ComenteazăTeoretic, micuțul oraș prahovean Slănic are toate motivele să se dezvolte ca stațiune turistică. Salina din oraș, amenajată la mai bine de 200 de metri sub pământ, poate fi mină de aur pentru oraș, dar și pentru administratorul acesteia, Salrom, companie aflată în subordinea Ministerului Economiei.
Din păcate, nu e așa. În ultimele aproape trei decenii, Slănicul, care altădată atrăgea puhoi de lume venită să viziteze salina, a apărut mai mult în declarațiile politicienilor care au trecut pe acolo din când în când decât în planurile concrete ale administrației centrale sau județene. Iar în aceste condiții, prahovenii văd cum la salina de la Praid se organizează evenimente unul mai inedit decât altul, văd cum turiștii străini sunt fascinați de Praid, iar despre Slănic se vorbește tot mai rar și, cel mai adesea, nu tocmai de bine.
Lift defect de patru ani
Nici nu e de mirare că se întâmplă așa, având în vedere că la Slănic investițiile care să-i atragă pe turiști sunt mirobolante, dar lipsesc cu desăvârșire.
Spre exemplu, liful cu care turiștii ar trebui să coboare la 207 metri sub nivelul solului s-a stricat din 6 august 2014. Iar atunci a fost cu cântec: liftul vechi de mai bine de șapte decenii s-a prăbușit în timp ce în el se aflau mai mulți oameni decât capacitatea ascensorului, după cum spuneau la acea vreme echipajele de intervenție. După incident, salina a fost amendată de Protecția Consumatorilor cu 50.000 de lei pe motiv că nu a respectat toate condiţiile tehnice privind funcţionarea instalaţiei.
Planuri de reperații – zero
De atunci, ascensorul a rămas stricat. Accesul celor care se încăpățânează să meargă la salină pentru a respira aerul care face bine plămânilor se face cu microbuze ce ajung în salină prin tunelurile minei de exploatare. Problema este că în cele mai multe dintre cazuri traseul este unul care dă fiori: tunelurile înguste care coboară sub pământ îi fac pe mulți să se întrebe dacă au luat decizia bună și dacă sunt în siguranță. Și nu puțini sunt cei care se plâng de aerul irespirabil pe care sunt nevoiți să-l respire până ajung la destinație. Asta pentru că noxele emanate de microbuze rămân în tuneluri și sunt respirate de către turiștii care coboară sub pământ.
Deși lista neplăcerilor pentru turiști este de luat în seamă, conducerea Salrom nu ia în calcul montarea unui nou ascensor pentru dezvoltarea activității turistice în mina de vizitare.
”Nu am rezolvat nimic de atunci, exact ce știați la vremea respectivă (în anul 2014 – n.r.), aceeași situație e și în momentul de față. Nu s-a reușit achiziționarea unui lift modern, pentru că acea instalație nu a fost proiectată pentru a transporta turiști, ci a fost proiectată pentru a transporta sare și minerii, or pentru că din 1970 până în anul 2014 au fost transportați turiști, nu a fost tocmai în regulă. Noi am dori să montăm acolo niște lifturi care să fie în regulă din punctul ăsta de vedere, adică să poată fi realizate pentru transport turiști, de la copii până la un bătrân de 90 de ani”, spune directorul salinei de la Slănic, Anghel Belea.
Acesta mărturisește că nici măcar un leu nu a fost prevăzut pentru realizarea unui lift pentru că nu s-a făcut nimic în domeniul proiectării. Directorul explică faptul că proiectul unui astfel de lift implică condiții tehnice „care nu sunt ușor de îndeplinit”, având în vedere că în zonă există umiditate, că sarea este puternic corozivă, iar aceste lucruri trebuie luate în calcul.
Numai că, atâta vreme cât calculele nu se fac, nici situația nu se va schimba la salină.
Accesarea de fonduri europene ar fi posibilă „numai dacă ar fi putut prelua mina autoritățile locale”, spune directorul.
Promisiuni politicianiste
Despre un astfel de proiect vorbea, în luna august a anului trecut, ministrul de la acea vreme al Economiei, Mihai Fifor. A mers la Slănic, a coborât în salină, a văzut, a făcut planuri, a făcut conferință de presă și multe promisiuni.
”Toată lumea știe și noi credem în acest proiect, salina trebuie să devină un punct turistic extrem de important pe harta turistică a României. Afirm cu toată tăria că suntem deciși să ajutăm Consiliul Județean în acest proiect de a prelua în local partea aceasta turistică a salinei de la Slănic. Acolo sunt foarte multe investiții de făcut, există posibilitatea de a atrage fonduri europene importante, există o axă de finanțare pentru astfel de proiecte și dacă vom găsi săptămânile următoare soluția legală și lucrăm împreună cu colegii de la CJ Prahova, cu siguranță vom face o astfel de dare în administrare sau, mă rog, vom găsi cale legală prin care salină să meargă spre CJ pentru ca dânșii să poată investi în această salină. Am văzut astăzi cât de mare este afluxul de turiști cât de mare este capacitatea de dezvoltare a acestei facilități și cred că această salină, care la urma urmei este cea mai mare din țară poate să devină un punct extrem de important pe harta turistică a României”, spunea Mihai Fifor în august anul trecut.
Între timp, Guvernul a căzut dat jos de propriul partid. Mihai Fifor a rezistat, dar a plecat la Apărare, unde se ocupă de cu totul altceva, nu de salină. Iar situația a rămas aceeași.
Situație neschimbată
„Din păcate, schimbările la nivel guvernamental, coroborat cu faptul că acționariatul de la Salrom, unde 49% e fondul Proprietatea care are o politică distructivă, adică vrea să mulgă orice poate fără să investească, ne-a adus în situația în care a reluat din nou discuțiile cu o nouă conducerea la Salrom și cu un alt ministru și suntem în aceeași situație ca atunci, cu domnul Fifor” susține președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.
Care nici măcar nu poate fi suspectat că folosește politicianist subiectul câtă vreme este coleg de partid cu guvernanții care se tot schimbă lăsând proiecte promise și nici măcar începute.
Călătorie virtuală
În timp ce salina de la Slănic pare înțepenită în timp, în vremuri demult apuse, Muzeul Sării, aflat în subordinea Muzeului de Științe ale Naturii din Prahova, progresează. La muzeul situat la doar câteva sute de metri de salină tocmai a fost inaugurat un proiect care îi duce pe turiști într-o călătorie virtuală prin istoria și modul de exploatare a sării.
Pentru o taxă de 5 lei, cu ajutorul unui vagonet și al unei perechi de ochelari pentru realitatea virtuală, turistul pornește într-o adevărată aventură: trece prin tunelurile de sare, vede cum se scotea sarea din subteran din cele mai vechi timpuri, cu dalta, până în vremurile noastre, cu aparatură de ultimă generație. Imaginile asigurate de ochelarii VR sunt însoțite de sunet și lumină care fac ca totul să pară aievea. La un moment dat de aude o explozie, vagonetul prinde și mai multă viteză, urcă şi coboară de parcă ar fi un carusel.
Aplicația care face posibilă o astfel de călătorie a costat 150.000 de lei.
”Este exact o plimbare prin toate metodele de exploatare a sării din această zonă. Începe călătoria cu coborârea cu liftul în exploatarea manuală la 1600, apoi este exploatarea cu utilaje moderne, cu explozibil, cu haveza şi se încheie acest periplu cu un micuţ filmuleţ care ne arată formarea sării. Chiar este o călătorie prin saramură şi cum se realizează formarea sării. Călătoria durează în jur de patru minute și jumătate. Senzaţiile sunt aproape reale, ne aflăm exact în mijlocul evenimentelor, inclusiv o explozie, inclusiv o baie de saramură cu tot cu cărucior. Sunt zone ca în montagne russe”, spune muzeograful Liviu Vintilă.
Proiectul de la Muzeul Sării din Slănic e unic în România. Unică, în felul ei, e și mina de sare. Iar dacă pentru vizitatori călătoria virtuală oferită de muzeu este o experiență, călătoria reală pe care ar putea-o face în salina de la Slănic ar putea aduce și beneficii pentru sănătate. Sunt părinți care-și duc acolo copiii cu probleme pulmonare, pentru a respira aerul de la 207 metri sub pământ. Și ar fi și mai mulți cei interesați să coboare în mină, dacă ar avea parte de o călătorie demnă de secolul XXI. Ar fi suficient ca cineva să vrea, nu doar să vorbească despre asta.
Citește și: REPORTAJ/ Levente Polgar, primul concurent cu dizabilităţi de la Artic Ultra 6633: “Am plâns ca un copil când am abandonat”