Claudia Balica stă peste drum de casa de la nr. 163, proprietatea Prințului Charles. Femeia a trăit toată viața în Viscri. Casa ei, de la 1800, unde locuiește și unde are și un magazin alimentar, a cumpărat-o de la o familie de sași care au plecat după Revoluție în Germania.
De 20 de ani încoace, Claudia se obișnuise să-și salute vecinul care petrecea de obicei în luna mai câteva zile de liniște în satul cu doar 400 de locuitori.
„În afară de anii de pandemie, a venit în fiecare an. Iese din curte, poți să te duci să dai mâna cu el, e modest. Odată era un grup de englezi, toți în jurul lui, nu se așteptau să-l vadă, erau atât de fericiți… Acum, din păcate, n-o să mai vină, că are alte responsabilități și are altă securitate, alt protocol. Când era prinț venea cu trei oameni, erau doar două jeep-uri de SPP”, spune femeia.
Crede că, într-un fel, prințul e cel care i-a adus fata acasă, după 15 ani de locuit în Italia. „Măritată cu un italian, a venit cu el de două ori în concediu și el a vrut să se mute în Viscri. «Ce să facem noi aici, să murim de foame?» «Nu! Pizzerie!» E pizza italiană în cuptor săsesc vechi de 200 de ani”, spune femeia și ne conduce în curte, unde pe ușa de la cuptor iese deja un fum gros.
„O să avem doar de câștigat dacă nu punem mov sau termopane”
„Frumusețea satului au păstrat-o oamenii la inițiativa Fundației Mihai Eminescu Trust, vecina mea e președinta. Ea a făcut un fel de educație pentru oamenii din sat ca să păstrăm ce avem, că o să avem doar de câștigat, nu punem mov, sau termopane. Și lumea a înțeles și toți câștigă. De la ăla cu căruța care plimbă turiștii, la femeile care fac șosete, papuci, plus că sunt vreo cinci restaurante și sunt o grămadă de femei angajate la restaurante, toată lumea are de lucru. Dacă nu era el, nu erau turiști, nu avea lumea de muncă”, explică femeia circuitul binelui făcut de cel ce va fi încoronat Rege.
I-ar plăcea însă ca turiștii care vin să vadă un sat ca acum 100 de ani să nu mai flancheze ulița cu mașini parcate. „Tu vii să admiri satul, dar cum să-l admiri dacă vezi numai mașini pe stânga și dreapta. E și praf de nu poți să stai afară. Noi ne străduim de trei ani pe la primărie să facem interzis și doar pentru riverani. Sperăm să reușim. Care mai e frumusețea satului? Vii pentru un sat liniștit, dar sâmbăta și duminica nu e nimic liniștit”, spune Claudia Balica.
Sâmbăta și duminica e full, cu sau fără încoronare. Sâmbăta trecută nu aveai unde să parchezi tu ca localnic.
Claudia Balica, locuitoare din Viscri:
În 2022, Casa Prințului Charles din Viscri a fost vizitată de 14.000 de turiști. După români, britanicii sunt cei mai numeroși. „Ei sunt și cei mai aventurieri, vor să exploreze, fac trasee cu bicicleta”, a povestit pentru Libertatea administratora casei-muzeu, Raluca Grigore. Când vine prințul, casa se închide vizitelor.
„Unii așteaptă ceva mai glamorous”
Casa de la numărul 163 are o curte generoasă cu iarbă verde, o fântână în mijloc și panouri care povestesc legăturile familiei regale britanice cu România, dar și contribuția prințului la ridicarea locului. În șură sunt amenajate două expoziții, una cu ii – „Semne cusute” și „The Transylvania Florilegium”, care cuprinde și volumele în ediție limitată despre flora sălbatică din Transilvania, cu desene în acuarelă realizate de artiști botaniști din toată lumea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 20În spate este o grădină amenajată împreună cu copiii din sat și panouri cu munca celor de la Ambulanța pentru monumente, proiect prin care construcții vechi sunt reabilitate folosind tehnici și meșteșuguri vechi. Și camera în care stă Prințul Charles poate fi vizitată. O încăpere simplă, aproape austeră.
„În general, vizitatorii sunt încântați de faptul că e simplu, că e autentic, sunt încântați să afle că alții din afară apreciază ce avem noi și poate chiar mai mult decât apreciem noi. Sunt și persoane care vin cu așteptări complet diferite de ce se află aici, așteaptă ceva mai glamorous, mai regal. Și nu e, e un loc care vorbește despre frumusețea naturii, despre frumusețea arhitecturii tradiționale și despre importanța transmiterii acestor lucruri și conservării, a meșteșugurilor”, explică administratora.
„Numai grija la Viscri n-o mai are”
Cam la ora la care Regele Charles făcea, vineri, o baie de mulțime în fața Palatului Buckingham, Floarea, doi nea Gheorghe și Simioana se adunau pe bancă, mestecând veștile satului și înghițind praful de la mașinile care scrâșneau pietrișul uliței. La căminul cultural un majorat, într-o altă curte, muzica populară își chema nuntașii.
„Unde-i prințul, doamnă dragă? În Viscri? Prințul e acolo, la el, nimeni nu e aicea”, ne întâmpină Florea, sătulă de atâția jurnaliști.
„Acuma după ce îl și încoronează, câtă treabă are omulețul ăla, numai grija la Viscri n-o mai are?”, continuă veselă.
Oricum, ea e supărată că, într-un an, fiica sa a vrut un autograf de la el, dar nu a fost lăsată de bodyguarzi să se apropie. „Fata a fost atât de dezamăgită. I-a vorbit pe engleză. Ce era dacă îi scria ceva?”
Discuția alunecă ușor de la problema prafului ridicat de mașinile turiștilor, către încălzirea globală, pandemie, „era mai bine pe vremea lui Ceaușescu”, problema drogurilor care afectează mai ales Anglia regelui, ca să revină la viața din Viscri unde suntem asigurați că nu vine nimeni „să ne lase un sac cu lire sterline la poartă”.
„Prințul a venit până a trăit maică-sa, după ce a murit bătrâna normal că el are niște responsabilități. Acum se ceartă și cu copiii. E în orice familie așa, dar ei sunt cineva. Noi suntem cât o furnică mică, ei sunt persoane importante”, mai comentează Floarea știrile pe care le-a citit despre vecinul celebru.
„Știi care îi treaba? La copii nu le convine ce fac părinții fiindcă copiii s-au ridicat sus și știu mai mult decât părintele, nu-i mai convine ce spune părintele”, explică nea Gheorghe universalul conflict între generații.
„Nici în Paris n-am plătit cât am plătit aici”
Pe ei îi doare oricum mai mult pensiile și salariile mici. „Am stat cu o pereche de oameni care vin aici pe stradă și mi-au spus că o noapte de cazare este 400-500 de lei”, dă ca pe un mare secret vestea nea Gheorghe. „Eu am auzit de multe ori: nici în Paris n-am plătit cât am plătit aici, am rămas mască. Și vorbeau românește”, spune și Floarea.
Mai la deal, singură pe banca de la poartă, tanti Florica e mai preocupată de pensia ei care i-ar ajunge doar de două nopți de cazare. O noapte de cazare în Viscri, cam cât medicamentele ei de diabet pe o lună. Copiii ei, patru, sunt împrăștiați prin lume și tot o îndeamnă să vândă casa din Viscri. Ea, nici să audă. Oftează. „Era liniște înainte…”. Rămâne în tăcere, întorcând capul când în stânga, când în dreapta, la fiece mașină trece. Ultima, dubița-aprozar. „Varză, ardei, castraveți, cartofi, portocale, mere, ceapă verde, ridichi…”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro