ComenteazăÎncă umblă prin camere cu grijă, de parcă ar trece dintr-un salon în altul prin muzeul pluşurilor. Încă stau pe paturi sau pe scaune cu sfială, oaspeţi cuviincioşi în propriul lor vis prea îndrăzneţ. Ca şi cum un mâner de uşă apăsat prea tare, un râs prea puternic, un scârţâit de parchet ar putea destrăma mirajul, iar micile prinţese s-ar trezi iar în castelul lor moştenit de la C.A.P..
Au căsuţă, dar n-au
plăcuţă
În februarie 2020, chiar înainte de izbucnirea pandemiei, situaţia familiei care locuia într-un hambar din comuna Finta a fost prezentată în Libertatea şi a emoţionat mii de oameni. „Asociaţia Marius şi prietenii” a strâns donaţii şi a reuşit, în numai două luni şi jumătate, să ridice o casă nouă, cu baie, bucătărie, dormitoare şi sufragerie.
De şapte ani, soţii Mocanu locuiau într-o cămăruţă amenajată la intrarea într-un hambar. Alături de ei stăteau cinci copii: trei dintre cele şase fiice ale lor şi două nepoate.
Tatăl, Aurelian Mocanu, încercase să ridice o casă cu propriile puteri, dar nu reuşise. Acum, construcţia respectivă serveşte drept grajd pentru cei doi cai ai familiei.
Primăria Finta promisese familiei Mocanu un loc de casă, dar semnarea actelor se amâna de la an la an. A fost nevoie de apariţia cazului în presă şi de insistenţele lui Marius Simionică, de la „Asociația Marius şi prietenii”, pentru ca edilul Florentin Oprea să se ţină de cuvânt. Unul dintre motivele amânării a fost, conform unui comunicat al Primăriei Finta, că Aurelian şi Aurica nu erau căsătoriţi la starea civilă.
„Primarul nici acum nu vorbeşte cu mine”, spune Aurelian Mocanu. „E supărat că m-am plâns că nu-mi semnează pentru teren. Ar trebui să-mi mulţumească. Dacă nu stăteam noi acolo, hambarul era ruină acum, nu mai avea nici uşi, nici geamuri, nici tablă”.
Familia a primit cheile casei în luna mai 2020. Nici acum, în februarie 2021, Primăria Finta nu le-a dat un număr, o adresă oficială. Pe gard, Aurelian Mocanu a lipit o plăcuţă cu număr, găsită pe jos, măcar să pară că sunt şi ei în rând cu ceilalţi proprietari de case din sat. Strada nu are nume, e un drum sătesc, pietruit, care se termină în câmp.
La doi paşi şi o lume distanţă de casa lor, se zăreşte hambarul, acum ferecat cu lacăt.
Bunătatea a putut ceea ce autorităţile nu numai că n-au putut, dar nici n-au încercat: să ofere unei familii cu mulţi copii şansa la o viaţă decentă.
„De atâtea luni așteptăm curentul”
În satul Gheboaia, reţeaua de apă, instalată acum mulţi ani, cu fonduri Sapard, e mai mult un exerciţiu de imaginaţie. Presiunea e foarte mică, iar apa care curge la robinet nu e bună de băut. Există în planurile edilitare nişte staţii de pompare şi de epurare. Până atunci, familia Mocanu se aprovizionează cu apă tot de la puţul vecinilor.
Canalizarea şi gazul sunt în Finta, ca în multe dintre comunele noastre, nişte romane de Jules Verne. Mai mult visuri sau ficțiune. Aragazul din bucătăria familiei Mocanu e acoperit cu un şervet de etamină, să nu se prăfuiască. „O butelie e scumpă”, explică mama, Aurica, „Mâncarea o fac tot în bucătăria veche, la plită”.
Durerea cea mare e curentul electric. Gospodăria atârnă în continuare de firul tras de la vecinii binevoitori. „Am depus cerere, am plătit ce era de plătit, doar contorul trebuie să-l achit. Dar nu vin cei de la Târgovişte să-l pună, de atâtea luni aşteptăm”, spune tatăl, adăugând, cu haz de necaz: „Poate n-au nevoie de bani”.
În jurul casei au apărut, pe lângă grajdul cailor, coteţul purceilor, poiata găinilor, fotoliul deşelat al pisicilor şi inevitabilii pui ai căţeluşei Lea. Tatăl câştigă banii de pâine făcând-o pe cărăuşul pentru alţi săteni sau muncind prin grădini cu motocositoarea primită de la Asociaţia Şansa Ta.
Cu părinţii stau acum Andra, 10 ani, Cătălina, 14 ani, şi
bebe Parascheva, 3 ani şi jumătate. Nepoatele, Iza, 8 ani, şi Mara, 6 ani, s-au
dus să stea cu mama lor, în comuna vecină, de când a început şcoala. Casa
familiei şi curtea sunt mai tăcute acum.
Cât cursurile s-au ţinut online, Andra şi Cătălina s-au chinuit să intre la ore de pe un telefon luat la mâna a doua. Cele două fete au primit de la şcoală tablete care nu funcţionează. „Nu pot să intru pe aplicaţia pe care o folosim la ore. Iar tableta Cătălinei nu merge deloc”, susţine Andra. Prin urmare, tabletele stau în sertar, în cutii, lângă contractele de comodat şi certificatele de garanţie.
„În față stau numai deștepții”
Revenirea în clasă a însemnat, pentru Cătălina, care e în clasa a şaptea, revenirea în ultima bancă, de unde nu vede deloc la tablă. Diriginta fetiţei a refuzat să dea curs rugăminţilor părinţilor şi celor de la Marius şi prietenii. „A fost şi domnul Marius la şcoală, am fost şi eu. Diriginta ne-a zis că ea nu poate să-i pună pe cei deştepţi în spate, ca s-o aducă pe ea în faţă, ea, care nu ştie. Adică ştie, dar nu ca ăia deştepţii”, spune Aurelian Mocanu.
O asociaţie a fanilor stelişti a adunat bani şi a dus-o pe Cătălina la un control oftalmologic, la o clinică privată. Examenele medicale au arătat că sursa problemei e o pată la unul din ochi. Copila riscă să piardă acest ochi cu totul, fără o intervenţie chirurgicală. „Văd în ceaţă şi trebuie să apropii ecranul telefonului foarte tare de ochi, să citesc de pe el”, mărturiseşte Cătălina.
Are dureri mari de cap şi o tristeţe tot mai îndărătnică pe chip. Spune că îi e din ce în ce mai greu să se ducă la şcoală şi să nu înţeleagă nimic din lecţii.
Priveşte în jos, să fie sigură că nu priveşte în direcţia greşită. Aşa, e prima care vede fesul lui bebe Parascheva, căzut prin noroiul din faţa porţii. Ia căciuliţa şi o potriveşte la loc pe capul surorii.
Sunt multe lucruri care nu se învaţă la ore şi pe care ea le ştie chiar foarte bine.