1 comentariuContrar recomandărilor pe care le primesc, în general, la școală, pe stradă, în familie, adolescenții au nevoie de un spațiu și de un timp în care să facă gălăgie. Asta le-au cerut, insistent chiar, cei mai mulți dintre artiștii care au urcat pe scena festivalului Beach, Please! Costinești 2023.
„Faceți, vă rog, gălăgie pentru Nosfe!”, „Faceți, vă rog, gălăgie pentru membrii trupei!”, „Faceți, vă rog, gălăgie pentru dansatorii noștri!”, „Vreau să vă aud, faceți, vă rog, gălăgie!”. Iar adolescenții, că ei au reprezentat grosul audienței de anul acesta, s-au conformat.
De la nișă la comercial
Ajuns la a doua ediție, după ce prima a înregistrat un fulminant succes de public, festivalul a adunat anul acesta, între 27 aprilie și 1 mai, în jur de 85.000 de spectatori, potrivit datelor anunțate de organizatori. Cei mai mulți, adolescenți, din ce s-a putut vedea cu ochiul liber.
De la profilul inițial, de hip-hop și trap, Beach, Please! a fost redefinit drept eveniment dedicat culturii urbane, iar pe afiș au fost adăugate nume de artiști pop ale căror piese sunt difuzate la radio fără risc de amenzi pentru atentat la pudoare. De la nișa youtube, organizatorii au mizat pe puterea FM-ului și au deschis ușile pentru publicul larg în locul unui public dedicat. O decizie care are, desigur, rațiunile ei comerciale.
Față de 2022, măsurile de securitate au fost sporite. Intrarea s-a făcut pe baza unei cartele, atașată la brățară. Cartelele erau scanate și posesorul era confruntat cu poza din buletin, afișată de scanner. Spectatorii puteau să iasă și să revină, dar de fiecare dată treceau prin filtrul de securitate. Practic, organizatorii știau, cu nume și prenume, în orice moment, cine se află în perimetrul de concerte și cine a plecat.
Înăuntru, cartelele puteau fi încărcate cu bani, ca niște mici carduri, pentru a fi folosite la standurile cu băuturi și mâncare. Minorii primeau cartele cu brățări roz, astfel încât comercianții să fie avertizați. Totuși, restricțiile impuse la vânzarea alcoolului și tutunului nu i-au împiedicat pe spectatorii sub 18 ani să facă rost și de una, și de alta.
În ciuda prezenței unui număr impresionant de jandarmi, bodyguarzi de la o firmă privată de pază, polițiști în uniformă și polițiști în civil, puștii cumpărau shot-uri de whisky, vodcă și tequila de la tarabele de lângă festival. Luau repede păhăruțele, le dădeau pe gât și le restituiau vânzătorilor, înainte ca ochii vigilenți ai oamenilor în uniformă să observe ceva.
Romanul adolescentului hip-hop
Concertele începeau în jurul orei 15.00 și țineau până dimineața. Până la 9 seara, la chioșcurile cu băuturi din interior se vindea, preponderent, apă. Apoi, când atenția forțelor de ordine mai slăbea, începeau să circule paharele cu amestec de suc și tărie. Cei care le țineau și sorbeau din ele cum ai sorbi șampanie dintr-un trofeu nu aveau, evident, vârsta prevăzută de lege. Dar nici nu se sinchiseau foarte tare.
Mulți erau cu țigările aprinse, țigări subțiri, mentolate, care nu lasă miros, să nu fie adulmecate de părinți. Cereau țigări unii de la alții sau puneau împreună bani, bancnote mototolite în buzunarul de la trening, și rugau un major să le cumpere un pachet.
Adolescenții au venit câte doi, câte trei, în grupuri mai mari, organizate, de capul lor sau sub escorta părinților.
Adulții afișau fie un aer resemnat și pe cât posibil demn, în asemenea circumstanțe zgomotoase, fie încercau să țină pasul cu noua generație, înarmați cu răbdare și o bere în mână. După ce intrau, unii părinți își lăsau copiii să stea cu gașca lor, iar ei se retrăgeau într-un punct fix, pe margine, în poziția cloștii, de veghe în lanul de secară. Îndurau ore lungi în picioare, în vânt rece, care părea să nu aibă nici un efect asupra minorilor. Îi biciuia și-i făcea să se zgribulească doar pe oamenii mari.
„Șefii la bani”
Exista și un cort cu standuri de mâncare, unde adolescenții se retrăgeau, „până începe iar muzica”. La mese și scaune din lemn, devorau fără regrete burgeri, cartofi prăjiți, pizza, aripioare, de pui, frigărui și alte specii de street food. O, vârstă minunată, la care nu numeri caloriile și nu cauți E-uri și pesticide în papură!
Prețul biletului pentru o singură zi a fost 300 de lei. Pentru o apă la jumătate de litru, plăteai 10 lei. Berea era 15 lei, gin&tonic – 28 de lei, vodcă cu energizant – 28 de lei, shot-urile – între 15 și 17 lei. O porție de mâncare, în jur de 40 de lei. Pentru o zi de festival, adăugând transportul și cazarea, cheltuiala se apropie de salariul minim pe economie.
Dar publicul de la Beach, Please! nu provine din familii care depind de salariul minim. Sunt puști din familii cu posibilități, cum se spune, familii care plătesc meditații și cursuri intensive. Familii care investesc masiv în viitorul copiilor.
Dacă festivalul de la Costinești reprezintă un succes, asta e și datorită (sau din cauza) „șefilor la bani”, care sunt părinții români și care se îngrijesc ca orice copil să aibă, din clasa pregătitoare și până la poarta corporației, un program la limita burnoutului.
Undeva, cândva, trebuia să apară o supapă. Lumea pe care o descriu La Familia sau Șatra Benz în cântecele lor nu are neapărat legătură cu lumea în care dau teze spectatorii. Dar furia e comună.
Ce s-a purtat: „De când mama m-a făcut, adidașii mi-au plăcut”
Cu largul concurs al artiștilor mainstream, precum Delia și Inna, atmosfera a fost de balul bobocilor, combinat cu banchetul de sfârșit de an. Doar că fără paiete, fără rochii, smokinguri, fără cravate, fără profesori.
Puștimea a purtat geci sport, pantaloni de tricot sau de trening, hanorace cu glugă, borsete-banană, adidași de toate felurile, obligatoriu de firmă. Unele fete au venit, în ciuda frigului, cu geci denim, blugi decupați și bustiere Purtau machiaj cu care se vedea că nu sunt obișnuite, din felul țeapăn în care își țineau capul, nu cumva să se ducă blush-ul sau să-și mănânce conturul la ruj.
Băieții încercau tactici bătătorite de a se face remarcați: vorbeau tare, începeau propozițiile cu „bro”, terminau cu „știi ce zic”, gesticulau abundent.
Politețe desăvârșită, chiar și sub influența alcoolului
Un puști a pus mâna pe fesele unei fete și s-a trezit plesnit de ea, înainte de a se da un pas înapoi, chicotind. Ce se spune pe scenă rămâne pe scenă. Orice coșmaruri ar avea părinții, violența, sexul, prafurile și toate cuvintele cu bip din texte sunt metafore, iar puștii le tratează ca atare.
În realitate, atmosfera de la festivalul de la Costinești a fost civilizată, pașnică, fără îmbrânceli, fără încrâncenări. Fără nimic scandalos și fără aburul turbulent din tribunele stadioanelor. Plaja de sub picioarele publicului s-a păstrat curată, copiii și-au dus gunoiul la coșurile amplasate la tot pasul.
Au stat cuminți la coadă la intrare, la mâncare, la toalete. La băuturi nu s-au format cozi, din pricini legate de vârsta din buletin.
În general, publicul adolescent a manifestat o politețe desăvârșită, chiar și sub influența alcoolului. Când li se făcea rău de la shot-uri, se pleoșteau, se îngălbeneau și cădeau cu un mic buf pe nisip, fără să producă în prealabil alt deranj. Gașca îi lua pe brațe, apoi veneau paramedicii și îi urcau pe targă. Existau un cort de prim ajutor, lângă scenă, și ambulanțe la intrarea în festival.
Ce s-a cântat: „Vreau 8 luni la răcoare pentru miliarde”
Puține dintre piesele cântate pe scena festivalului au fost noutăți. Trupele au marșat pe hituri, cântece vechi de cinci, șase ani, clasice deja. Iar publicul a cântat și el, vers cu vers, în cor, a aprins luminile la telefoane, a sărit, a dansat și a ridicat mâinile în aer la cerere.
Nu sunt multe ocazii în viața unui adolescent când poate să înjure în gura mare, fără să fie pedepsit. Textele hip-hop și trap sunt pline de ceea ce adulții responsabili numesc obscenități. Copiii sunt învățați, de mici, să se teamă de anumite cuvinte și, ulterior, să se teamă și de realitatea pe care acele cuvinte o denumesc.
Cât durează cântarea și luminile fosforecente, adolescenții își regăsesc curajul și vocea. Se bucură de fiecare beat, recunosc piesa de la primele acorduri. Sunt încă liberi de frică. Își consumă energia revoltându-se, nu calculând. Dispare confuzia și se instalează sentimentul debordant că viața e acum, nu mai târziu, când au programat-o părinții. Nu se simte frigul, nici noaptea. A doua zi, o vor lua de la capăt, cu lecții de pian și ore de engleză. Dar concertul ăsta e al lor și vor să se știe, să se vadă, mai ales pe TikTok.
Autenticitatea e prima poruncă
Pentru cei cu adevărat interesați, veștile despre noua generație care vin de la Beach, Please! sunt, în mod neașteptat, bune. Până acum, tot ce se vehicula despre acest segment de populație e că bea, fumează, se droghează, nu citește, are memorie de scurtă durată și nu vibrează la aproape nimic din programa școlară. Iată că adolescenții sunt, dincolo de aceste etichete, decenți, curioși și exigenți când vine vorba de stil sau de repere morale. Autenticitatea e prima poruncă. Să fii adevărat.
Sunt capabili să memoreze cantități importante de versuri, pe care să le recite cu maximum de trăire. Condiția e ca aceste versuri să le vorbească despre lumea în care trăiesc. Gândesc liber și se exprimă la fel, chiar și cu părinții de față. Iar pentru cine știe să-i asculte, adolescenții fac multă, foarte multă gălăgie.