ComenteazăLiliana, 35 de ani, soţul ei, Costel, 39 de ani, şi cei şapte copii ai lor locuiesc în Cocorăşti Colţ, la 16 kilometri de Ploieşti. Tatăl lucrează cu ziua, mama, la fel. De când s-a născut mezinul, Ionuţ, care are 1 an, în bugetul familiei intră şi indemnizaţia de concediu postnatal. „Cu tot cu alocaţii, trăim din vreo 2.500 de lei pe lună”, spune Costel.
Casa în care stă familia Iamandi are o singură cameră cu sobă. Tatăl îi dădea zor să mai amenajeze o cameră, înainte de a veni iarna. Dar, până la frig şi zăpadă, peste familie s-a abătut Covid-19.
La mai puţin de o săptămână de la începerea şcolii, cei mici şi apoi părinţii au început să aibă febră, nas înfundat, dureri de cap şi de muşchi. „Te doare, dar ştiţi cum te doare capul? Te dor ochii de nici nu poţi să-i mai ţii deschişi. Vreo trei zile am mers prin casă ţinându-ne de pereţi. Sunt om în putere, dar am crezut că mă dărâmă”, spune Costel.
Nouă suflete, carantinate într-o cameră
S-au îmbolnăvit, pe rând, Andrei, 14 ani, băiatul cel mare, apoi Cristi, 10 ani, şi Darius, 6 ani. „Pe Cristi l-am tratat acasă. De la dispensar ne-au dat Ibalgin şi un Debridat de burtă. Am trimis copiii ceilalţi să ia de la farmacie şi pliculeţe de răceală şi Nurofen”, spune Liliana.
Cu Ioana, 8 ani, Dani, 4 ani, şi cu mezinul de 1 an, mama a mers la spital, la Câmpina. Pe Vali, 12 ani, cei de la DSP Prahova au decis să nu-l testeze, pentru că n-avea simptome. Puştiul afirmă că l-a durut şi pe el capul vreo două zile, nu foarte tare. Pentru că se simţea cel mai bine din familie, încerca să-şi ajute mama, „o mai trăgeam pe spate, că o dureau oasele”.
De când e cu toată familia în carantină, lui Vali i s-a făcut dor de şcoală, de colegi, chiar şi de lecţii. Deşi încă n-a învăţat să gătească decât cartofi prăjiţi, băiatul visează să devină bucătar într-o bună zi.
În şlapi şi tricouri, încă palizi şi cu ochii aprinşi după boală, copiii se iţesc la geam sau în pridvorul mic al casei, cât vorbim cu părinţii. „Le-a fost teamă şi copiilor, ne-a fost teamă şi nouă. Am intrat în panică. Vreo două zile, cât eram eu şi soţia la pat, nu a gătit nimeni. Noroc că aveam rezerve în frigider, lapte, pateu şi pâine”, povesteşte Costel.
„A luat banii după ce le-am dat cu spirt”
În carantină, legătura familiei cu lumea şi tarabele ei a fost asigurată de poliţiştii locali şi de vecina Aurica, 64 de ani.
„Am sunat la primărie să ne trimită pe cineva, să-i dăm bani, să ne ia tratamentul. Primul poliţist local care a venit n-a vrut să pună mâna pe banii noştri, a pus bani de la el, i-am dat înapoi când am luat alocaţia. Celălalt a luat banii, după ce le-am dat cu spirt”, spune Liliana.
Procedeul o amuză pe vecina Aurica. „Veneam la gard, dădea banii cu spirt şi uite-aşa îi ţineam”. Şi femeia arată cum prinde ceva nevăzut cu vârful degetelor.
La începutul pandemiei, în starea de urgenţă, Liliana şi Costel au fost amendaţi de Poliţia Locală cu 1.500 de lei, în total, pentru că se aflau prea mulţi oameni în aceeaşi maşină. Mergeau la muncă, împreună cu alţi zilieri. „Plătim amenda în rate, la primărie, că altfel nu putem”, precizează Liliana.
De când sunt în carantină, poliţiştii locali le-au adus medicamentele prescrise de medicul de familie şi cam la atât s-a limitat suportul oferit de autorităţi. Pentru familia Iamandi, o reţetă de peste 100 de lei reprezintă o cheltuială serioasă. „Ne-am împrumutat de la un coleg al soţului, rămăsesem fără bani în casă, că nu putem munci niciunul. Noi trăim din ce câştigăm, de la zi la zi. Bine că reţetele copiilor au fost decontate”, spune mama.
Vali şi fraţii lui au fost în tabere organizate de Asociaţia Şansa Ta. „Sunt pe lista noastră de beneficiari. Am fost şocat când am trecut pe la ei, să-i întreb dacă au nevoie de ceva în carantină, şi am aflat că terminaseră mâncarea. Şi banii. Le-am adus repede pachete cu alimente”, spune Gabriel Ciobotaru, fondatorul Şansa Ta.
„Auzisem la televizor că mor mulţi după vaccin”
Soţii Iamandi nu sunt singurii români pe care Covid-19 aproape i-a dărâmat şi financiar, nu doar fizic. Şi a căror relaţie cu instituţiile statului oscilează între frică şi neîncredere.
Înainte de a se îmbolnăvi, Liliana şi Costel au fost îndemnaţi de medicul de familie să se vaccineze. „Doctoriţa de la noi din comună mi-a zis, când am fost să iau nişte acte pentru postnatal, să ne vaccinăm, că e bine. Că ea s-a vaccinat şi cu doza a treia”, spune Costel.
„Şi de ce nu v-aţi vaccinat?” „Auzisem deja că au murit foarte mulţi oameni după vaccinul ăsta. Şi cică faci cancer, după vreo şase luni”, intervine Liliana. „Unde aţi auzit?”, „La televizor”, „Şi pe medicul de familie nu l-aţi întrebat dacă e adevărat?”, „Nu, ce să mai întreb, că auzisem deja că mor mulţi”, „Dar doctoriţa s-a vaccinat şi trăieşte”, „Nu putem şti dacă ea chiar s-a vaccinat sau nu”, „Şi preşedintele ţării s-a vaccinat, l-aţi văzut, probabil, la televizor”, „Nu putem şti cu ce s-a vaccinat el”.
După o pauză: „Cică în vaccinul ăsta e mercur, îţi bagă mercur”, „Multe vaccinuri conţin mercur, dar vaccinurile anti-Covid nu, nu au mercur în ele”, „De ce nu ne spune şi nouă cineva ce conţine vaccinul, ce simptome dă, la ce să ne aşteptăm, să nu ne mai speriem? Că e plin net-ul şi Facebook-ul de ştiri cu vaccinurile astea. Nu ştii ce să mai crezi”.
„Copiii i-aţi vaccinat?”, „Da, toate vaccinurile le-au făcut”, „Şi nu v-a fost frică?”, „Ba, să ştiţi că mi-a fost”, oftează Liliana. Ea are opt clase, Costel are liceu profesional. „Acum cred că există Covid, că am trecut prin boală, dar nu ştiu dacă o să mă vaccinez sau nu după şase luni”, adaugă bărbatul. De la autorităţi mai are nevoie de o hârtie, care să arate că a avut Covid-19, să i-o ducă angajatorului său. Costel e primul din familie care va ieşi din carantină şi se va întoarce la muncă, să plătească datoriile făcute pentru medicamente şi mâncare.
„Omul face ce vrea. Dacă moare, moare”
Copiii îşi fac de lucru prin curte, cu bicicletele, speriind găinile şi porumbeii pe care îi creşte Vali. „Să ştiţi că le-am simţit lipsa, cât au stat în casă, bolnavi”, spune vecina Aurica. Copiii ei sunt mari, iar nepoţii, departe. „Nu am voie să mă vaccinez, că am o boală de sânge, fac cheaguri, iau tratament de 14 ani. Nu ştiu dacă m-aş vaccina. Că nu suntem informaţi, suntem speriaţi. Nu e bine nici să obligi omul, să-i impui”. „Omul face ce vrea, dacă moare, moare, dacă nu se vaccinează”, completează Liliana, sprijinită de poartă.
„Sunt mai mulţi prin sat care s-au vaccinat. Dintre cei mai tineri, aşa”, susţine vecina familiei Iamandi. „De păzit, ce să zic, m-am păzit, n-am prea umblat, am stat acasă şi ce să vezi? S-a îngrăşat Aurica vreo 5 kilograme. Anul ăsta, am ieşit în vreo trei excursii cu preotul din sat. Nu ne-a zis nimic părintele de vaccin, de Covid. În maşină, purtam masca şi nu prea, o ţineam ridicată, dacă vedeam poliţie”, spune femeia, râzând şi punându-şi mâna peste gură, ca un copil care tocmai a mărturisit o şotie.
- Dacă doriţi să ajutaţi familia Iamandi să treacă prin această perioadă dificilă, puteţi lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro sau cu Asociaţia Şansa Ta, pe pagina ei de Facebook.