Profită de faptul că vine vacanţa şi mergi la ţară, unde stelele cerului se văd mult mai bine ca la oraş. Ca să-ţi fie mai uşor, pentru început întreabă-ţi părinţii sau bunicii unde e Nordul. Apoi poţi descoperi singur unde se află Steaua Nordului, care se mai numeşte şi Steaua Polară. De acum înainte, totul este simplu. Urmăreşte harta din stânga şi vei descoperi Carul mic, Carul Mare, sau Crucea Sudului, cele mai spectaculoase grupări de stele. Uimeşte- ţi prietenii sau colegii povestindu- le şi legendele potrivit cărora au apărut aceste formaţiuni pe cerul nopţii. După ce înveţi cum sunt aşezate stelele, le poţi privi prin telescop. Cu siguranţă te vor fascina şi mai mult şi, cine ştie, când vei fi mare, poate vei conduce chiar tu o navă spaţială printre ele…
♦ Carul Mic (sau Ursa Mică). Este un pătrat format din stele, din care pleacă “oiştea”, o linie formată din alte două corpuri lucioase. Legenda spune că Ursa Mică a fost cândva băiatul unei nimfe, ridicat la cer de tatăl zeilor. La capătul acestei “oişti” luceşte puternic Steaua Nordului. Când te uiţi la ea, să ştii că eşti cu faţa spre Nord. În dreapta vei avea Estul, în stânga Vestul, iar în spate Sudul. Eşti bun de marinar!
♦ Carul Mare (sau Ursa Mare). De la Steaua Nordului trage o linie imaginară către pământ, până la primul grup mai luminos de stele. Arată aproximativ ca şi Carul Mic, dar e… mai mare şi are “oiştea” orientată invers (vezi foto). Carul Mare îşi trage numele de la legenda grecească a lui Callisto, pe care am început-o mai sus, la Carul Mic, şi pe care o detaliem aici. Se spune că Zeus a aflat de frumuseţea nimfei Callisto şi a dorit să o ia de soţie. Nimfa făcea parte însă din cortegiul zeiţei Artemis, care le-a obligat pe toate nimfele ei să rămână fecioare. Zeus s-a folosit de un şiretlic: s-a preschimbat în Artemis, apoi a ieşit în calea nimfei şi i-a poruncit să vină în braţele sale. Callisto s-a supus. Artemis a auzit povestea şi s-a pregătit să o ucidă. Zeus a vrut să o salveze, transformând-o într-o ursoaică. Dar Artemis a nimerit-o mortal cu o săgeată. Gemând, înainte de a muri, Callisto l-a născut pe Arcas. Zeus i-a transformat pe amândoi în constelaţii: ea a devenit Ursa Mare, iar fiul ei, Ursa Mică.
♦ Crucea Sudului. Găsirea Sudului se face foarte uşor după ce identifici Crucea Sudului şi cele două stele (Hadar şi Rigil Kentaurus), care se află în apropierea acesteia. Prelungeşte imaginar diagonala cea mare a Crucii Sudului. Tot imaginar, trage o linie între cele două stele şi, perpendicular pe aceasta, trasează o altă linie până o întâlneşti pe cea a Crucii Sudului, aşa cum e desenat în imaginea alăturată. Punctul de contact al celor două linii reprezintă Sudul. Crucea Sudului are legătură cu apariţia unei ţări. La 1 decembrie 1822, în ziua încoronării sale, regele Pedro I a creat Ordinul Constelaţia Sudului, în amintirea primului nume dat Braziliei: “Ţara Sfintei Cruci”.
♦ Orion. Într-o noapte senină de iarnă, dacă priveşti spre sud, departe de Steaua Polară, constelaţia Orion reprezintă principala atracţie. Spectaculoasa aglomerare de stele are forma unui vânător şi este alcătuită dintr-o centură de trei aştri şi două stele gigant, Betelgeuse şi Rigel. Constelaţia Orion mai cuprinde stele importante, dar mai puţin luminoase, ca Melissa, Saiph sau Bellatrix. Centura Orion, pe care o vedeţi indicată în imagine, este considerată centura “vânătorului”.
Cu ce telescop te uiţi la ele | |