8 comentariiFlorin auzise mai demult o glumă despre cineva care a mers la un spital de recuperare din Băile Felix în cârje și a plecat din spital fără ele. „Dar gluma era că cineva i-a furat cârjele, știi?”, îmi spune râzând. „Eu m-am gândit așa: mă duc și eu în scaun rulant, poate vin fără el. Dar eu voiam pe picioarele mele”, spune Florin din scaunul său, la patru ani de la accidentul care l-a pus în el.
„Doamne, nu mă lăsa să mor”
Era vară, asfaltul frigea în luna lui Cuptor. Asta își aduce Florin aminte, căldura asfaltului pe care a stat întins până la venirea elicopterului SMURD. Era pe serpentine, în Șinteu, o localitate din Bihor, pe care începuse coborârea cu motocicleta de cam cinci minute. A durat doar câteva momente până când a ajuns pe asfalt. „Credeam că sunt rupt în două și urmează să mor în următoarele secunde”. A trecut de la inconștiență, la panică, dar tot ceea ce-și mai aduce aminte este că repeta în gând „Doamne, nu mă lăsa să mor”. Azi spune că Dumnezeu l-a ascultat.
Câteva zile mai târziu, își dorea opusul. Se gândea că mai bine ar fi murit decât să rămână în scaun toată viața. 3% au fost șansele de recuperare pe care i le-au dat doctorii după accident. Diagnostic: paralizat de la brâu în jos, căci s-a lovit la a doua vertebră toracică de la coloană, situată undeva în zona bustului. Situația a fost și mai gravă decât a știut atunci, căci i s-a rupt și artera femurală. A fost o cursă contratimp și un balans între viață și moarte.
Campion la paraciclism
Azi, la 28 de ani, Florin se trezește în fiecare dimineață la 6.00. Își ia micul-dejun, omletă de obicei, iar la 7.00 e live pe TikTok pentru două ore în care își face antrenamentul în camera din casa părintească ce s-a transformat în sală de forță. După antrenament bea un shake proteic. Apoi își continuă ziua citind, scriind și antrenându-se.
Are un obiectiv clar: în 2028 va participa la Jocurile Paralimpice la ciclism. „Pedalez cu brațele o bicicletă”, explică el. Deși e campion național la acest sport, anul acesta nu a putut participa la Paralimpice, căci nu a făcut punctele necesare calificării în competiții.
Jocurile Paralimpice de anul acestea se vor ține la Paris, iar miza organizatorilor este de a trece de numărul vândut în 2012 la Londra, peste 2,7 milioane, potrivit Eurosport. Vor participa peste 4.400 de atleți, au anunțat organizatorii.
„O să tragem tare ca să ajungem la Paralimpice în 2028”, spune Florin sigur pe el la finalul lui 2023, când ne-am întâlnit într-o cafenea din Oradea, ușor zgribulit de la curentul care se făcea pe terasa închisă. Îmbrăcat doar într-un hoodie și cu părul brunet, ușor ciufulit, nu știa un loc din centrul orașului accesibil persoanelor cu dizabilități, așa că am optat pentru terasa încălzită. Totuși, spune că Oradea stă bine la accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități. Documentează accesibilitatea din primărie sau transport în comun pe TikTok.
„Urma să mă duc la competiții, așa mă gândeam eu…”
În urmă cu cinci ani nu s-ar fi gândit că asta va face parte din viața lui de zi cu zi. „Urma să mă duc la competiții, așa mă gândeam eu…”. E vorba de curse pe role, ultima la care a participat fiind în Ungaria, unde a parcurs 200 de kilometri în șase ore.
De la o viață în care picioarele-i erau nu doar sprijin, ci și de neînlocuit în activitățile ce-i stimulau secreția de dopamină, șocul a fost cu atât mai mare pentru Florin când nu a mai putut merge.
De aceea, imediat după conștientizarea situației, o stare depresivă i-a luat locul optimismului lui Florin. „S-a abătut depresia peste mine fără să-mi dau seama. Și neacceptarea”.
În primele săptămâni nu voia să meargă acasă. „Veneam acasă două săptămâni, apoi mergeam iar la spital. O săptămână, două acasă și iar la spital. Așa a fost primul an. Aveam mindsetul să mă pun pe picioare. Dar recuperarea nu mai venea”.
„Mi-aș fi dorit să fi murit, știi?”
Povestește că se simțea ca o povară pentru părinții lui care au trebuit să îl ajute mai mult în primele luni. Cu ajutorul oamenilor care au donat pentru el și a bisericii, părinții au reușit într-un scurt timp să accesibilizeze casa din satul Mihai Bravu din Bihor, acolo unde locuiește și acum, ca Florin să pună bazele unei săli de recuperare pentru el. Voia să facă exerciții și acasă, nu doar la spital. „Era o sală de recuperare, nu sală de tras la fiare. Dar încet-încet, am transformat-o într-o sală de sport”, explică tânărul. Aici se antrenează zilnic acum.
Pentru dotarea ei l-au ajutat și motocicliștii de la „Black Eagles Oradea”. „S-au unit și mi-au făcut cadou un aparat multifuncțional”.
@florinmihut 🟢🧑🏻🦽❤️ #wheelchair #active #fy #foryou #panthera #chast #presacanario #transfer #🧑🏻🦽 #scaunrulant ♬ Company background music – TimTaj
„Poți să faci spate, piept la el. Și picioare poți să faci dacă vrei. Dar eu nu fac picioare”, glumește Florin în timp ce mai ia o îmbucătură din calamarii prăjiți pe care și i-a comandat.
În primele șase luni de la accident, Florin povestește că îi lipsea orice motivație. Spune că nu avea modele la care să se uite, alți oameni de la care să se inspire. „Mi-aș fi dorit să fi murit, știi?”, adaugă el.
Dar acum spune că, de fapt, a primit a doua șansă la viață. Acesta va fi și subtitlul cărții la care lucrează – „Reîntoarcerea la viață”. Scrie la ea de câteva luni și speră că în alte câteva să o publice. Va fi autobiografia sa, care include și accidentul, asemănat de el cu o „trezire”.
„Am evoluat după accident. 100%. Și pe plan spiritual, și pe plan sentimental, și pe planul ce ține de relația cu familia mea”, explică tânărul.
Zâmbește oamenilor ca să-i motiveze
„Până la 24 ani n-am citit nimic, acum scriu cărți”, subliniază Florin transformarea prin care a trecut în ultimii ani.
Nu credea însă că va ajunge așa departe – să scrie, să fie iar campion, să găsească zilnic motivația de a se trezi. Se gândea în primul an de la accident că poate ar putea să fie „pe linia de plutire”. „Am zis «bă, hai că încerc măcar să nu fiu o povară pentru nimeni». Să fiu mediu. Nici să nu ajut pe nimeni, dar nici să nu încurc pe nimeni, știi? Să mă întrețin singur»”.
Ușor, ușor, a văzut că se poate descurca și a văzut tot mai multe modele de persoane cu dizabilități care îi dădeau speranță. Și a devenit el însuși un model. „Mi-am dat seama că poți să motivezi oamenii foarte ușor numai dacă zâmbești. Odată ce ești în scaunul ăla și zâmbești, ai făcut deja foarte mult pentru mulți care sunt pe picioarele lor”.
Și a început să motiveze oamenii și pe internet. Pe TikTok îl urmăresc aproape 26.000 de persoane, iar unii dintre ei sunt la el pe live în fiecare dimineață când Florin se antrenează.
„Își pun poze pe Facebook de la piept în sus, ca să nu vadă nimeni că e în scaun”
@florinmihut 🧑🏻🦽📈💚 #fyt #foryou #tiktok #disability #umor #satira #hahaha #bucuresti #reels #acces ♬ Funny – Gold-Tiger
Arată cum se descurcă în viața de zi cu zi, cum merge la cumpărături, cum arată o cameră de hotel pentru persoanele cu dizabilități sau cum sunt accesibile instituțiile publice. Pe Instagram are și un highlight unde postează mașinile parcate pe locurile dedicate persoanelor cu dizabilități, dar care nu transportă un astfel de pasager. Spune că ceea ce își dorește este să facă oamenii să conștientizeze că unii chiar au nevoie de acele locuri.
Dorește să fie un exemplu și pentru cei care nu au așa de multă „capacitate de adaptare”, cum își numește el abilitatea care l-a repus pe picioare. „Îi văd, își pun poze. Își pun poze pe Facebook de la piept în sus, ca să nu vadă nimeni că e în scaun. Dar toată lumea știe că ești în scaun”, explică el cum arată rușinea persoanelor cu dizabilități.
- În România sunt în jur de 900 de mii de persoane cu dizabilități, din care 43% cu handicap grav. Cu toate că instituțiile sunt obligate de lege să accesibilizeze accesul, adesea acest lucru nu se întâmplă, cum atrag atenția activiștii pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.
Oamenii asociază dizabilitatea cu cerșitul
Dacă el a reușit să înțeleagă că dincolo de dizabilitatea lui e tot Florin, nu toți cei din jur se raportează la fel. „Oamenilor le e frică de scaun”, spune el. Povestește că i s-a întâmplat de mai multe ori să primească bani pe stradă, deși nu cerșea. „Dacă te așteptam pe tine, undeva, pe trotuar, sigur venea cineva să-mi dea bani. Îmi dau 2, 3, 5 lei. Acum m-am șmecherit, le zic că sub 10 lei nu primesc”, glumește Florin iar.
A avut și prieteni care s-au îndepărtat de el din cauza dizabilității. „S-a întâmplat exact ce se întâmplă, paradoxul. Cine te aștepți să fie lângă tine nu e, iar cine nu te aștepți să fie este”.
Dar tânărul nu se teme că ar putea rămâne singur. Dimpotrivă. Dacă la început credea că în această lume superficială nu ar fi dorit, acum crede că „dacă ai carismă, dacă ai atitudinea potrivită, dacă știi să te comporți frumos, prea puțin contează că ai o dizabilitate”.
@florinmihut Cu tramvaiul ala bun 🧑🏻🦽💚 #foryou #fyt ♬ Tell Me Why – 1991 Remix – Supermode & 1991
„Cum să scot accidentul din viața mea dacă atunci am primit a doua șansă la viață?”
O provocare mai mare decât relația cu femeile spune că sunt părinții lor: „După ce și-au crescut fata, nu le vor zice că se bucură că s-au îndrăgostit de unul care nu umblă”.
Dar nu îl copleșește deznădejdea. „Eu sper că Dumnezeu să-mi pregătească o fată… Consider că trebuie să ai ceva special ca să stai cu un om în scaun toată viața. Hai că la început poate ți se pare super ușor, e frumos pe Instagram. Dar sunt niște chestii pe care nu le mai poți face cât timp ești în scaun și nu ești pe picioare”.
„Dar vin și cu beneficii. De exemplu, dacă nu vrei să plec de acasă, îmi iei scaunul. Doar îl muți de lângă pat și nu mai plec nicăieri toată ziua”, își face Florin reclamă.
Spune că uneori oamenii îl mai întreabă dacă ar scoate accidentul din viața lui. „Cum să scot accidentul din viața mea dacă atunci am primit a doua șansă la viață?”, încheie Florin.