ComenteazăAsemeni spartanilor de la Termopile, cei 300 de eroi ai Regimentului 2 Roșiori au deschis frontul Forțelor Centrale care înconjuraseră armata română din această zonă și urmau să cucerească Bucureștiul. Într-o dimineață friguroasă a zilei de 15 noiembrie 1916, generalul Alexandru Referendaru, comandant al Diviziei 18 Infanterie, a dat ordinul de atac asupra inamicului cu Brigada 43 Mixtă şi Regimentul 2 Roşiori.
Șarja de la Prunaru
Acțiunea eroică a celor 300 de soldați s-a numit Șarja de la Prunaru. Numele vine de la localitatea unde a avut loc atacul. Prunaru este acum un sătuc de 500 de oameni, în județul Teleorman, pe drumul ce duce de la București la Alexandria.
Potrivit Arhivelor Naționale din Giurgiu, inamicul se baricadase în partea de nord şi nord-vest a satului, având de partea sa avantajul ceței.
Soldații din Brigada 43 Mixtă porniseră în acea dimineață la atac fără să știe unde se află germanii, iar pe drumul Drăgănești – Prunaru au ajuns să intre în contact cu ei. Regimentul 2 Roșiori, care avea în componență trei escadroane şi două plutoane, a plecat la atac mergând în direcția în care se auzeau luptele.
În Arhivele Naționale sunt menționate și momentele în care soldații știau că Șarja de la Prunaru se va dovedi o misiune sinucigașă. Astfel că, după ce și-a primit ordinul de atac de la generalul Referendaru, colonelul Gheorghe Naumescu, comandantul Regimentului 2 Roșiori, ar fi exclamat: „Domnule general, Regimentul 2 Roşiori vă mulţumeşte pentru onoarea ce-i faceţi de a putea muri pentru patrie”.
Cavaleria avea să spargă rândurile inamicului, pentru a oferi o posibilitate de retragere soldaților angrenați în bătăliile din această zonă, ca să poată apăra Bucureștiul.
Atacul sinucigaș al ostașilor românilor
Focurile de tun ale artileriei române se auzeau tot mai rar, iar soldații solicitau cu disperare ajutorul cavaleriei. Istoricul Constantin Kirițescu, în lucrarea ”Istoria războiului pentru întregirea României”, consemna: „La un semn al colonelului, călăreţii se dispun cu toate escadroanele în linie, scară la scară, trecând de la trap la galop, şi înaintează ca un vârtej, colonelul Naumescu urmat de ofiţerii statului său major, galopează în centru, în fruntea escadronului 1. Trompeta dă semnal şarjei; călăreţii aplecaţi pe oblâc, pornesc într-un iureş nebun, ca un zid de lănci şi săbii pe panta de deal ce coboară spre sat. Duşmanul, surprins de neaşteptata apariţie din mijlocul ceței a acestui impetuos atac, o rupe la fugă spre sat. Primele lui rânduri sunt răsturnate de piepturile cailor şi strivite sub copitele lor. Cavaleria continuă cu aceeaşi furie, unii cai se prăbuşesc, ţinând sub ei pe călăreţi, ale căror rânduri se răresc pe ici pe acolo. Şarja a ajuns la marginea satului pe care îl atacă din două părţi. Cu toată vitejia călăreţilor, se constată că condiţiile războiului modern nu mai sunt favorabile desfăşurărilor teatrale, şarjelor napoleoniene. De după garduri, de după mărăcinişuri, de la ferestrele şi din podurile caselor, transformate în guri de foc, duşmanul ascuns, cu zeci de mitraliere, aruncă valuri de foc asupra falnicului regiment. Cai şi călăreţi cad grămadă, unii peste alţii; într-un loc, pe strada principală a satului, un baraj de trunchiuri de copaci răsturnaţi, opreşte elenul călăreţilor; de la spatele lui, mitralierele trag în masă, câţiva călăreţi, care reuşesc să depăşească barajul, nu se pot opri decât în marginea opusă satului. Cei săriţi de pe cai, continuă lupta pe jos, cu înverşunare prin curţile caselor”.
După acest atac al cavaleriei, din cei 14 ofițeri și 360 de călăreți nu au mai rămas decât doi ofițeri și cel mult 60 de soldați.
În amintirea celor 300 de eroi
În anul centenarului, reporterii Libertatea au mers la cimitirul Eroilor din Prunaru. Locul este bine întreținut, iar crucile albe stau aliniate pe rânduri de câte 10, pe fiecare dintre ele fiind plăcuțe de metal cu numele celor care au căzut la datorie.
În fiecare dimineață, copiii sătenilor trec pe lângă acest loc, fără să știe că poate bunici sau străbunici ai lor și-au dat viața pentru a salva alte sute de vieți.
În 2016, Primăria Bujoreni a organizat un eveniment, cu ajutor Armatei, pentru a-i cinsti cum se cuvine pe soldații căzuți în urmă cu 100 de ani la Prunaru. Burcea Florentin, primarul din Bujoreni, comuna de care aparține satul Prunaru, nu vrea să-și aroge meritele pentru eveniment, spunând că, fără ajutorul Armatei, acesta nu ar fi fost posibil. „Noi am făcut tot ce s-a putut, dar 80% din merit este al soldaților care au venit aici cu un preot militar pentru a organiza totul”, ne-a declarat primarul.
Edilul spune că românii nu știu să-și cinstească strămoșii. Mai mult, primarul spune că, în ultimii ani, cineva a furat placa de metal care era pe monumentul închinat eroilor: „Nu știm dacă a ajuns la fier vechi, pentru că nici până în ziua de azi nu i s-a dat de urmă”.
Monumentul din piatră a fost ridicat din iniţiativa Brigăzii 14 Cavalerie, în 1930, este opera sculptorului Horia Miclescu, are inscripţia regelui Ferdinand I şi în partea de sus are un vultur.
Primarul spune că în localitate ar fi și urmași ai eroilor care au murit în Șarja de la Prunaru, dar aceștia sunt prea bătrăni și nu prea își mai amintesc din cele povestite de supraviețuitorii luptelor de atunci.