REPORTAJ. Visul de renaștere într-un sat depopulat din Alba, unde se va ridica un complex balnear: „De 50 de ani n-au mai fost aici. Acuma, c-o văzut că se reabilitează, îşi caută locurile”

Într-o conferinţă de presă din noiembrie anul trecut, şefii Consiliului Judeţean Alba au prezentat proiectul unui complex balnear, care ar urma să fie construit lângă satul Ocnişoara, comuna Lopadea Nouă. 

Despre proiect se discută încă din 2019, la nivel de Consiliu Judeţean. Marian-Cătălin Indreiu, primarul comunei Lopadea Nouă, a declarat pentru Libertatea că el doar a predat amplasamentul, un teren de aproximativ 26.000 mp, lângă Ocnişoara, „Consiliul Judeţean se ocupă de amenajarea Băilor”.

Reprezentanţii CJ au precizat, într-un răspuns pentru Libertatea, care sunt etapele proiectului realizat cu finanțare din bugetul local al Județului Alba:

• „este elaborat Studiul de fezabilitate;
• este în curs de pregătire documentația de achiziție pentru Elaborare PUZ – Băile Sărate Ocnişoara, solicitat prin Certificatul de urbanism;
• valoarea estimată pentru elaborarea PUZ-ului, inclusiv avizele solicitate, este de 60 mii lei, cu TVA inclus;
• la sfârşitul lunii martie va fi demarată achiziția contractului de proiectare şi execuție lucrări pentru acest obiectiv de investiții;
• valoarea totală estimată a investiției, conform Devizului general de la faza SF, este de 16.953 mii lei”.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

„Meream să-i scoatem cu caii, cu bivolii”

Treaba autorităţilor locale este drumul, la care mai e ceva de lucru, cum precizează edilul. Fântâna cu apă sărată există în sat de două secole. Asfaltul însă a apărut mult mai recent. Mai precis, acum vreun an. 

Ocnişoara se află într-o vale înconjurată de dealuri abrupte. Distanţa faţă de primul oraş, Aiud, e relativ mică, 18 kilometri, însă, pe vreme de ploaie sau zăpadă, era imposibil de parcurs. „Câţi nu au rămas cu maşinile în vârful dealului, câţi!”, îşi aminteşte Marta, 84 de ani. „Ne trezeau noaptea şi meream să-I scoatem cu caii, cu bivolii”. Casa Martei e aproape de intrarea în sat. 

Apa care „răscoleşte reumatismul”

Lopadea Nouă are opt sate şi în jur de 2.700 de locuitori. Dar în Ocnişoara poţi număra, într-o zi de iarnă, doar vreo nouă fumuri. Aşa e vorba locului pentru case locuite. „Dar sunt câteva fumuri unde e numai câte o persoană. Noi suntem patru persoane. Şi mai este o familie cu trei copii. La casa asta de peste drum, vine proprietarul din când în când, în vizită”, explică Sabina, o femeie de 50 de ani, din celălalt capăt al satului. În total, aproximativ 20 de persoane locuiesc aici.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Casa Sabinei e în marginea care dă spre Murătoare: un câmp mocirlos cu vestita fântână cu apă sărată, de unde oamenii din zonă se aprovizionează de generaţii pentru diverse treburi gospodăreşti. Apa e bună pentru murat varza şi sărat carnea de porc. Doi ciobani din Jina, Sibiu, care îşi pasc turma pe lângă Ocnişoara, spun că folosesc apa asta şi la sărat brânza. 

„Vin oamenii. Vara mai ales, stau în apă şi nopţile, când e cald”, confirmă Sabina. „M-am băgat şi eu o dată în apă, dar nu mă mai bag, că-mi răscoleşte reumatismul. Adică te doare, îl răscoleşte, dar dup-aceea ai pace, nu te mai doare”. 

Marta spune că n-a folosit niciodată apa pentru tratamente. 

„La mâncări, da, dar ca să mergem la baltă, nu. Murătoarea e de sute de ani, e de când lumea. Acum vreo 30 – 40 de ani, era închisă. Plăteai şi luai murătoare. Era un bătrân, un om de serviciu acolo, pus de Sfat. Şi mai meream de furam. Cu câte-un bidon, cu ceva, treceai pe acolo şi luai, şi nu mai plăteai. Îşi scotea Sfatul bani”, povesteşte bătrâna, râzând de amintire. Fiica ei, Iulica, şi fiul ei, Emanoil, au venit în vizită de la Alba Iulia. Mai are o fată, măritată în satul vecin, Ciuguzelu. 

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

„Oare unde-am şăzt noi? Că nu mai ştiu”

Iulica jumuleşte şi spală doi pui galbeni, proaspăt tăiaţi. Două pisici stufoase aşteaptă să pice câte un maţ din mâinile gospodinei. „Noi am fost trei la părinţi. Ne-am necăjit mult în copilărie, şi părinţii noştri, în noroi, o oră şi 15 minute veneam de la Ciuguzel. Cu rucsacul, cu copiii de mânuţă, se încărca noroiul pe cizme, ne rădeam de atâtea ori”. „Acuma suntem domni”, completează Emanoil. „Acuma-i domnie, da acuma nu mai are pentru cine”, observă Iulica, aruncând măruntaie pisicilor. 

„Acuma, dacă putem veni cu maşina până-n poartă, fiecare mai lucrăm, mai reparăm”, spune fratele ei.  „Înainte, nici Ambulanţa nu se apropia. Cu roaba, cu căruţa duceai bolnavul. Acuma, circulă maşinile numa-ntruna. Au fel de fel de căbănuţe unii pe aici, stau două-trei ceasuri, un grătar, acolo. Se duc”. 

Drumul bun şi proiectul Băile Sărate Ocnişoara au schimbat raportul dintre sat şi fiii lui risipitori. Aşa crede Emanoil: „Sunt oameni care vin aicea, unde-au copilărit: «oare unde-am şăzt noi?». Că nu mai ştiu. De 50 de ani poate n-au mai fost aici. Şi-acuma, c-o văzut că se reabilitează, îşi caută locurile”.

„Duceam porcul în spate, până la maşină”

În ceea ce-l priveşte pe fiul Martei, el susţine că n-a plecat, de fapt, niciodată, deşi şi-a întemeiat o familie la Alba Iulia. „Pământul te-atrage. Cu cât înaintezi în vârstă, te-atrag locurile. Copiii îs căsătoriţi, îs în Alba. Nu ştiu, sincer, eu aş vrea, mi-aş dori să vină şi ei aici. Dar ştiţi cum îi, tehnologia asta i-o cam… Acuma-i ok, că avem internet, telefonie, tot. Acuma şi şoseaua îi super, deci n-avem ce să comentăm. Îi cu totul altceva, poţi să vii oricând. Vara, numai ne uitam pe sus, vai, plouă! Hai, repede, maşina s-o urnim în deal, că plouă. Duceam porcul, îl tăiam, îl duceam în spate până la maşină. Acuma vii, parchezi unde vrei, îi altceva”, explică bărbatul de 61 de ani. Le-a strâns verdeţuri de pe câmp iepurilor şi îi priveşte cum mănâncă în cuştile lor. Îi ţine pentru nepoţi.  

La câteva sute de metri de stâna înfiinţată de cei doi ciobani din Jina, se văd ruinele vechii biserici din Ocnişoara. „Acolo am fost botezat”, se mândreşte Emanoil. Acum satul are o biserică mică, un fel de capelă, de fapt. 

Concurenţa cu Ciuguzelu

Şi familia Martei, şi Sabina, care-şi îngrijeşte părinţii bătrâni şi bolnavi, povestesc că Ocnişoara a fost un sat prosper, plin de viaţă. 

„Satul ăsta a fost ca Ciuguzelu, şi Ciuguzelu a fost ca satul ăsta, câteva case. Şi-acuma s-o ridicat Ciuguzelu. Că a avut drum. Iar aici n-a fost drum de acces. Acuma poate o să se ridice şi Ocnişoara, eu ştiu, s-o mai întoarce careva pe-aici, nu prea mulţi, că nu-s multe case”, spune Marta. 

Lui Emanoil îi pare rău că s-a distrus şcoala unde a învăţat. Şcoală mare, cu şapte săli de clasă. „Eu am fost în ultima promoţie, la şcoala de aici. Eram 11 în clasă. Aveam laborator de chimie, de geografie. O distrus tot. Din cauza accesului. Aveam cămin, cinematograf, cramă, vii, maternitate de scroafe, grajduri mari de animale. S-o distrus. La Ocnişoara lucrau cei din Ciuguzelu, veneau şi lucrau la noi, Ei n-au avut să cosească, să ţină animale. Veneau la noi, lucrau şi-apoi se-ntorceau acasă. Şi-acuma Ciuguzelu ne-o depăşit, c-o avut cale de acces, asta e”.

Adio, mătură în uşă!

Multe speranţe se leagă de proiectul balnear. E o aşteptare în aer, aşteptarea a ceva bun, după multă vreme. Moştenitorii nu mai vând terenurile şi ce-a mai rămas din casele părinteşti. Primarul Indreiu a declarat pentru Libertatea că, după emiterea ordinului de începere a lucrărilor la Băile Sărate Ocnişoara, „vom identifica terenuri libere pentru a încuraja tinerii în vederea construirii de pensiuni. Pentru început, localnici, apoi urmaşi ai foştilor localnici, care doresc să se stabilească, să investească în zona respectivă. Vom iniţia un proiect în vederea asigurării utilităţilor pe fiecare stradă: drum, electricitate, apă, canal”.

Deocamdată, în sat sunt puse doar ţevile de apă şi capetele de hidranţi, dar reţeaua n-a fost dată încă în funcţiune. 

Sabina, care locuieşte aproape de viitorul şantier, îşi face unele griji că va fi forfotă mare la gardul ei, după „explozia asta cu murătoarea”. „N-o să mai fie liniştea care-am avut-o. O să trebuiască să-mi iau o pânză verde, să-mi acoper gardul, că dacă nu-mi lucrez bine straturile, voi fi bârfită. Dar ştiţi cum îi? Am zis: noi nu-ncuiem poarta”. 

Drumul pe care circulă maşini a schimbat obiceiul locului, de a nu-ţi încuia poarta. „Lăsam o mătură în uşă, ăsta era semnul că sunt plecată de acasă. Dar acum, de când cu drumul, cine ştie cine trece pe aici, încuiem”, spune Iulica. Pe la unele case, unde proprietarii vin doar în vizită, se văd instalate camere video pentru supraveghere. 

Telecomanda cu patru lăbuţe

Ciobanii nu se tem că turismul le va tulbura turmele. „Aici va rămâne tot zonă de linişte, baiul o să fie acolo, la murătoare”, meditează unul dintre ei, trăgându-şi mai bine pe umeri cojocul miţos. Stă cu ochii pe telecomandă, căţelul Boitar, mic, negru, blănos. „Huşti, Boitar! Prea departe! Boitar, adu-le mai aproape! Huşti, Boitar, gata, e bine!”. 

Oile se mişcă în grup compact, mânate de patruped pe lângă ruinele vechii biserici. Iată ceva ce n-ar putea face Alexa de la Amazon. Încă nu există aplicaţia „Huşti, Alexa!”.

„Am chemat năcazul şi-am venit aici”, spune ciobanul, privit cu adoraţie de Boitar. „Îi zonă mai liberă, iarba bună, aerul curat. Dacă eşti sănătos, îi bună viaţa aici. Sigur, ca toată ţara, avem criză de ciobani, suntem eu şi fratele meu. Cu forţa de muncă îi criză în ziua de astăzi, nu le mai place să muncească. Ei, dac-ar fi numai vreme bună, vara, s-ar băga ciobani, dar aşa cum îi acuma…”.  

Familiile tinere care stau în Ocnişoara au şi ele animalele lor, o turmă de capre, cai, ceva oi, stupi, nu pot să-i ajute pe cei doi sibieni. 

„Vara-i ceva de vis!”

De ce încă sunt oameni în sat, de ce îi „trag locurile” pe Iulica şi Emanoil? De ce Sabina a ales să-şi îngrijească bătrânii în Ocnişoara cea izolată? „Noi nu suntem aşa pretenţioşi, că am fost crescuţi în mediul ăsta, năcăjiţi şi acum am dat de bine. Primarul s-o gândit: câte căşi, puţine căşi, o investit, o făcut… Eu îs operată de coloană, am ruptură de menisc, aici nu mă doare nimic, când mă duc în bloc, ajung, în două ore încep înţepăturile”. 

Satul natal li se pare Iulicăi şi lui Emanoil cel mai frumos loc din lume. „Vara-i ceva de vis, nu vă puteţi da seama! Liliac, acăţi (n.red. – salcâmi) înfloriţi, florile în grădină… Ne-am făcut şi un foişor aicea. Afară din curte, am pus gazon, tot noi îngrijim. Gazon ca la catedrală, să fie curat în jurul nostru”, spune fratele. 

Telefonul de la Sfat

Marta, mama celor doi, iese foarte rar din sat. „Toată viaţa am trăit-o aici. Acum e greu, da până acum n-o fost greu. Bătrâneţile-s grele. Trebuie să le tragi toate pân ne ducem. Pân ne ducem tre să le îndurăm”, oftează bătrâna, ştergându-şi ochii cu o batistă de pânză. Înainte, îşi aminteşte ea, în Ocnişoara exista un singur telefon, la Sfat. De acolo vorbea cu copiii. „Totdeauna sara, la şapte, meream. Şi câteodată se strica şi puteai să stai toată noaptea şi să nu mai vorbeşti cu nimeni”. 

Acum Marta are şi celular, şi fix. Le arată nepoţilor pisicile pe videocall. „Celularul îl bag în buzunar, mai pui mâna… Mâinile mele sunt grele. Şi-apăs… Am nevasta asta aicea, mă duc: no, tu, iar mi s-o stricat! Cu ăsta, de-l port în buzunar, vorbesc cu cei trei copiii. Cu ăla de-l am în casă, vorbesc cu toată lumea, cine mă sună”. 

Emanoil se amuză că acum poate sta pe internet în casa părintească. „Avem internet giugiuc, 4G. N-am crezut niciodată c-o să stau aicea în pat şi-o să butonez”. 

„Băi, eu de ce-s nebună, de alerg aşa?”

Oamenii şi-au pus antene parabolice pentru semnal TV. Dar cine are timp să se uite la televizor? Sabina, nu. Tatăl ei e la pat şi nici mama nu e prea sănătoasă. Are multe găini roşcate, zece oi şi o grădină de legume de îngrijit. Ea şi soţul ei lucrează cu rândul în străinătate. Cineva trebuie să stea în Ocnişoara, să aibă grijă de gospodărie. 

„De vreo doi ani, încercăm şi noi să ne stabilim aici. Casa asta am mai renovat-o, am izolat-o, am mai făcut o terasă… Dar, Doamne, iartă-mă! Nu ştiu ce să mai zic, suntem aşa de… Avem aşa o instabilitate, că nu ştii ce să faci. Nu ştii ce-ţi dă ziua de mâine, nu ştii cum ajungem…  Am văzut cum e în străinătate. Au altă stabilitate, ştiu ce au de făcut, dar noi… Cum trec graniţa dincoace şi intrăm către români, cum parcă o presiune te apasă, din cap până-n picioare şi-ţi dă o stare de instabilitate, de stres”.

 Dacă era să aleagă, dacă nu avea părinţii în grijă, Marta s-ar fi dus în munte, în Apuseni. Ocnişoara nu i se pare suficient de îndepărtată de lumea dezlănţuită. „Mie-mi place sălbăticia, mie-mi place retragerea… Nu ca să trăiesc o sută de ani, dar cât trăiesc, să trăiesc. Nici avută. Să fiu mai săracă material, dar mai bogată spiritual. Tot timpul, peste tot e o goană nebună. Şi vrând, nevrând, ne obligă şi pe noi, care totuşi gândim: Băi, eu de ce-s nebună, de alerg aşa? Da mie ce-mi trebuie atâtea? Da mie de ce-mi mai trebuie şi asta? Tot timpul parcă eşti împins de la spate, eşti obligat să ţii pasul, să ţii pasul cât de cât, pasul la limită”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 25

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro