ComenteazăDe profesie psiholog, Melinda se află în Vama Siret de peste o lună, de când a început războiul: „Odată l-am lăsat pe Oscar să aibă grijă de un copil, pentru că fusesem chemată în alt cort. S-a descurcat Oscar, uneori am impresia că munceşte mai mult ca mine”.
Când nu îi amuză pe copii, Oscar stă în containerul-birou de unde este coordonată întreaga activitate a voluntarilor din Vama Siret. După primele zile haotice, ONG-urile, reprezentanţii cultelor, pompierii, poliţiştii au început să lucreze în echipă, organizat. Accesul spre vamă a fost restricţionat, poliţiştii au format filtre pe drumuri, doar cei care deţin ecusoane speciale au permisiunea să intre. „Era nevoie de asta, pentru că refugiaţii sunt vulnerabili în faţa traficanţilor de persoane”, explică Didi Deshaies, voluntar la Amurtel România.
Călugărul IT-ist
Melinda e româncă, Didi e americancă. În vremuri de pace, Amurtel România se ocupă de copiii defavorizaţi. Despre centrul de plasament şi grădina socială de legume înfiinţate în judeţul Buzău aţi putut citi în Libertatea.
„Am făcut însă voluntariat şi în alte ţări în situaţii de criză. În Haiti şi în Liban, de exemplu”, precizează Didi. „I-am povestit unui prieten danez ce se întâmplă la Siret. La o zi după ce am vorbit, ne-am trezit cu el aici”.
De cum a venit, Karl Johan Andersson, IT-ist de profesie şi călugăr budist prin vocaţie, a decis că e nevoie de un site pentru coordonare. „Ne uitam la el, cu barba lui albă, ca de Moş Crăciun, blând… Ne-a zis că are nevoie de câteva ore să facă site-ul”, îşi aminteşte un angajat al ISU în Vama Siret. „Noi i-am zis: câteva zile poate, nu câteva ore! Seara, site-ul siret.help era gata”.
S-a dovedit că, pe lângă aptitudinile de operare PC şi programare, Karl are mulţi prieteni la vârful Microsoft.
Site-ul siret.help are şase versiuni, în română, italiană, rusă, ucraineană, engleză şi poloneză. Conţine o hartă a vămii, numere de telefon utile, pentru diverse situaţii, lista serviciilor de care pot beneficia refugiaţii, instrucţiuni pentru voluntari şi alte informaţii necesare şi pentru cei care ajută, şi pentru cei ajutaţi.
„Site-ul ajută la transparenţă, vedem cum lucrează şi colaborează autorităţile şi ONG-urile, fiecare are rolul lui, îl conştientizează, îl asumă”, spune Karl, care se ocupă, printre altele, cu mentenanţa şi actualizările site-ului.
„Îi ajutăm să respire şi să inspire”
„Ce am constatat e că oamenii care trec prin vamă au nevoie, cel mai mult, să discute cu cineva. Da, mâncarea e asigurată, da, au un pat în care să doarmă, dar au nevoie să vorbească şi să înţeleagă ce se întâmplă, ce soluţii le sunt oferite aici, în România. Au nevoie să inspire, să expire şi să ia cele mai bune decizii pentru ei”, susţine voluntarul danez.
„Unii sunt în stare de şoc, le e greu să comunice, să se orienteze. Îmi amintesc de o femeie care trăgea o valiză după ea şi continua să meargă pe marginea şoselei, nici ea nu ştia încotro. Nu se uita în stânga, în dreapta. Melinda a oprit-o. Femeia nu vorbea engleză. Şi atunci, Melinda a arătat spre burtă şi a întrebat-o, prin semne, dacă nu vrea ceva de mâncare. Îi era foame, dar era prea speriată să ceară. A izbucnit în plâns. A mâncat două porţii de supă, apoi a fost îndrumată unde să caute adăpost”.
Melinda confirmă: „Refugiaţilor le e ruşine să ceară de mâncare şi le e ruşine cu durerea lor. Au nevoie să-şi spună problemele cu voce tare, să le strige, să plângă. Nu oricine poate gândi limpede în astfel de situaţii, de asta suntem noi aici, să-i ajutăm să respire din nou. Să-şi tragă răsuflarea. Să ia o pauză de gândire şi să aleagă cea mai bună variantă pentru ei”.
Cursuri de prim ajutor psihologic
După ce au trecut printr-o traumă, unii oameni se blochează şi nu mai pot reacţiona şi relaţiona cu lumea din jur. În astfel de cazuri, e nevoie de intervenţia unor specialişti în psihologia de urgenţă, care să-i deblocheze. „În cadrul activităţilor cu refugiaţii, observ care copil nu are reacţii fireşti sau care adult se comportă anormal, pare închis în el. Nu vorbesc nici rusa, nici ucraineana, mă bazez pe limbajul nonverbal, care e cel mai sincer, în comunicarea cu refugiaţii. Limbajul nonverbal e peste 90 la sută din comunicare. Iar când apar cu Oscar, e sută la sută”, afirmă Melinda.
Pentru că voluntarii din Vama Siret s-au arătat dornici să înveţe mai mult despre psihologia de urgenţă, Melinda a organizat cursuri-fulger pentru ei: „E important să ştie măcar noţiunile de bază pentru primul ajutor psihologic. Cum să interacţioneze mai eficient cu refugiaţii. Am avut şi cazuri de bolnavi psihic care au ajuns la noi, stresul reprezentat de război le amplificase simptomele. Ne-am ocupat de fiecare în parte. Cei mai mulţi dintre refugiaţi duc pe picioare acest stres, dar sunt şi unii care necesită intervenţie, pentru a depăşi şocul”.
Băiatul i-a spus „tată”
După mai mult de o lună, şi voluntarii au nevoie de consiliere psihologică. În zilele mai libere, când prin vamă trec mai puţini refugiaţi, Melinda organizează sesiuni de terapie pentru cei care ajută. Dacă voluntarii se încarcă prea mult, preiau din durerea refugiaţilor, trebuie să se oprească şi să se reseteze.
Până şi computerul de pe care Karl coordonează cosmosul vămii are nevoie de aşa ceva. „Shut down” şi de la capăt. Altfel, spune Melinda, „apar burnoutul, epuizarea şi nu mai poţi ajuta pe nimeni”.
La atelierul de terapie prin desen, voluntarii au ales, dintr-un teanc răsfirat pe masă, imaginea care să descrie cel mai bine cum văd ei Vama Siret. Corina, de la Rădăuţiul Civic, a ales un desen cu multe culori şi contururi de oameni: „Sunt multe stări, multe sentimente, emoţii, toate bune. Nu ţin minte feţele lor, ţin minte ce am simţit când i-am întâlnit”.
Melinda le-a dat voluntarilor acuarele, pensule, foi de desen şi i-a rugat să încerce să reproducă imaginea aleasă. Ronin, maltez, patronul unui hotel aflat în vamă, s-a dovedit un desenator experimentat. În timp ce trăgea linii cu mână sigură, le-a povestit celorlalţi cum a cazat sute de oameni în hotel, în timp ce afară urla viscolul. „I-am hrănit, i-am păzit, le-am pus saltele”.
Un copil refugiat din Ucraina i-a spus lui Ronin „tată”. L-a îmbrăţişat. Mama copilului a început să plângă. „Mi-a explicat că băiatul n-o să-şi mai vadă tatăl niciodată. Tatăl murise. Simţise nevoia să folosească iar cuvântul ăsta, să-i spună cuiva tată”.
„De inima noastră au nevoie cel mai mult”
Chrisa, de la Crucea Roşie elenă, a ales o inimă decorată cu flori. „Pentru că de inima noastră au nevoie cel mai mult refugiaţii. Să-i îmbrăţişăm, să-i încurajăm, să-i iubim. Să le spunem că viaţa merge mai departe, dincolo de bombe… Va veni timpul când vor fi fericiţi”, a explicat ea.
Colegul de echipaj al Chrisei, Kostas, a desenat două mâini strânse: „Sunt şofer pe ambulanţă, lucrez cu mâinile, ajut cu mâinile. Asta e meseria mea şi îmi place ce fac. Am fost şi în Albania, am fost şi în Serbia, când a fost război”.
Didi a desenat un cer albastru cu nori albi. „Nu ne putem relaxa prea mult. Asta am discutat şi cu partenerii noştri de la IGSU, să rămânem în alertă. Situaţia se poate schimba dintr-odată, ne putem trezi cu valuri noi de refugiaţi”.
Români, turci, maltezi, greci, danezi, americani, arabi, israelieni, spanioli, ucraineni – kilometrul pătrat de lângă Vama Siret nu mai are aerul prăfuit, uitat de lume pe care-l avea acum o lună şi ceva. Are aerul că toată lumea, cu tot ce are mai omenesc în ea, s-a concentrat aici. Cu tot cu grătarele pentru kebap, cu abur de ceai, de cafea, de supă, cu lătrat leneş de câine de pripas, sătul, o dată în viaţă. Ca și mâncarea pentru stăpânii lor, mâncare pentru animalele refugiate e din belşug.
Oameni întâlnesc oameni. Pentru un scurt răstimp, poveştile lor se împletesc, după care nici cei care pleacă, nici cei care rămân pe baricada umanităţii nu mai sunt aceiaşi. „M-a schimbat mult să fiu aici. Am hotărât să nu mai investesc nimic în material”, anunţă Corina, care a adăugat mâini figurilor fără chip din desenul ei. „Mâinile sunt importante, ne leagă, vorbim cu mâinile, fără vorbe”.