Reportaj nefardat lângă Nistru cu secretele migrației din Ucraina. Unii în Bentley, Porsche ori Mercedes, „cei amărâți, vai de capul și de sufletul lor”

Intrarea în vama moldovenească de la Palanca e asediată de mașini de zeci de mii de euro, de care se sprijină tineri refugiați ce-și așteaptă mamele, surorile sau iubitele să treacă la pas frontiera dinspre Ucraina.

Printre limuzine imense se mișcă fără direcție conaționali ce au scăpat din haosul teribil al războiului doar cu hainele de pe ei. Asta e imaginea inegalității sociale, pe care războiul nu a șters-o în Ucraina.

Pentru că astăzi Ucraina e modelul rezistenței pentru întreaga lume liberă. Dar mai există o Ucraină. Cea care, în peste 30 de ani de când s-a rupt din URSS, a rămas destul de săracă și polarizată, coruptă și indiferentă cu minoritățile. 

Ucraina s-a înfundat în corupție

Pornită de la același nivel economic cu România în 1990, scria economistul Cornel Ban, Ucraina nici pe departe „nu s-a vândut” multinaționalelor cum spune azi președintele Vladimir Putin, ci a ajuns pe mâna propriilor oligarhi.

Deși am plecat, așadar, cam de la același nivel din lumea comunistă, astăzi în Ucraina, salariul minim brut este de 178 de euro pe lună, iar în România este de 466 de euro pe lună. 

Pe unde preferă să fugă refugiații

Peste 50.000 de cetățeni ucraineni și-au părăsit țara în primele 48 de ore ale invaziei, fugind din calea rachetelor care au șuierat deasupra marilor orașe și a soldaților ruși care au înaintat până în cartierele mărginașe ale capitalei Kiev, a anunțat Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Filippo Grandi.

Majoritatea dintre ei au ales să treacă granița spre Polonia și Republica Moldova, două țări care, împreună, împart o frontieră de aproape 1.000 de kilometri cu Ucraina. 

Și, poate chiar mai important pentru unii refugiați, aici autoritățile naționale au decis de la început să-i accepte și pe cei care nu dețin un pașaport să fugă din calea războiului. O decizie care a fost luată abia mai târziu de România, care însă s-a mobilizat și ea. 

În primele două zile critice ale invaziei, peste 20.000 de ucraineni au trecut frontiera în căutarea unei salvării disperate și a nimic mai mult spre Republica Moldova, așa cum a precizat și ministrul de externe de la Chișinău, Ana Revenco. Aici ne aflăm acum, la Palanca, între Ucraina și Republica Moldova. 

Mașini scumpe și drumuri găunoase

Bruma dimineții acoperă cu un strat albicios câmpurile din sudul Republicii Moldova. Două categorii de oameni rup tăcerea. Primii, cei eterni, agricultorii moldoveni, mai exact spinările agricultorilor care trudesc de zori pământul. Ei sunt stăpânii unei rutine ce pare că n-are niciun sens acum. 

Își ridică ochii doar să privească agitația din jur. Le trec prin față mașini de lux, ucrainene, limuzine care se frustrează, neobișnuite cu asfaltul care dispare mereu de sub roți în acest colț de Basarabie.

De la Căușeni, unde drumul de Chișinău se intersectează cu cel care-i duce pe călători până la vama Palanca, numărăm de-a lungul fâșiei de 70 de kilometri undeva între 150 și 200 de mașini cu numere de înmatriculare ucrainene. Toate se depărtează de Ucraina.

Din când în când se mai zărește cineva care a străbut drum de la Kiev, Vinița ori Harkiv, unde trupele rusești au intrat după 3 zile de rezistență în inima metropolei, pe care doar 40 de kilometri o desparte de granița cu Rusia.

La volan sunt bărbați tineri ori în vârstă, dar și foarte multe femei. Nu e vreo regulă. Ceea ce îi unește în acest convoi al salvării este că cei mai mulți conduc mașini de zeci sau chiar sute de mii de euro. Printre agricultorii basarabeni, care stau de-o parte și alta a unui drum găunos, se strecoară refugiați în Bentley, Porsche ori Mercedes, devenit banal. 

500 de euro șpagă costă să treci din Ucraina și Moldova, chiar dacă ești bărbat între 18 și 60 de ani

Trauma evacuării din calea proiectilelor rusești este ceea ce îi unește pe oamenii din convoi, dar diferențele de clasă socială sunt tot acolo, neatinse de haos și război. Câtă valută ai în buzunar dictează dacă poți ori nu să-i treci de vama ucraineană pe bărbații chemați la arme, adică toți cetățenii ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani. 

Cei care au reușit să treacă vorbesc pe ascuns că grănicerii închid ochii la 500 de euro. 

Mai departe, banii dictează și cât de repede și ce distanță poți să pui între familia ta și zgomotul asurzitor al rachetelor ce lovesc puncte strategice din sudul Ucrainei.

Nu avea cum să fie altfel. „Cei amărâți, vai de capul și de sufletul lor”, ne-a avertizat înainte de plecare gazda noastră și a refugiaților ucraineni din Basarabia.

La Palanca, pe o limbă de șosea din mijlocul stufărișului, e mai clar cine și cât de departe pleacă de războiul de peste frontieră. 

Acum mai trec doar femeile, copiii, bătrânii și cetățenii străini prin vama moldovenească de lângă Nistru.

Să vină „babushka”!

„Babushka ta a trecut de Ucraina”, spune o voce entuziastă din telefonul unui tânăr ucrainean, care așteaptă sprijinit de un BMW. 

Câteva minute mai târziu, babushka îi sare în brațe și-l sărută pe obraz. E un moment de fericire, un zâmbet într-o mare de haos, de bagaje trântite și priviri pierdute în zare pe partea moldovenească a frontierei. Prin marea de mașini rafinate cu numere ucrainene, își mișcă încet trupurile extenuate oameni care au sărit pe partea cealaltă din autocare și au trecut la pas, cu un troller, copii în brațe și o agoniseală de-o viață strânsă în două pungi de supermarket din Odesa.

Războiul îi transformă pe vameși în baby-sitteri

O vameșă moldoveancă se duce spre o mamă care încearcă să-și liniștească bebelușul din cărucior și, în același timp, să-l țină ocupat și pe băiatul mai mare. 

Vameșa apucă hotărâtă brațul căruciorului și începe să-l zgâlțâie ușor, în timp ce o atinge pe femeie pe umăr și o conduce înapoi spre vamă, pentru a putea completa solicitarea de azil în Moldova.

O cruce de marmură albă pe care stă nemișcat Isus marchează primii 100 de metri din Basarabia. Lângă ea, o femeie împinge un cărucior grena cu o mână, iar în cealaltă își ține fiul, toți trei au trecut granița spre o nouă viață cu două rucsacuri în spate și atât, iar acum intră în mașina unei rude din Republica Moldova.

Liniștea stranie de la frontieră e tulburată de o motocicletă, care gonește dinspre vamă. Pe șa e un bărbat de vreo 40 de ani, căruia zâmbetul îi sticlește în soarele de deasupra.

Lângă, un alt bărbat deranjează și aranjează din nou și din nou aceleași bagaje în portbagajul unei mașini cu numere moldovenești. „Nu am avut probleme, pentru că suntem moldoveni. Acum mergem la bunei, lângă Chișinău”, spune fiul său de 20 de ani, care a lăsat în urmă orașul în care a trăit o viață, Odesa.

Îl completează tatăl lui. „Eu de 30 de ani trăiesc acolo. Au fost explozii, teroare. Ăsta e singurul cuvânt pe care-l mai pot găsi: teroare”.

Studente algeriene prinse în războiul unui alt continent

Dar la buza vamei e un haos, o aglomerație de corpuri umane fără direcție, care roiesc în jurul unor cutii în care sunt depozitate haine donate, apă și produse de patiserie. 

„Am trecut ușor, că am coborât dintr-o mașină și am luat-o la pas. Nici nu pot să cred că am plecat de acolo. Că am reușit. Dar mulți alții au văzut lucruri mai grave, eu nu pot să spun asta”, se scuză o tânără originară din Algeria.

Fata nu știe spre ce să o apuce, planurile ei au dus-o până la vamă, nu are cum să plece spre casă din Republica Moldova. Îi este teamă că românii nu vor fi atât de primitori ca basarabenii și nu o vor lăsa să treacă granița pentru a lua un avion de la București.

Dar măcar a găsit transport, ceea ce părea imposibil cât încă era pe partea cealaltă. Un tânăr voluntar basarabean, înalt și cu o engleză perfectă, s-a oferit deja să o ducă pe ea și o altă studentă algeriană până la Chișinău, ori poate Cahul.

„Dacă va continua așa fluxul, Chișinăul nu va putea absorbi atâția refugiați. Oamenii trebuie îndreptați spre alte orașe”, spune politicianul basarabean Vasile Bolea, iar din spate lucesc corturile albastre în care sunt vreo 30 de refugiați, care și ei au de gând să plece curând. S-au oprit cât să mănânce, să se odihnească și să se pună pe picioare înainte de drumul lung care-i așteaptă în orice direcție opusă Ucrainei.

O geantă de laptop și un drum confuz spre o altă viață începe la Palanca

„Îmi pare rău, nu vorbesc moldovenește”, spune în rusă un bărbat de vreo 30-40 de ani. Are ochii plini de lacrimi. E singur și merge împleticit. În mână ține strâns o geantă de laptop. Poartă o vestă gri peste hanoracul galben. Asta e tot ce are, sunt toate lucrurile cu care pornește la drum pe limba de asfalt din sudul Basarabiei.

Pe lângă el trece reprezentantul UNHCR pentru Europa Centrală, Roland Schilling, care filmează un mesaj încurajator despre cum gestionează autoritățile și oamenii din Moldova afluxul de refugiați de la granița cu Ucraina. 

Mesajul lui Schilling ajunge pe pagina de Instagram a Angelinei Jolie, care nu-l vede pe tânărul în hanorac galben ce alunecă printre case de chirpici albastru azuriu.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News