Tânărul de 30 de ani acuzat că și-a obligat fratele mai mic să întrețină cu el raporturi sexuale orale, în timp ce în alte rânduri i-a introdus un pix în anus, totul fiind filmat și stocat pe un stick, a fost arestat preventiv pe 30 de zile printr-o decizie a Tribunalului Buzău.

Între timp, victima sa, fratele mai mic în vârstă de 12 ani, a fost preluat de autorități și internat într-un centru de primire în regim de urgență, alături de mezinul familiei, în vârstă de șase ani.

Familia în care s-a întâmplat grozăvia este din localitatea buzoiană Largu. Marius, agresorul, are 30 de ani, iar de la naștere și până la 22 de ani a fost dat de către mama sa în grija statului, trăind prin diverse centre de plasament. Acolo, spune el, ar fi deprins aceste apucături nesănătoase: să întrețină raporturi sexuale cu persoane de același sex și de vârstă mai mică.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că de-a lungul timpului ar fi fost, la rândul său, victima unor bătăi și a unor abuzuri sexuale și de aici deprinderile care l-au dus chiar către fratele său mai mic, în vârstă de 12 ani, pe care l-a violat când mama lor nu era acasă.

După ce a părăsit centrul de plasament, individul și-a căutat mama și a revenit în sânul familiei. A plecat la un moment în străinătate, iar de acolo a trimis bani acasă, ajutându-și mama și cei doi frați mai mici.

Totul a fost bine până în această vară, când individul a profitat că mama lui era plecată la Constanța cu mezinul familiei și s-a năpustit asupra fratelui său de 12 ani. L-a violat pe copil în mai multe rânduri, întreținând cu el raporturi sexuale orale și anale. Acest lucru nu a fost de-ajuns pentru el, dar l-a și chinuit pe copil introducându-i un pix în anus. Mai mult, individul a filmat orgiile cu telefonul mobil, iar imaginile le-a stocat apoi pe un stick de memorie.

Mama a fost cea care a descoperit abominabila faptă și tot ea a sunat la Poliție.Audiat de către procurori, agresorul și-a recunoscut faptele și le-a povestit acestora că, la rândul său, ar fi  fost abuzat în orfelinat.”El a ajuns datorită lăsării în momentele imediat de după naștere la un cămin instituționalizat, a ajuns acolo să dezvolte înclinații pentru relațiile cu persoane de același sex și aceste înclinații au ajuns practic ulterior să se dezvolte și să conducă la săvârșirea actului infracțional a cărui victimă a căzut fratele său minor”, a declarat procurorul șef al DIICOT Buzău, Nicolae Petroșel.

Imediat ce poliţiştii şi procurorii au intrat pe fir, a fost sesizată și Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţa Copilului Buzău. Copilul de 12 ani abuzat, dar şi fratele său mai mic, în vârstă de 6 ani, au fost preluaţi de urgenţă şi duşi într-un centru al instituției. Specialiştii vor continua să monitorizeze familia micuţilor pentru a decide dacă cei doi copii se vor mai întoarce sau nu acasă.

”Polițiștii ne-au semnalat pe telefonul copilului cu privire la victima unui viol, solicitându-ne sprijinul și prezența unui psiholog la audierea minorului. Colegii noștri s-au deplasat la audierea minorului, iar după aceea s-a decis preluarea minorului, dar și a fratelui de 6 ani pentru a-i proteja într-un centru de primire în regim de urgență. Au fost evaluați și beneficiază de seriviciile de specialitate, conform nevoilor pe care le au”, a declarat Cristina Niculescu, şef serviciu în cadrul DGASPC Buzău.

Cutremurătorul caz a ajuns în atenția procurorilor Biroului Teritorial Buzău al DIICOT, după ce inițial dosarul s-a aflat pe masa Parchetului de pe langă Judecătoria Pogoanele, care a declinat cauza.

Citește și: REPORTAJ: Doi frați basarabeni, unul jurist și altul programator, au renunțat la meserii și s-au făcut clovni.”Ne place să vedem oameni veseli!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News