește Lidia Ostaș. 

„Găgăuzia și Taraclia, populată de bulgari, au rămas singurele zone unde limba română nu a fost implementată ca limbă de predare în școli”, explică Mihail Sirkeli. „Cu resursele pe care le are, România nu a ajutat Republica Moldova să vină cu educație în limba română. Nu ajunge doar să dai bani”, mai spune activistul. 

În ultimii ani, proiectele României în Găgăuzia au vizat în special învățământul. Însă s-au concentrat pe logistică: au fost reparate majoritatea grădinițelor din Găgăuzia și a fost dezvoltat Liceul „Mihai Eminescu”, singurul din Comrat cu predare numai în română. Acum, România a donat 1 milion de euro pentru ridicarea unui corp nou al liceului, astfel încât să poată crește numărul claselor. 

„Liceul a început să funcționeze cu vreo 40 de elevi. Mergeau din sat în sat și-i invitau pe copii să vină la liceul cu predare în română”, își amintește Lidia Ostaș. În prezent, sunt înscriși aproape 600 de elevi. 

În 2022, bașcana Irina Vlah deplângea lipsa locurilor suficiente pentru toți cei doritori, iar presa scria că nu există suficient de mulți profesori care să-i învețe pe copii materiile din programă în română.

„S-a schimbat atitudinea părinților și sunt mai interesați să-și dea copiii la școli cu predare în română”, spune Lidia Ostaș. Profesoara crede că rata de succes ar fi fost mult mai mare și în rândul adulților, dacă cei care au funcții publice ar fi fost obligați să cunoască limba țării pentru a ocupa fotoliile respective. 

Unde a greșit Chișinăul?

Din 2004 până în 2015 au fost organizate mai multe cursuri de română pentru adulți, în funcție de unde erau încadrați la locul de muncă. „Au rămas cu niște certificate, nu și cu cunoștințele respective”, spune Lidia Ostaș. 

„Nici Chișinăul nu a venit aici cu educație în română! Cum Bucureștiul n-a vrut să ajute Chișinăul să consolideze statul, tot așa, nici Chișinăul n-a vrut să construiască relații instituționale cu Comrat”, spune și Mihail Sirkeli. Activistul adaugă că aceasta era principala responsabilitate a guvernanților pentru a integra mai bine Găgăuzia în statul moldovean. 

Abia anul acesta, Chișinăul a deschis un program pentru minoritățile naționale, inclusiv pentru populația adultă. Începând cu luna septembrie, cursurile gratuite vor avea loc timp de șase luni, online sau offline. Guvernul a anunțat că deja s-au înscris peste 8.900 de persoane, dintre care 1.400 de candidați sunt din Găgăuzia. 

„Cultură este, dar educație nu este”

În pendularea între realitățile ruse și aspirațiile românești, locuitorii încearcă din greu să-și regăsească și identitatea găgăuză, care în prezent mai poate fi descoperită doar la muzeu. „Se dezvoltă cântece și dansuri găgăuze, avem costumele populare și bucătăria găgăuză. Cultură este, dar educație nu este”, spune Lidia Ostaș. 

Profesoara spune că puține familii au păstrat tradiția de a vorbi în casă găgăuza – în special în mediul rural se întâlnesc cazuri. „Cu 20-30 de ani în urmă, multe familii vorbeau în găgăuză, mai ales buneii îi învățau și pe nepoți. Dar mulți au plecat în Rusia și s-au molipsit, iar acum chiar și bătrânii au ajuns să vorbească în rusă”, spune femeia. 

Anturajul e cel mai important – ce aud cei mici la joacă, în grupul de prieteni și în familie. Degeaba se predă găgăuza în grădinițe dacă nu există o continuitate, spune Lidia Ostaș. În plus, puțini sunt cei interesați cu adevărat să-i învețe limba strămoșilor pe copiii lor. „Cu găgăuza, din păcate, ușile nu sunt deschise mai departe. Cum e la voi, la maghiari: ei pot ajunge în învățământul superior, în diverse funcții”, explică Lidia Ostaș. 

Profesoara nu vede o ieșire din acest impas: „Ceva facem greșit. Parcă există o ruptură între ce implementăm și pentru cine elaborăm.”

Autonomia, la ce bun?

Activistul Mihail Sirkeli crede că identitatea găgăuză a fost înăbușită tocmai de decidenții de la Chișinău, la începutul anilor ‘90, când se trezise și naționalismul Găgăuziei. „Mișcarea de Renaștere Națională a pierdut controlul politic al țării; aici au revenit la putere președinții de colhozuri”, explică activistul. Dacă la Chișinău au avut majoritatea agrarienii – partid al unor nostalgici sovietici –, în Găgăuzia au ajuns deputați foști combatanți de partea rușilor în războiul din Transnistria, adaugă Sirkeli.

Realitățile de astăzi din Găgăuzia creionează un tablou în multe tușe de gri: statutul de regiune autonomă îi permite Găgăuziei să ia măsuri sociale – de pildă, să mărească pensiile –, să ia decizii privind economia și educația sau să dezvolte propriile relații internaționale. Dar pentru a prezerva identitatea găgăuză – pretextul pentru care a fost impusă autonomia – este nevoie de sprijin din afara regiunii. 

„Da, sunt și persoane care aderă la ideea că este o autonomie goală. Dar nu toți vor dori să eliminăm acest statut”, spune Lidia Ostaș. „Dar dacă avem acest statut, atunci ar trebui să avem școli, să creăm mai multe condiții pentru ca autonomia aceasta să fie într-adevăr una vie și reală, să fie o autonomie completă. În acest moment, nu este 100%, în special din cauza limbii găgăuze. Iar în următorii zece ani cred că vom avea mai mulți vorbitori de română decât de găgăuză.”

Urmărește-ne pe Google News