Scumpirile masive la alimente, criza energetică și prețul mare al lemnului de foc îi sperie tare.

Sătenii din comuna Luica, județul Călărași, se roagă la Dumnezeu „să nu avem parte de o iarnă grea, că ne-am nenorocit”. Mulți dintre ei și-au umplut magaziile cu lemne pentru sobă, dar au renunțat la alte lucruri care până acum nu le lipseau de pe masă.

„Am rămas doar eu cu baba. E grea rău bătrânețea, toate-s scumpe. Eu am pensie 16 milioane (1.600 de lei – n.r.) și baba zece. Mi-am luat lemne, că n-am ce face. Energia mi-a venit 400 de lei. Am plătit și telefonul, viața-i grea. Nu mai am animale, dar când iau pensia, o dau pe toată și îmi iau un porc. 100 de kilograme pentru mine și babă e suficient. E greu să crești un porc acum, bagi bani mulți în el. Și cine să se mai ocupe un an întreg de el?! În rest, am 60 de găini”, spune unul dintre săteni.

Pensionar din Luica: „E greu, tataie, la bătrânețe, scumpirile astea ne-au dat peste cap”

„Dacă nu te duci să plătești curentul, vine și ți-l taie”

La cei 83 de ani, pensionarul din Luica își amintește cu plăcere de vremurile de altădată: „Am 83 de ani. Acum am venit la meci în comună, că n-o să stau cu femeile la poartă. Vreau să vă zic că eu am lucrat la București 30 de ani. Am fost la sticlărie, pe Dudești, apoi la autobobinaj, 23 de ani. Am ieșit la pensie și e greu rău. E greu, tataie, la bătrânețe, scumpirile astea ne-au dat peste cap. Să ne ajute Dumnezeu!”.

2.000 de locuitori

are comuna Luica. Majoritatea tinerilor lucrează în construcții, pe șantiere.

La doi pași de el, un alt pensionar: „E greu de tot cu gazele, ce să mai discutăm! Am fost ieri, alaltăieri și am dat 4 milioane. Așa e și la curent. Dacă nu te duci să plătești, vine și ți-l taie! Apoi, dacă vrei iar curent, doar să te branșeze îți ia 35 de milioane de lei. La cablu tot așa, dacă nu plătești la timp… Pensia e subțirică! Am 12 milioane, la 65 de ani ai mei. Am ieșit de doi ani la pensie. Dacă mă descurc? Ce să fac, frățiorul meu?! Atât mi-au modificat, pot să-i fac eu pe bani? Asta-i legea, fac ce vor să facă parlamentarii”.

Locuitor din comuna Luica: „Parlamentarii fac ce vor ei să facă, toți urâții pe acolo! Ce le pasă de noi?”

„O să ajungem să stăm la lumânare”

Cu o pungă mică de alune în mână și o sticluță de bere sub braț, omul urmărește derby-ul comunei la fotbal. Avântul Luica are meci cu Phoenix Ulmu, sunt primele două clasate din Liga 5 de Călărași. Meciul e de distracție, problemele omului sunt altele. 

„Parlamentarii fac ce vor ei să facă, toți urâții pe acolo! Ce le pasă de noi? Mi-am luat deja două tone de lemne. Mă duc cu băiatul să mai iau patru metri. Mai dau încă 20 de milioane, ca să trec iarna grea. Dacă-i iarna grea, bag mai mult la foc. Dacă-i mai subțirică, strângem din umeri, cum s-ar zice. Să ne ajute Dumnezeu!”.

Nici bine nu mergi printre sătenii din Luica că ești abordat din mers. „Venirăți de la București? Viața la țară nu e deloc simplă, nu e ușoară. Așa să le spuneți ălora de pe-acolo. Aici consumi mai mult decât la bloc. Ai cheltuieli cu lemnele, cu gazele, cu animalele… O să ajungem să stăm la lumânare, cu scumpirile astea, mamaie. Parlamentarii n-au niciun stres, d-aia am și zis, să-i ia dracu dacă eu mai merg să votez. Că și-așa îi votăm degeaba”.

„Puțin ai, puțin bei. Mult ai, mult bei. Pe cuvânt!”

Pe marginea terenului, unul dintre fanii pasionați de fotbal ține morțiș să ne povestească ceva. Chiar dacă mai sunt două luni până la Crăciun, omul și-a făcut deja socotelile. „Ne gospodărim cum putem. În primul rând avem o pasăre, un porc, avem ce pune pe masa de Crăciun. Un vinișor, chiar dacă nu s-a făcut mult. Mult ai, mult bei. Puțin ai, puțin bei. Pe cuvânt!”.

Mi-a dat Dumnezeu să ajung la pensie. Îmi doream măcar o zi să prind la pensie. Atunci când am ieșit la pensie, am dat cinci lăzi de bere. Am zis: «Veniți de beți! Asta e ca onomastica mea! Am eu buna plăcere să vă dau». Am dat la toți să bea. Cinci lăzi au fost.

Locuitor din comuna Luica:

Un alt locuitor din Luica își face autoportretul: „Eu sunt vrednic rău de tot, dar cam le beau”

Când vine vorba de băut, e întrerupt scurt de un vecin: „Eu lucrez și la biserică! Viața la sat e bună, dacă știi cum s-o faci. Dacă nu știi cum s-o faci, nu e bună, nene! Eu sunt vrednic rău de tot, dar cam le beau”.

„Am muncit mai mult decât parlamentarii, dar legea o fac pentru ei”

Schimbăm județul și ajungem în Teleorman. În satul Orbeasca de Sus. Și-aici lumea se teme de ce va veni odată cu iarna, speriați de scumpirile masive din ultima perioadă care le-au creat tot felul de probleme.

 „Nu este deloc bine cu traiul pe care-l avem acum. Pensiile noastre sunt foarte mici. Parlamentarii au un miliard pe lună și nouă ne dau zece milioane (1.000 de lei – n.r.). Să le fie rușine, din partea mea! Viața la țară e foarte grea. Trăim foarte greu și nu ne crede nimeni. Oamenii care au lucrat la CAP au foarte mici pensiile. Am muncit mai mult decât parlamentarii, dar legea o fac pentru ei”, spune unul dintre săteni.

Doi săteni din Orbeasca de Sus își varsă oful pe politicieni: „Votăm cu unul și iese altul”

N-apucă să-și spună oful că-i oprit de unul dintre prietenii săi: „Auzi, mă, îmi dă 1.300 de lei să trăiesc. Eu mă compar cu ăia? Le dau pensia mea și să-mi dea și salariul lor pe o lună… Eu oricum nu mai votez pe nimeni, pa, la revedere! A muncit el pe șantier, pe colo și colo ca mine?”.

„Nu mai știm de capul nostru cu legile astea”

Apoi revine la problemele cu care se confruntă: „Sunt disperat! Disperat pentru că suntem foarte neajunși, nu mai știm de capul nostru cu legile astea. Nu mai știm pe cine să credem. Nu mai știm pe cine să votăm. Votăm cu unul și iese altul. Așa, mai bine stăm acasă”.

Viața e ca dracu! Nu știți dumneavoastră? Ăia de colo să-și bage mințile-n cap! Cîțu (Florin Cîțu, fost premier – n.r.) a mâncat nu știu câte miliarde. Auzi, acum vor să facă educație sexuală! Asta e grija lor? În loc să facă sport în România, ei fac educație sexuală!

Locuitor din satul Orbeasca de Sus:

Urmărește-ne pe Google News