Comentează„Ei sunt cu treaba lor, noi cu treaba noastră“, spune un bărbat, în timp ce-şi priveşte nepoţica luându-şi elan în leagănul din singurul părculeţ pentru copii aflat în localitate. „Noi mergem la muncă, muncim“, continuă bunicul. Ridică din umeri când e întrebat ce părere are despre cei 1.000 de militari sosiţi, în cursul dimineţii, la el în comună. Sunt decizii luate la nivel înalt, nu ştie el, nu poate să ne spună. Şi dacă vine războiul, vine, insistă cu această tautologie şi încearcă să dea cât mai puţină importanţă propriilor opinii.
„Trăim cu speranţă, dar speranţa noastră e de azi pe mâine. Ei vin cu 100 de convoaie de maşini, dar pe tine cine te apără, de fapt? Să nu-ţi dea cineva un băţ în cap“, explică o altă doamnă. Altele sunt grijile ei. Nu se simte în siguranţă pe stradă, e sărăcie peste tot şi se descurcă din ce în ce mai greu cu banii. Probleme româneşti, „omeneşti”, ne explică.
În localitatea Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, venirea celor 1.000 de militari, a secretarului general al NATO şi a preşedintelui României e privită de oameni cu confuză precauţie, care se vede mai mult în mişcarea umerilor decât în glasul lor. Teamă nu le e. Nici de ruşi, nici de americani, nici de un eventual război global. Sunt preocupaţi mai degrabă de războaiele lor mai mici, personale.
„Doar nu suntem bărbaţi degeaba, nu?“, glumeşte un tânăr. Şi apoi realizează: ce poate face el, locuitor într-o comună din judeţul Constanţa, în faţa unui conflict nuclear? Nu poate face nimic.
Americanii au îmbunătățit localitatea cu un amanet, o agenție imobiliară și cu localuri
Localitatea Mihail Kogălniceanu are puţin peste 8.000 de locuitori – una dintre comunele cele mai populate ale României. Stâlpii de pe străzi îi anunţă pe oameni că pot accesa gratuit internetul wireless, iar câteva busturi aurite din faţa primăriei amintesc de personalităţi marcante ale României. Sunt puse acolo, precum scrie şi pe soclu, prin grija doamnei primar Ancuţa-Daniela Belu.
Primii americani au ajuns în baza militară din comună încă din anul 1999, iar unii dintre localnici susţin că prezenţa lor a mai îmbunătăţit traiul aici. Iar asta se vede chiar şi la o simplă plimbare pe strada principală: până la urmă, au amanet, au chiar şi agenţie imobiliară, săli de pariuri sportive, restaurante, baruri, cafenele şi localuri. „Nu ne deranjează cu nimic“, „Ne apără“, „E linişte“, spun oamenii. S-au obişnuit cu străinii la ei în comună, dar asta nu înseamnă că nu văd şi diferenţele: „ei cu ei, noi cu noi“, explică oamenii. „Ei sunt cu treaba lor, noi cu treaba noastră“.
„S-ar putea să vină război, dar nu cred. Nu cred. Pentru ce să se bată? CAP-ul s-a distrus, IAS-ul s-a distrus, pentru ce să se mai bată?“, spune o doamnă îmbrăcată cu un frumos cojoc maroniu, căciulă albastră şi cercei cu pietre asortaţi.
Şi-a permis să lase vizita de vineri a oficialilor români şi ai NATO la baza militară să treacă neobservată. A schimbat canalul când a văzut ştirea la televizor.
O zi plină de formalități
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vizitat vineri, alături de preşedintele Klaus Iohannis, Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, unde, în cursul dimineţii, au ajuns cei 1.000 de militari meniţi să întărească securitatea graniţei de est a NATO. În baza militară de la malul mării au ajuns şi mai multe convoaie cu tehnică militară.
„Suntem umăr la umăr, gata să apărăm România și toți aliații NATO”, a transmis secretarul general NATO după ce i-a salutat pe soldații prezenți în baza militară. „România este foarte bine apărată și are toate garanțiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă“, a declarat şi preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul conferinţei de presă.
În baza de la Mihail Kogălniceanu, dimineaţa de vineri a fost întreţinută mai mult cu formalităţi militare. Cei 1.000 de soldaţi, dispuşi, în mod curios, pe trei rânduri de aceeaşi dimensiune, au rămas în poziţie de drepţi pe tot parcursul evenimentului. Câteva ore bune.
Când se ştiau feriţi de orice privire, îşi mai flexau spatele, mai schimbau greutatea de pe stângul pe dreptul. Dar nimeni nu scoatea o vorbă. Bărbia sus, mâinile la spate, vârfurile picioarelor aliniate. Militari NATO. Ochii ce le mai râdeau atunci când vântul îi împiedica pe cameramani să încadreze deviza de pe steagul regimentului, „Toujours Pret“ (Întotdeauna pregătiţi, n.r.), în aceeași imagine cu formaţia de militari. Dar atât.
Locotenent-colonelul Benjamin Nagy, comandantul Regimentului 2 Cavalerie, a fost singurul care şi-a permis să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. „Am venit aici la solicitarea autorităţilor româneşti“, „Suntem alături de aliaţii noştri“, „E vorba de exerciţii militare“ şi alte combinări ale cuvintelor „defensiv“, „alianţă“, „parteneri“.
E originar din statul american Idaho şi poate că de acolo are şi umorul tăios, pe care-l scoate la iveală, controlat, doar atunci când microfoanele reporterilor şi telefoanele pregătite pentru selfie-uri cu bărbaţi în uniformă sunt lăsate în jos. „Nagy e numele meu“, a repetat şi pentru reporterul Libertatea. „N – A – G – Y. Dacă eşti din Ungaria, ştii cum se scrie. Dar eşti român“. „Şi prenumele?“ „Benjamin.“ „Precum nasturele“, intervenise un subordonat cu o glumă nevinovată ce făcea referire la titlul filmului „Strania poveste a lui Benjamin Button“ (button – nasture, n.r.). „Eşti concediat“, l-a închis locotenent-colonelul.
„Sunt veseli, sunt motivaţi, sunt fericiţi să fie aici”
„Sunteţi obosiţi?“, au mai încercat reporterii să-i abordeze pe militari. „Domnule, nu pot să vă răspund la această întrebare“, spuneau invariabil.
„Sunt veseli, sunt motivaţi, sunt fericiţi să fie aici“, spunea Allen Hill, ofiţer de relaţii publice în armata americană despre camarazii săi. Chiar dacă-şi mai dădeau ochii peste cap atunci când li se spunea reportericeşte, că au făcut o zi şi două nopţi pe un drum de câteva sute de kilometri. „Autostrada soarelui”, pentru turiști.
După o zi şi două nopţi aflaţi pe drum, şi după alte câteva ore de stat în poziţie de drepţi în faţa preşedintelui României şi a secretarului general al NATO, la finalul evenimentului oficial, cei 1.000 de militari s-au retras, în ritm de stâng-drept, pe aleile garnizoanei.
Pe aleile civile din localitatea Mihail Kogălniceanu, o doamnă îşi asumă, în numele locuitorilor, această concluzie detaşată: „Nu ne deranjează cu nimic“.