REPORTAJ. Prima zi a lui Fritz la Primăria Timişoara. ”Nu voi tolera şmecheria”

E soare cu dinţi în această dimineaţă de octombrie, în oraşul în care a început Revoluţia. Trotuarele sunt umede de la ploaia din noaptea anterioară şi pline ochi de frunze de culoarea lămâilor. 

Mai mulţi fotoreporteri caută cele mai bune unghiuri din care să le pozeze pe cele trei femei de la salubritate care mătură asfaltul din faţa Filarmonicii de Stat “Banatul”, acolo unde, în mai puţin de 20 de minute, începe ceremonia de învestire a Consiliului Local şi a noului primar al Timişoarei: Dominic Samuel Fritz. Metafora vizuală e facilă, dar irezistibilă. 

Câteva minute mai târziu, Dominic Fritz şi logodnica lui ajung la filarmonică, pe biciclete, întâmpinaţi de un grup de jurnalişti şi un altul format din consilieri locali şi oameni din staff-ul de campanie al tânărului politician. 

În campanie, Fritz a declarat de mai multe ori că va merge la serviciu pe bicicletă de fiecare dată când vremea îi va permite. 

Recomandări

Imobiliare.ro: Chiria medie a ajuns la 550 de euro pentru un apartament de două camere. Studenții scumpesc piața cu 20%

Ajunge la eveniment relaxat, vesel, puţin nerăbdător. Intră, se dezinfectează, semnează foaia de prezenţă şi se aşază repede la prezidiu. 

Fritz preia Timişoara într-un moment dificil: oraşul este roşu aprins COVID, carmin COVID de mai multe zile, depăşind rata infectării de 3 la mie. Sunt închise şcolile, cinematografele, restaurantele. Ceremonia de învestitură are loc într-un cadru restrâns şi respectă regulile distanţării sociale.

Înconjurat de mai multe rânduri de scaune goale, fostul primar Nicolae Robu stă singur într-un sector al sălii. El este singurul invitat oficial al evenimentului. Pe lângă cei 25 de consilieri locali proaspăt aleşi şi validaţi, în sală au fost -într-un pre-tur al parlamentarelor – şi preşedintele USR, Dan Barna, dar şi Cătălin Drulă, liderul deputaților USR. 

Politician şi dirijor. Iubit şi contestat

Dominic Fritz are 37 de ani şi este recomandat drept “politician şi dirijor” de motoarele de căutare care au semnalat lumii că un cetățean german a devenit edilul unui mare oraș românesc.

Recomandări

Subiecte Istorie BAC 2024, sesiunea de toamnă. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

S-a născut şi a crescut în Germania, dar a ajuns prima oară în Timişoara la 19 ani, când a făcut voluntariat la o casă de copii. Apoi a tot revenit în oraş şi s-a implicat constant în societatea civilă locală.

Pasionat de muzică, a fondat proiecte ca „Timișoara Gospel Project” și Asociația Culturală TGP, pe care o conduce ca președinte din 2012. Concertele pe care le dirija au strâns donații de mii de euro pentru Centrul de Îngrijire Paliativă din Timișoara. 

Acum, în această zi de vineri de 30 octombrie 2020, Fritz îi ia locul lui Robu la primărie după ce, în septembrie, a câştigat alegerile cu un scor zdrobitor: 52,66% dintre voturile exprimate. Însă, abia la o lună de la scrutin, şi-a putut prelua mandatul.

Trei persoane au atacat la Tribunalul Timiş validarea sa ca primar. Contestaţiile au fost – deloc surprinzător – tot atâtea moduri de a-l denunţa pe Fritz ca “nefiind de-al locului”. Una dintre plângeri a fost că Fritz nu are cetăţenie română, alta, că noul primar nu are domiciliul în Timişoara. Ca să candideze la primărie, Fritz nu avea nevoie de cetăţenie română, iar legea spune că pot candida şi rezidenţii. Tribunalul i-a dat lui câştig de cauză.

Recomandări

Subiecte Matematică BAC 2024, sesiunea de toamnă. Ce le-a picat elevilor la proba obligatorie a profilului la Bacalaureat

Fritz depune jurământul pentru Timişoara

Ceremonia începe cu intonarea imnului României, pe care  Fritz îl ascultă cu spatele drept şi mâinile împreunate la nivelul şoldurilor. Nu are gestul reflex al politicianului român, de a duce mâna la piept, brevetul echipei naționale de fotbal, când se cântă imnul.

Poartă o cravată vişinie la costumul bleumarin pe gulerul căruia a aşezat două insigne: una cu steagul României, iar alta cu steagul Uniunii Europene. 

Rând pe rând, 25 de consilieri locali depun jurământul şi rostesc aceeaşi frază, unii mai repezit, alţii emfatic:

„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Timișoara. Așa să-mi ajute bunul Dumnezeu.”

Unul singur îndrăzneşte o divagaţie de la textul standard. Consilierul PNL, Lucian Căldăraru continuă cu o mică intervenţie: „Constat că în 30 de ani de zile, mulți au jurat strâmb. Și au ajuns la conducere mulți nemernici, hoți, bandiți, care nu s-au sfiit să fure în continuare idealurile Revoluției Române”. 

“Trebuie să încetăm cu aceste jurăminte, un sperjur la adresa României”, insistă, cu un tonus caţavencian, Căldăraru. Mai târziu, același liberal, care conduce şedinţa, în calitate de “cel mai bătrân consilier ales”, compară clasa politica din România cu “un alt COVID, o boală naţională”. 

După cei 25 consilieri, îi vine rândul lui Fritz să depună jurământul. Vorbeşte limba română fără greşeli. 

Expresia “Pentru binele locuitorilor” capătă o greutate dublă în interpretarea sa, deşi asistenţa auzise deja de 25 de ori această expresie. 

Primul discurs ca primar: ”Nu voi tolera şmecheria”

Ca să asculte primul discurs al iubitului său în calitate de primar al Timişoarei, logodnica lui Dominic Fritz se ridică în picioare un minut, două, dar apoi se aşază din nou în fotoliu, la balconul filarmonicii, încercând să nu atragă prea mult atenţia asupra ei. Aici se află doar ea şi reprezentanţii presei, pe care i-a rugat deja să nu o filmeze sau fotografieze. 

Poartă o rochie neagră, cu pantofi negri cu toc drept şi o haină din stofă alb-negru, la care a accesorizat o geantă, întâmplător sau nu, vişinie precum cravata primarului. 

Diplomată ONU, aşa cum o descrie Dominic Fritz pe site-ul său, fără să-i dea însă numele, iubita primarului nu înţelege limba română – dar îi aplaudă oricum discursul, în semn de susţinere. 

Fritz le vorbeşte oamenilor despre solidaritate şi despre responsabilitate personală.  Se recomandă ca fiind un “slujitor al comunităţii”, care va “trage în fiecare zi nu pentru unii, ci pentru toţi” şi spune că: 

Politica nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Avem nevoie de politică pentru a face dintr-o populație de sute de mii de indivizi o comunitate funcțională. Cu reguli comune, respectate de toți, cu deschidere către ideile noi, cu implicarea tuturor, pentru că toți avem de contribuit.

Se califică drept intransigent, nu va “tolera şmecheria”, dar are “braţele larg deschise pentru colaborare”. Spre finalul discursului, pătrunde în sală sunetul clopotelor de la Catedrala din apropiere.

În perioada 2016-2019, Fritz -şcolit în Ştiinţe Politice la Universitatea din Konstanz, Germania –  a fost şef de cabinet al fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler. Aşa că e surprinzător doar pentru contextul local, nu şi pentru istoricul lui personal că vine cu un mesaj inclusiv faţă de consilierii locali care şi-au obţinut mandatul venind din alte partide decât Alianţa USR PLUS.

Suntem competitori,  pentru că doar competiţia asigură progres. dar războiul nu-l ducem unii împotriva celorlalţi, ci împreună, împotriva tuturor viruşilor care afectează viaţa cetăţii.

Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei:

Robu și Giuliani, un model

La finalul ceremoniei, Nicolae Robu, edilul Timişoarei în ultimii 8 ani, îi predă noului primar stema şi cheia oraşului, şi un inventar al actelor, “pe încredere”. Nu înainte de a se dezinfecta viguros, chiar pe scenă.

Alocuţiunea impetuoasă și centrată pe el a lui Robu stârneşte mai multe zâmbete în sală şi e într-un contrast deloc subtil cu discursul primarului ales. 

Dacă Fritz a vorbit despre comunitate şi o filosofie în care fiecare se implică pentru binele tuturor, Robu vorbeşte la persoana I singular. Despre el. E însă același personaj voluntar, care a recunoscut printre primii din țară înfrângerea, cu fair-play, chiar în noaptea votului.  

Robu e omul care vreme de aproape un deceniu a apărut în fiecare zi în media, cumva, undeva, făcând pe placul timișorenilor. Pe vremuri se spunea că cel mai periculos loc din New York era între gura lui Rudy Giuliani și un microfon. La Timișoara, timp de două mandate câștigate en fanfar, locul cel mai periculos din oraș a fost între vorbele lui Robu și microfon. 

”Să fiţi un primar mai bun ca mine”

“Formaţie sportivă având, după cum ştiţi cu toţii, eu am tăria să receptez înfrângerea cu fair-play, nici reproşându-mi nimic şi înţelegând senin, împăcat că majoritatea timişorenilor de astăzi nu agreează pur şi simplu ce-am oferit eu ca direcţii de dezvoltare a oraşului. Mi-am prezentat viziunea, iar eu nu pot oferi altceva, pentru că ar însemna să o fac împotriva crezului meu”, începe Nicolae Robu

Enumeră apoi mai multe realizări pe care le lasă moştenire: “Nimeni nu va readuce maşinile în cele 33 de străzi, 6 pieţe şi 3 piaţete lăsate de mine pietonale (…) Lăsate libere de maşini, de mine”.

“Vă doresc să fiţi un primar mai bun ca mine”, concluzionează, sportiv, Robu. 

Gestul său e exotic în administraţia publică din România. În multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală, vechii primari nu vin să predea mandatul celor aleşi, după cum notează şi Dan Barna, când i se alătură lui Fritz, la declaraţiile de presă. Cu precizarea că Barna a fost apoi citat greşit de o parte din presã, ca zicând cã Timișoara ar fi fost singurul oraș în care pierzătorul a asistat la înscăunarea învingătorului. Și la Brașov Scripcaru a apărut la ceremonia lui Coliban.

Maraton de selfie-uri 

În discursul său, preşedintele USR e înarmat cu mesaje pre-campanie, dar după 8 luni de pandemie, e încă încurcat de masca de protecţie. Îi vine mare, îi tot pică de pe nas şi trebuie să o atingă mereu pentru a o ridica la loc. 

Se fac fotografii de grup în diferite combinaţii, cu parlamentarii veniţi de la Bucureşti, cu noii consilieri locali, şi nu numai.

“Vedeţi ce bine-i stă cu steagul? Se potriveşte cu culoarea ochilor”, arată spre primar Ruben Laţcău, unul din consilierii locali, dar şi membru în stafful campaniei lui Fritz. Laţcău rămâne tot restul zilei, ca o umbră hiperactivă verbal, mereu lângă Fritz, care glumeşte într-un dialog cu un funcţionar al primăriei: “nu el e primarul, eu sunt”. 

”Nu mai scap de jurnalişti”

După declaraţiile de presă, Fritz îşi recuperează haina de la iubita lui şi îşi continuă apoi ziua cu un tur al primăriei, vizavi de filarmonică. Încearcă, în mai puţin de două ore, să cunoască toţi angajaţii, dar şi să se lămurească ce face fiecare direcţie sau serviciu. 

După două birouri, îşi dă seama că e însoţit de mai mulţi jurnalişti şi şopteşte cuiva din echipa lui: “Dacă vine şi presa după mine, atunci să fie şi cineva de la presă (n.r: relaţii cu presa) aici”. Alte câteva birouri mai târziu, îşi cere scuze “pentru jurnalişti. Nu mai scap de ei”. 

La intrarea în biroul Resurse Umane se află un avizier cu informaţii despre posturile scoase la concurs. În urmă cu o lună au fost publicate rezultatele a două concursuri de manageri de spital (unul chiar la Spitalul de Boli Infecţioase). 

La ambele participase un singur candidat. “Doar competiţia asigură progres” răsună încă fraza lui Fritz de la filarmonică. 

Turul de onoare

În tot maratonul de vizitat birouri şi întins pumnul pentru salutat angajat cu angajat, Fritz le pune constant întrebări oamenilor: Cât durează să rezolvaţi un astfel de dosar? Aveţi cu toţii calculatoare? Ce fel de proiecte faceţi aici? Câţi sunteţi în departament? Aveţi posturi vacante? De-acasă lucrează cineva?

Întrebările curg glonţ, răspunsurile sunt şi nu sunt ascultate, iar în haosul concentrării întâlnirii cu zeci de oameni într-o singură zi, e greu până şi să-ţi faci o hartă mentală a structurării primăriei pe divizii şi departamente. 

În programul de campanie a lui Fritz, acesta vorbea şi despre o restructurare a primăriei, cu manageri şi consilii consultative de cartiere. A promis, de asemenea, o “primărie de sticlă”, cu transparenţă totală pe contractele instituţiilor publice locale.

Avem nevoie de spaţiu pentru oameni, nu pentru documente

Fizic, toate birourile sunt săli claustrofobe, iluminate cu neoane şi îndesate cu dulapuri pline ochi de bibliorafturi. În clădire par să existe mai multe hârtii decât fire de păr ale angajaţilor.

La arhivă, Fritz e şocat. “Aveţi aici documente din anii ‘80? Păi, ce caută aici?” Primeşte nişte explicaţii, dar nu e mulţumit. “Noi avem nevoie de spaţiu pentru oameni, nu pentru documente”.

Părăseşte fiecare birou cu urări optimiste şi motivaţionale:  “Spor! O s-avem treabă”, “De luni facem treabă împreună”, ori “S-aerisiţi bine pentru Covid”.

Majoritatea oamenilor afișează emoţiile elevilor scoşi la tablă, când, pe lângă învăţătoare, mai sunt în clasă şi inspectorii şcolari. O presiune protocolară e palpabilă în aer, iar câţiva chiar par să se fi pregătit şi să-şi fi memorat un mic discurs despre activitatea lor. 

Angajatele de la Terenuri prind curaj şi-i cer să facă o poză împreună. 

Într-un birou de nici 3 metri pătraţi lucrează 6 oameni. Fritz îi numără şi-şi manifestă mirarea:  “E legal cu codul muncii să fie atâţia oameni într-un birou?”. 

Finalul turului îl găseşte, pentru prima dată, în noul său birou. Ca să facă lumină, Fritz trage draperiile lungi, grele şi dezveleşte astfel nişte geamuri care par să nu mai fi fost spălate dinaintea pandemiei. 

Totuşi intră lumina.

În programul de după-amiază are întâlniri cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, ai cultelor religioase, dar şi o sesiune de lucru pe COVID-19. Dar toate acestea se vor desfăşura departe de ochii “jurnaliştilor”, de care nu mai scapă.

Până atunci se decide ce vrea să mănânce la primul prânz în calitate de primar: tortilla cu guacamole. ”O alegere inspirată”, cum spun chelnerii la restaurante ca să se flateze. Dar ultimul lucru de care ar avea nevoie Fritz e să fie flatat. E primarul celui mai temerar și năzuros oraș din România. Aici totul pare că se acceptă, dar nimic nu se iartă. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro