Când ieși pe mare, grijile și problemele par să dispară și te bucuri de albastrul infinit care te înconjoară din toate părțile. Yachting-ul pare o pasiune scumpă de care nu te poți apropia, iar o plimbare în largul mării, unde sunt doar pescărușii și delfinii, un vis frumos. Acum, visul acesta este la îndemâna oricui, un grup de proprietari de ambarcațiuni găsind o soluție pentru ca orice împătimit al mării să se poată bucura în voie de plăcerile acesteia.

„Este un program inspirat din pasiunea noastră pentru navigația cu vele. Am primit numeroase întrebări: Când mai ieșim pe mare? Ce trebuie să fac să închiriez un velier? Cu cine vorbesc? Dar îl voi conduce eu? Pot sta eu la timonă? Acum e un răspuns simplu. Da. În fiecare zi a săptămânii de luni până vineri. Vei ieși cu velierul. Îți garantăm asta“, spune Ovidiu Drugan, unul dintre skipper-ii implicați în această afacere.

De-a lungul anilor în care a navigat, a adunat mile de experiență, acestea însumând mai mult decât un ocol al pământului pe linia Ecuatorului.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Ce trebuie să faci ca să ții o timonă în mână

Condițiile sunt minime: toată vara, în fiecare zi, trebuie doar să fii pe pontonul Marinei Limanu, din județul Constanța, înainte de ora 10.00 sau 17.00, când se dă plecarea. Te îmbarci pe unul dintre veliere, iar după ce te desprinzi de ponton poți să ții timona în mână. Nu este atât de greu pe cât pare, mai ales dacă ții cont de indicațiile skipper-ului.

Cel mai ușor este drumul din marină și până în zona Șantierului Naval Mangalia, unde curenții nu sunt puternici. De aici, te apropii de ieșirea din golf, iar valurile încep să se simtă sub chila navei. Adevărata provocare apare după ce lași în urmă digurile de larg ce te țin la adăpost.

Și mai spune că percepția cum că oamenii obișnuiți nu ar avea acces la aceste ambarcațiuni și că yachting-ul este scump e destul de greșită.

„Ideea a fost a lui Ovidiu, partenerul meu. A venit din necesitatea de a umple capacitatea pe care o avem, și nu puțină, a ambarcațiunilor și în timpul săptămânii.  Spre deosebire de Grecia sau alte țări care sunt mult mai dezvoltate ca România în ceea ce privește yachtingul, în țara noastră se închiriază așa, o zi două, în weekend mai ales, iar weekend-urile sunt puține. Ne-am asumat un rol de câțiva ani de zile, de a evangheliza piața asta de yachting din România și de a permite accesul oamenilor pe ambarcațiuni“, afirmă Valentin Oerul, unul dintre partenerii în afacerea cu Yachting-ul.

„Pentru ei, cei care iubesc libertatea, ne-am gândit să le oferim libertate”

Oferta vine fără costuri ascunse. Nu există număr minim de persoane – se pleacă și cu o singură persoană la bord, fără garanție și fără plata carburantului. Nu este nevoie de telefoane de rezervare și fără obligația confirmărilor. Singurul amănunt care ar putea să condiționeze ieșitul în larg este ca vântul să nu fie foarte puternic.

„Lăsând la o parte programul ăsta, care permite oamenilor cu un buget relativ redus, adică practic aproape oricui, să iasă câteva ore pe mare, lăsând la o parte acest buget, asta sună mai departe a marketing, pentru că, în definitiv, noi, dacă avem o capacitate full, câștigăm poate un pic mai mult decât dacă am închiria barca o zi unui grup. Și atunci, de fapt, este în beneficiul oamenilor că au acces ieftin la ambarcațiuni și în beneficiul nostru să câștigăm ceva mai mult. O resursă inactivă este o pierdere uriașă“, mărturisește Valentin Oerul.

Căsătorii perfect legale, pe yacht cu pavilion românesc, oficiate în apele internaționale

Ovidiu și ceilalți parteneri ai săi pot oferi și alte amintiri, în afară de o simplă plimbare. În calitate de căpitan de vas, poate oficia căsătorii în apele internaționale, perfect valabile și legale, nu doar o „gluma”. În certificatul de căsătorie, la locul încheierii, fiind trecute coordonatele, și nu o localitate.

O ceremonie pe yacht, pentru a fi valabilă, trebuie să fie oficiată de un comandant de ambarcațiune de agrement, pe o navă cu pavilion românesc, în afara apelor teritoriale românești.

Atunci, nava devine o veritabilă “insulă românească”, teritoriu pe care comandantul este și președinte, și prim-ministru, și ministru de finanțe, și notar, și primar, și ofițer de stare civilă.

Ulterior, la întoarcere, căpitanul se ocupă de emiterea certificatului de căsătorie, care are trecut, la Locul Căsătoriei, Latitudine X grade și Longitutine Y grade.

Chiar dacă are experiența a zeci de mii de mile marine, traversând inclusiv Oceanul Atlantic, cea mai „urâtă” experiență a avut-o în Marea Neagră.

Citește și: VIDEO/ Sfatul unui expert imobiliar: dacă aveţi bani, cumpăraţi acum. Oferte de la 3000 de euro un teren, la 3 milioane de euro un hotel

 

Urmărește-ne pe Google News