REPORTAJ | Maratoanele sorei Cristina, care ajută vârstnici singuri și izolați. „Nu există bătrân în sat care să nu aibă pe cineva plecat să lucreze afară”

• Serviciul Caritas din Iași lucrează în colaborare cu Biserica Catolică și are circa 15 centre de îngrijire în Moldova, cu echipe de asistenți medicali, sociali și îngrijitori care ajută anual peste 1.300 de oameni vulnerabili;
• Sunt oameni rămași singuri, după ce copiii lor au plecat în străinătate și se întorc doar în vacanță;
• Reporterul Libertatea a fost pentru o zi „umbra” echipei Caritas din Hălăucești și a mers alături de sora Cristina Reti la bătrâni bolnavi și izolați;
• Mulți dintre ei se tem să se vaccineze anti-COVID, dar înscrierile pe listele de la parohie au început abia recent. Sora Cristina speră să-i convingă.

„A murit, pur și simplu, săraca, în mâinile mele.” Cu o energie și o putere pe care rar le mai întâlnești în vremuri de pandemie, sora Cristina pare de nestăvilit. Durerea morții însă îi pătrunde adânc în suflet. De doi ani și jumătate îi alina bătrânețea unei femei din Hălăucești, unul dintre zecile de beneficiari ai centrului înființat de Caritas în regiune.

La finalul anului trecut, familia a chemat-o urgent să îi pună o perfuzie, dar sora a spus „nu”: niciodată nu stabilește ea tratamentul, doar medicul face asta. După ce medicul de familie a intervenit, sora Cristina s-a dus să o ajute. A găsit-o pe bătrână în agonie. 

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

„În momentul acela, tu încerci să-i faci bine, dar din punct de vedere uman, nu poți să-i mai faci nimic. În același timp însă, Dumnezeu te pune acolo. Am văzut că moare femeia aceea în fața mea, că nu am nicio putere, o secundă de viață nu poți să-i dai. Și ce faci? Atunci este încercată credința, când îți dai seama că nu mai poți să faci nimic”, povestește ea.

Pentru mine, moartea e o trecere în care Dumnezeu vine și ia sufletul.

Sora Cristina:

„Nu există bătrân în sat care să nu aibă pe cineva plecat să lucreze afară”

Toată lumea din Hălăucești le știe pe fetele de la Caritas, „surorile”, deși în echipă doar Cristina Reti aparține Surorilor Franciscane Misionare de Assisi. Le mai are alături pe Petronela, asistent social, și pe Luci, îngrijitoare.

E ușor să o recunoști pe sora Cristina, dincolo de veșmintele gri deschis pe care le poartă: conduce o „buburuză” cu însemnele Caritas și nu spune niciodată nu cuiva care îi cere ajutorul. 

Se duce la bătrânii singuri, bolnavi, le schimbă pansamentele, le pune perfuzii, le curăță rănile, le face tratamente recomandate de medic. Fără ea, oamenii ar trebui să se ducă zilnic la dispensar sau la spitalele din Roman ori Pașcani. Dar în primul rând, stă și vorbește cu ei: cu bătrânii ai căror copii au luat de mult drumul străinătății și vin acasă doar ca-n vacanță.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Le cumpără adesea cele necesare, le mai aduce provizii medicale, îi duce cu mașina în oraș, la spital sau la medicul de familie, chiar și duminica, la biserică. Cel mai des însă oamenii o roagă să nu-i uite.

„Ați venit să-mi luați casa!”

Dar nu toți sunt obișnuiți cu un ajutor fără nimic la schimb. Au fost și cazuri în care, când le-au văzut pe fetele de la Caritas cu dosarele de la ancheta socială în mână, bătrânii s-au panicat și au început să strige la ele: „Ați venit să-mi luați casa!”

„E greu să-i explici omului că îi vrei binele, că nu vrei nimic de la el, că vrei să fii alături de el când are nevoie. Cred că important este ca după ce ieși din casa omului să rămână în pace, să fie bucuros”.

Soră franciscană dintr-o familie de 11 copii

Sora Cristina s-a născut într-o familie cu 11 copii, dintre care doar 9 mai sunt în viață. Împlinește luna aceasta 39 de ani și lucrează de la 16 ani, când soarta a găsit-o într-o fabrică de încălțăminte. A terminat școala de croitorie, a lucrat până în 2002 la o mașină de cusut, până când s-a ridicat pur și simplu și a plecat. Câteva zile mai târziu, s-a dus la mănăstire. 

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

„A fost ceva fulgerător, mă gândeam, dar nu aveam «șutul» ăla în mine, ca să fac pasul. A fost un moment de nebunie în care am văzut că șefa de acolo făcea figuri și m-am ridicat în timpul programului și am plecat. Am făcut liceul cât am fost la mănăstire, apoi o școală de asistență medicală”, spune sora Cristina.

Aici, la Hălăucești, în fiecare zi e o nouă provocare, dar cred că trebuie să te lași provocat. Ceea ce trebuie să fac vreau să fac bine, iar restul Dumnezeu completează.

Sora Cristina:

Cum a rămas doamna Maria singură pe lume

În ultima lună, două persoane din cele peste 40 îngrijite de echipa Caritas la Hălăucești au murit. Una dintre ele a fost soțul Mariei Pruteanu.

A fost „o zi ciudată” în urmă cu aproape o lună, povestește Maria Pruteanu. Soțul nu se simțea bine, doar ce fusese adus de la spital. Ea a plecat la magazin. A alunecat pe prispă și a dat cu capul de betonul din curte. Amețită, cu capul umflat, primul lucru pe care l-a făcut a fost „să cheme surorile”.

În dimineața aceea de februarie, Maria Pruteanu i-a spus soțului că vrea să meargă la spital. El i-a răspuns doar atât „nu te duce azi”. La ora 3, bărbatul – care suferea de mai multe afecțiuni – a murit.

Nu am cuvinte să vă povestesc – (surorile, n.r.) au venit seara, oricât de târziu le-am sunat, ne-au făcut perfuzii și mie, și soțului, m-au ajutat cu tot, am fost la Iași la consultații, la Pașcani pentru diabet, la neurologie, la Moinești, peste tot am fost. Drept vă spun, așa oameni buni eu n-am întâlnit.

Doamna Maria are aceeași poveste ca mulți bătrâni din satele Moldovei: are trei fete, toate plecate în Italia. Lucrează la hoteluri și vin acasă din când în când, să o ajute la treburile casnice. În rest, își fac rostul acolo.

La cazuri în care nu au intervenții medicale care să necesite prezența lor și de trei ori pe zi, sora Cristina spune că încearcă să ajungă de 2-3 ori pe lună sau chiar mai des, dacă singurătatea apasă prea tare pe umerii bătrânului care o sună.

Cu un singur plămân, fiecare efort îi taie Reginei respirația

Echipa de la Caritas pleacă de la doamna Maria către Regina Roca, unul dintre cele mai grave cazuri pe care le supraveghează. Femeia de 52 de ani și-a pierdut un plămân în urmă cu cinci ani. „Am avut niște chisturi și au urcat la plămân. A fost extirpat.”

Sub brațul drept, Regina are o gaură mare cât o mână de om, care îi ajunge până în mijlocul pieptului. Cu două pense medicale, sora Cristina scoate toate pansamentele băgate atât de adânc, că par la câțiva centimetri de inimă. Spală cu betadină rana, stropește cu acid boric, bagă înăuntru un pansament cusut la mână de Regina din alte pansamente sterile „la care noi îi spunem sarmală”. Sora operează aproape chirurgical; o rutină, practic, pe care o face în fiecare zi. Mai puțin în unele duminici, când o lasă pe Regina „să se odihnească”.

Mergeam la Roman, la spital, în fiecare zi, acum câțiva ani. Dar nu eram eu omul vrednic de a ajunge singur până acolo. Iar acum e mai bine – la început, încăpeau câte «patru» sarmale în rană, acum ajunge una singură.

Regina Roca:

În cinci minute totul e gata, sora Cristina pregătește iar pensele pentru sterilizare și îi spune Reginei că e cazul să meargă la un nou control la medic. Fiecare efort pe care-l face îi taie respirația. 

Regina are și ea un băiat plecat în Anglia, dar acum are o bucurie: nora, care e născută într-un sat vecin, vine acasă. E șansa Reginei să-și revadă familia.

„La mine vin ca în concediu, cum te-ai duce la mare”

Sora Cristina se mai oprește la două case înainte să încheie prima parte a zilei.

O femeie de 82 de ani, cu ulcer varicos la un picior, agravat de o rană căpătată după ce „s-a aninat într-un rug de bostan”. Îi schimbă pansamentul de trei ori pe săptămână. 

Și Tereza are trei băieți plecați în străinătate: în Anglia, Suedia și Italia, dar speră ca unul dintre ei să se întoarcă acasă, fiindcă are o căsuță construită „chiar aici la mine în grădină”.

Au vieți acolo, mamă, la mine vin ca în concediu, cum te-ai duce la mare.

A doua Tereza la care se oprește sora Cristina e cea mai cunoscută croitoreasă din zonă. De altfel, și puloverul pe care-l purta dimineață, când am întâlnit-o la sediul Caritas, era împletit de Miranda Tereza. La cei 77 de ani, nu se poate deplasa decât cu cârje, dar în continuare o caută oamenii „și de aproape, și de departe”.

„Îmi aduce sora ce-am nevoie, medicamente, rețete și lemne, dacă o rog, îmi aduce”, spune femeia. De 50 de ani face croitorie și nu a ieșit din Hălăucești decât cu treabă. 

Teama de vaccin e mai mare ca teama de boală

Miranda Tereza amintește de una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă sora Cristina în sat: nu vrea să se vaccineze anti-COVID. Miranda Tereza spune drept:

La cât mai trăiesc acum, la ce-mi trebuie? Ori că fac, ori că nu fac, tot trebuie să mor.

Un singur bătrân din grija sorei s-a vaccinat, „doar pentru că a venit băiatul de la Constanța și l-a dus la programare”. Caritas s-a oferit să ia oamenii, să-i ducă la programări. În parohie, preotul de la biserică a anunțat că oamenii se pot vaccina, iar cei de la primărie și-au luat angajamentul că ajută cu programările.

Dar centrele sunt departe, la 20-30 de kilometri, oamenii nu vor, iar sora Cristina crede că se tem. De altfel, deși ele sunt vaccinate încă din ianuarie, de când s-a deschis etapa a II-a, nicio altă soră franciscană de la Hălăucești nu s-a mai imunizat. 

„Nu am avut nicio zi liberă în pandemie, au fost mai multe cazuri de boală. Oamenii au înțeles, au stat acasă, știu că sunt vulnerabili. În pandemie, mergeam cu echipamente din cap până-n picioare, luam punga de pe gard cu banii și lista și aduceam înapoi cumpărăturile. Așa au avut oamenii ce să mănânce. Acum se fac listele de programări, dar lumea e reticentă”, spune sora Cristina.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro