Satul Bodoș are în jur de 390 de locuitori și aparține, administrativ, de orașul Baraolt (8.700 de locuitori), județul Covasna. O liniște apăsătoare domină ulițele și curțile. Toți, oameni, câini, vite, circulă la umbra gardurilor cu mare fereală, de teamă parcă să nu stârnească și mai mult zgomot, după recentele descinderi ale polițiștilor. Nu se aud păsări, nu se aud tractoare sau alte mașini. Ici, colo, la porțile mai falnice, flutură steagul secuiesc.

Dacă-i întrebi despre cazul familiei A., chiar și vecinii apropiați răspund repede că „nu cunosc” sau că „nu e nimeni acasă”, apoi se depărtează în grabă.

Intrarea în satul Bodoș

Părinții, arestați pentru 30 de zile

Pe 4 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baraolt și din cadrul Secției de Poliție Rurală Baraolt au percheziționat domiciliul familiei A. și au descoperit, într-una dintre încăperi, o tânără de 28 de ani, legată cu lanțuri de mobilă.

Din comunicatul Poliției reiese că tânăra suferă de un handicap psihic grav.

Părinții Anei*, în vârstă de 55 de ani, tatăl, și de 58 de ani, mama, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, decizie menținută de Tribunalul Covasna și după contestația depusă de inculpați.

 „Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe”, precizează comunicatul Poliției.

„Când am văzut-o ultima oară, era atâtica”

O liniște apăsătoare domină ulițele și curțile. Toți, oameni, câini, vite, circulă la umbra gardurilor cu mare fereală, de teamă parcă să nu stârnească și mai mult zgomot, după recentele descinderi ale polițiștilor

Ultima oară când sătenii din Bodoș au văzut-o pe Ana mergând prin sat a fost acum 10 ani. Fata a devenit majoră și a trebuit dusă în fața comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, la Sfântu Gheorghe.

„Știam că au o fetiță bolnavă, dar nu o vedeam deloc. Nu știam ce se întâmplă cu ea. Era atâtica, ultima oară când am văzut-o. Altceva nu știu, era liniște la ei, nu se auzea nimic, nici scandal, certuri, nimic”, povestește un bărbat, care locuiește gard în gard cu familia A.

Casa văruită în roz pal, cu garduri de beton, a devenit locuința familiei A. în decembrie anul trecut. Până atunci, cei doi soți au locuit la câteva sute de metri distanță, într-o altă casă, vizavi de unul din magazinele din sat.

Casa familiei A.l

Indignare și indiferență: „O vedeam mereu pe fată legată cu lanțuri de dulap”

Tatăl Anei este din Bodoș și are numeroase rude în sat. Mama vine din Comănești, județul Bacău. Înainte de Revoluție, mama Anei a lucrat ca telefonistă. „Când venea Ceaușescu să vâneze aici, avea o linie directă cu București. Mama Anei păzea telefonul secret, asta era treaba ei”, susține un bărbat în vârstă, cu ochelari și căciulă rusească.

Bărbatul spune că cunoaște de mulți ani familia A. „Am umblat des prin casă la ei. O vedeam mereu pe fată legată cu lanțuri de dulap. De ani de zile o țineau așa. Ea, săraca, nu era așa bolnavă. După ce au ținut-o atâta în întuneric, s-a îmbolnăvit de tot. Toți știau, primarul, asistenta socială, doctorița, toți știau de treaba asta și nu au făcut nimic. S-o ții în întuneric și să iei și bani, atâția ani…”.

Dacă știa de ani, de ce el nu a făcut nimic? Întrebarea nu primește răspuns.

Primăria și consiliul local din Baraolt

„Mama a îngrijit bătrâni în Israel”

Potrivit sătenilor, soții A. au împreună cinci copii. O fată căsătorită și stabilită la Sfântu Gheorghe, o altă fată, care locuiește în comuna vecină, Brăduț, alături de soțul și copiii ei. Cei doi fii, în vârstă de peste 20 de ani, locuiesc cu părinții. Unul dintre ei a fost luat de polițiști la secție, pentru audieri, după descinderea din 4 aprilie.

După intervenția poliției, Ana a fost internată la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe.

„Sunt mulți care ar trebui întrebați, și băieții, și rudele. Mulți au știut și n-au făcut nimic”, afirmă o femeie de vreo 70 de ani, în baston. Vorbește precipitat, în șoaptă, privește în jur, să verifice dacă n-o observă cineva. „Ea (n.red. – mama Anei) a fost plecată mulți ani în străinătate, la Haifa, în Israel, la muncă. Îngrijea bătrâni. Cu banii câștigați acolo s-a întors și au luat casa unde stau acum. El (n.red. – tatăl) e dulgher. Îl vedeam cum se ducea la muncă dimineața, dar nu știu exact unde lucrează”.

Pe contul de Facebook al mamei Anei, care are peste două mii de urmăritori, sunt postate doar fotografii cu nepoatele ei: mângâind pisica, deschizând cadouri de Crăciun, plimbându-se prin grădină.

Acuzații împotriva tatălui

Faptul că mama lucra în Israel e motivul pentru care tatăl a fost desemnat asistent personal pentru fiica sa. „El păpa și banii de pe urma fetei. Și îi păpa și pastilele, tratamentul. Apoi bea alcool, să aibă o stare. L-am văzut de mai multe ori făcând asta, am declarat și polițiștilor”, susține bărbatul cu ochelari și căciulă rusească.

Acuzațiile rostite astăzi, sub protecția anonimatului, nu țin loc de probele și de măsurile pe care autoritățile ar fi trebuit să le strângă, respectiv să le ia pentru binele Anei. 

De la primele întrebări, oficialii Primăriei Baraolt și Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna manifestă tendința de a-și pasa responsabilitatea.

Spitalul din Baraolt

DGASPC Covasna vorbește despre responsabilitățile Primăriei Baraolt

„Asistentul personal pentru persoana cu handicap grav este angajatul primăriei de domiciliu (în acest caz Primăria Baraolt)”, se arată într-un răspuns pentru Libertatea al DGASPC Covasna.

Tot Primăria Baraolt este responsabilă și de efectuarea controalelor privind activitatea asistenților personali, indică instituția.

Conform Legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (nr. 448/2006), „serviciul public de asistență socială dispune efectuarea de controale periodice asupra activității asistenților personali și prezintă semestrial un raport consiliului local“.

Răspuns al DGASPC Covasna:

Viceprimar: „DGASPC Covasna ar fi trebuit să intervină”

Primăria nu a răspuns încă solicitării scrise adresată de ziar, în legătură cu verificarea situației Anei la domiciliu. La o parte din întrebări a răspuns însă viceprimarul Szakacs Laszlo, contactat telefonic de ziar. El a confirmat că situația Anei era cunoscută la nivelul Primăriei Baraolt încă din 2012, că s-au făcut anchete, dar că „DGASPC Covasna ar fi trebuit să intervină”.

„De două ori, anchetele făcute la domiciliul familiei A. de angajații pe asistență socială din primărie au semnalat că fata trebuie luată din grija părinților și internată într-un centru. Cel puțin o dată, din câte îmi amintesc, era menționată și treaba cu lanțurile”, a spus viceprimarul Szakacs. 

Unde s-a oprit decizia, nu știu. Sunt doar viceprimar. Anchetele astea sunt trimise la DGASPC Covasna, ei ar fi trebuit să intervină, cred. Noi am semnalat, din ce am citit în anchetele acelea, că trebuie luată din grija părinților încă de când era minoră.

Szakacs Laszlo, viceprimar Baraolt:

În răspunsul pentru Libertatea, DGASPC Covasna susține că va verifica dacă într-adevăr a fost sau nu atenționată despre situația Anei.

Baraolt, aceeași poveste

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Oamenii din Bodoș cu care am discutat susțin că în satul lor, în afară de Ana, mai trăiește doar o singură persoană cu dizabilități. „Dar e o boală fizică la el”, precizează un sătean. „Tinerii nu prea stau la noi, că de muncă nu se găsește. Sunt mulți la muncă în Austria, în Germania. Aici se trăiește după cum vedeți, greu, muncim pământul, creștem animale. Înainte, am lucrat în mine, dar acum s-au închis”, adaugă bărbatul.

Fost oraș minier, Baraolt este axat în prezent pe industria prelucrării lemnului. Agricultura reprezintă o altă sursă importantă de venit. Ca dovadă, mulți dintre angajații primăriei și consilierii locali și-au trecut în declarațiile de avere subvenții de zeci de mii de lei de la APIA.

Primarul Benedek Huszar Janos are o firmă de consultanță în afaceri, Sepsi Consult SRL, specializată în fonduri europene, firmă prin care, de-a lungul timpului, a derulat numeroase contracte, majoritatea cumpărări directe, cu primăriile din Covasna.

*Numele a fost schimbat pentru protejarea identității.

Urmărește-ne pe Google News