La Ojdula, ursul e precum câinele: se plimbă pe uliță, prin fața porților, fără grijă, spun localnicii. În cimitir apare câte un animal chiar în miezul zilei și privește printre cruci la cei care mai vin să curețe mormintele de buruieni sau să aprindă o lumânare.
„E vorba că nu unu umblă. Umblă și mai mulți. Umblă și cu pui, umblă și masculi, și femele, cu pui cu tot. Păi, acum doi ani – vedeți cireșul ăla mare? – ursoaica era sub cireș și doi pui erau în ăsta, pe cireșul ăla mare”, ne spune un localnic, Janos Bukur. Într-o singură noapte, un urs l-a lăsat fără vreo 12 oi, spune acesta. Cinci le-a omorât pe loc, din celelalte s-a ospătat parțial și a lăsat leșurile în ogradă.
Ne e frică să mergem în capătul satului, că ne prinde ursul. Ca haitele de câini, atâția sunt aici.
Localnic din Ojdula:
Ojdulenii și urșii
Dacă îi întrebi pe ojduleni de urși, se vor grăbi să arate fotografii cu vaci sfâșiate, oi cu lâna plină de sânge și coarne de capre agățate între două scânduri de gard. Imagini greu de privit de oricine, iubitor de animale sau nu. Și își vor vărsa revolta pe ONG-urile de mediu care spun că urșii bruni trebuie protejați.
„Eu am spus: pentru oricare cetățean al acestei țări care are dubii cu privire la ce se întâmplă aici, ofer gratuit cazare, mâncare, să vină să stea cu noi, să muncească zilnic în gospodărie și să doarmă împreună cu noi așa cum dormim noi: având grijă de gospodărie împotriva atacurilor animalelor sălbatice. Să vedem dacă după o perioadă vor fi de aceeași părere”, spune Mircea Samson, localnic din Ojdula.
Vreo 3.300 de locuitori numără Ojdula, un sat aflat la un sfert de oră de Târgu Secuiesc. Oamenii se ocupă aici cu agricultura și cu creșterea animalelor. Se mândresc cu gospodăriile lor în care, spun ei, au investit bani mulți și cel puțin tot atât efort de-a lungul multor generații.
Un prinț a ucis un urs într-o vânătoare legală
Dar nu faptul că-s oamenii buni gospodari a pus satul din centrul țării pe hartă, ci împușcarea ursului Arthur, despre care organizația Agent Green spune că ar fi fost cel mai mare urs brun din România.
Satul Ojdula e acum în mijlocul unei dezbateri aprinse ce a cuprins întreaga țară, de la localnicul care și-a luat mai mulți câini ca să-l apere de urs, până la ministrul mediului, Tanczos Barna, care a cerut recoltarea de probe ADN pentru a vedea care e ursul ucis.
În România, vânătoarea ursului brun este interzisă, fiind specie protejată. Cu toate astea, țara noastră dă nenumărate derogări pentru uciderea animalelor sălbatice, invocând excepția din Directiva Habitat a UE care permite recoltarea exemplarelor de urs care provoacă pagube în localități și pun în pericol viețile oamenilor.
Astfel, recoltarea, adică împușcarea urșilor bruni, este, practic, legală. Din afacerea asta ies în câștig doar organizațiile de vânătoare care primesc zeci de mii de euro de la cei interesați să obțină un „trofeu” de urs.
118 urși bruni au fost recoltați în perioada 2019-2021, iar în topul județelor cu cele mai multe recoltări, potrivit datelor publice de pe site-ul Ministerului Mediului de la sfârșitul lunii aprilie, se află Covasna (25), Mureș (21) și Harghita (20).
Cazul ursului Arthur împușcat de prințul austriac a ajuns în atențiaComisiei Europene, iar DNA a deschis un dosar penal. Verificările făcute de Garda de Mediu și Garda Forestieră au arătat, cel puțin până în acest moment, că vânătoarea s-a făcut legal.
Pe localnici nu-i interesează însă dacă ursul împușcat în luna martie de prințul austriac Emanuel von Liechtenstein era sau nu Arthur sau dacă era sau nu cel mai mare din țară. Ori dacă uciderea lui a fost legală. Pentru că problema lor nu s-a rezolvat, iar atacurile animalelor sălbatice au continuat.
Câinii latră, ursul merge
Sâmbăta trecută era liniște în Ojdula, la orele prânzului, iar ulițele înnămolite și pline de gropi erau pustii. Doar din când în când se mai auzea câte un clopoțel de bicicletă și un lătrat de câine – un sunet omniprezent în satul în care urșii și mistreții sunt ca la ei acasă.
„Anul trecut a fost o perioadă în care în fiecare noapte trei-patru gospodării erau distruse”, mărturisește Mircea Samson. Bărbatul de 39 de ani arată către un câine uriaș legat în laț, lângă țarcul caprelor, apoi către alți doi, din spatele curții, la fel de mari. Și-i i-a pus paznici la animale.
În Ojdula, câinele este indispensabil. Nu e locuitor în satul covăsnean care să nu aibă cel puțin doi câini. Unii au și cinci. Câinii sunt lăsați liberi pe timpul nopții, atunci când atacă ursul de obicei, și dau alarma când îl simt coborând din pădure. Sunt paznici la animale, alarme la urs și protectorii stăpânilor lor.
„Dacă nu era ăsta, mă mânca ursul de viu. Știți cum a zburat? Parcă era din arc, așa a sărit pe gard când a venit ursu”, povestește un localnic momentul unui atac din septembrie anul trecut, mângâind un patruped cu blana încâlcită. Îi dă la o parte un smoc de păr de pe spate și arată cu degetul către o porțiune de piele înroșită. „Aici l-a lovit ursul cu gheara. Aici mi l-a rănit. Deci, dacă nu era câinele ăsta, eram mort. Ăsta mă protejează, nu altceva, că statul doar mă înmormântează”, continuă el.
Era noapte când a atacat ursul și i-a sfâșiat omului patru oi și alți câțiva miei. Peste gard, la vecinul lui, același urs a ucis 11 animale, spune el.
Se apără cu câini, oale, linguri și vuvuzele
„De acolo a venit, pe ulița de acolo, a sărit aici, mi-a omorât 11 oi. Apoi s-a dus la vecinu”, povestește Ferencz Gabor într-o română stâlcită. Pe gardul pe care l-ar fi sărit un „urs atât de mare, cred că o mie de kile avea” au rămas patru zgârieturi. Săteanul exagerează dimensiunile ursului, dar urmele trecerii animalului sunt acolo.
„Atâta se vorbește că au împușcat… Trebuia să împuște tot. Că nu poți să mergi la lemne, la un frag, la o alună, la nimic, că te mănâncă ursul, te prinde ursul”, spune revoltat vecinul lui Gabor.
Singurele arme ale ojdulenilor împotriva urșilor sunt vuvuzelele și oalele în care bat cu lingurile pentru a face gălăgie și a-i speria, câinii și gardurile electrice, pe care însă puțini și-au permis să și le pună.
Câinii de pază și apărare din rasa ciobănesc carpatin sunt foarte eficienți în protecția stânelor, arată rezultatele unui proiect desfășurat de Fauna & Flora International (FFI) și WWF România. FFI a donat peste 60 de câini din această rasă mai multor crescători de animale din Munții Apuseni. Acolo unde au fost patrupedele, pagubele provocate de urși și lupi s-au redus total.
Gardurile electrice, o soluție
„Câinii din rasa ciobănesc carpatin sunt foarte eficienți în a asigura paza și apărarea împotriva animalelor sălbatice în gospodării și la stâne. Și sunt eficienți dacă sunt între patru și șase câini. Dacă sunt mai mulți, deja se formează haite, iar masculii se bat pentru teritoriu și femele”, explică Livia Cimpoeru, specialist în comunicare la WWF România.
Soluții pentru localnici sunt, mai spune Cimpoeru, trebuie doar să se vrea. Gardul electric, de exemplu, poate fi o variantă permanentă de apărare față de urși, iar Mircea Samson confirmă asta.
Și-a montat gard electric în jurul gospodăriei, deasupra gardului în urmă cu trei ani, iar atacurile din curtea sa, deși încă există, s-au mai rărit. Ursul găsește metode să intre la animalele din curte, rupând efectiv șipcile din lemn.
A tras leșul unei capre prin gard
Problema e că animalul s-a obișnuit să apară în sat în mijlocul zilei, spun ojdulenii. Pe drum, în gospodării, în cimitir.
„Acum nu mai trebuie să te duci în pădure să vezi ursul. Stai în gospodărie și te uiți peste gard. Parcă ar sta la pândă să vadă când vii tu și hâț, vine peste tine. Nu contează că stai în partea de jos a comunei sau stai în partea de sus, în poalele munților. Poți să te întâlnești cu ursul pe stradă în oricare parte a comunei”, spune Mircea Samson.
E o senzație unică. Simți respirația ursului în ceafă și ești uimit cum de încă nu te-a prins și cum de încă nu ești sfâșiat. Te uiți în spate și ursul se apropie de tine.
Mircea Samson:
Familia lui Mircea Samson e în Ojdula de cinci generații, iar casa în care locuiește el cu soția, copiii, părinții și sora lui are cel puțin 100 de ani. Gospodăria bine îngrijită se întinde până la marginea satului, de-acolo de unde începe pădurea. În partea din față a curții ține caprele și găinile, iar în spate, într-un grajd, este turma de oi.
Ultima vizită făcută de urs în gospodăria lui Samson a fost vineri noaptea. Nu a atacat, doar a trecut pe uliță și l-au lătrat câinii.
Cu câteva săptămâni înainte însă, doi urși au lăsat prăpăd în urma lor, spune bărbatul.
„Caprele au fugit afară din partea aceea a saivanului, oile n-au putut să fugă. Ursul a sărit în partea asta și tot ce a mișcat a omorât. Caprele care au ieșit afară s-au refugiat unde au putut. A prins una. Când unul dintre urși omora oile în partea asta, celălalt urs lua capra cu el peste gard”, povestește Mircea Samson. Din capra trasă peste gard au rămas doar coarnele blocate între două șipci.
„Pentru noi e teroare aici”, conchide el.
Își păzește animalele dormind într-o Dacie veche
Gard electric și-a montat și Janos Bukur, după ce ursul i-a sfâșiat animalele. Și-a mai luat un câine de pază și uneori doarme iepurește într-o Dacie veche parcată în curtea din spate, unde își lasă animalele la păscut și pe unde intră, de obicei, ursul. Casa lui e la marginea comunei, acolo unde începe pădurea.
Somnul puțin și întrerupt a devenit o obișnuință în Ojdula. Simfonia compusă din lătratul câinilor atunci când simt ursul, țipetele oamenilor încercând să-l gonească, zgomotele provocate de bătutul cu linguri în oale nu lasă pe nimeni din sat să doarmă.
„Oamenii încep să bată în oale, țipă, auzi lătratul câinilor. Te culci cu gândul că următoarea poate fi gospodăria ta. Nici nu dormi bine, cum poți avea un somn liniștit? Asta se întâmplă în fiecare noapte de cel puțin cinci ani”, se plânge Samson.
Dimineața iau telefonul și întreb: ce s-a întâmplat la voi? Cum a fost? Ce a fost? Și spun: în gospodăria cutare – 50 de găini. În gospodăria cutare, 10 oi. Două-trei atacuri într-o singură noapte, în zone diferite din comună.
Mircea Samson:
Ojdulenii sunt frustrați și nemulțumiți că satul lor e acum în atenția lumii întregi, dar nimeni nu vine cu soluții concrete pentru ei. Garduri electrice nu își permit toți, iar primăria spune că n-are bani să-i ajute pe localnici decât cel mult împotriva mistreților. Un gard electric a fost pus în jurul culturilor, iar mistreții nu le-au mai distrus.
Chiar fostul ministru al mediului promitea anul trecut ajutoare financiare pentru montarea de garduri electrice ca protecție împotriva urșilor. Proiectul a rămas la stadiul de promisiune.
„Nu zic să omoare urșii, dar să-i ducă de-aici!”
În ultimul an au fost înregistrate 16 dosare de despăgubiri pentru animale omorâte de urs în Ojdula.
„Eu țin cu natura, nu vreau să omorâm urșii, dar trebuie să-i ducem de-aici, să mai dăm și altora. Străinii fac legea pentru noi, așa văd eu. Nu înțeleg de ce trebuie să fim noi cei mai proști”, spune primarul Penzes Agoston.
Se jură că nu ursul Arthur a fost omorât de prințul austriac, ci un alt urs care ataca gospodăriile și pentru care a fost dată derogarea. Agoston a fost el însuși vânător, după cum recunoaște, și înainte de a fi primar a lucrat 20 de ani în silvicultură.
Tot el spune că gardul electric nu este nici pe de parte o soluție împotriva urșilor. „Ce să facem, să împrejmuim toată comuna?! Ursul poate să-l sară”, spune edilul.
Suprapopulația, asta e problema. Cât a fost cotă de vânătoare la urs, localnicii n-au fost așa amenințați. Deci nu neapărat să se reîntoarcă vânarea, dar să ducă urșii în rezervații sau în alte țări. Ceva trebuie găsit. Nu gardul electric rezolvă problema urșilor aici.
Penzes Agoston, primarul din Ojdula:
În timp ce sunt date derogări pentru împușcarea urșilor, iar asociațiile de vânătoare și ministrul mediului, Barna Tanczos, spun că avem prea mulți urși în România, măsurile propuse și cerute de ONG-uri cu ani în urmă rămân neimplementate. Țara noastră nu are o monitorizare reală a urșilor bruni. Din cauza asta și a breșelor din legislația de mediu, recoltarea urșilor, în loc să fie cu adevărat o soluție în situația animalelor periculoase care atacă localități precum Odjula, rămâne doar o afacere pentru asociațiile de vânători.