Născut în 1923, în Timișoara, Ioan Onofrei a avut o viață deloc ușoară. A luptat pentru patrie și merge în cârje încă din timpul războiului, dar nu se ajunge cu pensia de la o lună la alta.

Sâmbătă la prânz, l-am găsit la intrarea în Piața Flavia din Timișoara, așezat pe un scăunel, cu două buchețele de flori în mână. Acolo unde merge în fiecare weekend. Deși nu prea aude bine, ne-a povestit câteva frânturi din viața lui.

„Am fost până-n Munții Tatra. Acolo mi-am rupt picioarele, am stat doi ani în spital. Am ajutat țara la necaz, unde m-au trimis acolo m-am dus, cu succes am făcut de toate”, își amintește Ioan Onofrei.

Locuiește cu o nepoată, dar spune nu vrea să fie o povară pentru ea, așa că face și el bani cum poate.

„Ce să fac acasă? Să stau în birt?”

„Ce să fac acasă? Ia spune-mi dumneata mie, ce să fac, să stau în birt? Noi, veteranii, nu avem pensie, avem 300 de lei, atât. Eu am fost și clasat, că am mers toată viața mea șchiop, dar în timpul comunismului mi-o tăiat clasamentul, că părinții și moșul meu au fost de-ai lui Brătianu, de-ai lu partidul acela care o fost contra comuniștilor, și mi-au tăiat pensia”, ne-a mai spus bătrânul.

Discuția se întrerupe brusc. O tânără îi aduce o plasă cu borcane cu zacuscă și cu gem. De pomană. Un alt tânăr îi dă 50 de lei pe buchețelul de flori. Pe care însă nu i-l ia. Îl lasă ca să-l vândă altcuiva. „Eu nu cer bani la lume, le aduc flori, le dau și gratis la copii. Dacă vrea să mă ajute cu ceva, bine, dacă nu, eu dau gratis. M-am dus și am cules flori și dau la lume”, mai spune veteranul.

Nelipsit de la manifestările organizate fie de Ziua Unirii Principatelor, fie de 1 Decembrie, moș Ioan nici nu mai știe câți bani primește de la stat. A fost grea și trecerea de la leii vechi la cei noi, așa că ba are 30 de lei, ba 300. Spune însă că statul își bate joc de veterani. „Păi, eu, ca veteran, care și acum merg șchiop, cu cârja după mine, la 96 de ani… e bătaie de joc”.

Reprezentanții Casei de Pensii Timiș ne asigură că nu există nici o persoană în România care să primească mai puțin de 640 de lei de la stat: „Pensia minimă este de 640 de lei. El poate primi pensia lui de 300 de lei, iar restul până la 640 de lei reprezintă indemnizația socială”.

Cazul lui Ioan Onofrei a ajuns și în atenția Avocatului Poporului, care s-a sesizat din oficiu, motivând decizia prin posibila încălcare a art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai.


Citește și:

O nouă gafă a premierului, la Craiova: Dăncilă a vorbit despre „deconcesionarea” în loc de „descongestionarea traficului”/ GALERIE FOTO

 

Urmărește-ne pe Google News