„10 curat, nimic mai mult” sau „Gata, tăticule, pe toate le-am făcut”, au fost replicile unora ieșiți din examen, adresate către alți colegi sau spuse părinților la telefon.
În București sunt 12 centre de examen. La Colegiul Național Grigore Moisil din sectorul 6, după o oră și jumătate de la începerea probei, când elevii au început să iasă din examen, câțiva nori s-au scuturat de ploaie. Astfel, împrejurul școlii era pustiu, iar pe aleile cu bănci și copaci care o înconjoară s-a umplut de frunze galbene la jumătatea lunii august.
Bacalaureatul la aproape 50 de ani
La niciuna dintre intrări nu erau, ca la sesiunea din vară, părinți sau bunici care își așteptau copiii, ci doar cei care ieșeau își așteptau colegii care au stat mai mult în sala de examen.
Nu toți cei care au dat examenul azi sunt din generația Z. Monahia Macaria este călugăriță la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman și a venit să dea a doua oară examenul, după ce nu a reușit să îl ia în sesiunea trecută. A terminat anul acesta liceul la Liceul Teoretic Atlas din București.
„Trebuia să fi făcut treaba asta mai demult, dar am avut teamă și acum m-au încurajat ai mei ca să pot să dau mai departe la o facultate, dacă va rândui Dumnezeu”, spune măicuța care la 48 de ani vrea să dea la Facultatea de Sociologie.
„Tineretul nostru e la pământ”
Macaria a plecat la mănăstire la 14 ani și atunci nu vedea importanța Bacului și spune că nici nu a încurajat-o nimeni pe atunci: „De mică voiam să fiu măicuță, și iată că astăzi sunt ceea ce sunt, cu binecuvântarea sfinților părinți”, spune călugărița care de 34 de ani își duce viața la mănăstiri.
„M-aș bucura foarte mult ca religia să fie materie de Bac, pentru că tinerii în ziua de astăzi nu mai știu de religie, de tradiții, de ce este bine și ce este rău. […] Tineretul nostru e la pământ”, adaugă măicuța.
Job și liceu în același timp
Și Angelica Mihăilă a dat bacalaureatul la 47 de ani pentru prima oară și crede că „nu există imposibil și nu se poate, trebuie să existe dorință, voință și să te motivezi și să ai oameni în jur care să te susțină”.
Angelica e agent de securitate și a terminat anul acesta liceul pentru că și-a dat seama că „fără școală nu se poate”. A învățat la Liceul cu frecvență redusă Cronos din București.
„Am terminat școala în 1989, dar eram într-o zonă din Moldova săracă, un sat uitat de lume, nu am avut posibilitatea de a continua studiile și am făcut doar opt clase la acea vreme”, povestește Angelica.
Vrea să fie asistentă pe ambulanță și medic veterinar
Ea îi sfătuiește pe toți cei care nu și-au finalizat studiile la timp să o facă, dat fiind faptul că, spune ea „școala este o oportunitate, școala ne dezvoltă din toate punctele de vedere”.
Cu părul scurt, vopsit mov și cu un tatuaj pe antebrațul stâng, Alexa iese zâmbind pe poarta liceului, chiar dacă spune că nu s-a pregătit suficient pentru subiectul al treilea: „Am povestit ce s-a întâmplat în roman”.
E prima oară când dă Bacul pentru că în prima sesiunea nu a intrat. Acum însă e optimistă și are planuri de viitor – vrea să dea la Școala Postliceală la Carol Davila, ca apoi să fie asistent pe ambulanță. „După o să dau și la veterinară și mă fac și veterinar […] îmi plac animalele… și să ajut!”, spune Alexa, care are acasă două pisici și un câine.
Triplu campion european nu a dat Bacul pentru că era la competiții sportive
Ionescu Eduard dă și el tot prima oară examenul pentru că e triplu campion european la categoria de sub 19 ani la tenis de masă și spune că la sesiunea pentru olimpici a fost plecat la Campionatul Mondial de Tenis de Masă, iar la cea din vară a participat la Jocurile Europene.
„M-am implicat foarte mult în ultimele zece zile și cred că rezultatele vor fi pe măsură”, spune Eduard despre pregătirea lui pentru Bac.
Deși e sportiv, absolventul gândește pe termen lung, când nu va mai putea fi pe teren și de aceea crede că examenul maturității e foarte important: „Aș vrea să urmez Facultatea de Sport, deoarece după ce termin cariera de sportiv, aș vrea să continui cu antrenamentele, iar acolo trebuie facultate”.
Alții s-au bazat mai mult pe noroc
„Trebuie să tocești foarte mult și nu-ți reflectă deloc inteligența”, spune Alexandra după ce a ieșit din examenul pe care îl dă a doua oară. Ea s-a bazat mai mult pe noroc, pentru că spune că „a picat fix ce am învățat înainte să ajung aici (la centrul de examen – n.r.)”.
„Dacă eu aș vrea să mă duc la o facultate, ar trebui să fie doar examenul de intrat acolo”, mai spune absolventa. Nici Anamaria nu vede o utilitate în forma actuală a examenului. Ea crede că „ar trebui să se dea gramatică, nu are rost să înveți Ion sau Enigma Otiliei dacă tu nu știi să scrii”.
„E mai stresant să auzi în jur «Bac, Bac, Bac» decât Bacul în sine”
„La subiectul al treilea n-am scris, n-am fost pregătit, eu am învățat complet opusul”, spune Matei despre examenul de azi. El a fost la un profil de turism și alimentație la Colegiul Economic Costin C. Kirițescu și spune că profilul „n-are nicio treabă” cu ce vrea el să facă după Bac. Își dorește să urmeze cursuri de muzică, să se facă DJ. Matei mai spune că „nu e așa bătaie de cap cum spune lumea. E mai stresant să auzi în jur «Bac, Bac, Bac» decât Bacul în sine”.
Mâine va fi a doua probă a examenului, la istorie pentru cei care au urmat un profil umanist și la matematică pentru elevii de la profil real. Primele rezultate vor fi afișate pe 25 august.
Vezi subiectele la matematică la BAC 2023 – sesiunea toamnă!
Vezi subiectele la istorie la BAC 2023 – sesiunea toamnă!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
EDYKEY • 17.08.2023, 09:41
Mai nou, acum poţi intra la facultate fără bac şi îţi dă timp să dai examenul un an doi nu ştiu exact... la unele facultăţi particulare...