Pe 24 ianuarie anul trecut, în urma unei acţiuni comune a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Jandarmeriei şi a autorităţilor locale, de pe câmpurile din jurul Lacului Techirghiol au fost preluaţi 26 de cai. Trei dintre ei, dintre care o iapă gestantă, au murit la scurt timp după preluare. Ceilalţi 23 de cai au rămas în custodia Consiliului Judeţean Constanţa, care i-a plasat astfel: 10 la un adăpost al unei asociaţii de protecţie a animalelor din Cernavodă şi 13 la Delfinariu.
Despre proprietarul cailor, Libertatea a scris la vremea respectivă că este procurorul Marius Valentin Ţucă, din cadrul structurii teritoriale a DIICOT din Constanţa. Fiul procurorului Ţucă a contestat în instanţă ordinul de plasare a animalelor, dar a pierdut şi nu a înaintat apel, conform portal.just.ro.
Operaţiunea poliţiei constănţene pornise după o postare făcută de cântăreţul Puya pe Facebook, care conţinea mai multe poze ale unor cai morţi, în canalele de lângă Lacul Techirghiol. Postarea a stârnit un val de emoţie colectivă şi dezbateri aprinse, dezbateri din care a lipsit versiunea familiei procurorului.
Alţi cai, acelaşi lac
La un an distanţă, o sursă din Techirghiol ne-a semnalat că pe malurile lacului au apărut iar mai mulţi cai priponiţi. Într-adevăr, de la marginea oraşului din capătul Străzii Lacului, încep să se vadă caii, câte unul, câte unul, ca aruncând pe digul de lângă staţiune nişte umbre monumentale.
Nu sunt prea greu de găsit sau de observat. Ninge şi pe coamele lor se depun fulgi mărunţi, care nu durează. Caii sunt blânzi. Cât le permite frânghia priponului, se apropie de lumina farurilor de la maşină şi îi cercetează cu ochii roşii de la vânt pe oamenii de la care le-ar putea veni binele sau răul.
Drumul de piatră şi pământ, care ţine conturul lacului, urcă spre o pădurice de mesteceni şi plopi. Printre copacii subţiri şi deşi, se văd umblând alţi cai. Lângă pădure e o casă şi din curtea ei ţâşnesc câţiva câini blănoşi, de talie mică şi medie, cu zgărdiţe roşii. Din întuneric se aud şi mai mulţi câini, lătrând pe diferite tonuri. Este ferma familiei procurorului Ţucă.
„Aşa e neamul meu, ne ocupăm cu animalele”
Proprietarul a plecat în tura de noapte. Merge la fiecare cal şi mută pripoanele, iar asta îi ia, după propria estimare, vreo trei ore. Circulă într-un Ford Escort cu număr de Bulgaria, însoţit de una dintre fiicele sale. În portbagaj, duce bidoane de 5 litri cu apă, pentru animale.
De la distanţă, aşa cum apare, cu un hanorac cu glugă largă, cu cizme de cauciuc şi înarmat cu ciocanul pentru bătut pripoanele, procurorul pare de-a dreptul ameninţător. De aproape, arată ca un om foarte obosit, cu faţa lungă, nebărbierit, răguşit. „Vreţi să vă arăt universul meu? E un univers plin de iubire, viu”.
Explicaţia pentru corul de lătrături e că procurorul are 140 de câini. „S-au şi înmulţit şi am luat şi din milă. Îmi tot aduceau oamenii de pe-aici pui pe care nu voiau să-i ţină. Iar copiii, am nouă, vor fiecare o anumită rasă, unul vrea husky, altul vrea ciobănesc…”.
Pe lângă cai şi câini, familia Ţucă deţine bivoli africani, vaci şi oi. Singurele care nu s-au adaptat la acest univers polifonic au fost pisicile. O parte dintre animale se află la ferma familiei din satul Cetatea, în sudul judeţului Constanţa. „Aşa e neamul meu, care e de-acum de şapte generaţii în Dobrogea. Ne ocupăm cu animalele”.
Despre preluarea celor 26 de cai, procurorul Ţucă spune că îi aduce aminte de filmul „Avatar”, „când se rupea legătura dintre cal şi călăreţ, exact aşa a fost pentru mine. Familia mea n-a putut să se apere la proces, pentru că eu sunt procuror şi mi-ar fi făcut rău. Mie au vrut să-mi facă rău, nu le păsa lor de binele animalelor. Multă vreme am stat şi m-am gândit de ce s-a întâmplat asta, de ce tocmai atunci”.
„Mi-au omorât trei cai şi i-au pozat”
Cu câteva zile înainte de eveniment, procurorul Ţucă spune că a reclamat la Poliţia Techirghiol faptul că i-au fost furaţi nişte cai. „I-au şi prins, erau unii care duc cai în Bulgaria, geambaşi. Îmi luaseră o iapă de rasă, o tăiaseră la un picior, la copită. Ştiţi ce greu se vindecă o rană din asta? După asta, când a venit Edi (n.red. Eduard Grigore, şeful Poliţiei Techirghiol), am crezut că e vorba de caii furaţi, nu mi-a spus de ce trebuie să-i strângă”.
Omul se opreşte, cu ciocanul în mână, şi telefonul pe care a depozitat dovezi în cealaltă. „Unde voiam să ajung? A fost toată treaba pusă la cale de nişte traficanţi, cărora le-am făcut eu dosare. Au venit noaptea, mi-au omorât trei cai. Cum omori un cal? Îi dai cu ceva în cap. Calul are un punct sensibil la cap şi ei ştiau asta. Au vrut să omoare mai mulţi, erau şase cai acolo, dar trei au fugit. Un mânz s-a băgat în baltă. Când am trecut a doua zi pe la ei şi am văzut căluţii morţi… M-am băgat în baltă, să scot mânzul. Pe doi dintre cei morţi i-am cărat în curte. Al treilea, pe care îl şi tăiaseră pe burtă, rămăsese acolo. Ei s-au strecurat şi au făcut poze, pe zi. Că dacă făceau noaptea, se întreba lumea: da ce căutaţi voi taman acolo, noaptea?”.
Procurorul caută febril în memoria telefonului pozele cu caii morţi. „Vedeţi? Poze făcute pe 18 ianuarie. Când a apărut postarea? Pe 23 ianuarie. S-au gândit ei cine să posteze, cine să o dea la public şi l-au ales pe Puya, care are condamnări. Probabil îl au la mână cu ceva şi i-au dat comandă. Culmea, că îmi plăcea de Puya, într-o vreme, cum cântă”.
Marius Ţucă oftează. „Mulţi traficanţi au ajuns la puşcărie, după dosarele făcute de mine. Să mă vedeţi în instanţă, cum pun o concluzie. Eu, de o parte, şi de cealaltă parte, zece inculpaţi, cu zece avocaţi, care strigă la mine. Suntem tot mai puţini procurori la DIICOT. Pe trafic de droguri, suntem doi. Colegul meu a făcut Covid, zilele astea, am rămas doar eu”.
Despre sensul Revoluţiei
Are 51 de ani. N-a fost dintotdeauna procuror. Revoluţia l-a prins ca elev la Academia de Poliţie. „Mai ştiţi când era Gelu Voican Voiculescu la poarta unui cimitir şi striga: «Ieşiţi, teroriştilor! Nu vă mai ascundeţi.» Şi au intrat nişte soldaţi şi au scos nişte terorişti de prin cimitir, le-au pus haine peste cap să-i ascundă. Ei, teroriştii ăia, erau colegi de-ai mei, de la Academie. Mi-am dat repede seama încotro se îndreaptă lucrurile, atunci. Iliescu cu şcoală la Moscova. Mineriadele. Cum să aduci tu minerii la Bucureşti? Să bată nişte copii care săreau şi cântau în piaţă, nu să-i bată, să-i omoare”.
Sub gluga lui monahală, omul luminat de farurile Fordului pare şi mai obosit, cu totul sleit. A fost mai mulţi ani poliţist. „Nu prea mai sunt poliţişti cum erau când am intrat eu în meserie. Acum mă rog de ei să-mi dea înregistrările video de pe stradă, cu traficanţi. Mă rog de ei, mă-nţelegeţi?”. A urmat dreptul. Modelul lui dintre profesori a fost Antonie Iorgovan, cu care a făcut drept constitutional. „Cred că a spus nişte adevăruri care deranjau, de aceea l-au dat la o parte”.
„Doar aşa puteau să mă lovească”
Un cal bălţat se apropie de stăpânul lui şi începe să-i mestece hanoracul. „Am 25 de ani de meserie, pot ieşi la pensie, iar pensia ar fi mai mare decât salariul. Presa n-a scris de asta. Nu pentru bani sunt procuror, cred în ceea ce fac. Drogurile sunt un flagel şi sunt tot mai mulţi copii şi tineri la noi atinşi. Dacă nu îi opreşte nimeni pe traficanţi, o să ajungem ca în State. Politicienii vor să ţină populaţia sub control aşa. Pe unii îi controlează cu drogurile, pe alţii, cu mâncarea de la fast-food. Pâine şi circ. Cât voi mai fi procuror, o să mă lupt. Dosarele făcute de mine au dus la sute de condamnări”.
Discuţia se întoarce, inevitabil, la cai. „Doar aşa puteau să mă lovească. Sunt cinstit. Nu mi-e frică. Nu pot fi şantajat. Pe alţii îi pot controla prin frică, prin şantaj, pe mine, nu. Aşa că au inventat povestea asta cu cai morţi şi chinuiţi şi au dat-o la presă. Au dat-o pe mine, deşi caii sunt pe numele fratelui meu, Cristian. Pe mine, că sunt procuror. Chinuiţi sunt caii care stau la Delfinariu, într-un ţarc”.
Iar telefonul, iar poze. „Nu am fost niciodată acolo, mi-a trimis-o cineva. Uitaţi, noroiul n-ar fi rău pentru picioarele cailor, le masează, dar fecalele şi urina amestecate în noroi le distrug. Mi-au distrus caii”.
Sistemul familiei Ţucă privind creşterea şi îngrijirea cailor sună destul de spartan. „Un cal gras e un cal bolnav. Deşi îi zicem animal domestic, el nu s-a schimbat foarte mult de pe vremea când umbla sălbatic. Ia puneţi mâna, puneţi mâna pe el! E cald, nu? Uitaţi ce blană groasă are. Dacă ar sta în grajd, nu i-ar creşte părul aşa. Iarna, câinii se pun la picioarele cailor, pentru că un cal degajă căldură. Caii mei sunt din rase foarte rezistente, aduşi din vestul Europei şi din America”.
Exemplul cailor de la Letea
Blana calului, groasă de vreo doi centimetri, e, într-adevăr, caldă, fulgii se transformă rapid în picături de apă. „Ştiţi când suferă calul? La vânt puternic, la vijelie, dar şi atunci procedează ca omul, se întoarce cu fundul. Caii rezistă la temperaturi până la minus 60 de grade. Duceţi-vă în Pădurea Letea, unde sunt nişte amărâţi de cai, sălbăticiţi, nu sălbatici, sălbăticiţi. Ăia au fost abandonaţi de oameni. Calul are nevoie de mişcare, să se mişte liber, să mănânce când vrea el şi cât vrea el. Dacă-i dai grâu şi îl ţii în grajd, i se îngroaşă sângele”.
Pe malurile Techirghiolului şi pe dig, nu sunt decât ierburi uscate, pietroaie şi pământ. „Iarba asta e bună pentru flora lor intestinală. E adevărat că iarna se mai sug, dar acuşi vine primăvara şi pun la loc. Am luat mii de baloţi de fân pentru ei. Apă le aduc. Au unde să se mişte, că funia e lungă de peste zece metri. Iar astea nu sunt terenuri publice, sunt ale unor proprietari, care şi-au dat acordul să-i pasc. Unde sunt rele tratamente?”.
De ce ţine caii? „Nu-i ţin pentru concursuri, că dacă-i duc la concurs înseamnă că-i forţez, mă-nţelegeţi ce vreau să zic? Nu vreau să mi-i vadă nimeni, să mă dau mare cu ei. Îi ţin aşa, acolo. Uneori îi călărim, eu sau copiii mei, dar aşa, de drag, avem şei, dar nu le punem pe ei”.
Procurorul Ţucă povesteşte că a avut multe necazuri cu hoţii de cai, cu hoţii de căpestre şi cu veterinarii, până a dat de unii „care chiar se pricep, veterinari din ăia adevăraţi, care bagă mâna în vacă. Chirurgi pentru cai am găsit doar la Cluj şi la Bucureşti, puţini de tot”.
Adrian Bîlbă, directorul Delfinariului, care e şi medic veterinar, i-a tratat mai mulţi câini. „Aveam un cal pe care pusese ochii, mi l-a cerut, să i-l vând. I-am zis nu. Poftim, acuma are şi calul ăla, şi ceilalţi cai ai mei, sunt toţi la el”.
O poveste de război
Lacul e îngheţat, nu se aude apa foşnind, nu se aude decât motorul maşinilor, în dreptul cărora procurorul îşi pledează cauza. Arată spre glezna dreaptă: „De trei ori am avut piciorul rupt aici şi nu l-am pus în ghips. L-am lăsat să se vindece aşa. Nu sunt dintr-o sectă sau ceva. Nu. Dar cred că greşim când ne rupem de felul cum au trăit strămoşii noştri. Mă vedeţi? La 51 de ani, nu am nici o boală, mă mişc, muncesc, stau cu animalele pe câmp. Copiii mei au făcut toţi sport. Unul dintre băieţi a fost campion la trei discipline”.
Ochii procurorului sclipesc când vorbeşte despre copiii lui. Se înseninează sub glugă. Îşi aduce aminte că are gene de mongol, conform unei analize ADN, asta ar explica, susţine el, de ce nu poate renunţa la cai.
„Doi fraţi ai bunicii mele au luptat în Primul Război Mondial. Şi, ca să nu-i prindă duşmanii, s-au aruncat în Dunăre. Ca să nu fie batjocoriţi după moarte, că ştiau că asta îi aşteaptă. Ca să vedeţi din ce neam mă trag eu. Nu mi-e frică de moarte. Cred că nu dispărem cu totul. Când spiritul iese din acest templu care e corpul nostru, nu dispare. Nu am nevoie de intermediari, precum preoţii, între mine şi creatorul meu”.
Ferma familiei Ţucă nu e conectată la reţeaua de electricitate. „Avem generator, să ne încărcăm telefoanele. Am cumpărat ce-avem aici în rate, sper să terminăm de plătit vreodată. Ăsta e universul meu. E altfel decât ceea ce majoritatea numeşte realitate. Dar e plin de iubire. Dacă nu poţi să îi dai copilului ghete mai călduroase nu înseamnă că nu-l iubeşti, doar că atâta poţi. Dacă nu poţi să îi dai calului mai mult spaţiu să alerge sau fân mai bun nu înseamnă că nu-l iubeşti”.
Familia procurorului are şi un apartament în Constanţa.
„Au comis zeci de infracţiuni”
La cei 23 de cai aflaţi în custodia autorităţilor, procurorul Ţucă spune că n-a renunţat şi nici n-o să renunţe. „Pregătesc dosare, zeci de dosare. Au comis zeci de infracţiuni, doar pentru a proba o presupusă contravenţie, care nici măcar nu e reală. Erau 63 de cai, Edi a emis ordin să-i ridice pe 35 şi la sfârşit au luat doar 26. Păi, ce faci cu restul? De ce nu-i iei şi pe ei? Înseamnă că nu sunt în pericol, nu? M-aţi înţeles?”.
Fordul se mişcă încet spre următorul cal, unul bălţat negru cu alb. „Asta e mutarea noastră pe tabla de şah. Luaţi-i şi pe ăştia! Chiar vreau să-i luaţi şi pe aceştia! Să fie testaţi, analizaţi, să vadă că n-au nimic. Să se convingă şi ei, că pe mine nu mă crede nimeni. Luaţi-i! După 45 de zile, îi iau înapoi. Şi dacă vom pierde procesele, noi tot vom arăta care-i realitatea. 20, 30 de ani de acum încolo, vom ţine caii numai de-al dracului. Vom risca nişte amenzi, mă-nţelegeţi?”.
Trăgându-şi răsuflarea, ca după o cursă, procurorul Ţucă adaugă, aproape şoptit, că, deocamdată, familia lui nu se poate apăra în instanţă, să ceară despăgubiri şi caii înapoi, pentru că asta i-ar dăuna carierei de magistrat. Mai are un frate, tot procuror. „I-ar dăuna şi lui. Nici în presă nu e bine să apar. Va câştiga corupţia. România va pierde un om care a practicat această meserie din crez, cu curaj, fără să poată fi şantajat sau denigrat. Alegerea vă aparţine”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro