REPORTAJ-PORTRET. Lupta împotriva mafiei din Slovacia, după asasinarea unui jurnalist

• În prima parte a reportajului, am reconstituit crima, așa cum a fost trăită ea de cei apropiați. Astăzi, vorbim despre cum politicienii acuzați s-au întors și-i fac ei infractori pe jurnaliști. 

Slovacia are peste 200 de castele, 6.000 de peșteri și 1.300 de izvoare minerale. Împărțim cu Slovacia Dunărea și o parte din Carpați – Munții Tatra, porțiunea cea mai înaltă. Pentru noi, Tatra păstrează încă o amintire sângeroasă, mii de soldați români au murit în Al Doilea Război Mondial pe teritoriul Slovaciei. 

Când oamenii devin monument

Bratislava e un oraș plin de de monumente, fiecare cu simbolul și istoria lui: Cumil, un bărbat care iese pe jumătate din asfalt, simbol al rezistenței față de ocupația sovietică din 1968, apoi soldatul lui Napoleon, circarul Schone Naci, Coloana Ciumei, Fântâna lui Ganimede. Cele mai multe zac reci în piețe, pigulite de porumbei, rămân anonime în fotografii turistice. 

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

În SNP – Piața Națională a Răscoalei Slovace, este o plachetă pe care scrie „Doar cei care luptă pentru libertate sunt demni de ea”, în amintirea momentului Revoluției de Catifea din 1989, când cădea Cortina de Fier. Atunci, Cehoslovacia, din care Slovacia făcea parte, a ieșit de sub regimul comunist.

„Nu cred că poate exista un caz important după care totul se schimbă. Cred că dimpotrivă, societatea și sfera politică pot să se dezvolte astfel încât corupția să fie mai puțin obișnuită. Știu că nu se va întâmpla într-un an sau doi. Poate va dura o viață. Dar poate pot aduce o mică contribuție la această transformare”. Asta spunea Jan Kuciak, într-un interviu pe care îl dădea în 2017, cu un an înainte să moară.

În 2018, la câteva zile după uciderea lui Jan Kuciak și a logodnicei sale, Martina Kusnirova, slovacii au ieșit din nou în stradă să strige că e de ajuns cu atâta corupție, că orice linie roșie e încălcată când corupția duce la moartea oamenilor.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Fața corupției din Slovacia: maimuțica, subordonatul și boss-ul

„Niciun părinte n-ar trebui să treacă prin așa ceva”, spune jurnalistul austriac Christoph Lehermayr, care a documentat cartea „Jan Kuciak: Misterul crimei”. A participat în 2020 la procesul asasinatului și apoi a pus cap la cap tot cazul. Părinții celor doi tineri au fost în sala de judecată în fiecare zi, timp de o lună. „Niciun părinte n-ar trebui să audă așa ceva”, continuă Christoph.

În boxa acuzaților, Marian Kucner, oligarh și mogul media, numit de presă „Berlusconi de Slovacia” și Alena Zsuszova, mâna lui dreaptă. Cei doi ar fi ordonat asasinatul pe care criminalii plătiți îl recunoscuseră. Procurorii trebuiau acum să o demonstreze. Au găsit mesaje criptate pe care cei doi și le trimiteau pe aplicația Threema. 

Din conversațiile lor, procurorii descifrează rețeaua: o secretară de stat este „maimuțica”, un judecător – „un prieten”, procurorul-șef – „un subordonat”, prim-ministrul – „boss-ul”.

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

„Cine e atât de prost ca întâi să-l amenințe pe unul dintre colegii voștri și apoi chiar să-l ucidă?”, s-a adresat Kocner direct în camerele de filmat înainte să fie arestat.

Părinții celor doi tineri au fost martori la toată confruntarea dintre procurori și omul de afaceri sau avocații lui. Judecătorii au decis în final că nu au suficiente probe să-i acuze pe cei doi. Kucner a rămas totuși în arest, cu o pedeapsă de 19 ani, într-un alt dosar de infracțiuni economice, anchetă demarată de investigațiile lui Jan Kuciak. Practic, victima și-a arestat propriul criminal.

Ziariști amenințați și urmăriți

Peste 30 de jurnaliști slovaci, în afară de Jan, erau urmăriți sau li se ascultau telefoanele, tot la cererea lui Marian Kocner. Au fost găsite poze cu filajul jurnalistului pe un USB în casa oligarhului. Pe Jan îl amenințase la telefon atunci când acesta i-a cerut un punct de vedere cu privire la afacerile sale dubioase: „O să sap să aflu tot despre mama, fratele, rudele tale și o să public și eu tot ce aflu despre tine. Ai o agendă și scrii la comandă!”. Jan a păstrat înregistrarea, dar nu a depus plângere.

La finalul procesului, sfâșiată de durere, mama Martinei, Zlatica, a mers direct către Alena, complicele lui Kocner: „Crede-mă, am citit rechizitoriul cu atenție, știu ce-ai făcut. Dacă erai nevinovată, nu ai fi fost aici, ci acasă cu fiica ta. Și fiica mea ar fi fost cu mine”. 

La patru ani de la crimă, procesul a fost reluat, cu mai multe capete de acuzare, fiindcă se pare că cei doi voiau să mai ucidă doi procurori și un avocat.

Sub presiunea publică, au început să curgă cazurile de corupție. În patru ani, 13 judecători au fost acuzați de obstrucționarea justiției și corupție, un șef din poliție s-a sinucis și alți doi sunt investigați. Despre unul dintre ei, care a coordonat cazul lui Jan și al Martinei, s-a aflat că el însuși coordona un grup de criminalitate organizată.

Monumentul copiilor Revoluției de catifea

O ploaie măruntă, tăioasă, începe să cadă peste cei care se adună timid în piața SNP. Se deschid umbrele negre, ca la o înmormântare. Se vorbește în șoaptă. Câțiva tineri stau adunați și zgribuliți, în haine de piele. Sunt parte din echipa de artiști care au făcut sculptura. „Materialul este din fier și oțel inoxidabil. Rugina care se va forma își va schimba culoarea în funcție de vreme, va deveni mai roșiatică și reprezintă sângele scurs”, explică Zsuzsanna Hancikova, studentă la Arte.

La câțiva metri de monument, un covor de lumânări la picioarele unor fotografii cu Jan Kuciak și Martina Kusnirova. O poză cu cei doi dintr-o vacanță, când se țin strâns în brațe și zâmbesc. Într-o altă poză, Jan cu bretonul pe frunte, cu un aer retro, de actor al anilor 80.

În urmă cu patru ani, aceeași tineri se aflau tot aici, în piață, la protestele de după crimă, să ceară schimbarea guvernului. Oamenii sunt mai atenți azi la politică, crede Tomáš Pariš. „Sunt unii care se gândesc la asta în permanență, dar majoritatea uită. Și de asta a fost făcută sculptura, pentru că au trecut patru ani, am avut coronavirusul și alte probleme politice care au umplut viața oamenilor. Sculptura arată oamenilor că e important să ne amintim. A fost cumplit că doi oameni au trebuit să moară pentru adevăr”, spune și Tomáš.

Marta Karkova își ia fetița în brațe și privește spre monument. Era aici acum patru ani, a vrut să vină și acum. „Acel moment a întărit dorința și speranța de a trăi într-o societate în care libertatea de expresie e un lucru normal și libertatea de a scrie e un lucru normal și în care nimeni nu moare pentru munca sa. Așteptările au fost mari, deși după patru ani nu mai e ceva dezbătut zilnic”, spune și femeia.

„Toți sunt depresivi, frustrați, confuzi”

Apare în mulțime Pavla Holcova. Jurnalista de investigație a lucrat împreună cu Jan Kuciak la ancheta internațională Panama Papers, care a dezvăluit evaziunea fiscală făcută de zeci de oameni de afaceri din toată lumea, inclusiv România. 

Ochii de un albastru-violet îi sunt triști. „Mă simt frustrată, obosită, supărată”, spune tânăra cu părul scurt, roșcat. 

Speră ca noul proces să facă dreptate în cazul morții lui Jan. Dar mai sunt alte mari procese în 2022 în Slovacia, oficiali, judecători, polițiști acuzați de corupție. „Slovacii credeau mai mult în presă în 2018, când s-a întâmplat tragedia, dar acum nu mai sunt sigură. Toți sunt depresivi, frustrați, confuzi. Partidul care reprezenta sistemul mafiot atunci, dezvăluit în mai multe anchete, câștigă simpatie și s-ar putea întoarce la putere”, explică jurnalista.

Politica se repetă

Robert Fico, premierul în funcție când Jan Kuciak a fost asasinat, de la Partidul Social-Democrat, și-a dat demisia în 2018 la presiunea mulțimii ieșite în stradă. Ancheta jurnalistului ucis dezvăluia legături între mafia calabreză Ndragheta și oameni din cabinetul său. Opoziția a preluat puterea și apoi a venit pandemia. Fiindcă au existat multe probleme în gestionarea crizei sanitare, popularitatea celor de la guvernare a scăzut și pe această dezamăgire s-a ridicat din nou Robert Fico. 

Dacă în 2018, după asasinat, publicația online Aktuality, al doilea site de știri din Slovacia, și-a triplat numărul de abonați, ajungând la 10 milioane de vizualizări pe lună, astăzi sunt din nou de unde au plecat. Dar există, totuși, mii de oameni care continuă să doneze. 

„Mulți văd astăzi presa ca pe un dușman al statului din cauza politicienilor de opoziție, inclusiv fostul premier Robert Fico, care au un discurs referitor la media ca fiind un grup de criminalitate organizată. Acesta este rezultatul propagandei lor și apoi mai este media conspiraționistă, cu un discurs de ură la adresa jurnaliștilor”, spune redactorul-șef Peter Bardy.

1 milion de euro pe masă

Robert Fico a făcut imediat după asasinat o conferință de presă. Lângă el, pe masă, avea un milion de euro așezați în teancuri, pe care îi oferea recompensă pentru găsirea criminalilor. O imagine anacronică cu durerea din societate. Banii nu au ajuns la nimeni, dar imaginea lui „ca într-un film de Kusturica”, după cum descrie Bardy, era poza unui întreg sistem.

Redacția Aktuality numără 40 de oameni. După crimă, echipa de investigații a crescut de la doi la cinci membri. Presiunea din partea jurnaliștilor pe autorități a crescut, au devenit și mai incomozi. 

Un centru de investigații în care exclusivitatea e a tuturor

Jurnaliștii au început să lucreze împreună. S-a înființat Centrul de jurnalism de investigații Jan Kuciak, în încercarea de a desființa granițele exclusivității. Pun acolo informațiile la liber și toți jurnaliștii care doresc să lucreze împreună la un caz, o pot face. Ancheta uciderii lui Jan a fost investigată de zeci de jurnaliști slovaci, anchetele au fost publicate simultan în zeci de publicații, într-o acțiune fără precedent.

Între timp, entuziasmul s-a mai ponderat, dar continuă să lucreze împreună cu alți jurnaliști fără orgolii sau vanități, fără „subiectul e al meu”. 

„Unul dintre motive a fost securitatea noastră. Dacă publici de unul singur, tu ești singura țintă, iar pe investigații complicate, ca ancheta asasinatului, am creat biblioteca Kuciak unde am publicat articole la care au contribuit peste zece publicații, deci nu a existat o singură țintă”, explică Lukas Diko, unul dintre ziariștii Centrului Jan Kuciak. Nu l-a cunoscut personal pe Jan, dar îi duce moștenirea mai departe.

Cum au încercat politicienii să se folosească

Discutăm în clădirea istorică unde este centrul. După ce urci scările interbelice, cu pereții decopertați până la cărămidă, intri într-un spațiu al zilelor noastre. Canapele colorate, mese din lemn masiv, un hub de lucru modern. Din spațiul pus la punct și călduros ies către lume cele mai murdare cazuri de corupție. „Aproape toate cazurile care au fost publicate din 2018 au fost investigate abia după alegerile din 2020, când a câștigat opoziția. Cred că rolul jurnalismului este important într-o democrație. Dacă actorii oficiali, polițiștii, procurorii nu investighează, jurnaliștii o fac în permanență.”

Crede la fel și Martin Turcek, fostul coleg și prieten al lui Jan, de la Aktuality. „Când a fost monumentul dezvelit în centrul orașului, câțiva politicieni au avut discursuri și unii spuneau că duc mai departe moștenirea lui Jan Kuciak. Nu e adevărat, munca lui nu ținea cont de politică. Rolul nostru este de a urmări activitatea tuturor politicienilor, din orice partid”, spune Martin Turček.

Și indiferent de câte atacuri au parte, echipa de la Centrul de Investigații sau de la Aktuality continuă să-și facă treaba. „În munca noastră, e important să nu-ți fie frică”, crede Martin. Împreună, le e frică mai puțin.

Chiar schimbă o crimă un sistem?

Oamenii și-au umplut inimile cu speranță și au cerut schimbarea sistemului. Au crezut că uciderea celor doi va funcționa ca un motor pentru curățarea clasei politice și a instituțiilor corupte. Lucrurile nu merg așa, crede Peter Bardy, astăzi. „Este trist că vrei să schimbi politicienii abia după asasinarea unor nevinovați, aici e problema. Oamenii ar trebui să își asume partea lor de responsabilitate pentru țară. Toți oamenii trebuie să aibă o responsabilitate față de politicienii care ajung în cele mai înalte poziții. Nu poți să te schimbi doar când se întâmplă ceva extrem, cum este asasinarea unor oameni”, crede redactorul-șef.

Dar lupta cu corupția nu e una ușoară și nu se face pocnind din degete. Nici măcar după ce ochii unei națiuni au fost deschiși de zgomotul unei pistol cu calibrul de 9 mm. Sau după ce un incendiu ucide 64 de tineri, cum a fost la Colectiv.

Cât trebuie să sapi ca să găsești corupția

Încrederea în presă rămâne destul de scăzută în Slovacia. Sub o treime dintre slovaci au spus că au încredere în mass-media, potrivit Statista. În România, încrederea în presă e la 42%. În ceea ce privește percepția cu privire la corupție, Slovacia se află pe locul 56 în lume, România – zece locuri mai jos. 

O disproporționalitate care pare logică: românii au puțin mai multă încredere în presă și prin urmare văd mai clar corupția, slovacii cred mai puțin în presă și își percep statul mai puțin corupt.

Jurnalistul Christoph Lehermayr care a acoperit subiecte din toată lumea, de la Primăvara Arabă, războiul ruso-ucrainean început cu anexarea Crimeei până la investigarea morții lui Jan Kuciak, e tot mai convins că există corupție peste tot, în toate țările. Nu nivelul ei se pune în discuție, ci cât efort trebuie să depui ca s-o descoperi. „Corupția e peste tot, este și la noi în Austria. Întrebarea este cât de adânc trebuie să sapi pentru a o găsi, dacă trebuie doar să scrijelești cu degetul și o descoperit sau trebuie să sapi bine în pământ. În Austria probabil ai nevoie să forezi, dar după ce o descoperi, vezi că e același lucru, doar că ascuns mai bine”.

În ziua în care a auzit de crimă, s-a urcat în mașină și într-o oră a fost în Bratislava. Nu-i venea să creadă că atât de aproape de centrul Europei se poate întâmpla un asasinat în stil mafiot.

Același șoc l-a trăit și slovacul Pavol Szalai, corespondent Reporteri fără frontiere. A început să caute dacă s-a mai întâmplat așa ceva în țara lui vreodată și nu a descoperit niciun alt caz. Pavol a relatat mult de la proteste. „Slovacia a devenit simbolul luptei pentru libertatea de expresie în toată lumea”, spune tânărul.

„Era iarnă, beznă și au aprins toți telefoanele. Protestele, cu excepția unor incidente în ultima parte a lor, au fost foarte civilizate și pașnice. Oamenii s-au adunat ca la un priveghi, erau toți în doliu. Atunci se materializa speranța, vedeam o luminiță destul de departe. Din 2018 această lumină s-a tot apropiat și lumina însemna adevărul și dreptatea cu privire la crimă”.

În piața simbol al libertății

Au fost cele mai mari proteste pe care le-a văzut Slovacia de la Revoluție. „Nu e o coincidență că monumentul comemorativ este alături de un monument al Revoluției de catifea. Jan și Martina sunt copiii democrației și au murit în vremuri democratice pentru dreptate”, spune Pavol.

Oamenii și-au cântat atunci imnul național, despre trezire, ca al nostru. „Până acum Slovacia noastră a dormit profund, dar tunetele și fulgerele o deșteaptă”, s-ar traduce versurile din secolul al 19-lea adresate atunci opresorilor unguri. În 2018, împotriva mafiei. În 2022, s-au mai adunat doar pentru un moment de bucurie națională.

La o zi după comemorarea jurnalistului ucis, piața SNP găzduia întoarcerea festivă de la Jocurile Olimpice de iarnă din Beijing a echipei de hochei care luase argint. Oamenii cu spatele la statuile libertății priveau spre scena unde jucătorii își spuneau discursul victoriei. Și prima pagină a ziarelor a fost tot a sportivilor.

La final de zi, soarele de iarnă fentează scutul clădirilor și trimite țepușe de lumină. Se cântă, se dansează, se mănâncă cartofi prăjiți la coif. S-a scos și obligativitatea măștii, după doi ani, slovacii sunt din nou împreună. La fel cum vor fi aici și să protesteze, din nou, dacă va trebui. Conștiința se trezește în valuri, ca pe stadion, când unii stau jos, alții sunt ridicați și strigă.

Pe colțul unei clădiri este un mic graffiti: „Jan Hus, Jan Palach, Jan Kuciak”. Hus a fost un preot ars pe rug în 1415 fiindcă a criticat biserica. Monumentul Jan Hus este azi în mijlocul Pragăi.

Palach a fost un student ceh care în 1969 și-a dat foc în Praga în semn de protest față de invadarea Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varșovia care voiau să oprească reformele inițiate în urma protestelor început cu un an înainte. Reformele presupuneau libertatea presei și guvernare multipartinică. Un monument în memoria lui Palach se află astăzi în Piața Wenceslas din Praga.

1415, 1969, 2018. Cei trei Jan care au murit pentru libertatea de expresie. Ce a rămas după ei? Amintiri, articole, cărți, monumente. Și alți oameni care pot duce mai departe moștenirea lor, în Slovacia, România, Ucraina, Rusia, oriunde în lume. Fiindcă „doar cei care luptă pentru libertate sunt demni de ea”.

Urmărește-ne pe Google News