REPORTAJ Un viitor incert rămâne după greva minerilor din Valea Jiului. „Mă duc oriunde. Nu mi-am rupt spatele și mâinile de pomană”

În 2021, au mai rămas 4.100 de lucrători la Complexul Energetic Hunedoara, adică patru mine și cele două termocentrale de la Deva (Mintia) și Paroșeni. Fără acestea din urmă, CEH îngloba, în anii ‘90, înainte de primul val de disponibilizări, 45.000 angajați în producția de cărbune din Valea Jiului.

Acum cei sub 10% rămași revin după o săptămână agitată.

Întârzierile salariale și a tichetelor de masă i-au determinat pe aproximativ 200 dintre mineri să protesteze 6 zile, „o perioadă record în ultimele două decenii”, după cum spune minerul Marius Miron. 60 dintre ei s-au blocat și-n subteran la Lupeni și au ieșit luni seara, cu copiii în brațe și așteptați de familii și televiziuni.

Libertatea a fost în Vale și i-a găsit într-un furnicar de entuziasm temporar, în spatele căruia se ascunde, însă, îngrijorare. Fiindcă două dintre cele 4 mine rămase în picioare, Lonea și Lupeni, se vor închide în perioada 2024-2027.

Recomandări

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Minerii de la Lupeni și Lonea vor fi mutați la Vulcan și Livezeni

Așa că prima oprire a ziarului a fost în centrul Petroșaniului, la directorul CEH, Samuel Dioane. Fost salvator minier, el spune că soluția găsită pentru aceștia va fi ca, la închidere, să fie mutați în celelalte două mine, Livezeni și Vulcan.

Din clădirea în care te întâmpină nelipsitul „noroc bun” și uniformele de gală ale minerilor de acum un secol, Dioane afirmă că, deși numărul angajați din cele două mine fără viitor se apropie de 1.200, „majoritatea se vor pensiona până când se vor închide Lupeni și Lonea. Așa că vor rămâne maximum 250”. Vârsta de pensionare a unui miner este 45 de ani.

El promite că situația se va redresa după ce CEH-ul, aflat în insolvență, va fi înlocuit de o altă entitate, Complexul Energetic Valea Jiului, care va îngloba cele patru sucursale miniere și termocentrala Paroșeni, în timp ce Mintia ar putea fi preluată de CJ Hunedoara sau de Primăria Deva.

Recomandări

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Miercuri, 24 februarie, Guvernul a aprobat plata către compania în insolvență a 11 milioane de lei, pentru plata minerilor, în timp ce tichetele urmau să fie primite joi, conform șefului de la CEH. 

„Datoriile vor fi plătite prin valorificarea activelor CEH. Cele mai multe sunt amenzi de mediu” spune directorul Samuel Dioane.

Se scot 1.600 de tone zilnic

Pe lângă minele din Valea Jiului închise în ultimele decenii – Uricani, Petrila, Aninoasa – în faliment a intrat până și societatea națională Închideri Mine Valea Jiului SA, unde au mai rămas 7-8 angajați pentru lichidare.

În soarele de februarie, cu toată zăpada din vârf de Parâng, situația lugubră în care totul se stinge e traversată de câte un tren care merge spre Deva, rămasă în frig după greva minerilor care n-au mai scos cărbune. 

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Vagoanele duc o parte din cele 1.600 de tone de cărbune scoase zilnic din Vale, circa 500.000 tone anual. Asta ne plasează undeva pe locul 21-22 mondial într-un studiu British Petroleum (BP), cu un clasament tot mai sărac de la an la an – Spania este ultimul nume mare care a renunțat complet la minele de cărbuni.

Asta pentru că, într-un studiu citat de Europa Liberă, contribuția huilei la sistemul energetic național a fost undeva pe la 1,2% din producția totală de energie a țării. O muncă în zadar. 

Dar ce spun minerii activi?

Utilaje de muzeu

Pe scările clădirii principale a exploatării miniere Lupeni, Oliviu Juricza, lucrător în mină de 22 de ani, e dezamăgit de ce se anunță în viitor.

„Misiunea e ușurată pentru închiderea minelor din anii viitori fiindcă noi, cei care lucrăm de multă vreme, vom ieși la pensie și nu sunt mulți care să vină din urmă.

Nu pot să vă spun cu exactitate câți se încumetă, anual, să mai înceapă meseria asta. Eu am fost 6 ani miner, 14 sondor și de doi ani sunt maistru. Dar situația nu poate fi redresată fiindcă lucrăm pe un întreg învechit. Ar trebui o investiție majoră, dar utilajele sunt din alte vremuri”, afirmă cel care s-a recomandat „vice” al Sindicatului Muntele.

„Să știți că sindicatul a fost mereu alături de mineri și nu îi va lăsa la greu”, conchide el. 

În spatele lui, partea de la suprafața minei, ruginită, e străjuită de un tricolor și cele două ciocane. Prin câte un geam deschis iese umezeală și întuneric, iar statuile urmașilor lui Stahanov, risipite de jur împrejur, sunt piese ale unui muzeu ce se va completa în acest deceniu prin sigilarea minei Lupeni.

Cum e în orașul minier ce a depășit falimentul

Ce se întâmplă într-un oraș în care mineritul a murit de mai bine de 15 ani? Aninoasa, ferită de drumul principal care leagă Uricaniul de Lonea, ascunsă printre dealuri micuțe, umbrite de munții din jur, încă gâfâie.

Asta după ce a fost, acum un deceniu, primul oraș din țară care a cerut intrarea în faliment.

Deși colonia de la capătul străzii Libertății are, mai nou, blocuri reabilitate, iar mulți dintre foștii locatari au plecat în străinătate pentru o reconversie profesională, există și oameni care au rămas acolo și se gândesc la soluții.

E cazul unui miner de trei generații, Lucian Corlan, chiar cel care a închis mina Aninoasa. „Am ieșit din ultima colivie cu încă doi colegi.” Exploatarea a fost oprită în 31 aprilie 2006, după 103 ani de istorie. Tatăl și bunicul au fost și ei mineri la Aninoasa.

Corlan a prins trei mandate de consilier local în Aninoasa și spune că speranța pentru Valea Jiului este una singură: turismul. În prezent, în afară de încă proaspătă stațiune Straja, de lângă Lupeni, zona suferă, chiar dacă peisajele sunt minunate atunci când ții privirea sus. 

Din discuțiile avute, Corlan afirmă că e posibil „să se miște ceva” în 2021-2027 pe atragerea de fonduri europene în orașele din zonă. Consiliul și Parlamentul European au votat anul trecut Fondul pentru tranziție justă (FTJ) de care pot beneficia fostele zone miniere, inclusiv România. O tranziție de la cărbune la turism, afaceri locale și chiar un parc industrial.

În lacrimi în fața televizorului

Deocamdată însă minerii încheie o nouă grevă. „Să știți că am plâns, mi-au curs multe lacrimi pe față, când i-am văzut ieșind cu copiii în brațe”, evocă bărbatul ieșirea la suprafață a minerilor. 

Îi știe pe unii dintre protestatari – și-a încheiat cariera chiar la Lupeni. Unde, declară el, e inima mineritului din Valea Jiului, căci de acolo au pornit revolte și proteste încă de acum un secol. 

Familia lui Corlan e chiar din Aninoasa. Bunicul căra „cu carul și căruța, că nu existau încă funicularele”, iar tatăl a continuat tradiția. Afirmă că diferențele, pe lângă cele vizibile, erau și unele de ordin birocratic. „Era un steiger, șef de echipă, și încă un maistru, atât. La o echipă mare”. Iar banii erau dați „imediat după tură”.

Mai mult, completează Lucian, deși s-au investit mulți bani pentru a rentabiliza producția din Valea Jiului, nu s-a reușit niciodată asta. Iar ieșirea la pensie la 45 de ani a destabilizat viețile unora – tatăl și bunicul au ieșit la pensie la 50 de ani.

Viața din Valea Jiului are o istorie frumoasă. Noi suntem aici din tată-n fiu. Străbunicul a murit de degerături, a fost luat de austro-ungari pe front în Primul Război Mondial.

Lucian Corlan, fost miner:

Ce face un miner când iese la pensie

Deși nostalgic și atent la arborele genealogic și tradiție, Corlan încearcă să fie și realist. Își dă seama că viitorul energetic stă „în soare” și în alte metode alternative și spune că viețile minerilor pot fi schimbate chiar și după pensionarea la 45 de ani.

De exemplu, el s-a recăsătorit și a făcut un copil. Fratele său a plecat în Germania, țară pe care au îmbrățișat-o mulți alți foști mineri. Pentru că, afirmă Lucian, un miner poate face față la orice muncă grea din Europa.

Și chiar își descoperă o plajă largă a reconversiei. Familia sa, strânsă pe ulița din sat, povestește că fratele bunicului său, tot miner, a jucat în filmul Lupeni ‘29 din 1962. Pelicula lui Mircea Drăgan, cu Ștefan Ciubotărașu și Colea Răutu în distribuție, a avut ca subiect greva minieră din 1929, iar toți figuranții au fost mineri.

Aceștia au filmat și lângă București, în studiourile Buftea.

Miner de la 16 ani

În sat n-au rămas doar băștinașii. Unii dintre cei sosiți la Aninoasa din alte colțuri ale țării s-au stabilit și ei acolo.

La două case distanță, chiar în capătul localității, locuiește familia Vlașin. Capul familiei, Nicolae, de 71 de ani, n-a fost de găsit acasă. Soția spune că, deși a rămas cu sechele și boli după activitatea de 40 de ani, încă mai lucrează în grădinița pe care o au pe deal.

El a venit din Maramureș, Sighetu Marmației, la numai 16 ani. Prima dată a lucrat la suprafață, după care a ajuns în subteran. După el a sosit și restul familiei, care și-a vândut proprietățile din nordul țării. Mulți alți maramureșeni i-au urmat exemplul și au rămas până la sfârșitul vieții în Aninoasa, cum ar fi campionul la tir cu arcul Vasile Tămaș.

E un răspuns definitoriu pentru majoritatea celor rămași în zonă, care preferă să fie lăsați în pacea orașului trist, în care copiii trag după ei cărucioare cu cutii de la Uniunea Europeană în blocurile fără ușă și pline de igrasie.

„Nu cred că rezistăm până în 2024”

La Lupeni urmează o întâlnire pe fugă cu Marius Miron. E unul dintre liderii de facto ai minerilor, „un simplu lucrător”, după cum îl evocă alții, și unul dintre cei care au transmis protestele live pe Facebook.

Miercuri a fost ziua sa liberă și a vorbit cu Libertatea între o fugă cu familia la munte și o emisiune la o televiziune locală din Petroșani. Se consideră vocea de la suprafață a celor care rămăseseră blocați și care s-au odihnit o zi înainte să revină în subteran.

„Sincer, nu sunt foarte optimist, dar trebuie să se soluționeze treaba”, declară Miron, lucrător de 13 ani, miner și el de trei generații. Spune că toți colegii de la producție, „din inima cărbunelui”, se simt mai bine și reîncep munca.

El nu e optimist nici măcar că Lupeniul va rezista până la finalul știut. Strâmbă din nas la declarațiile vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a spus că „mineritul nu mai are viitor” în Europa, iar România trebuie să renunțe cât mai repede la minele de cărbuni din Valea Jiului.

Nu cred că rezistăm până în 2024. Dar ce le dau la oamenii ăia să lucreze? Trebuie să vină cu soluții. Vrem să muncim, nu să cerșim. Eu mă duc până în ultima clipă. Mă duc la Livezeni, mă duc la Vulcan, mă duc să-mi fac anii de muncă. Pentru că eu nu mi-am rupt spatele, mâinile și picioarele de pomană. Mi-am stricat sănătatea, de coloană nu mai pot, după 4-5 ore în picioare, trebuie să stau jos. Trebuie să-mi fac anii, ca să ies la pensie.

Miron, miner:

În urma mașinii sale rămân copii strânși în cercuri atât la Lupeni, cât și lângă, la Vulcan. Sunt mulți tineri în zonă. Probabil primii care, când vor trece pe lângă mozaicul minerului, făcut pe peretele exterior al Liceului Mihai Viteazul din oraș, nu-i vor mai privi chipul ca pe o posibilă carieră, ci vor vedea doar istorie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro