Fața nevăzută a Bisericii Ortodoxe Române. Preotul care munceşte ca salahor pentru a repara casa unei fete de 8 ani

Iulica, 8 ani, e crescută de mamă şi de o mătuşă, într-o casă bătrânească, în Dăeni, Tulcea. Tatăl biologic n-a vrut să recunoască sau să se ocupe de copilă. Dar pentru cele două femei, care suferă, ambele, de tetrapareză spastică, fetiţa bucălată şi veselă înseamnă lumina anilor lungi, trăiţi mai mult între patru pereţi sau în jurul acestora.

Semne de ruină

Mama, Coca, 45 de ani, umblă greu, sprijinindu-se într-o cârjă. Boala care i-a deformat şi slăbit picioarele i-a pus la încercare şi nervii. Se temea că va cădea în depresie, ca mama ei, „deşi ea ne avea pe noi, tot a vrut să termine cu viaţa”. „Acum, nu. Nu mai mi-e teamă. De când o am pe Iulica, am pentru ce să trăiesc”, spune femeia.

Stă rezemată de zidul scund al unei dependinţe, în care cele trei suflete s-au refugiat, de teamă că acoperişul casei vechi va cădea pe neanunţate. Adică, semne au fost, explică Doina, mătuşa, 38 de ani, „când ploua, curgea apă înăuntru mai mult ca afară. Bunicii au construit casa asta, să tot aibă 80-90 de ani”.

Viaţa în roz a Iulicăi

Familia Ţone trăieşte din cele două indemnizaţii pentru persoane cu handicap, de 350 de lei fiecare, lunar, plus alocaţia Iulicăi. Nici vorbă de buget pentru repararea locuinţei. De peste un an, Iulica, mama şi mătuşa locuiesc în bojdeuca de care e ataşată bucătăria de vară.

Recomandări

Moartea misterioasă a unui polițist criminalist. Bogdan Deftu a fost găsit într-o baltă de sânge, la capătul peronului din gara Câmpina

Fetiţa şi-a luat din casa veche şi a înghesuit într-una din cămăruţele unde stau acum pluşuri de toate nuanţele şi dimensiunile, în frunte cu Martinică, ursul favorit, pentru că e roz. Roz e şi boneta Iulicăi, roz e şi vesta, cu roz sunt şi papuceii, rozul domneşte şi chicoteşte în curtea amenajată cu tot felul de tentative.

Tentativă de leagăn, dintr-un cauciuc vechi, sârme şi bucăţi de lanţuri. Tentative de crizanteme şi cârciumărese, ruginite de vântul aspru de pe malul Dunării. Tentative de pisici, ghemuite claie peste grămadă în căruciorul de bebeluş, acum pensionat, al Iulicăi. O tentativă de tablă, cu adunări şi scăderi, pe un perete exterior al bucătăriei, pentru că fetiţa ştie deja că va deveni învăţătoare.

De peste o lună, în curte e forfotă de şantier şi du-te-vino de muncitori care urcă şi coboară de pe casa veche. Unul dintre salahori, cu pălărie pe cap, trening şi pulover „de scandal”, este părintele Alexandru Octavian Balaban. Aţi mai citit în Libertatea despre preotul din Dăeni şi despre oamenii-poveste din comuna cu peste 2.000 de locuitori, de pe malul Dunării.

Proiecte printre ciulini

Recomandări

Avocații jandarmilor din Dosarul 10 August, revoltați că procesul se judecă „cum nu s-a mai văzut” de repede. Victimele îi contrazic: „E o strategie de a împinge dosarul înspre prescripție”

Preotul de 33 de ani are mai multe şantiere în Dăeni. Pe unele le-a deschis, la altele, deocamdată, visează. „Dar să ştiţi că aici, unde vedeţi ciulinii ăştia, va fi un centru pentru mame şi copii, o casă pentru bătrâni şi un muzeu”, spune părintele, deschizând poarta prăbuşită care dă spre un teren în pantă, cu două case bătrâneşti, la marginea lui.

Lângă Biserica Sfânta Cuvioasa Paraschiva, părintele Balaban roboteşte la extinderea aşezământului social. O bucătărie mai mare, o baie cu duş şi o spălătorie, destinată bătrânilor şi nevoiaşilor din sat. „Vom avea şi o cameră pentru cazurile urgente, de pildă, femeile cu copii care au nevoie de adăpost”, adaugă preotul. Aşezământul va fi extins cu tot cu un cuib de rândunică din colţul unei streşini, care va fi mutat ceva mai încolo, pe măsură ce creşte construcţia.  

Pe toate şantierele părintelui Balaban, lucrează oameni din sat, de toate vârstele. „Acum ne concentrăm forţele pentru casa Iulicăi, i-am promis că va fi gata până de Crăciun”. Pentru a strânge banii necesari renovării, asociaţia înfiinţată de preotul din Dăeni şi-a unit forţele cu o altă asociaţie caritabilă, din Tulcea, „Fii înger pentru o zi”.

Recomandări

Un incendiu puternic a paralizat unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa, Heathrow. Mii de zboruri au fost anulate

Spectacolul apropierii dintre oameni

Donaţiile vin şi în natură, adică direct în materiale de construcţii. „Banii sunt pentru plata muncitorilor, că nu pot să le cer oamenilor să vină să lucreze pe gratis, au copii de crescut. O zi, două, ca voluntari, merge, dar mai mult de atât ar însemna că le iau pâinea de pe masă. Până acum, am primit lemnăria pentru acoperiş şi tabla. Aşa că ne-am apucat de lucru”, afirmă părintele Balaban.

Cu un utilaj trimis de Primăria Dăeni, acoperişul cel şubred a fost dărâmat şi scos din scenă, într-un mare nor de praf. Apoi, sub atenta conducere a dirigintelui Costel, meşter revenit în sânul familiei direct de pe şantierele din Italia, s-a înălţat scheletul de elefant al acoperişului nou.

De când cu lucrările, Coca şi Doina stau mai mult pe afară şi privesc zâmbind cu tot chipul la acest spectacol nesperat. Nu foarte des li se întâmplă să aibă atâţi oameni în jur, iar oameni care să le ajute, foarte rar. O rudă îndepărtată le face cumpărăturile, dar vine pe la ele când are timp, nu când au cele două femei nevoie. Iulica le povesteşte ce s-a mai întâmplat la şcoală, iar mama şi mătuşa fac temele împreună cu fetiţa. Şi cam atât despre legătura surorilor Ţone cu lumea.

Italiana lui Costel

„De Iulica am avut grijă de când s-a născut. Îi dăm o bursă lunară de 140 de lei, le dăm bonuri de masă, pentru mamă şi mătuşă. Cât de des putem, le aducem alimente, haine, tot ce e nevoie pentru copil. Rechizite, jucării, ghetuţe. Dar le-am promis, mai ales Iulicăi, să le ajut să aibă şi o locuinţă decentă”, spune părintele, zis şi „mă părinte”, când lucrează ca salahor sub îndrumarea lui Costel.

„Am avut mare noroc cu el, e un meseriaş foarte bun, nu ne descurcam fără el. Mă zăpăceşte cu italiana lui, dar face treabă ca lumea”, îl laudă preotul pe diriginte.

Cât e el de şef pe şantierul de la casa Iulicăi, Costel s-a speriat zdravăn când a căzut prin acoperiş în dormitorul casei vechi. „Nu ştiam că e atât de spart, m-am răcit tot, mă părinte”, râde bărbatul.

Precum Răducioiu, dar după o perioadă mult mai lungă trăită în Peninsulă, precum mulţi expaţi români, Costel amestecă plin de naturaleţe cuvinte italiene în indicaţiile date salahorilor. „Nu faceţi cazzati!”, îi avertizează el pe preot şi pe ucenicul Victor. „Ce înseamnă cazzati?”, întreabă preotul. „Panarame. Adică să faceţi rău”, „Păi, zi aşa, în română”.

Uneori, părintele Balaban e nedumerit şi de cuvintele în română pe care le foloseşte Costel. Cum ar fi „căprior”. „Care e căprior?”. Lemnele seamănă între ele. „Uite, ăsta e căprior, mă părinte. Da tu eşti stângaci, aşa-i?”, observă Costel, în timp ce preotul se străduieşte să bată un cui de 15 cu un ciocan cu cârlig. „Sunt stângaci, cum vrei să bat cu dreapta? Dă, mă, un ciocan ca lumea, că nu pot cu ăsta”.

Matematica binefacerii

Printre capcanele italiene ale lui Costel şi capcanele din acoperiş, părintele Balaban se străduieşte să-şi ţină promisiunea. Nimereşte un nod în lemn şi cuiul se îndoaie, dar îi dă înainte. Pune mâna pe drujbă şi stârneşte o jerbă de praf şi rumeguş, scurtând căpriorii de capete.

Pe şantier se fac măsurători şi calcule. Părintele Balaban are o memorie de istoric, pe care şi-a întrebuinţat-o serios când a documentat şi a scris monografia Dăeniului. Ştie pe de rost data naşterii, a nunţii şi a morţii pentru strămoşii sătenilor de azi. Câţi copii au avut, ce lupte au dat, ce au răbdat, ce au năzuit şi ce-a rămas în urma lor. „Acum sunt expert în necesarul de materiale. Pot să calculez imediat câtă tablă trebuie pentru cutare suprafaţă, câtă gresie, cât nisip şi ciment”.

Pentru casa Iulicăi, socotelile sunt abia la început. Mai e nevoie de rigips, de mobilier, de instalaţii sanitare, de ţevi, de electrocasnice. „Costa mult mai mult să ridicăm o casă din temelii”, precizează părintele Balaban. „Nu facem renovare de mântuială, facem să ţină, să folosim materiale de calitate. Celor care cred că pentru oamenii săraci merge şi un acoperiş din tablă ieftină le spun clar: nu, nu merge! Că apoi trebuie alţi bani să-l tot repari”.

„E o bucurie să baţi cuie!”

Şantierele părintelui Balaban nu sunt doar şantiere. Ceea ce construiesc Costel, Victor şi ceilalţi salahori acolo, pe lângă un acoperiş protector pentru o familie sărmană, e o posibilă structură de rezistenţă pentru întreaga comunitate. Tinerii pe care preotul i-a convins şi ajutat să urmeze şcoala mai departe, să meargă la liceu sau la seminar, vin, ajută, exersează o meserie, câştigă bani şi prind încredere.

Meseriaşii precum Costel se încumetă să spere că pot să-şi asigure traiul şi în satul natal, nu la mii de kilometri depărtare de familie. „Femeile care lucrează la cantina din spatele bisericii nu mă mai întreabă de fiecare dată ce să facă. S-au organizat. Ştiu ce să facă. Ştiau şi înainte, dar n-aveau încredere. Le spuneam: doamnă, faceţi ce credeţi că trebuie făcut. Eu botez, cunun, spovedesc. Nu sunt bucătar. Până la urmă, despre asta este vorba. Să le ridici moralul oamenilor, să-i faci să se simtă importanţi, utili”.

Preotul cel tânăr din Dăeni, tată a patru copii, mărturiseşte că are şi momente de îndoială. Momente când i se pare că proiectul unei comunităţi unite şi prospere se îndepărtează ca un miraj, prin stuful realităţii. Şi-atunci părintele Balaban caută liniştea la malul Dunării. Vântul îţi astupă urechile, miroase a plop şi a salcie. Iar fluviul pare că se varsă în cer, odată cu soarele la apus. „N-aş da asta pe betoanele Bucureştiului, am stat patru ani acolo, mi-a fost prea de-ajuns”.

Linişte e şi pe acoperişul bisericii din Dăeni, de unde părintele se uită la sat cum respiră prin hornuri. Aşa capătă încredere să urce iar şi să-i dea înainte cu salahoritul pe acoperişul de la casa Iulicăi.

„Lucrez ca şi cum aş lucra pentru casa mea. I-am promis Iulicăi o cameră a ei, unde să aibă loc pentru toate jucăriile. Nu e greu, e o bucurie să baţi cuie pe şantier, când o faci din suflet pentru un om drag”.

Dacă doriţi să contribuiţi la renovarea casei Iulicăi, puteţi lua legătura cu redacţia noastră, la adresa libertatea@ringier.ro, sau cu părintele Balaban, pe pagina de Facebook a acestuia.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 43

Citește și un alt reportaj despre fața nevăzută a Bisericii Ortodoxe Române:

Un preot de 22 de ani s-a zbătut să le ofere copiilor din sat rechizite pentru şcoală: „Vreau să ştie că la biserică găsesc ajutor!”

Urmărește-ne pe Google News