ComenteazăAnamaria Ghicajanu, 38 de ani, proprietara magazinului românesc din orașul Galatina, pregătește plasele de cumpărături pentru româncele care și-au comandat telefonic produsele pentru Paști. Majoritatea lor lucrează ca „badante”, îngrijitoare de bătrâni, în satele medievale din Provincia Lecce, în „tocul Italiei”.
Badantele au liber doar două ore pe zi, iar cele mai multe românce sunt împrăștiate în sătucele din jurul orașului Galatina și nu ar avea cum să ajungă la magazinul românesc. Locuiesc în casă cu bătrânii pe care-i îngrijesc și nu au mașini – familiile lor au rămas în România -, iar ele vin în Italia pe o perioadă de câteva luni sau ani, când găsesc de lucru.
„Aici oamenii sunt mai săraci”
Este Joia Mare, iar Anamaria are de livrat comenzi la câteva românce din localitățile Corigliano d´Otranto și Cursi. Pregătește plasele cu pufuleți, covrigei, Vegeta, mezeluri și dulciuri când una dintre cliente o sună și o întreabă cât costă cumpărăturile, pentru că trebuie să se încadreze în suma de 30 de euro. Anamaria îi scoate din plasă cornulețele.
„Aici oamenii sunt mai săraci”, spune Anamaria. „Vin să cumpere de 50 de euro, că n-au mai mult”. Badantele câștigă între 700 și 800 de euro pe lună, iar bărbații își găsesc mai greu locuri de muncă, majoritatea joburi sezoniere, pe timpul verii.
În ultimul timp, salariile badantelor au scăzut, pentru că multe femei din Republica Moldova acceptă să lucreze la negru, pe bani mai puțini, și sunt plătite cu 350-500 de euro pe lună.
În provincia Lecce trăiau 4.250 de români la 1 ianuarie 2021, potrivit Institutului național italian de statistică. Anamaria estimează că în orașele și satele din apropierea provinciei Lecce mai trăiesc alte câteva mii și că, în total, numărul lor ar fi în jur de 10.000. În regiunea Puglia, din care face parte și provincia Lecce, erau înregistrați 29.824 de români la 1 ianuarie 2021. În Italia trăiesc 1.076.412 români.
O parte dintre românii din Lecce au plecat în Germania și Anglia pentru salarii mai mari
Până acum câțiva ani, comunitatea românilor din Provincia Lecce era mai mare, dar mulți au plecat în Germania și Anglia, unde se câștigă mai bine. „Au vrut mai mult”, spune Mihai Ghicajanu, fratele Anamariei, care o ajută la magazin în zilele aglomerate.
Anul acesta, românii au cumpărat mai puțin în perioada Paștelui. „N-am scos nici banii de marfă”, spune Anamaria. Ea speră că până în Duminica Paștelui va continua să vândă produsele de sezon. „Eu m-am pregătit ca în toți anii, dar n-a fost ca în ceilalți ani.”
Ea crede că unul dintre motivele pentru care româncele cumpără mai puține produse de Paște este și faptul că multe sunt căsătorite cu italieni și au sărbătorit deja Paștele Catolic, așa cum a făcut și ea. „Am gătit de Paștele Catolic, a venit soacră-mea la noi, acum nu mai vreau să gătesc nimic.”
Cea mai grea meserie
Anamaria a venit în Italia în septembrie 2004 cu o viză de turist. Avea 21 de ani și unchiul ei i-a găsit de lucru ca badantă. A locuit trei luni cu o bătrână pe care o îngrijea și spune că asta e „cea mai grea meserie”. A continuat să lucreze la curățenie și să aibă grijă de o familie de bătrâni, dar a muncit întotdeauna la program, astfel încât să-și poată trăi propria ei viață.
L-a cunoscut pe Vincenzo, soțul ei, la scurt timp după ce a venit în Italia și au împreună doi copii: Davide, 15 ani, și Diego, 6. Ea și Vincenzo sunt împreună de 18 ani.
Anamaria a crescut în orașul Comănești din județul Bacău și este cea mai mică din cei trei copii ai familiei. Fratele cel mare locuiește tot în Galatina, Italia, iar fratele mijlociu a fost în Italia, Belgia, Anglia și acum se pregătește să plece la muncă în Olanda.
Tatăl lor a fost miner, iar mama lor e femeie de serviciu la Holzindustrie Schweighofer în județul Bacău. Anamaria a început să lucreze de când era adolescentă și vindea haine în piață la taraba vecinilor ei. Liceul l-a făcut la seral, astfel încât dimineața să poată lucra la o alimentară din Comănești.
De când s-a stabilit în Italia, n-a făcut niciodată sărbătorile în România, așa că anul trecut și-a dorit să se întoarcă de Revelion acasă, prima oară după 17 ani. A mers împreună cu soțul ei, Vincenzo, cei doi copii ai lor, fratele ei, Mihai, și familia acestuia – soția lui, Anca, și fiica lor, Chiara. Au dormit cu toții în apartamentul bunicii din Comănești. „Îmi lipseau tradițiile”, spune Anamaria.
A deschis magazinul românesc în decembrie 2016 cu banii de la botezul lui Diego. Afacerea „a început să meargă” în 2019, iar încasările au crescut de la 100 de euro pe zi la 300. În timpul pandemiei, a început să facă livrări la domiciliu ca să poată supraviețui și a continuat să facă asta și în 2022, pentru că și-a dat seama că sunt multe badante care nu reușesc să ajungă la magazinul românesc.
„Mi-e de 1.000 de ori mai bine în Italia”
Este Vinerea Mare și Anca Ghicajanu, cumnata Anamariei, vopsește ouăle și coace cozonacii. Mâine, în Sâmbăta Paștelui, va face sarmalele, drobul și friptura. Pentru că Anamaria aleargă cu comenzile pentru Paște în satele din Provincia Lecce, Anca gătește pentru toată lumea.
Cele două familii sunt foarte apropiate – Mihai și Anca lucrează la atelierul de șlefuit metale deținut de Vincenzo, soțul Anamariei, și când au timp o ajută la magazinul românesc. Tocmai de aceea nu le-a fost niciodată dor de România în perioada sărbătorilor: pentru că toată familia și toți prietenii lor sunt aici.
O încurcăm pe Anca în bucătăria mică a familiei în timp ce frământă aluatul pentru cozonaci: Cosmin face fotografii, iar eu o țin de vorbă, până când e gata să scape tăvile pe jos. Mai târziu, se întorc de la școala Chiara, fiica de 10 ani a Ancăi și a lui Mihai, și verișorul ei de 15 ani, Davide, fiul Anamariei. Copiii ajută la vopsitul ouălor, adică o încurcă și mai tare pe Anca.
Cei doi verișori vorbesc între ei în italiană și în dialecto salentino, unul dintre numeroasele dialecte din Italia. Copiii răspund cu dificultate la întrebările noastre în limba română și Mihai râde de nepotul lui: „Ăsta vorbește română cu accent moldovenesc”.
Anca și Mihai Ghicajanu, 42 de ani, s-au cunoscut în Italia acum 15 ani. „Am pornit de la un pat de o persoană și o lingură, mâncam amândoi”, povestește Mihai. „Stăteam într-o casă cu mucegai pe pereți. N-aveam mașini, nici eu, nici nevastă-mea, n-aveam nici permisul de conducere. În 2008 m-am apucat de școala de șoferi aicea.”
Locuiesc în centrul orașului Galatina, într-un apartament vechi, răcoros, cu tavan înalt și o terasă generoasă, și plătesc o chirie de 275 de euro pe lună. Mobila a costat 1.000 de euro și au cumpărat-o second-hand de la un coleg de serviciu. Mihai a plătit câte 100 de euro pe lună într-o perioadă în care avea un salariu de 600.
Când lucra la curățenie, Anca era plătită cu cinci euro pe oră și câștiga 400-500 de euro pe lună, pentru că nu avea de muncă în fiecare zi. De când lucrează la firma lui Vincenzo, sunt amândoi mulțumiți – Anca câștigă 800 de euro pe lună, iar Mihai, 1.450.
În Comănești, Mihai a lucrat la Holzindustrie Schweighofer. „Ăștia care taie pădurile din România”, îmi explică el. „Mi-e de 1.000 de ori mai bine în Italia. Mama lucrează și acum la Schweighofer și ia 400 de euro. Poți să trăiești?”
Anca a lucrat în România la abatorul Agricola din Bacău. „E frigul ăla care te nenorocește”, spune ea. „Mie mi-ar fi greu să mă întorc în România. Nu mă atrage absolut nimic în afară de mama, pe care încerc s-o conving să vină încoace.”
Noaptea de Înviere
Sâmbătă noaptea peste 200 de români se strâng la Biserica Ortodoxă „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din Lecce. Biserica românească funcționează într-o clădire primită de la Biserica Catolică din Italia – aceasta se numește Chiesa di San Giacomo și este aproape de Torre del Parco, turnul simbol al orașului Lecce.
Copiii aleargă prin curtea bisericii și vorbesc în italiană cu părinții lor care le răspund în română. Anamaria se bucură când aude o fetiță vorbind românește cu mama ei. „Eu n-am reușit să-l învăț pe al meu”, spune ea. Davide, fiul cel mare al Anamariei, vorbește și înțelege românește, dar Diego, băiatul cel mic, știe să spună doar „Da”.
Credincioșii iau lumină și cântă „Hristos a Înviat”, apoi cei mai mulți pleacă acasă înainte de unu noaptea. Femeile care lucrează ca badante se grăbesc să ajungă înapoi, la bătrânii pe care-i îngrijesc.