Pe-atunci, masa de Paște nu consta decât într-o ciorbă de pasăre și o friptură la cuptor, la care se adăugau ouăle roșii, cozonacul și alte câteva prajituri făcute în casă.

Tudorița Zăinel, o pensionară din Brabeți, Dolj, a povestit pentru Libertatea cum se sărbătorea Paștele acum 50 de ani, când viața era mult mai simplă.

„În prima zi de Paște, scoteam masa în curte sau pe stradă și ne adunam cu toții, vecinii rudele și fiecare aducea ce pregătea în casă. Nu era masa la fel de plină ca acum, cu tot felul de mâncăruri, dar era bună. Aveam o ciorbă făcută la ceaun și carne friptă, fie de porc sau de miel, fiecare după cum avea prin curte”, spune bătrâna de peste 80 de ani.

Își amintește că nu era drob, așa cum se mănâncă acum, cu tradiție la Paște, știe doar că de Crăciun aveau tobă, în rest mâncărurile nu erau prea complicate. „De salată boef nici nu era vorba, așa cum se mănâncă acum. Noi mâncam și preparam din ce aveam prin curte pentru că magazinele alimentare, mai ales cele de la țară, nu erau așa de aprovizionate ca acum. Aveam în schimb verdețuri, iar friptura așa o împreunam cu ceapa verde la îmbucătură de nici nu îți venea să întorci capul să vorbești cu cel de lângă tine”, își amintește pensionara.

Binecuvântarea vinului

Toate mâncărurile de pe masă parcă nu se-așezau cum trebuie dacă nu exista vinul roșu rubiniu care să le ajute să meargă la vale, unde mai erau bătătorite ușor din când în când cu câteva palme pe stomac. „Bărbată-miu, Dumnezeu să-l ierte, făcea un zaibăr. Îl țineam în pivnița de sub casă și când îl scotea pe masă era încă rece, că transpira damigeana la soare. Îl turnai în pahar și îi simțeai aroma. Era o mai mare placere să-l bei dintr-o înghițitură după o gură de friptură sau cozonac. Începea să te usture gura dacă-l beai după o ceapă”, spune femeia.

Pentru cei care voiau să se înveselească în cinstea Învierii lui Hristos, țuica de prune sau de caise era licoarea ideală. Adusă pe masă în sticle de jumătate în care înainte a stat berea sau la sticle de un litru de apă minerală, tuica era sigilată la gură cu coceni înveliți în ziar sau cârpă din haine mai vechi. Așa rămânea aroma intactă.

Dulcele de pe masă

Cozonacul era făcut la cuptor de lut în curte, în formele de metal, după ce era lăsat la dospit la soare și acoperit cu un prosop. „Pe atunci nu aveam decât cozonac cu rahat, nucă și cacao, Iar cacao o cumpăram de la magazin că se dădea la vrac și fiecare își lua cât avea nevoie. Rahatul se vindea la bucați mari cubice în diferite culori și arome, iar nuca, din copac, maică”, povestește bătrâna.

Cozonacii era băgați la cuptor și, înainte de a fi gata, îi scoteau și-i ungeau cu ou bătut și cu zahăr să fie și mai dulci. Pentru că focul era aprig, partea din tavă se mai ardea, așa cu era îndepărtată cu cutițul pentru a nu strica gustul cozonacului. Făceau mulți cozonaci ca să și împărtă prin sat celor nevoiași.

Pe masă se mai aduceau plăcinte de brânză sau brânzoiace și niște prăjituri care erau făcute din cocă de cozonac cu marmeladă. „Pe alea se băteau cel mai tare copiii că erau cele mai dulci de la masă. Dacă nu, prindeau câte o felie de cozonac și o goleau de rahat”, își amintește bătrânica râzând.

Ouăle pictate în ciorapi

Ouăle nu aveau decât o singură culoare, roșie, iar pentru diversitate mai foloseau câte un ciorap  în care băgau oul cu câte o frunză de leuștean sau pătrunjel, ca aceea să rămîna imprimată pe coajă.

„Când venea vremea să mergem la biserică și apoi la hora satului dădeam copiilor câte un ou să meargă la ciocnit cu ceilalți. Ciocneau  pe luatea, adică oul care era spart, era luat de câtre învingător. Mai făceam și noi asta, dar cu ouă de lemn, până eram prinși”, mai spune Tudorița.

Toată bunătățurile de altă dată îi așteptau după ce se întorceau de la biserică și erau deja spovediți. În ziua de Paște se adunau și în curtea școlii care era chiar lângă biserică și încingeau o horă, cu muzicanți care își umflau fălcile în trompete și oboseau mâinile la acordeoane și țambal pentru ca bărbații satului să își rupă opincile dansând fetele în straie populare.

Acestea veneau la petrecerea câmpenească cu flori de primăvară în mână și prinse la ureche, care amețeau atunci când erau luate la dans fetele. „Pe atunci chiar ne veseleam trei zile, cu ca acum, când văd tinerii că a treia zi de Paște sunt deja la muncă. În toată zona aici se petrecea. Ce să mai… era frumos”, își amintește bătrâna.

Citește și:

REPORTAJ/ Paștele în Banat. Obiceiul focurilor în cimitire dispare încet-încet: “Tot mai mult, cei de acasă pleacă la cei plecați”

TURIST ÎN ȚARA MEA/ Oprește în Țara lui Papură Vodă ca să mânânci ciorbă de bureți! Vino la Craiova să vezi cum era pe vremea lui Pazvante Chioru

 
 

Urmărește-ne pe Google News